Australienii de la Burson Audio continua sa se extinda lansand noi produse care de fiecare data sunt bine primite de catre public. Si anul acesta ne-au bucurat cu noua lor linie de produse: Musician Series.

Burson Audio Soloist (4.299 Ron) este primul produs din aceasta serie si este rivalul direct al lui Burson HA-160 (2.150 Ron).

Dupa cum bine stiti, imi place sa ascult muzica la casti seara tarziu si am fost pur si simplu obligat sa ascult noua creatie a celor de la Burson. Aparatul Burson Audio Soloist este un amplificator de casti si preamplificator ce promite perfomante deosebite.

Acest model, ca si celelalte produse din oferta Burson, este construit din aluminiu cu grosime de 6mm, o adevarata traditie a companiei, aparatul avand o constructie dea dreptul impresionanta: rotita de volum are 24 de pasi, exista 3 pozitii de gain, 3 intrari analogice, o iesire de 6,5mm TRS si una de preamp.

Ca marime, are exact dimensiunile modelului DA-160 si HA-160 si cantareste aproximativ la fel, 4.5kg.

 

Dimensiunea fiind la fel, functiile aproape identice ca si in cazul HA-160, ok! – de ce atunci pretul premium ?

Voi incerca sa raspund la aceasta intrebare, si pentru a distinge cat mai bine diferentele si asemanarile, voi compara Burson Soloist cu HA-160 pe acelasi DAC – Chord QBD76HD.

In primul rand, ma bucura mult faptul ca acum sunt trei intrari, fata de una, si iesirea de preamp este un bonus selectat cu atentie.

Aparatul are acum numai o iesire de casti, in schimb ofera pentru prima data trei nivele de gain (low/medium/high) pentru o tunare cat mai fina a volumului. Acum cele 24 de pozitii nu mai sunt o problema, gain-ul ajutandu-ne sa alegem volumul potrivit.

Am laudat in review-ul HA-160D de anul trecut, componentele discrete si decizia companiei de a nu folosi amplificatoare operationale (op-ampuri) si de a crea in-house componente discrete  performante tunate, pentru o redare a muzicii cat mai discrete.

Recent compania a creat un nou op-amp discret, ce foloseste doar 21 de componente, in HA-160/160D s-au folosit 32 de componente, iar un op-amp obisnuit foloseste in jur de 50 de componente prin care trece semnalul audio.

 

Regula audiofila spune ca: cu cat drumul semnalului audio este mai scurt, cu atat este mai bine; de asemenea, un numar mare de componente audio pot modifica semnalul initial, astfel influentand rezultatul final; mai putine componente inseamna automat un sunet mai apropiat de realitate si de ceea ce a dorit artistul sa ne transmita.

Datorita noului op-amp si a unei noi surse toroidale s-a obtinut si o distorsiune armonica mai joasa fata de modele precedente, acest aspect favorizand detaliile si spatialitatea. Ca si in modelele precedente, si aici s-au folosit componente audio de inalta performanta: condensatoare ELNA Silmic 2, rezistente DALE, toroidal ultra low noise si potentiometrul de volum in 24 de pasi.

Si probabil cea mai importanta schimbare ar fi: Puterea.  Forta bruta a crescut aproximativ de 4 ori, acum amplificatorul ofera 4W per canal in 16 de ohmi, fata de 1W in cazul  HA-160.

 

Specificatiile detaliate le gasiti mai jos:

Measurement

Input impedance: 36.5 KOhms
Frequency response: ± 1 dB 0 – 50Khz
Signal to noise ratio: >96dB
THD: <0.03% at 30ohm with 1W ouput
Channel separation: >73dB
Output power: 4W at 16 Ohms
Input impedance: >8K Ohm @ 30 Ohm, 1W
Output impedance: <1 Ohm @ 30 Ohm, 1W
Power dissipation: >25W, internal, regulated power supply

Inputs
3 x gold plated RCA (line level input)
Outputs
1 x headphone jacks 6.35mm
1 x RCA Pre Amp output

O data ce am vorbit despre design si specificatiile tehnice, sa trecem la partea cea mai importanta – sunetul.

Daca ar fi sa caracterizez amplificatorul doar prin cateva cuvinte, atunci aspectele definitorii ar fi: muzicalitate, aerisire, rafinament, rapiditate si controlul absolut.

Per total, amplificatorul imprumuta aceleasi puncte forte ale HA-160/160D precum:  tonul natural, sunetul carnos, rapid si melodios, textura, dar in acelasi timp adauga in plus o mica doza de realizare tehnica, cum ar fi controlul absolut al LCD-2 (care sunt greu de controlat), bass-ul adanc si imaginea stereo mai bine prezentata.

Pentru inceput am ales cateva piese jazz din propria colectie. Pe unele din aceste piese HA-160 se chinuie sa redea imaginea stereo corecta si amplasarea exacta a instrumetelor, dar pentru ca Soloist are un sunet mai aerisit, instrumentele devin mai distante unele fata de altele, parca ar avea mai mult spatiu intre ele, in acelasi timp fiind aruncate din mai multe directii. Soloist ofera un sunet mai amplu, mai extins si mai larg, in acelasi timp putin mai detaliat, parca trece mai multa informatie de la DAC la amplificator. Chitarile acustice pe HA-160 se amesteca usor cu decorul, creand senzatia de muzica putin mai aglomerata, pe Soloist au fost clar delimitate si asezate distinct de restul.

Vocile pe ambele amplificatoare au avut acelasi ton cremos, plin de substanta. Pe ambele am apreciat corzile si pianul, diferentele fiind mai mici sau neperceptibile pe aceste instrumente.

Contrabasul si pe alocuri tobele au avut un atac mai precis, iar frecventele joase au coborat mai jos pe Soloist, de asemenea decay-ul este mai scurt pe Soloist, un plus, dar si un minus. Decay-ul scurt este foarte placut pe muzica ritmata, insa pe muzica extra lenta am preferat decay-ul putin mai lung si romantic al HA-160.

Trecand pe muzica clasica, am fost placut surpins ca ambele amplificatoare trec cu brio testul de aglomeratie. Ca si in cazul muzicii Jazz, aici am simtit totusi o delimitare a instrumentelor mai precisa pe Soloist, o scena mai ampla si in general un sunet aerisit. Pe Antonio Vivaldi inregistrat de Chesky Records am simtit cum mi se ridica parul din cap, sunetul fiind extrem de detaliat, fiecare miscare in sala sau zgomot, fiecare nota are o textura aparte, o nuanta diferita. Soloist trece cu brio testul muzicii clasice, sunetul fiind aerisit, muzical, si parca te invita sa asculti mai mult.

 

Dat fiind ca ambele amplificatoare au ca puncte forte, viteza, atacul, bass-ul si media spectaculoasa, a fost obligatoriu sa le testez pe ambele pe muzica electronica si rock/metal.

Wow!

Cata energie, precizie si lovitura am auzit pe Chemical Brothers si Infected Mushroom! Credeam ca HA-160/160D sunt regii absoluti ai muzicii ritmate, avand sunetul ceva mai cald, mai intunecat si mai rapid decat oferta concurentei. Soloist-ul insa duce toate aceste aspecte pozitive la un alt nivel.

Soloist este putin de tot mai accentuat pe bass, mediile sunt aproximativ egale cu cele al lui HA-160, iar inaltele detaliate si bine aerisite nu zgaraie urechea si nici nu induc oboseala.

Pe genurile rapide, muzica a devenit extrem de controlata. Dupa cum stiti, castile Audeze LCD-2 au probleme de matching si de putere insuficienta pe multe dintre amplificatoare, rezultand un sunet mai anemic, lent aproape, ca schimband natura castilor, adaugand un decay lung.

Soloist dirijeaza membranele castilor cu o mana de fier, chiar daca muzica este foarte detaliata, notele muzicale imediat urmatoare nu se amesteca cu cele precedente, iar sunetele nu sunt aruncate direct in fata ascultatorului, ci sunt proiectate in mai multe directii. Am auzit niste efecte noi, cum ar fi unele sunete venind din spate sau de sus (neascultand inregistrari binaurale).

Ambele amplificatoare sunt pur si simplu facute pentru muzica vioaie, ritmata si se prezinta foarte bine la acest capitol.

Insa datorita extensiei si adancimii pe bass a Soloistului, cat si a puterii/controlului superior, inclin balanta in favoarea noului amplificator.

Vreau sa mai adaug un aspect: pe Sennheiser HD800 nu am simtit mari diferente de control, puterea cvadrupla a noului amplificator nu aduce mari beneficii castilor Sennheiser. Unicul beneficiu ar fi bass-ul mai autoritar si imaginea mai holografica/3D, ceea ce creeaza un sunet si mai analogic.

Inca un punct forte al acestui  dispozitiv ar fi: libertate mai mare pe volum, Soloist are volumul aproximativ cu ~40% mai ridicat decat cel al lui HA-160. Personal nu am testat alte casti ortodinamice (planare) decat Audez’e, insa producatorul ne-a informat ca poate amplifica fara mari probleme si celebrele Hifiman HE-6 sau HE-500 si chiar K1000 de la AKG – casti renumite prin foamea de putere, avand nevoie de un amplificator de putere pentru boxe ca sa functioneze optim.

Nu va faceti grija de rezervele de putere, la momentul actual poate amplifica orice.

Tin sa va relatez ca DAC-ul Chord a reusit sa-mi arate toate diferentele si schimbarile dintre cele doua amplificatoare supuse la teste, fiind cea mai buna sursa audio ascultata de mine pana acum in pestera mea audiofila, posibil pe un DAC mai putin performant diferentele ar fi mai mici, sau nu atat de accentuate.

 

Concluziile si verdictul final:

 

Un upgrade semnificativ fata de modelele din anii precedenti, cred ca este si un upgrade final pentru pasionatii ascultarii muzicii in casti. Cuplat la uluitorul QBD76 HDSD la fel de performant, obtineti un combo care concureaza cu sistemul din living pe boxe, de 4 ori mai scump.

 

Aceasta companie si acest produs nu inceteaza sa ma impresioneze de fiecare data. Nu s-au facut compromisuri la crearea lui, totul este la un standard inalt, de la constructie pana la specificatii si sunet. Design-ul extra simplist aminteste de produsele Apple, iar sunetul – de muzica live ascultata intr-un club intim de jazz.

 

Tonul natural, amprenta sonora usoara pentru ureche si lipsa totala a oboselii il face alegerea perfecta pentru orice stil de muzica. Are un aer si un sunet grandios pe muzica clasica/simfonica, imagine stereo si naturalete pe jazz, cat si viteza si lovitura rapida, precisa pe rock-  toate intr-o singura cutie.

 

Pro:

– Sunet dulce, cald, placut auzului
– Frecventele extinse in ambele directii, bas adanc si inalte rezolute
– Tonul este natural, analog, lipsa totala a stridentei
– Puterea si controlul absolut pe orice casti
– Design simplu si elegant, minimalist

Contra:

– Pretul  premium
– Cablurile modeste din pachet

Echipamente folosite pentru review:

Chord QBD76HD, Burson Soloist, HA-160, Sennheiser HD800, HD700, Audeze LCD-2 si cabluri de alimentare AudioQuest NRG4, cablu interconect AudioQuest Niagara.

 

9 COMENTARII

  1. DAC-ul Chord este de 6 ori mai scump decat amplificatorul. Nimeni nu o sa cumpere un asemenea DAC ca sa il imperecheze cu un un amplificator de 1000E.
    Frumos review-ul, dar puteai alege un DAC de test mai ieftin (la acelas nivel cu boxele si castile).

  2. @Geo

    Colegul Fuscobal, cel care scrie pe aici pe la sectiunea „sunet in masina” are un sistem de casti cu HD800, un amplificator de casti de pana in 1000 Euro iar ca sursa de sunet foloseste un cd-player Emm Labs CDSA de aproximativ 10.000 Euro.

  3. Colegul Fuscobal foloseste CD-player-ul si la sistemul de boxe. Nu cred ca a dar 10000E ca sa asculte la casti. Dar poate ma insel eu.
    Oricum imi place foarte multe site-ul tau, si TOATE review-urile din el.

    • @Geo
      Pentru a aprecia toate diferentele dintre cele doua amplificatoare, am avut nevoie de o sursa cat mai detaliata, cat mai buna posibila.
      Astfel a fost mult mai usor sa le gasesc diferentele si sa apreciez performanta noului amplificator.
      S-a ivit asa o oportunitate si nu am ezitat.
      Asa un DAC nu cred ca mai ascult curand acasa 🙂

  4. Hello,

    Un articol fain foarte binevenit 😀 .
    Hmm…vrea cineva sa cumpere un Burson HA-160DS ? :))
    Glumesc, nu de alta, dar nu am DAC separat.
    Urmeaza Burson Conductor , urmasul lui HA-160D . Abia astept articolul, desi din cate am citit pana acum, sunt convins ca o sa fie un super produs, si mi-e frica de un posibl upgrade >:P

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.