FiiO loveste din nou lansand E18 – DAC si amplificator de casti pentru PC/MAC si terminale  cu sistem de operare Android.

De asemenea este primul DAC Fiio care nu mai foloseste deja clasicul Wolfson WM8740, de data aceasta pariul il reprezinta un chip mai performant de la Texas Instruments. TI 1798 este folosit des in componente hi-fi si consider ca reprezinta o schimbare binevenita si de apreciat. Pretul (aproximativ 160 Euro) ramane si el destul de competitiv pentru un pachet ce contine potentiometru analogic Alps, interfata USB de la Tenor, plus dac-chipul BurrBrown 1798 mai sus amintit.

Fiio E18 (1 of 1)-13

Fiio E18 (1 of 1)-14

Fiio E18 (1 of 1)-15

Din punct de vedere al specificatiilor,  E18 are cele mai bune masuratori din toata gama DAC-urilor Fiio si cel mai puternic amplificator de casti din toata gama DAC/Amp Fiio. Acum ofera 300 mW in 32 Ohmi, fata de 220mW ale lui E17. Bateria a suferit si ea imbunatatiri, este acum dubla fata de E17 si tripla fata de E07K. Motivul nu este doar acela de a folosi aparatul cat mai mult timp fara a fi alimentat, aceasta mai poate fi folosit ca si o baterie externa pentru telefonul Dvs!

Device-ul are doua porturi micro USB, unul pentru a fi folosit ca DAC pentru telefon sau PC si al doilea port pentru a va incarca telefonul. Mi se pare o functie utila si bine venita, iar cei care sunt mai mereu pe drumuri o vor aprecia la adevarata ei valoare.

Nivelul bateriei aparatului este aratat folosind 3 leduri (L, M, H).

Desi am observant ca functioneaza si cu unele telefoane inteligente, eu l-am folosit in totalitate cuplat la un PC folosind playerul software Foobar2000.

Micutul aparat are 3 butoane dedicate de play/pause, forward si backward care au functionat de minune pe Foobar2000, nici nu a fost nevoie sa misc mouse-ul ca sa schimb melodia sau sa pun o pauza. Este prezent si un switch de gain pentru casti eficiente si mai putin eficiente si un bass boost switch.

Fiio E18 (1 of 1)-7

Fiio E18 (1 of 1)-10

Fiio E18 (1 of 1)-12

Prestatia Sonora:

Dupa ce a fost supus testelor si comparatiilor cu E17, pot spune ca este adevaratul urmas al acestuia. La momentul actual este aparatul ce ofera cela mai multe detalii sonore din gama Fiio, de asemenea are si cel mai rapid sunet, transientii si atacul sunt la un nivel superior. De remarcat faptul ca acea incetosare a sunetului de care am amintit  in recenziile E07 si E17 lipseste la E18. Acea panza intre ascultator si muzica a fost ridicata si nu pot decat sa salut cu bucurie aceasta schimbare.

Prezenta microdetaliilor este mai evidenta pe E18 fata de celelalte aparate Fiio. Sunetul de asemenea este mai vanjos, avand o lovitura si mai puternica, un sunet mai controlat si mai articulat. Prin comparatie E17 pare mai lent acum si parca lipsit de rafinament.

De apreciat este si puterea adaugata, am ascultat mai bine de jumatate din timp  pe uriasele Audeze LCD-3 si rezultatul final a fost destul de bun. Noul album Pink Martini – Get Happy a sunat bine aerisit, avand o scena adanca si destul de inalta, iar fiecare sunet parca avea spatiul propriu, ceea nu o puteam spune cu voce tare pe E17.

E18 mi se pare ca este o evolutie a vechilui sunet Fiio. Probabil ca este si primul Fiio care nu suna in tocmai foarte cald sau intunecat. Sunetul este mai echilibrat acum, mai Hi-Fi intr-un fel, este mai tehnic si mai precis. Cine doreste un strop de caldura, recomand sa folositi bass boost, eu l-am folosit in 80% din muzica ascultata, si imi place mai mult pornit. Deoarece E18 are transienti mai rapizi decat restul aparatelor Fiio, totul parca suna mai rapid, notele mai bine delimitate, avand un contur mai apasat. Fundalul cu siguranta este si el mai negru, exista mai mult aer intre instrumente.

Notele de bas au atacul mai precis, iar muzica rock si electronica este mai delicioasa ca niciodata. Adancimea basului este identica cu cea a E17, ma bucur ca nu au schimbat acest aspect.

Fiio E18 (1 of 1)-8

Fiio E18 (1 of 1)-9

Fiio E18 (1 of 1)-16

Marea schimbare a fost pe voci si pe frecvente medii. Desi E17 nu statea deloc rau pe frecventele medii, ele parca erau mereu in contact direct cu basul, joasele trecand usor peste medii si invers, mediile spaland usor de tot basul. Acum am impresia ca mediile nu mai deranjeaza basul si nu mai este frecventa dominanta. Vocile sunt mai clare, iar virbatiile corzilor sunt mai precise si mai bine delimitate.

Tonul nu este la fel de gros si carnos cum e pe E17, insa este mai real intr-un fel. E17 si E07 par a avea distorsiuni putin mai mari, adica indirect sunt aparate putin mai muzicale urechiilor noastre.

E18 este departe de a fi sibilant, uscat sau lipsit de culoare, este ceva mai liniar si suna mai real. Pe E17 totul suna siropos si plin de substanta, de parca chiar si muzica clasica ar avea bas adanc, E18 nu face acest lucru. Cand este nevoie de bas, el apare de nicaieri, cand nu e nevoie de el, dispare subtil. E18 are un sunet mai echilibrat, si este acum noul meu DAC preferat din toata gama Fiio.

Ca dimensiune si feeling, este cam maricel, putin mai lung ca E12 si cu vreo 3 cm lai lung ca E17/E07K. Calitatea constructiei este la nivelul restul aparatelor Fiio, nivelul finisarilor fiind excelent pentru acest buget.

In incheiere:

E18 este un DAC portabil, este un amplificator de casti portabil, este o baterie externa pentru telefoanele Android si o interfata S/PDIF avand o iesire digitala coaxiala la care puteti conecta un receiver sau chiar un DAC mai performant.

Noua abordare a celor de la Fiio este de apreciat, imbunatatirea sunetului este evidenta: mai multe detalii, realism cat si sunetul mai aerisit sunt pe placul nostru, iar plusul de transienti este cireasa de pe tort.

Fiio E18 (1 of 1)

Fiio E18 (1 of 1)-2

Fiio E18 (1 of 1)-3

Pro:

-          Constructie buna, multe accesorii

-          O multitudine de functii fata de clasicele DAC/ampuri

-          Fuctionare atat cu PC/MAC cat si cu Android

-          Sunet aerisit, bine delimitat, conturat

-          Vitezomanul aparatelor Fiio – atac, transient, lovitura

-          Excelent pentru pretul platit, cred ca e primul device all-in-one de acest fel

Contra:

-          ADN-ul sunetului Fiio putin alterat

-          Lipsa display-ului

-          Carcasa nu se ridica la nivelul celei de la E12

Echipamente folosite pentru recenzie:

Fiio E18, E17, E12, Audeze LCD-3, Sennheiser Amperior, Ultimate Sound 3D, Audiobyte Hydra-X, Burson Conductor

 

Completarile lui Savu:

Neavand telefoane sau tablete cu Android am imprumutat pentru o scurta perioada de timp un Samsung Galaxy S3 de la un prieten. Am conectat E18 cu cablul OTG si surpriza, a fost recunoscut direct ca sursa de sunet externa, fiind practic plug-and-play. Am ascultat pret de cateva minute, nu am avut mult timp la dispozitie deoarece foloseam telefonul personal al unei persoane destul de ocupate dar am facut un mic test pe niste casti Sennheiser Momentum. Conectate direct la telefon acestea sunat sec, lipsite de viata, cu detalii destul de sterse si un bass plesnit, exagerat. Plusurile aduse de E18 au fost mai mari decat as fi crezut, sunetul a prins viata, bass-ul usor umflat specific modelulul Momentum a fost mult mai precis si controlat, iar nivelul informatiei sonore transmise catre timpanele mele a fost la un nivel mult mai ridicat. E18 transforma un banal telefon intr-un player audiofil in toata regula, o performata excelenta.

Nu pot decat sa-i invidiez pe utilizatorii de telefoane Android si sa sper ca intr-o zi vom vedea si un echivalent pentru iPhone.

Bravo Fiio.

Fiio E18 (1 of 1)-6

Fiio E18 (1 of 1)-17