Au trecut aproape trei ani de cand E17 a fost lansat si in sfarsit FiiO a decis sa updateze acesta jucarie interesanta. Acum este mai usor, mai subtire, mai frumos si are rotita de volum digitala. Va prezint noul E17K Alpen II, mai elegant si mai rafinat:

In partea de jos a disparut mufa mini USB si conectorul de dock, acum are doar un singur micro USB care indeplineste trei functii trei: incarca bateria, conectare PC (modul DAC) si andocare catre viitorul E09S (amplificator de casti).

Partea frontala este mult simplificata, au disparut majoritatea butoanelor, a ramas doar selectorul de intrari si butonul de oprire/pornire. Rotita de volum este placuta la atingere si foarte usor de folosit.

Fiio E17k (1 of 1)-11

Fiio E17k (1 of 1)-15

In interior schimbarile sunt si mai drastice.

Fiio a renuntat la vechiul sunet intunecat si usor murdar/incetosat si a optat pentru componente moderne dorind sa atinga un sunet ceva mai detaliat, aerisit, cat si mai real/natural. Pot spune ca scopul a fost atins.

DAC chipul a fost schimbat cu PCM5102, acelasi folosit si in E10K.

Insa de data aceasta se foloseste un low pass filter de calitate superioara si anume OPA1622, iar pentru amplificarea de casti si line out sunt utilizate OPA1642 si LMH6643.

Noul E17K infara de decodarea semnalului PCM stie acum sa decodeze si DSD, dupa instalarea driverului SACD si plugin-ului ASIO.

La capitolul minusuri notam disparitia intrarii digitale, prezente la originalul E17, acum putem folosi doar intrarea coaxiala sau cea micro USB. Mai gasim si o intrare analog de 3,5 mm pentru a putea folosi aparatul ca un amplificator de casti portabil.

Gasim doua iesiri, cea amplificata 3,5mm si cea neamplificata, adica Line Out (DAC out) – care din pacate lipsea la E17.

De asemenea nivelul de distorsiune armonica a scazut fata de vechiul model, puterea de a ramas aceeasi, avem insa un EQ mai bine integrat si mai curat, SNR-ul a crescut considerabil ce ne spune ca avem un nivel de zgomot mult scazut, accentuand microdetaliile si notele ascunse.

Meniul este mult mai usor de utilizat acum, folosind rotita de volum pentru navigare si ajustarea setarilor hardware. Exemplarul primit de mine, varianta pre-productie, avea un control +/- al volumul destul de lent, in sensul ca de la un volum foarte scazut la unul foarte ridicat trebuia invartita rotita destul de mult. Mi-as fi dotit o varianta mai rapida de a schimba volumul, acest aspect poate fi si el notat ca un minus.

Fiio E17k (1 of 1)-4

Fiio E17k (1 of 1)-5

Performanta audio (plus comparatii fata de E17):

Ca si in cazul lui E10K, noul E17K ofera un sunet radical diferit fata de vechea amprenta FiiO. A plecat sunetul gras, lent, siropos si bazat pe medii date in fata si bass omniprezent si a venit o amprenta sonora mai reala, mai liniara si mai precisa. Personal imi place mult schimbarea.

Sunet a devenit in primul rand mai detaliat si mai aerisit, acum se aud mai multe substraturi de informatie in piesele preferate. Basul nu mai suna ca o singura nota grea si lenesa, devenind mai sprinten si avand o lovitura mai precisa. Executia basului este mai reala si mai corecta, in acelasi timp frecventele medii nu sunt aruncate peste tot cum o facea vechiul E17.

Naturaletea nu mai iese in evidenta atunci cand nu este cazul, acum in functie de melodie, sunetul poate poate avea tenta digitala (muzica electro) sau tenta analogica (inregistrari vechi), nu are mereu aceeasi tenta cum o face predecesorul sau.

Vechiul E17 suna putin lent si prea siropos, muzica simfonica si clasica era de neascultat. Mediile aruncate pe ici colo stergeau o mare parte din frecventele inalte, facand extremele de sus si jos (sub bas, inalte de sus) sa dispara aproape complet. Desigur se putea asculta si clasica, sau muzica rapida insa experienta lasa de dorit.

E17K a rezolvat majoritatea acestor probleme, daca stiti cum suna un E10K, atunci E17K este ca un E10K pe steroizi. Presupun ca se datoreaza filtrului de o calitate mai buna, a amplificaroarelor operationale mai bune si alimentarii pe baterie – care este mai stabila si care elimina aproape complet zgomotul de linie.

Mica cutiuta stie sa redea muzica si sa iti aduca zambetul pe fata.

Ascultand noul album Gândul Mâței – Generatia în Blugi folosind niste Sony MDR-1A am obtinut o combinatie perfecta pentru rock alternativ.

Aceste casti Sony sunt putin cam lente si suna putin difuz, acest mic E17K schimba aproape complet aceste casti.

Sunetul devine mult mai rapid si controlat, scena se mareste considerabil si imaginea stereo nu mai este asa difuza si bidimensionala, perdeaua intre ascultator si muzica se ridica lasand microdetaliile sa ajunga mai usor catre ascultator. Nu mai e nevoie de o concentrare sau de o ascultare critica pentru a auzi note noi si sunete ascunse.

Pentru mine E17K este un upgrade masiv fata de E17, si daca sunteti detinatorul unui E17 cred ca a venit timpul sa va delectati cu un upgrade care nu agreseaza buzunarul atat de mult.

O sa scriu ceva mai putin despre spectrul de frecvente pentru ca simt ca nu prea am ce reprosa. Totul suna aproape perfect, nu iese nimic in evidenta si in acelasi timp nimic nu lipseste…

Inaltele sunt mult mai prezente fata de al sau predecesor.

Fiio E17k (1 of 1)-6

Fiio E17k (1 of 1)-7

In sfarsit pot recomanda E17K pentru toate genurile muzicale, inclusiv clasica si muzica ultra rapida sau complexa.

Din pacate la acest nivel nivel de pret nu putem avea de toate. Simt ca imaginea stereo desi imbunatatita, nu este una holografica si complet 3D, mai este de lucru la acest capitol.

Efectul de “terci” pe muzica aglomerata spre fericirea mea este mai putin prezent si se aude foarte rar, ceea ce m-a bucurat nespus.

Performanta sonica este la un nivel mai ridicat decat cat ar sugera pretul, nu detroneaza insa X5-ul pe care il folosesc.

Amplificatorul intern de casti este unul potent si lipsit de de zgomot de fundal.

Gainul a fost setat pe low pentru Sony MDR-1A  si pentru Philips Fidelio L2, la mai mult de 80% din volum nu am putut rezista, a fost mai mult decat suficient chiar si pentru muzica veche fara adaos de loudness.

Amplificatorul strange de gat cam toate castile portabile de pe piata, ceva mai performant nu prea este nevoie. Amplifica fara problem chiar si casti de talia Sennheiser HD598, Audio-Technica AD900, AKG K550.

Pentru artileria grea (cum ar fi planar magneticele sau impedantele super ridicate de 300-600 Ohmi) va trebui sa asteptam viitorul amplificator de casa E09S la care putem andoca acest mic DAC/Amp.

Folosind niste casti de tip IEM customizate pe urechea mea, nu am avut zgomot de fond deranjant sau hiss, am ascultat fara probleme si combinatia a fost una buna.

Folosind E17K pe post de DAC conectat la o pereche de boxe active AudioEngine A5+ a fost iarasi o revelatie.

A5+ au sunat aproape la fel de bine ca in cazul conectarii la X5.

Am simtit doar o usoara diminuare a scenei in latime si adancime, un sunet mai putin 3D si un nivel de detaliu mai scazut. Diferentele insa nu au fost foarte mari, cei cu urechi mai neantrenate nu vor sesiza diferenta asa usor, sau poate chiar deloc.

Iesirea de Line-Out a fost facuta foarte bine si ofera chiar o distorsiune mai scazuta fata de cea de casti. Aparatul se poate folosi usor in orice setup, bazat pe boxe sau casti, daca vreti sa il folositi in ambele cazuri, si mai bine.

Fiio E17k (1 of 1)-12

content_E17____-EN_07

 

 

Concluzii:

E17K va ramane probabil iarasi un adevarat clasic in ceea ce priveste DAC/Amp-urile entry-level, indiferent daca sunteti un ascultator pe boxe sau casti. Performanta sa intrece cu mult pretul platit. Si ca tot veni vorba de pret, E17K se va comercializa la acelasi pret ca si predecesorul sau, o miscare logica si bine venita.

Constructia din metal, designul modern, usurinta in utilizare  si performantele audio sunt toate niste puncte sunt toate cu cel putin o clasa peste predecesorul sau.

Imi pare rau ca au renuntat la intrarea optica, mai dadeam cate un joc pe consola (PS4) si foloseam cu brio vechiul E17 pentru un sunet mai bun. Daca insa nu va intereseaza acest aspect puteti opta pentru E17K fara nici o problema.

Pro:

  • Constructie solida si durabila, design modern
  • Meniu simplu si intuitiv, EQ mai precis
  • Decodare semnal PCM (pana la 24 bit/192Khz) cat si DSD
  • Sunet real si natural
  • Detaliile bine articulate, sunet aerist si lipsit de aglomeratie
  • Spectrul de frecventa linear, nealterat
  • Excelent atat pe casti cat si pe boxe

Contra:

  • Abandonarea intrarii optice
  • Imaginea stereo nu este holografica
  • Rotita de volum in anumite situatii

Echipamente folosite pentru review:

FiiO E17K, E17, E10K, X5, Sony MDR-1A, Philips Fidelio L2, Sennheiser Amperior, Ultimate Sound 3D.

 

18 COMENTARII

  1. Salut,
    Am tot tras de timp pentru a-mi cumpara un amp de casti pe care sa-l atasez la telefonul meu cu Android. Poate ca a ameritat. Optiunea asta, din descrierea ta, pare destul de ok. Am avut tentatia, de Craciun sa aleg un Fiio E18 KUNLUN. Am renuntat din cateva motive (dimensiunea maricica, etc). Acum oferta s-a mai diversificat.
    Vreau sa-ti adresez cateva intrebari dupa citirea acestui articol. Sper sa poti sa-mi oferi ajutorul scontat.
    Fiio E18 KUNLUN ofera posibilitatea conectarii digitale la telefoanele cu Android 4.2. Ce poti spune in privinta asta despre modelul tratat aici? Sau le-ai putea compara la amprenta sonora?
    Ai pomenit de Philips Fidelio L2. Sunt un mic fan Philips (am Fidelio X, Uptown, CitiScape). Ultimile 2 le folosesc la drumuri, dar, primele sunt un pic cam obositoare si pe deasupra materialul folosit, plastic, produce unele zgomote date de mobilitatea cupelor iar cele mici trebuie sa stea infipte in urechi si nu ma avantajeaza la perioade lungi de utilizare.
    In review-ul tau ai pomenit de Fidelio L2. Le-am vazut doar pe net. Tu le ai, ce poti spune de ele? Unde le-ai gasit? Sunt dispus sa le cumpar si de pe Amazon dar o opinie in plus nu strica. Multumesc!
    In alta ordine de idei, daca ai ocazia, te rog fa un review DAC-ului Denon PMA-50, atunci cand va fi disponibil pe piata.
    In rest, la multi ani soundnews.ro.

    • Salut Laur,

      Producatorul nu specifica ca E17K ar functiona si cu terminale Android. Dupa o scurta conversatie cu CEO-ul companiei se pare ca unele terminale Android vor functiona cu E17K, desi aceasta functie nu a fost implementata nativ.
      Din pacate nu iti pot spune daca va functiona cu telefonul tau (posibil sa fie nevoie de rooting si programe de redare audio speciale), trebuie testat personal.

      Daca vorbim de sunet, sunt destul de aproape ambele aparate, E18 fiind totusi usor de tot mai rece si mai liniar, iar E17K oferind un dram mai multa muzicalitate si emotie. Imi plac ambele, dar as alege E17K pentru nevoile mele.

      Fidelio L2 le-am imprumutat de la un amic, cel mai probabil ca voi scrie si un articol despre ele. Este prima mea experienta cu o pereche de casti Philips Fidelio si sincer nu imi vine sa cred ca sunt la acelasi nivel cu brandurile consacrate (Sennheiser, Beyerdinamic, Focal, Sony, etc).
      L2 sunt sigur cel putin la acelasi nivel cu oferta concurentei de casti portabile in zona ~300 USD/250 EUR. Sunetul este neasteptat de bun pentru un brand ca Philips. Cred ca va urma o recenzie si pentru L2. Din pacate acest model nu il gasesc pe rafturile din Romania, cel mai probabil le vom putea procura doar de pe amazon.co.uk sau alte magazine online straine.

      An un an bun si pentru tine!
      Sandu

  2. Fiio E18 functioneaza doar de la Android 4.3 in sus.Iti spun din experienta proprie.Am detinut acest amplificator impreuna cu un Galaxy S4 avand Android 4.2.2…pana nu am facut update-ul la 4.3 nu a functionat.

  3. Multumesc pentru raspunsuri. Telefonul e un Moto G 2014 cu versiune 4.4.4 de soft. Chiar ieri, 19 ianuarie am avut un drum lung de strabatut, ca pasager, si am folosit la maxim „setup-ul” format deocamdata din telefonul Motorola si castile de la Philips, CitiScape. La un moment dat s-a simtit un usor disconfort la nivelul urechilor, ceea ce m-a dus inca odata cu gandul la L2. Am impartasit acum 2 ani impresile mele despre Fidelio X pe forumul computergames dar nu m-a prea bagat nimeni in seama. Ma bucur ca nu m-am inselat in privinta potentialului acestor casti si astept nerabdator sa le am pe urmatoarele – L2.
    Si da, am sa apelez la magazinele de afara, cu orice risc, asa cum am facut-o si cu X-ul.

  4. Doresc sa-mi achizitionez o pereche de casti AudioTechnica ATH-M50X, pe care le-am si probat la Avstore cu si fara diverse DAC-uri/amplificatoare pe telefon si pe laptop. Concluzia finala a fost ca ar fi inutil sa-mi cumpar acele casti pentru a asculta cu ele direct din telefon/laptop. Pe de alta parte mi se pareau scumpe Fiio E17K/E18 pe care le-am testat acolo (la fel de scumpe ca si castile, ~750-800ron, ar mai fi SH la 550ron), asadar am amanat achizita. Intrebarea mea e urmatoarea : un Fiio E10K cum se comporta comparativ cu E17K/E18 cu niste casti obisnuite / ATH-M50X la laptop/telefon pe fisiere mp3/flac/alte formate. Ideea e ca cea mai probabil combinatie pe care as alege-o candva ar fi ATH-M50X + Fiio E10K + laptop + mp3 (sau telefon fara DAC, fiindca parca doar E18 mergea si la telefon) si vreau sa stiu cum e comparativ cu restul variantelor de mai sus. Mentionez ca vreau doar auditie de placere, nu sunt audiofil pretentios / nu fac editare audio / nu sunt DJ.

    • Salut Ciprian,
      E10K suna foarte decent si placut pentru orice muzica, eu chiar il prefer fata de cateva „stick-uri care canta” – cum e dragonfly sau altele.
      Conectat la un laptop E10K este mai mult decat ok pentru M50X. Dar pentru o confirmare ca suna pe placul tau, mai poti da o tura la avstore pentru o auditie.

  5. Salut, am intrebare scurta si la obiect, pe post de DAC si conectare la pc (care este legat la un amplificator onkyo) ce sa aleg audioengine D1 sau alpen 2? Multumesc!

  6. Salut,

    Am achizitionat recent niste ATH-M50X.

    Ce mi-ai recomanda pentru imbunatatirea experientei? N-am probleme de volum sau de drive la ele dar simt ca aceste casti ar putea mai mult.

    Iau in calcul E10K, E17K sau un O2/ODAC 🙂

  7. Salut,

    In timp ce va citesc acest review, pentru care va multumesc stimabile ‘Darku’; ascult Dire Straits albumul ‘Brothers in Arms’ pe ATH-M50X + noua achizitie FiiO E17K Alpen II. Suna mai bine decat ma asteptam.

    Apreciez:
    -Este neutru tonal dupa perceptia mea (nu sunt audiofil).
    -Conduce cu usurinta e.g. ATH-M50X sau Sennheiser HD 555.
    -Pretul e acceptabil pentru ce ofera.

    Numai bine,
    Cristi.

  8. Salutare
    Zici in review ca ar putea fi probleme cu castile planar magnetic. Eu ma gandeam sa il cumpar pentru o pereche de casti hifiman he400i , planar magnetic, dar cu o impedanta de 30 Ohm. Crezi ca ar putea fi probleme in combo-ul acesta ?
    Merci !

    • Salut Calin,
      Ideal ar fi sa testezi tu singur.
      Eu zic ca E17K nu piloteaza HE400i la ce pot castile cu adevarat, cu un FiiO A5 ar fi o alta poveste – asta ti l-as recomanda.
      Eu cu A5 nu am putut amplifica niste HE560…He400i sunt mai sensibile, cu ele ai sanse.

  9. Hei,

    Sper ca mai esti pe aici 🙂
    Momentan folosesc un combo, sony mdr1a cu un Asus Xonar U3, si la fel, acest xonar a dat viata acestor casti. Acum as vrea sa stiu o parere, nu stiu daca ai testat acest combo sau nu, insa ma tot gandeam sa achizitionez un dac, si ma tot uit de ceva vreme la E17K alpen 2 insa nu stiu daca diferenta la sunet va fi imbunatatita considerabil. Avand in vedere pretul ma gandesc ca asa ar fi, tu ce parere ai ? Should I go for it ? 🙂 .

    P.S Ascult in special techno music 🙂

    • Salut,
      Alive and kicking!
      Cunosc si castile si U3-ul. Esti momentan limitat de U3.
      E17K conform specificatiilor e mult peste U3, SNR mai bun, putere teoretic de vreo 2-3 ori mai mare, va fi un upgrade si pentru actualele casti si pentru casti mai performante. O alta alternativa ar fi noul Q1 Mark II, care e ceva mai „future proof” pe langa decodare hi-res PCM, ofera si decodare nativa DSD, plus ca are iesire balansata si merge nativ cu orice dispozitiv iOS.
      Le recomand pe ambele, Q1 MK II imi place totusi putin mai mult.

  10. Buna ziua. O parere pertinenta din partea dumneavoastra m-ar ajuta. Am un sistem 2.0 Microlab SOLO 7C NEW. As dori sa il conectez la un PC desktop. Am incercat direct in pc dar nu sunt foarte multumit. CE ar merge mai bine pt sistemul asta FIIO E10k sau FiiO e17K Alpine 2?

    • Salut Andrei,
      Imi place mai mult E10K pe iesirea de linie pentru ca suna mai dinamic, avand un atac mai rapid.
      E17K suna mai rafinat si mai calm intr-un fel. Daca asculti predominant muzica calma mergi pe E17K, daca iti place muzica ritmata mergi pe E10K, ambele sunt excelente pentru ceea ce sunt, nu o dai in bara cu nici unul din ele.

Dă-i un răspuns lui Daniel Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.