Povestea mea cu aparate mobile care redau muzica incepe de prin mijlocul anilor ’90, cand am primit cadou un casetofon portabil si prima mea caseta Nirvana – Nevermind. Din pacate nu a fost un Sony Walkman, insa experienta traita a fost de neuitat. Eram acasa pe inserate si in loc sa ma uit ca toata lumea la televizor, sau sa ies la plimbare, stateam si ascultam casete audio.

Desi telefoanele care redau muzica au aparut acum 10 ani, eu inca mai folosesc playere audio portabile dedicate si refuz sa ascult muzica la telefon.

X1 imi aminteste mult de momentul cand am ascultat prima caseta pe acel player portabil. Are ceva in ADN-ul sunetului care impresioneaza la prima ascultare si despre care voi vorbi in scurt timp.

Fiio X1 (1 of 1)-12

Fiio X1 (1 of 1)-13

Desi a fost lansat special pentru tinerii audiofili cu bugete mici, oricine se poate bucura de acest produs.

X1 ca si celelalte playere FiiO este construit in mare parte din metal, doar capacul din spate este din plastic si rotita de meniu este din cauciuc. Se vede clar ca cei de la Fiio au studiat destul de mult layout-ul playerului si au fost preocupati de o ergonomie cat mai buna. De exemplu butonul de on-off este la nivelul carcasei in timp ce butoanele de volum sunt usor iesite in afara acesteia. O abordare utila, se poate  modifica nivelul volumului fara sa te uiti efectiv la player, doar pe pipaite.

Fiio X1 (1 of 1)-2

Fiio X1 (1 of 1)-6

Playerul ofera un feeling placut la atingere, calitatea constructiei iese in evidenta si pot spune ca imi place mai mult decat fratele mai mare, Fiio X3.

Ca si design X1 seamana mult cu X5 de la care imprumuta acele 4 butoane plasate sub forma literei X.

Ca sa il faca cat mai accesibil FiiO a abandonat functia de DAC si celelalte 2 iesiri (jack-ul dedicat de line-out si coaxial-out) care se regasesc la X3 cat si X5. Acum unicul jack de 3,5mm este iesire de casti amplificata sau iesire de line-out curata, fara volum, in functie de ceea ce este selectat din meniul aparatului.

Meniul a suferit si el mici modificari si pot sa zic ca imi place mult mai mult fata de ce am vazut la X3 si este aproximativ identic cu cel al X5. Navigarea se face dupa folder, artist, gen muzical, playlist s.a.m.d. Eu prefer navigare dupa folder, pentru ca asa mi-am organizat toata colectia de muzica.

Ca si in cazul X3 si X5, modelul X1 nu are memorie interna, are insa un slot de memorie microSD, la momentul actual suporta carduri pana la 128Gb (SDXC), mai mult decat suficient pentru majoritatea utilizatorilor.

Fiio X1 (1 of 1)-31

 

Fiio X1 (1 of 1)-32

 

Fiio X1 (1 of 1)-36

Playerul foloseste noua generatie de DAC chip audio gasit si in E10K, adica noul PCM5142, amplificatorul operational de line-out si de amplificare este OPA2322 si bufferul de casti este ISL54405 – un chip de care sincer inca nu am auzit.

Playerul stie sa redea o mare parte din formatele audio (APE, FLAC, ALAC, WAV, WMA, AAC, OGG, MP3, MP2)  pana in 24bit 192Khz. Decodarea DSD gasita la X3 si X5 a fost scoasa din ecuatie pentru a reduce costurile.

In urma testelor mele pe un volum mai ridicat, autonomia bateriei a fost in jur de 11-12 ore folosind fisiere FLAC si WAV.

Producatorul ne garanteaza o distorsiune armonica de doar 0,004% in zona 1Khz, un rezultat exceptional pentru un astfel de aparat.

Playerul de asemenea nu mai ofera doua setari de gain, acum gainul este fix, puterea de iesire casti este de 100mW in 16 Ohmi. Adica in medie de 10 ori mai mare decat a telefoanelor mobile sau a playerelor audio portabile ordinare.

Observ ca puterea a scazut de aproximativ 4 ori fata de X3 si X5, fapt ce ne spune ca toate castile pretentioase si ineficiente vor avea nevoie de mai multa putere decat cea oferita de X1.

Fiio X1 (1 of 1)-33

Fiio X1 (1 of 1)-35

Fiio X1 (1 of 1)-37

Performanta audio:

Castile folosite de mine au fost NAD Viso HP50, Sony MDR-1R, Sennheiser Amperior si Ultimate Sound 3D. Nu avea rost sa incerc monstrii precum LCD3 sau HD800, pentru aceste modele exista alte electronice dedicate.

Cu toate aceste casti nu am simtit ca e nevoie de mai multa putere, sau ca playerul s-a chinuit sa imi ofere o dinamica si un sunet bine ariculat.

X1 ofera un sunet proaspat si putin diferit fata de orice alt produs FiiO lansat pana acum, cu siguranta imi aminteste de prima mea experienta audio portabila.

Punctul forte al acestui player nu sunt detaliile tehnice, masuratorile sau spectrul de fecventa perfect, ci caracterul imediat si fun, fresh, basul profund si dinamica buna sunt calitatile acestui player.

Desi este evident ca nu ofera rezolutia playerelor mai scumpe si nici detaliul lor, totusi are mult mai multe calitati fata de un player portabil in aceeasi clasa de pret.

Sunetul este asemanator cu cel al lui E10K, insa mai accentuat pe bass, pe lovitura si pe dinamica.

Sunetul este destul de intim si tras putin in fata, nu poate fi vorba de o scena larga sau de un sunet holografic gasit pe X5, insa X1 ofera o placere inexplicabila de a asculta muzica. Fun factorul este maxim, pe muzica mai rapida picioarele incep sa o ia razna.

Fiio X1 (1 of 1)-19

Fiio X1 (1 of 1)-20

Basul de jos este mai accentuat pe X1 decat pe X3 sau X5, desi pe celelalte 2 playere este putin mai adanc si ofera mai multe substraturi.

X1 loveste tare si se retrage imediat, lovitura este bine redata si rapid executata. De asemenea simt o dinamica buna, negatuita, totul pluteste destul de fluid si placut.

Si apropos de fluiditate, este ceva ce X1 o face destul de bine, tine pasul cu orice stil muzical. Prin comparatie X3 este ceva mai lent si mai putin fluid, insa mai romantic si mai rotund.

De curiozitate am incercat line-out catre amplificatorul portabil E11K.

Abia acum mi-am dat seama de punctual slab al lui X1, este vorba de amplificarea de casti a playerului, care mascheaza usor detaliile si intinde o cortina subtire pe toate notele muzicale.

Cu E11K am obtinut un sunet mai detaliat, in sfarsit a aparut o scena mai larga si o imagine stereo mai bine definita. Abia acum am putut prinde fiecare sunet, totul devenind mai larg si mai aerisit. Microdetaliile au venit mai in fata si am inceput sa prind toate sunetele subtile si notele ascunse.

Diferenta este destul de drastica, insa nu e ceva ce as spune ca este un must-have. In varianta stoc X1 este mai mult decat capabil si intrece cu usurinta orice alt player portabil in acest nivel de pret, cel putin din cele pe care le-am ascultat eu pana acum.

Fiio X1 (1 of 1)-22

Fiio X1 (1 of 1)-23

Fiio X1 (1 of 1)-24

Vorbind de pret, playerul este doar 100 Euro! Da, la 100 Euro avem sunet hi-resolution 24 bit la o calitatea mai mult decat decenta, un lucru la care nici nu visam acum 2-3 ani.

Revenind la sunet, imi place nespus de mult ca nu aud nici o groapa in spectrul de frecventa. Totul este la locul lui, si nu simt ca lipseste ceva sau ca m-ar deranja. Nu aud un sunet murdar, lent, dinamica gatuita sau sibilanta excesiva cum aud pe playere portabile ordinare sau pe telefoane mobile.

Sunetul oferit este inchegat, ca un tot intreg, putin indreptate spre partea calda, accentuand usor basul dar neatingand celelalte frecvente.

Deoarece playerul suna asa vioi am inceput sa ascult muzica care imi place mie si am dat la o parte muzica de test. M-am delectat cu Cranberries – No need to Argue (1994) Radiohead  – OK Computer (1997), Nirvana – In Utero (1993), Guano Apes – Walking on a Thin Line (2003), Negura Bunget – Om (2006) si multe altele.

Ce vreau sa mai adaug este ca desi nu are multe tehnicalitati si nu impresioneaza prin nimic particular, playerul este extrem de placut la auditii. Il am de aproximativ trei saptamani si mi-am abandonat X5 toata aceasta perioada. Fun factorul e atat de evident incat nimic altceva nu mai conteaza.

Nu trebuie neglijat nici avantajul adus de dimensiunile reduse. X1 este semnificativ mai mic si mai usor decat X5 si chiar daca aceasta din urma este un player senzational din toate punctele de vedere, X1 are un avantaj clar la capitolul portabilitate.

Am testat iesirea line-out pe boxele mele Audioengine A5+. Modul headphones out/line-out este selectabil din meniu si transforma X1 intr-o sursa analogica clasica. Rezultatele au fost cele asteptate, Fiio X1 poate fi utilizat fara probleme ca sursa de sunet pentru un sistem entry-level sau chiar mai sus. Testul pe boxe a avut loc la sfarsit si din acest motiv nu am fost deloc surprins de rezultatele bune, a fost exact asa cum ma asteptam sa fie. Adica destul de bine.

Fiio X1 (2)

Fiio X1

Concluzii:

Un player portabil numai pentru tineri si adolescenti cum ne recomanda producatorul? Pe naiba!

Muzica buna nu are varsta si playerul stie sa o redea intr-un fel incat sa iti aduca zambetul pe fata.

Este un player bine executat la exterior ce are un sunet placut care ma duce cu gandul la vremurile cand totul era analog. Amprenta sonora este opusa sunetului digital, este plina de viata si-ti ridica dispozitia de fiecare data cand apesi Play.

Pentru 100 Euro este un chilipir, nici nu are rost sa aduc in discutie alte playere ale altor producatori la acelasi nivel de pret, toate sunt mult in urma.

Lasati-va telefoanele in buzuar, daca vreti sa ascultati muzica la o calitate mai mult decat decenta va trebuie cel putin un X1. Chiar daca detin si X5, X1 nu pleaca nicaieri – Rock On!

Pro:

  • Sunet proaspat, dinamic, vioi
  • Dinamica ridicata, lovitura puternica
  • Banda de fecvente larga, sub-bas impresionant
  • Fun factor inexplicabil de bun, creaza dependenta
  • Calitea buna a constructiei si dimensiunile reduse

Contra:

  • O usoara cortina peste microdetalii
  • Sunet dat in fata, intim (poate fi si plus, dupa preferinte)
  • Nu este liniar sau neutru (poate fi si plus)
  • Amplificatorul intern modest

Echipamente folosite pentru review:

FiiO X1, X3, X5, E11K, NAD Viso HP50, Sony MDR-1R, Sennheiser Amperior, Ultimate Sound 3D, Audioengine A5+.

Fiio X1 (1 of 1)-11

Fiio X1 (1 of 1)-29

 

 

53 COMENTARII

    • Salut,
      X1 are mai multa putere, mai mult punch pe bass, medii mai suculente si inalte mai rezolute si mai aerisite. De asemenea are mai putin „digital glare”, suna mai analog.
      Sunetul este mai pur si mai detaliat. iPod suna prea bland si nearticulat, lipsit de cojones, mai putin detaliat si are o scena destul de mica (in latime cat si in inaltime).
      X1 calca peste iPod.

    • Felicitari! Asteptam impresiile tale
      Nu am ascultat Momentum In-ear, numai celelalte 2 Momentum, insa le voi asculta pe acestea (In-ear) maine la evenimentul de lansare X1 si revin pentru o opinie personala.

  1. Începutul.. m-a întors în timp pentru puțin.. Mă regăsesc într-o bună masură. Separat de acestea, subscriu..>(Muzica ascultată pe telefon.. o experiență dureroasă; playerele dedicate > unica soluție ). Excelent review-ul. A meritat așteptarea. Te felicit. M-ar ajuta o recomandare de la tine.. Ce IEM-uri recomanzi pentru X1? Care ar fi măsura? ( relația mea cu „Ele” este mai degraba restrânsă).

    • Ma bucur ca ti-a placut.
      Depinde de buget. Minimul necesar ar fi Sennheiser CX 5.00, Momentum In-Ear, Sony XBA-H1, Shure SE215 si mai sunt variante daca mai caut. Pentru un buget mai mare sunt mai multe optiuni: si in-ear dinamice si bazate pe armaturi multidriver.
      Eu detin niste IEM-uri custom turnate pe urechile mele, insa sa fiu sincer le folosesc cam 10% din auditiile mele, ultimul timp inclin mai mult catre casti over-ear (supra aurale) inchise.

  2. In sfarsit mi-a ajuns X1. Deocamdata ascultat pe castile mele HD598, din pacate nu pot iesi cu ele pe strada, fiind deschise. Urmeaza o achizitie noua. Darku, ai reusit sa asculti Momentum In-ear?
    In concluzie recomand cu caldura, sunt foarte incantat, nu-mi mai vine sa dau castile de pe cap 🙂
    Multumesc Darku !

    • Salut Eugen,
      Ma bucur ca iti place, eu tot il folosesc zilnic.
      La evenimentul de sambata (4 octombrie) din pacate nu au fost prezente Momentum In-Ear, urmeaza sa le ascult cand ajung in stoc. Am ascultat in schimb multe casti portabile over-ear (supra aurale) dintre care unele au fost chiar intresante.

  3. Din ce ai ascultat, ce recomanzi? In zona de pret Momentum In-Ear. Din pacate cred ca va trebui sa returnez player-ul meu, are probleme de soft dar se rezolva.
    Multumesc!

    • Cum am recomandat si userului Hi-Fidelity mai sus in zona de pret ±400 Ron, poti merge pe Shure SE215, Sony XBA-H1 (ambele de armaturi) sau in cel mai rau caz Sennheiser CX 5.00

  4. Salut Darku,

    Momentan detin un Cowon D2, un FiiO E17 si niste casti Sennheiser PX100II, echipamente folosite in aceasta combinatie. Stiu ca pentru aceste casti si player, E17 este cam in plus, diferentele sonore cu si fara amplificator fiind minore, insa folosit ca si DAC este nepretuit 🙂 Intrebarea ar fi daca se merita sa inlocuiesc D2-ul meu cu un X1 (X3 si X5 mi se par prea scumpe pentru nevoile mele). Momentan ascult seturi/mixuri de Dubstep si Drum & Bass, deci mai mult MP3-uri (am inteles ca DAP-urile Hi-Res isi arata adevarata valoare la muzica lossless). De asemenea, daca imi poti recomanda casti mai bune decat Sennurile mele care sa nu depaseasca 300-400 de lei si sa fie Over-Ear. Pe viitor vreau sa iau si un FiiO E09K si niste Beyerdynamic DT-990 PRO 250, dar mai mult pentru auditie acasa/birou. Si o ultima intrebare, se merita o placa de sunet dedicata pentru PC, sau mai bine un USB DAC? In cazul in care a doua varianta e mai indicata, perechea E17+E09K ar fi suficienta?

    Multumesc anticipat.

    • Salut,
      Pentru maxim 500 Ron as cauta o pereche de Sennheiser HD-25 II (nu varianta SP) la mana a doua cuplate cu un FiiO X1. Pana in 1000 Ron pentru mine sunt cele mai bune casti portabile, excelente pe electronica si rock. Acum folosesc niste Amperior carte practic sunt niste HD-25 putin imbunatatite, sunt excelente pe electronica si sunt foarte detaliate ca sunet.
      Merita sa treci pe un X1 de la un D2 (l-am avut si eu, cred ca il aveam primul din Romania), chiar si daca vei folosi doar mp3, puterea de amplificare superioara cat si electronicele mult mai performante din X1 isi spun cuvantul cand apesi butonul play. Gandeste-te la X1 ca fiind un E17 cu un sunet ceva mai rapid/punchy si mai detaliat. DAC-urile pe USB sunt viitorul, placile audio….vor exista si ele dar sunt mai slab performante decat un DAC extern.
      Buna alegere pe viitor pentru DT990 si E09K, merg bine impreuna

      • Multumesc!

        Sa inteleg ca E17+E09K vor face pereche buna pentru un DAC+AMP. De DT990 ce parere ai? Ma gandeam la ele sau la DT770, dar am inteles ca sunetul e mai natural pe 990. Oricum, raportul pret/performanta mi se pare excelent.

      • Am uitat sa te intreb daca DT990/770 sunt peste HD-25II sau daca se merita o pereche pt acasa/birou si una pt auditii in aer liber. Sau una pt amandoua 🙂

        • Pentru mine DT990 Premium (250 Ohm) sunt peste DT770, suna mai aerisit si au un bas mai putin bubuit, se impaca bine cu sunetul Fiio care le mai calmeaza usor inaltele (seria DT este cam sibilanta). Ambele DT-uri sunt peste HD-25 II. Marele avantaj ar fi scena mult mai larga si aerisita fata de HD-25 II si imaginea stereo mai holografica.

          • Super. Din cate am gasit pe net, atat noi cat si SH, ambele modele Sennheiser, atat HD-25 cat si Amperior se invart in jurul aceleiasi sume (noi cam 1000-1200 de lei, iar sh cam 600-700 de lei). Avand in vedere diferenta mica de pret, mai bine merg pe Amperior. Am inteles bine ca nu se mai fabrica seria Amperior?

  5. Darku, am inteles ca ai folosit deja player-ul destul de mult timp. Ai casti cu comanda pe fir? La mine mi-am dat seama ca are o problema cu acest tip de casti, se pune singur pe pauza sau sare la alta melodie. Acuma sunt in dilema, sunt foarte multe casti In-Ear care au comanda pe fir. Nu am neaparat nevoie de comanda pe fir, dar aria de unde pot alege se restrange.
    Multumesc!

  6. @Dragos
    Nu mai merge butonul reply asa ca iti scriu mai jos.
    Amperior sunt superioare HD-25 II, recent au fost inlocuite cu HD-25 Aluminium care sunt identice cu Amperior, difera doar impedanta castilor, Amperior fiind mai usor de condus iar HD-25 Aluminium necesita de o usoara amplificare.

    • Nicio problema. Cum sunt in comparatie cu Momentum? Am inteles ca ar fi mai calde ca si sonorizare… Incerc sa ma conving ca merita sa dau 500-1000 de lei pe niste casti si inca 400-500 pe un X1. Meh…

      • Mie imi plac mai mult Amperior/HD-25, insa am un prieten caruia ii plac Momentum mai mult..
        Ca o scurta comparatie Momentum sunt mai lente, au scena mai mare, bass mai adanc dar e cam bubuit, inaltele de sus sunt taiate. Amperior/HD-25 sunt mult mai rapide, sunet mai echilibrat, echilibru tonal bun, insa sunetul este „on-stage”, nu ofera spatialitate. Plusuri si minusuri, perfect ar fi sa le asculti singur aceste modele.
        O data traiaesti, apasa butonul 🙂

  7. Salut Darku,

    Daca ai timp am si eu doua intrebari:
    1) Ai testat cumva fisierele flac cu rezolutie mare 96/24 si 192/24 pe fiio x1? la mine exista un click inainte sa inceapa melodia, pe 44/16 nu apare.

    2) Caut niste casti portabile:
    – on ear sau over ear (nu suport IEM)
    – usoare (foarte important)
    – deschise (nu vreau sa mi se-ncinga urechile)
    – sunet detaliat fara boom boom si pe cat se poate liniar (comparativ cu sennheiser hd558 sau hd598)
    – soundstage neimportant (preferabil stereo in head)

    Din testele pe care le-ai facut poti sa-mi recomanzi ceva?

    Multumesc.

  8. Gata cautarile, m-am suparat si mi-am luat Momentum on-ear 🙂 Acuma da, impecabil !!! I-mi plac foarte mult castile, bass impresionant, desi nu sunt fan super bass, mediile sunt ok, inaltele sunt putin acoperite de bass la melodiile mai metal, cu aglomeratie de instrumente, soundstage-ul nu e ca la HD598 dar e normal pt tipul asta de casti. In concluzie Fiio X1 a prins viata si sunt foarte multumit de perechea asta.
    Multumesc Darku.

  9. Interesant produsul. X3-ul mi s-a parut overkill si mare. Am 2 Sansa Clip-uri care sunt decente (al 2-lea l-am luat ca era pacat sa nu o fac la cat costa). X1 pare mai ok decat X3 sau X5 la care n-am inteles nevoia pt un ecran de asemenea dimensiuni. Sunt curios cum se compara Clip-ul cu X1; diferenta de pret este f mare intre ele,deci ma astept ca X1 sa fie mai bun. Folosesc 2 Sony MDR si un Panasonic SE-A1000.
    De la Fiio detin un E07K, nu neaparat un produs de care sa fiu super-incantat in sensul ca nu-l folosesc ca amplificator pt Sansa cum intentionam initial ci doar ca DAC la laptopuri.
    O comparatie X1 E07K ai putea sa faci te rog?
    Din nefericire X1 nu e 100 Euro ci 110 la avstore.
    Merci.

    • Detin si eu un Sansa Clip+ si mai am si un Clip prima generatie, stiu prea bine sunetul acestor playere. Le folosesc de atata timp datorita redarii muzicii lossless – cel mai important aspect pentru mine la acea vreme.
      X1 este mult peste Clip, Clip+ si de asemenea imi place clar mai mult decat E07K.
      X1 ofera un sunet mai aerisit, mai transparent, cu mai multe detalii decat E07K. De asemenea este mai rapid, nu pierzi din transienti, prin comparatie E07K pare lent si simti ca nu tine pasul cu muzica. E07K are un sunet mai intunecat, cu inalte destul de sterse, X1 rezolva aceasta problema, oferind inalte mai naturale si mai reale, se aud microdetalii si nuante ascunse care nu le auzi pe E07K.
      Eu detin si X5 si pe unele melodii chiar prefer X1 fata de X5, de ex pe unele melodii rock sau electronica, unde un sunet mai agresiv si mai frontal este necesar.
      Iubeste muzica!

  10. Salut, am dat intamplator de acest review, chiar sunt in cautarea unui player calitativ, initial doream un iphone dar m-am razgandit cand am vazut acest produs. Am o pereche de casti Sony MDR-XB600, crezi ca ar face o pereche buna cu micutul player? Am ascultat cu ele muzica de pe un iPhone 4S si imi place foarte mult cum se aude dar ma gandesc ca e cu totul alta calitate a muzicii pe acest player. Imi poti spune daca este ok si ami ales daca merita investitia de 500 lei? Asta e pretul lor momentan pe Avstore. O zi buna!

    • X1+E11K este peste X3 (prima generatie).
      X1+E11K fata de X3 (noua generatie, iese in aprilie) hmm…discutabil, cred ca as alege X3-ul nou.
      Sa stii ca X1 chiar si fara E11K este foarte capabil si imi place.

  11. Salutare. Deranjez si eu cu o intrebare: poate fi conectat X1 direct la amplificatorul Marantz PM6005 (care are DAC integrat si intrari digitale), pentru a reda direct pe sistemul stereo fisiere FLAC ? Mentionez ca nu prea sunt expert…as dori sa-l achizitionez in special pentru acest lucru si as aprecia din suflet daca a-ti putea sa ma lamuriti si pe mine daca este posibil si daca merita incercarea. Multumesc anticipat ptr raspunsul dvs.

    • Salut Dragos.
      Incerc sa fiu cat mai explicit.
      Deoarece X1 nu are iesire digitala (coaxiala/optica) cum o are X3 sau X5, nu poate fi folosit ca transport catre un DAC extern mai bun (in cazul tau Maratz PM6005). X1 are doar iesire analog, spre fericire are si iesire analog curata (line-out) – adica vei folosi DAC-ul din X1, la care poti adauga un cablu mini 3,5mm catre RCA si pot folosi PM6005 pe post de amplificator si X1 ca sursa audio.
      Daca vrei un transport audio mic si bun, iti trebuie X3 sau X5 > coax catre PM6005.

  12. Salut Darku , ma gandesc de ceva vreme sa renunt la Ipod pentru ceva mai bun si m-am oprit asupra acestui MP3 😀 Problema sunt castile si anume : momentan detin o pereche de casti Audio Technica Ath Mx20 si o pereche de Jvc hafx1x . Castile jvc hafx1x s-au descurcat binisor cu Ipod-ul , dar cele de la Audio Technica nu aveau un sunet suficient de tare cand le conectam la Ipod (presupun ca Ipod-ul este baiul ) si as vrea sa stiu daca cu acest Mp3 s-ar potrivi aceste casti ? De asemenea daca ai incercat cumva si imi poti spune daca ar fi o diferenta destul mare intre modelul Mx20 si Mx50 incat sa merite investitia si sa se potriveasca cu acest Mp3 . Tu in general ce parere ai despre castile celor de la Audio technica ?

    • Salut,
      Am detinut si eu mai multe iPod-uri de-a lungul timpului. X1 este peste ele. In special puterea de iesire, X1 ofera 100mW iar iPod-urile varianza intre 10 si 15mW putere. Fa si tu calculul 🙂
      X1 se va auzi mult mai tare si nu numai. X1 foloseste electronice mai avansate, chip-uri dedicate audio din care rezulta si un sunet mai detaliat, mai curat, transienti mai buni, dinamica si impact mai bun. Din pacate nu are acelasi UI super slefuit cum au iPod-urile, daca poti trece peste acest luru si sa folosesti „browse by folder” atunci X1 este un super player.
      Nu pot spune nimic de MX20 si MX50, nu le-am auzit. Insa regulara generala de mai scump inseamna si mai bun (cand e vorba de acelasi brand) este valabila si in audio.

  13. Salut, Darku. Intentionez sa cumpar X1 si sa il folosesc impreuna cu niste casti in-ear Sony MDR-EX650AP. Am cateva intrebari:
    1. Crezi ca sunt destul de bune pentru calitate playerului astfel incat aceasta sa nu fie pierduta ?
    2. Controlul de pe firul castilor functioneaza la player ? Se poate pune pauza, play, da skip ?
    3. Atunci cand player-ul este conectat la un PC, acesta il vede ca pe un mediu de stocare (ca pe un stick USB, de exemplu) ? Sau muzica trebuie incarcata in prealabil pe microSD si playerul citeste exclusiv ce se afla pe card ?

  14. Salut,
    Intentionez sa-mi iau un X1, crezi ca e ok cu castile mele din dotare Sennheiser HD 429, sau trebuie obligatoriu altceva ?
    Mersi

  15. Salut! Interesanta prezentarea produsului, totusi sunt curios de ce zici ca ipod is sub fiio? Din cate stiu eu si sunt sigur ca si tu stii, ipod is de multisor, fiio au doar cativa ani de cand au aparut. In plus comparatiile sunt cam inutile tinand cont ca fiio au si amplificator de casti. O alta comparatie inutila este dimensiunea dintre dispozitive: fiio is mai mari ca ipod nano, suffle etc. Vad ca esti expert in tehnica, imi poti spune te rog daca ai masurat output-ul de pe fiio cu ceva aparat sau de pe ipod?
    Dupa specificatiile date de site, fiio x1 scoate 100 mv pe 16 ohmi, 65 mv pe 32 ohmi si 8 mv pe 300 ohmi.
    Respect mult acest site de prezentare al sculelor, insa nu am vazut pana acum nici un review in legatura cu ipod apple, dar totusi se discuta despre ele. Nu sunt fan apple, insa apreciez ce fac si sunt sigur ca nu fac prostii.
    Astept un raspuns daca se poate.
    Multumesc!

    • Precizez ca nu avem aparate de masurare a puterii de iesire, nu avem osciloscop pentru a masura distorsiunea armonica sau alte dispozitive de acest fel.
      Unicele aparate de masura pe care ma bazez eu sunt urechile mele. Desigur aceste articole sunt subiective si altii pot interpreta diferit cele auzite.
      Eu nu sunt un fan Apple insa imi plac multe din produsele lor si folosesc in casa cel putin 4-5 aparate (iMac, iPod, iPad si iPhone) ale acestui producator.
      Dintre iPod-uri am ascultat tot ce au de oferit, cu exceptia iPod Shuffle care nu m-a interesat datorita lipsa unui display.
      pentru urechile mele X1 a sunat superior fata de iPod Nano, Classic si Touch.
      Desi Apple folosesc enrom de multi bani in design, UI (interfata) cat si marketing, ei nu isi folosesc resursele in ceea ce este cel mai important intr-un device AUDIO portabil si anume calitatea sunetului.
      FiiO – producator chinez, la acest capitol si-au folosit majoritatea resurselor pentru ca pentru ei calitatea sunetului inseamna totul, astfel d.p.m.d.v X1 calca pe orice model de iPod. ORICE.
      X3 sau X5 se bat deja cu DAC-uri de casa de cateva sute de euro, poate chair mii de Euro.

  16. Salut

    Ca un pasionat al mp3 player-urilor Sony si foarte dezamagit de conditionarea lor la nivel european a volumului de sunet sunt foarte interesat sa se auda la un volum ridicat.
    Prin urmare am rugamintea sa ma ajuti sa aleg intre X1 si X3K prin prisma volumului pe care-l pot genera in casti pentru ca n-as mai vrea sa-mi folosesc amplificatorul FIIO E6.(castile nu sunt ceva exotic PHILIPS tip DJ SHL3300).
    Strict pe partea de muzica(fara a considera partea de DAC) merita sa investesc dublu in X3K fata de X1?
    Multumesc.

  17. Salutare! Intentionez si eu sa achizitionez acest player Fiio X1, (initial doream sa cumpar un amplificator pentru casti dar am descoperit acest player) pentru castile mele, niste Audiotechnica M40x. Crezi ca se merita investitia folosind aceste casti, sau imi poti recomanda alte modele de casti in aceast segment de pret(100 euro).

Dă-i un răspuns lui H!-Φdelity Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.