In Romania revolutia playerelor portabile de inalta fidelitate a inceput cu FiiO X3. Tin minte si acum entuziasmul care ma cuprinsese  inainte de a primi playerul mult asteptat.

In sfarsit a venit ziua in care avem un succesor, playerul de la care a inceput toata nebunia a ajuns la versiunea 2.0, astfel va prezint noul X3 second generation.

Imi aduc foarte bine aminte ca primul FiiO X3 m-a uimit si mi-a intrecut asteptarile, asa ca noul X3 a fost primit cu aceeasi nerabdare. Bun, gata, este aici, l-am desfacut cat mai repede, cardul cu muzica era deja pregatit, baterie avem peste 50%, sa cante muzica!

headphones (1 of 1)-20

headphones (1 of 1)-22

Acum sa vedem daca noul X3 se ridica la aceleasi stardarde de calitate cladite de prima generatie:

Exteriorul:

La exterior playerul arata aproape identic cu micutul X1, doar ca noul X3 este cu 2 mm mai gros. Dupa cum vedeti s-a renuntat la butoanele stanga, dreapta, sus, jos ale primei generatii X3, care parea putin complicat la inceput. Noul X3 primeste rotita din cauciuc, mult mai precisa si usoara de folosit, un update important pentru o navigarea mai simpla si user friendly.

De data aceasta toata carcasa este din metal, calitatea constructiei este la cel mai inalt nivel. Un MARE update fata de X1 si chiar X5 este rotita meniului care este mult mai precisa si mai ferma. Pe X1 sau pe X5 rotita are un mic joc si nu oferta o o rezistenta fizica cum o face noul X3.

Ca si in cazul lui X1 s-a trecut pe conexiunea micro-USB care incarca sau conecteaza playerul pentru transfer date catre PC. De asemenea gasim doua jack-uri, unul este iesirea de casti amplificata iar al doilea este un jack hibrid, care poate fi iesire curata Line-Out (catre un alt amplificator, sau catre boxe active) sau poate fi o iesire coaxiala (pentru a folosi playerul ca transport catre un DAC mai bun, catre un receiver, etc).

Avand doar 135 gr si dimensiunile mici, playerul sta foarte bine in mana si incape in orice buzunar. Imi place noua culoare titanium destul de mult, se combina bine cu amplificatorul E12A.

headphones (1 of 1)-21

headphones (1 of 1)-25

Interiorul:

Pentru prima data in istoria companiei a fost adoptat un DAC chip Cirrus Logic.

Si nu un DAC chip simplu, ordinar ale acestui producator nipon, nu, FiiO a tintit sus pentru ca avem in fata modelul de top, flagship-ul CS4398! Ca sa intelegeti mai bine potentialul acestui chip va pot spune ca se regaseste printre altele in interiorul lui Marantz NA8005 (1200 Euro) sau a lui Primare DAC30 (2400 Euro) si chiar in cel mai scump player portabil Hi-Res existent – Astell&Kern AK240 (2500 Euro).

Datorita acestui chip X3 generatia 2 este primul player portabil FiiO care reda nativ muzica in format DSD64 si DSD128. Prin comparatie vechiul X3 sau chiar X5 convertesc fisierul DSD in timp real in PCM si redau stream-ul in PCM, un truc bine gandit, insa tot redarea nativa este mai buna decat o conversie digitala.

De restul amplificarii analogice se ocupa lantul OPA1642 * 2 si LMH6643 ale Texas Instruments.

headphones (1 of 1)-55

headphones (1 of 1)-58

De asemenea ca si in playerul de top X5, s-au folosit doua oscilatoare din cristal, pentru precizie maxima, unul pentru multiplu de 44.1Khz si unul pentru multiplu de 48Khz. Astfel playerul suporta muzica in format lossless de pana la 24bit/192Khz si fisiere DSD64/128 – ambele tipuri de fisiere fiind redate nativ.

Playerul ofera doar un singur slot de memorie micro-SD, adica la acest moment se pot folosi carduri de capacitate pana la 200Gb (noile carduri Sandisk), pe viitor fiind disponibile si carduri de capacitati mai mari.

Playerul poate fi folosit si ca DAC conectat la orice PC dupa instalarea driverului ASIO, pe MAC nu este nevoie de nici un driver.

Haideti sa trecem la partea cea mai interesata:

headphones (1 of 1)-57

headphones (1 of 1)-59

Performanta audio:

Deci, cum suna noul X3?

Ca sa generalizez suna fresh, precis, aerisit si transparent.

Castile folosite pentru acest articol au fost Sennheiser Momentum 2.0, Amperior si Sony MDR-1A. Cu toate dintre ele X3 a suna diferit parca accentuand atuurile fiecaror casti in parte.

A sunat putin diferit de ce am auzit in X1 si X5 si foarte diferit de vechiul X3.

Presupun ca o parte din acest hocus pocus se datoreaza DAC-ului Cirrus Logic si celor doua oscilatoare care reduc semnificativ nivelul de jitter (zgomot digital).

Voi vorbi initial de noul X3 dupa care voi face si cateva comparatii.

Fara doar si poate noul X3 ofera un sunet proaspat, foarte viu, curat, vivid si natural.

Nivelul de detaliu este ridicat si transparenta acestui player este rivalizata doar de catre X5 sau de catre DAC-uri premium.

La unele aspecte este la nivel cu X5, player de aproape doua ori mai scump.

Chiar de la prima ascultare m-a uimit nivelul de transparenta a acestui player. Este cel putin la acelasi nivel cu X5, totul mi s-a parut aerisit, sunetele aveau un corp frumos si bine delimitat.

Fiecare nota muzicala este delimitata printr-o carapace, iar miezul notelor este greoi si palpabil. Este usor sa delimitez fiecare nota si sa o ascult in parte daca asa doresc.

Ascultand albumul Remedy Lane a celor de la Pain of Salvation mi-a intarit prima impresie ca absolut nimic nu iese in evidenta, de parca ascult la un sistem premium.

Piesa Underthow are o scena larga si chiar pune la incercare multe surse audio.

Pe X3 scena a fost larga si bine delimitata, primele note le-am auzit mai sus decat nivelul urechilor – acest lucru mi-a confirmat imaginea stereo 3D care o poseda acest player. Unicul repros care il am la adresa redarii scenei este ca pe unele piese se simte limita ei pe latime. Cateodata se aud cum sunetele lovesc un perete imaginar, cand ele ar trebui sa zboare catre infinit (se simte in special pe orchestre si concerte live in aer liber). La acest capitol X5 castiga considerabil teren, sunand larg pe latime cat si inaltime si adancime, fiind mai holografic.

headphones (1 of 1)-47

M-a uimit X3 prin coerenta si corectitudinea tonala pe care o are.

Numai acest lucru este un upgrade masiv fata de vechiul X3 care avea basul si mediile accentuate, iar inaltele usor taiate.

Noul X3 suna corect, liniar, precis, muzical si placut urechii. Nu este nici o data uscat sau plictisitor.

Nu am reprosuri la tot ce inseamna raspunsul in frecventa, insa voi particulariza in parte.

Basul a avut impactul, lovitura puternica si adancimea de care am nevoie pe muzica electro si rock. Ba chiar pot spune ca putin de tot este mai vioi decat pe X5, insa este un bas mai calm decat cum este redat pe X1.

Eu chiar nu stiu si nu inteleg cum o face producatorul, insa X3 ca sunet se situeaza exact intre X1 si X5, foarte probabil se respecta o retata bine definita, pentru a nu se canibaliza intre ele.

X1 are cea mai mica scena si un sunet up-front fara prea mult aer intre note, X3 este un upgrade semnificativ fata de X1, iar X5 este un X3 pe steroizi.

Desi pot spune ca la anumite aspecte X3 este la acelasi nivel cu X5, in special corectitudinea tonala si spectrul de frecventa este la acelasi nivel cu X5, si aceasta este o afirmatie care ar trebuie sa bucure multa lume , de diferenta de pret dintre cele doua playere se poate achizitiona o pereche de casti bune.

Trecerea la frecventele medii se face usor si lin, nu exista o accentuare a mediilor sau o uscaciune a lor.

headphones (1 of 1)-45

Vocile suna centrat, nu sunt difuze, nu sunt dislocate, nici impresia ca artistii sunt impartiti in doua tot nu e prezenta. Totul pare la locul sau.

Se simte distanta intre artisti, spatiul fizic intre instrumente, nimic nu este aglomerat iar efectul de terci spre bucuria mea nu se aude nici o data.

Sunetul extra siropos al vechiului X3 nu mai este prezent, nici voalul aruncat peste toate notele muzicale nu mai este prezent, nici basul care invadeaza mediile, sau mediile care ascund inaltele.

Aici cred ca s-a lucrat cel mai mult, linia dreapta pe spectrul de frecventa este greu de facut si implementat intr-o cutiuta asa mica.

Frecventele inalte au sunat extra aerisit, au avut sclipici, o muscatura usoara de urechi, dar nu au deranjat cum o fac unele surse audio.

Frecventele extreme (sub-basul si inatele de sus) au avut o extensie bine simtita si auzita, au fost prezente atat incat sa nu deranjeze.

Un factor important despre care nu am vorbit prea mult este lovitura si puterea cat si viteza reprezentarii sunetului.

Sunetul lent al vechiului X3 nu mai este prezent, aud acum un impact articulat si bine reprezentat. Basul dublu, toba dubla suna ca avand mai multe subnivele de informatie, nu mai suna ca o sigura nota grasa.

headphones (1 of 1)-46

Amplificarea:

O mare surpriza o reprezinta implementarea amplificarii de casti, care ca si in cazul folosirii X3-ului doar ca DAC este transparent, destul de puternic si ofera transient rapizi.

Spre uimirea mea cand am conectat catre X3 amplificatorul separat E11K, nu am obtinut un sunet foarte diferit. Inafara de faptul ca am avut mai mult volum/dinamica pe casti greu de condus – totul in mare parte a ramas la fel.

Abia cand am conectat un E12A am obtinut un sunet putin mai transparent si mai limpede, avand un tempo ceva mai rapid.

Amplificatorul intern al X3 este excelent si mi-a dus castile din dotare cu autoritate, control foarte bun si mi-a ramas destul headroom pe rotita de volum.

Playerul poseda ceva mai putina putere fata de vechiul X3 insa implementarea este mult mai calitativa.

Imi pare rau sa spun acest lucru, insa posesorii al primii generatii de X3 ar trebui sa asculte noul X3, este complet in alta clasa d.p.d.v. al sunetului, dupa mine suna mult mai bine. Nu aruncati cu pietre, prima generatie a fost superba pentru un prim pas, dar playerele portabile evolueaza spectaculos.

headphones (1 of 1)-48

headphones (1 of 1)-49

Comparatii:

Comparatia logica ar fi fata de prima generatie X3:

Primul X3 prin comparatie suna putin murdar, un nivel de informatie este sters, extremitatile nu prea sunt prezente, inaltele de sus si sub basul nu sunt bine redate. Basul de sus acopera o parte din medii, iar mediile de sus acopera o mare parte din inalte, nu ofera o coretitudine tonala si nici un raspuns in frecventa liniar.

Primul X3 suna mai siropos si are inaltele cam sterse pentru placul meu.

Noul X3 a rezolvat absolut toate aceste probleme si ca bonus a mai adaugat niste chestii noi care ma bucura enorm, cum ar fi redarea nativa DSD, implementarea EQ-ului mult mai profesionala si folosirea rotitei de meniu mult mai usoara in utilizare.

Fata de X5:

X5 in mare parte suna foarte aproape de noul X3, cea mai mare diferenta ar fi in marimea scenei care este mai larga si propagata practic spre infinit pe X5, pe noul X3 se simte latimea scenei, insa nu simt limitatea inaltimii.

Adancimea de asemenea este ceva mai buna pe X5, X3 nu ofera aceeasi adancime, asfel X5 suna ceva mai holografic. X5 mai pastreaza si avantajul amplificatorului de casti mai puternic si mai complex.

Fata de X1:

Sincer este o diferenta mai mare fata de vechiul X3 decat fata de X1. Si ca idee X1 imi place mai mult decat vechiul X3 din punct de vedere tonal, acesta din urma fiind insa mult mai potent daca vorbim de amplificatorul de casti integrat.

X1 are o scena mult mai mica pe toate axele X, Y, Z cat si nu este la fel de holografica. X1 este mai basos, mai putin detaliat, are mai putine straturi de informatie, suna aglomerat cateodata iar inatele de sus nu au sclipiciul necesar.

Comparatii cu alte surse audio mobile, cum ar fi telefoane sau mp3 playere ordinare sunt absolut de prisos, cele din urma fiind mult in urma d.p.d.v. al performantei audio.

headphones (1 of 1)-50

Concluzii:

Precum primul X3 mi-a intrecut asteptarile, asa a facut si noul X3.

Constructia este de top, materialele folosite sunt foate bune, feelingul in mana este premium, meniul este mai cizelat decat pe X5 si X1, fiind si mai user friendly si mai usor de folosit.

Diferenta intre el si X5 este destul de mica, incat daca as fi pus sa aleg intre aceste doua si sa imi cumpar unul din ele, nu stiu daca as plati diferenta pana la X5.

Pentru mine noul X3 este un instant classic si o recomandare foarte usoara de facut.

Nu stiu nici un player sau un DAC sa sune la fel de bine pentru ~220 Euro

X3 este un adevarat sistem audio, nu este doar un player hi-res portabil, este si DAC, si amplificator de casti dedicat, si mai este si un transport digital audio.

Restul concluziilor le puteti trage si Dvs.

Pro:

  • Player Hi-Res, DAC dedicat, amplificator casti, transport audio – toate facute bine
  • Sunet extra aerisit si detaliat, transparenta ridicata
  • Sunet holografic si imagine stereo naturala
  • Rotita de control imbunatatita semnificativ
  • Lovitura puternica, transienti rapizi, lipsa aglomeratiei
  • Redarea nativa a fisierelor DSD
  • Constructie foarte buna, meniu usor de folosit
  • Pret excelent pentru performanta oferita

Contra:

  • Scena audio putin limitata pe latime si adancime (comparativ cu X5)
  • Nu are doua sloturi de MicroSD

Echipamente folosite pentru recenzie:

FiiO X1, X3, X3 II, X5, E11K, E12A, Sennheiser Momentum 2.0, Amperior, Sony MDR-1A, Audioengine A5+

headphones (1 of 1)-51

 

9 COMENTARII

  1. Ceau!Imi poti spune cum a sunat cu Audioengine A5+ ,pe line out,fata de celelalte dacuri testate de tine,sau,mai exact,in comparatie cu Fiio e10k si Audioquest Dragonfly v1.2.
    Multumesc!

  2. Salut Marius,
    X3 II a sunat mai bine decat E10K sau Dragonfly 1.2
    Este intr-o liga superioara. Insa daca detii deja unul din cele doua, nu cred ca are sens sa faci upgrade la X3II.
    Daca nu detii inca nici un DAC, X3II este o alegere foarte buna.

  3. Salut! Multumim pentru recenziile pe care le faci. Pentru nehotaratii ca mine, care vor sa-si ia diverse device-uri audio, sunt de nepretuit. As fi mers pe X1. Dupa ce am citit asta o sa ma duc spre X3 II.
    Multumim frumos.

  4. Salutare Darku. In urma review.ului tau am decis sa achizitionez acest player. As indrazni sa cer si eu o indrumare (doar sfatul tau personal): ce casti crezi ca ar suna cel mai bine cu FiiO X3 II, fara sa necesite o amplificare aditionala, ptr un buget in jur de 1.000 ron? Mentionez ca m.am gandit initial la ATH-MSR7. Merita diferinta de pret (aprox 500 ron) ptr. Momentum M2 over ear? Alta varianta mai ok in jurul acestor bani ar exista?
    Multumesc anticipat ptr raspuns si numai bine !

    • Salut Dragos,
      Scuze pentru raspunsul tarziu.
      Le-am ascultat pe ambele, daca as avea banii as merge pe Momentum M2 – le-am avut cateva zile acasa si cred ca sunt cele mai bune portabile over-ear ascultate. Nu prea au minusuri, totul a sunat corect, detaliat, viu si foarte placut.
      MSR-7 suna foarte ok, insa mi s-au parut inaltele uneori sibilante (pe anumite melodii) si basul este ceva mai accentuat decat cum imi place mie, dar per total casti foarte bune si acestea.
      Recomandarea mea ar fi sa mergi si sa asculti singur ambele modele su sa iei o decizie. Sunt subiectiv in articolele mele si multi prieteni de ai mei au alte preferinte in materie de casti…
      Pana in 1000 Ron as recomanda si Sony MDR-1A – cam basoase dar foarte placute pentru auditii indelungate, Focal Spirit One S – ofera un sunet vioi si dinamic, dar iarasi putin de tot ciudate pe inalte.
      Sau pentru un sunet dat mai in fata, sa simti ca esti pe scena cu artistii (dar nu in randurile din spate) as recomanda Sennheiser HD-25 Aluminium, sau Sennheiser Amperior (ambele seamana mult cu sunetul Grado).
      Cred ca mai sunt variante care merita ascultate dar acum nu mi le amintesc..

  5. Salut,
    Rog un sfat: ce sa aleg intre X3 II si X5 prima generatie? Care suna mai bine pe casti? Care e mai bun ca DAC extern (placa de sunet PC)?

    Multumesc.

    • daca dimensiunile si greutatea nu sunt o problema, X5 e putin mai bun.
      Are amplificatorul de casti mai potent si merge foarte ok cu o gama mai larga de casti.
      X3-II are si el plusurile sale: suna mai liniar, este mai mic = mai portabil.

      • Am luat X5 prima generatie. Pana acum am folosit un Sansa Clip (rockbox). Prima impresie nu a fost chiar ok. Se simte o imbunatatire a calitatii sunetului dpdv al detaliilor, dar per total nu sunt multumit. In special ma deranjeaza bass-ul pe X5, sau mai exact lipsa lui. Per total sunetul este mai rece si asta nu e pe gustul meu. Egalizatoul pe X5 mi se pare total inutil. Ma gandesc sa fac un upgrade major la casti (momentan am Sony Ex650 si Creative Aurvana Live). Ce imi recomanzi sa fac pentru a imbunatatii calitatea basului? O recomandare de casti? Un firmware custom exista pentru fiio? Ceva setari pe care sa le incerc (gain, eq, etc)?.
        Multumesc anticipat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.