Am recomandat in repetate randuri producatorului chinez sa ia in consideratie piata de casti audio performante, aceasta cunoscand o crestere semnificativa in ultimii ani.

Aceasta recomandare a venit si din partea clientelei FiiO, multi dintre fanii marcii dorind sa foloseasca un sistem complet portabil facut de acelasi producator.

Se pare ca FiiO a luat aceste vorbe in serios si lucreaza de ceva vreme impreuna cu producatorul local de casti DUNU.

In urma acestei colaborari  au aparut castile de tip in-ear FiiO EX1 – care la randul sau sunt niste Dunu Titan 1 putin imbunatatite, cablul a fost schimbat cu unul complet nou, foarte durabil si lipsit de microfonie, a avut loc si o usoara tunare a diafragmei, dar nu se cunosc foarte multe detalii despre aceasta modificare.

Fiio EX1 (1 of 1)

Desing, feeling si calitatea constructiei

Castile sunt construite dintr-un aliaj de duraluminiu si otel inoxidabil foarte durabil. Cascutele nu sunt tip IEM 100% inchise ci mai degraba un design semi-deschis.

In partea inferioara a castilor se gasesc niste orificii (porturi) care au rolul de a elibera presiunea ce se creaza in canalul auditiv atunci cand sunt introduse in ureche, de asemenea aceste orificii reduc distorsiunea diafragmei prin eliminarea partiala a vibratiilor din spatele si partea acesteia.

La nivel de sunet aceste porturi creaza o scena ceva mai larga, oferind un sunet mai aerisit decat castile obisnuite de tip IEM.

Diafragma este creata din titan, avand grosimea la nivel de nano-metri, este super usoara si foarte rigida, astfel oferind un nivel de distorsiune ultra jos.

6f88c7641d0614e6ba14eef7c0260091

Producatorul ne asigura ca aceasta rezista semnalelor puternice si presiunii acustice ridicate fara a distorsiona sunetul, asa cum o fac diafragmele standard din celuloza.

Cablul nu este detasabil, insa este foarte solid, conductorii sunt facuti din cupru in vid (OFC), acoperit cu cateva straturi de Kevlar si polimer pentru a rezista chiar si celor mai neasteptate socuri, suciri s.a.m.d.

Constructia interna este impresionanta, de exemplu in spatele magnetilor puternici de neodium s-a folosit un inel din silicon moale pentru a inabusi vibratiile si rezonanta diafragmei, pentru obtinerea unui sunet cat mai aproape de realitate, avand transienti rapizi si distorsiuni reduse.

Castile vin in pachet insotite de 9 perechi de tips-uri  – cate 3 perechi de marimi diverse fiecare dintre acestea oferind un sunet diferit, fiind diferentiate prin 3 culori ale canalului intern.

Pentru transport si protectie gasim in pachet o cutie de transport si depozitare, foarte utila.

Pentru specificatii complete va rog consultati urmatorul Link

Fiio EX1 (1 of 1)-4

Performanta Audio:

Pe langa aceste EX1 mai detin inca 2 perechi de casti care au diafragma acoperita cu aliaje metalice, una este Sony MDR-1A si una este Koss KSC75. Insa ambele suna diferit, Koss oferind un sunet rapid dar metalic si uscat, Sony oferind un sunet relaxat, putin cam lent, dar plin si bogat, incat nu stiam la ce sa ma astept de la EX1 de la FiiO.

Pe scurt ofera cate ceva din ambele tabere, voi incerca sa detaliez cele auzite.

Primul lucru care te loveste este cat de aerisit si corect suna. Nimic nu sare in evidenta, spectrul de frecventa pare redat foarte bine. Se aude cu usurinta basul adanc si inaltele. Ce pot sa spun, totul e la locul sau.

Fiind niste casti dinamice semi-deschise ma asteptam sa am un bas bogat si bine detaliat si exact asta am primit.

Basul suna palpabil, adanc, are destula autoritate si lovitura. Acesta este destul de précis incat sa nu creeze un sunet infundat sau lent. Nu sunt niste casti pentru maniacii de bas, dar redau destul de multa informatie in aceasta zona de frecvente.

Unor prieteni li s-a parut ca este prea mult bas, eu sunt de parerea ca este exact cat trebuie. Nu este prezent pe orice melodie, insa este prezent pe melodiile pe care este chemat.

Tind sa cred ca basul de sus este ceva mai prezent decat sub-basul, pe testele de 15-20Hz se aude mai incet dar nu lipseste in totalitate.

Mediile sunt putin indulcite, insa deloc siropoase. Ma asteptam sa aud voci metalice fara multa naturalete (cum de exemplu sunt pe acele Koss KSC75) insa nu a fost cazul. Vocile au sunat inchegate, bine delimitate si placute urechii. Ma bucur ca nu stau pe planul doi si ca nu sunt infundate. Redate neasteptat de placut, ele suna destul de real, uscaciunea nu este deloc prezenta. Sunt poate putin de tot mai calde decat linia dreapta, dar pentru gusturile mele asa este chiar mai bine.

Fiio EX1 (1 of 1)-6

Inaltele sunt bine aerisite si bine delimitate, cinelele, tobele au sunat incredibil de detaliat si précis. Multe IEM-uri sau casti de casa au mari probleme in redarea corecta si nedistorsionata a inaltelor. EX1 chair m-au suprins, nu m-am asteptat la un nivel de distorsiune atat de jos pe inalte.

Per total sunetul este destul de liniar si necolorat, dar in acelasi timp sunt mereu placute avand un sunet rapid, vioi si bine articulat. Transientii rapizi impresioneaza in special pe muzica rapida si/sau aglomerata.

Si acum despre ceva care m-a impresionat cel mai mult.

Pana acum am folosit destul de des cuvinte precum “aerisit”, “articulat” si “detaliat” insa  toate aceste se datoreaza imaginii stereo extraordinare.

Pozitionarea instrumentelor in spatiul auditiv rivalizeaza casti mult mai scumpe.

Redarea holografica si tridimensionala a imaginii stereo este cea mai mare realizare. Scena audio este de marime medie, nu este nici prea larga nici prea inalta sau adanca.

D.p.m.d.v. amplasarea holografica este mai importanta decat marimea scenei pentru dimensiunea acestor casti.

Redarea detaliata si transparenta a sunetului cat si imaginea practic tridimensionala fac din aceste casti pur si simplu un must buy la acest nivel de pret.

Vorbind de pret EX1 se vor comercializa la 100 EUR, un pret atractiv insa concurenta este apriga. La acelasi nivel de pret avem Sennheiser Momentum In-Ear, Audio-Technica ATH-CKX9iS, Beyerdynamic DTX160 sau chiar aceleasi HiFiMan RE-400 care au facut valuri in vest in ultimii ani.

Sunt convins ca multi vor alege un brand cu traditie mai mare in lumea castilor, insa EX1 demonstreaza ca putem avea un sunet foarte bun chiar si la preturi decente, de la un producator mai putin cunoscut in acest domeniu.

Fiio EX1 (1 of 1)-8

Concluzii:

Calitatea constructiei este buna, castile si cablul sunt solide, pot fi aruncate fara problema intr-un rucsac sau in buzunar.

Cele 9 pereche de tips-uri vor satisface orice pretentie si chiar puteti tuna sunetul dupa preferinta, eu insa am preferat tips-urile cele mai neutre – cele negre de marime medie.

Sunetul cu siguranta a fost o surpriza placuta, desi reticent la inceput castile mi-au intrecut asteptarile, transmitand mesajul muzicii intr-un mod foarte atragator.

Le recomand cu incredere.

Pentru masuratori detaliate vizitati acest Link

Fiio EX1 (1 of 1)-9

Pro:

  • Constructie solida, accesorii multiple, materiale exotice
  • Sunet detaliat, bine aerisit si conturat
  • Imaginea holografica si tridimensionala
  • Ofera o naturalete placuta, mereu seducatoare
  • Spectrul de frecventa redat in totalitate
  • Pret excelent pentru calitatea sonora primita

Contra:

  • O mica gaura pe sub-bas
  • Largimea scenei limitata pe toate axele
  • Concurenta apriga la acest nivel de pret

Echipamente folosite pentru articol:

Pe strada: FiiO X3-II, FiiO EX1

Acasa: Audiobyte Hydra Z + sursa ZPM, Hegel HD-25, Matrix HPA-3B, FiiO EX1

33 COMENTARII

    • In maxim o luna voi asculta SE215 si voi putea comenta.
      Dar din spusele unui amic care le are, EX1 ar trebui sa fie mai holografice, mai curate si mai transparente.
      SE215 in schimb ofera mai multa caldura, din pacate extremitatile par a fi taiate putin rezultand un sunet ceva mai limitat.
      Revin si editez postul dupa ce ascult pe indelete SE215

  1. Mulțumesc pentru review. Chiar sunt în căutarea unor căști in-ear în jur de 100 EUR, așa că s-a potrivit de minune. Le voi folosi la birou sau acasă, nu pe stradă și nici la sport.

    Totuși, pare incredibil ca primele căști scoase de FiiO să fie și alegerea perfectă la 100 EUR. Mai ai și alte recomandări care se încadrează în preț? Mulțumesc.

  2. Le-am luat si eu – am oscilat intre ele si momentum, dar le-am luat cu un Fiio X5 si am zis sa fie de la acelasi producator, plus ca argintiu si asa zisul Titan sunt aproape la fel.
    Suna intr-adevar exceptional dar cam au o problema, si se pare ca nu sunt singurul care s-a lovit de ea – am citit ceva review-uri suplimentare abia dupa ce le-am luat.
    Mai exact nu stau bine in ureche din cauza formei probabil. Poate daca ar fi facut tubul care intra in ureche 1-1,5 mm mai lung ar fi fost mai bine, dar asa, din cauza corpului care se opreste in lobul urechii nu intra bine. Am pus cele mai mici tips-uri si abia cu ele stau cat de cat. Oi avea si eu urchile mai ciudate, mai stii, dar asa cum am zis, s-au mai lovit si altii. Alte casti imi stau fara probleme.

    • Salut Cristi, am observat că dopurile (tips-urile) mijlocii cu mijlocul complet negru nu intră complet pe tubul metalic din ureche. Se opresc la aproximativ 1mm de umărul tubului. Teoretic cu ele mai câștigi acest 1mm.

      Pe de altă parte, tips-urile cele mai mici sunt și cele mai scurte. Poate că următoarea mărime intră mai adânc… le-ai încercat pe toate?

  3. Un review minunat, repet. A fost factorul decisiv în alegerea acestor căști. Nu sunt din București, nu le-am putut testa în paralel, dar nu regret nimic. EX1 sună senzațional și mă bucur mult să ascult din nou muzica pe care o știam și care sună cu totul altfel. Darku, mulțumim pentru munca depusă.

    • Ma bucur ca iti plac, sa le stapanesti sanatos. De asemenea ma bucur ca este lume interesata sa imi citeasca articolele audioholice.
      Cred ca ai facut alegerea buna, mie nu chiar imi plac Momentum In-ear si nici Shure SE215 – sunet putin blurrat, imprecis..

  4. Am făcut o prostie cu SE215.. Sunt ok pe muzică acustică (jazz, muzică clasică, operă), bune pe partea de vocal (la nivelul acesta de preț), izolare bună, calitate a construcției bună.. și aici mă opresc. Nu îmi plac pe muzică electronică și rock.. înalte inexacte și puțin cam ascuțite pentru gustul meu, sub-bass inexistent (joasele nu au adâncime suficientă). Să mai spun ceva? Aș putea să mai spun..
    Am ascultat și EX1 pentru puțin.. Nu mi-au plăcut în mod deosebit, dar, la prima impresie, mi s-au ceva părut mai echilibrate..

  5. Buna ziua.Intentionez sa achizitionez un fiio x7 cu modulul de amplificare ” high-power amp module”. Ce casti over ear recomandati ca fiind cele mai bune pana in 2500 Ron? Mentionez ca doresc sa valorific la maxim potentialul dacului ESS ES9018S din configuratia lui x7. Multumesc anticipat.

  6. Salutare…iti respect munca si citesc cu sufletul la gura review-urile tale…imi „hranesc” urechile cu flac-uri de pe un Fiio x3k legat la un amp Fiio Q1…acasa ascult pe niste casti de la Grado Se60 iar cand ies pe niste Sennheiser CX 300 II… As vrea sa le schimb pe cele din urma cu niste Fiio EX1 dar sincer nu stiu daca vor suna mai bine ca mult premiatele CX300…ai putea sa-mi dai un sfat pertinent daca merita achizitia ??? Iti multumesc din suflet…

    • Salut,
      Ma bucur ca iti plac articolele noastre 🙂
      Referitor la CX300…fara suparare dar mie nu prea mi-au placut, gusturile nu se discuta.
      Suna prea inghesuit pentru mine, basul pare cam bubuit pentru gustul meu, iar inaltele nu sunt foarte clare.
      Daca iti place amprenta CX300 dar vrei un upgrade atunci iti recomand Momentum In-Ear, sunt niste CX300 pe steroizi, cam aceeasi amprenta doar totul suna mai bine, bas mai controlat si inalte mai aerisite, aglomeratia aproape ca dispare.
      EX1 ofera un sunet complet diferit, sunt mai liniare si mai putin „colorate”, sunt si mai detaliate si mai aerisite, preteaza bine pe muzica acustica, clasica, jazz, Momentum In-ear preteaza bine pentru muzica moderna, mai ritmata, unde basul este des intalnit.

  7. Salut,

    Este o promotie faina zic eu acuma pe pagina de facebook a lui Fiio
    Today, we’re offering a holiday bundle of the E18+EX1 for a complete audio experience for only 179.99USD–a saving of 95USD–with free express shipping!
    Se merita?

    • Salut.

      Nu neaparat, dar merita o sursa bunicata, adica un player care sa aiba un dac bun, chiar daca nu are neaparat putere mare. Ca si volum merg bine si din telefoane cu iesiri de casti mai rasarite.

  8. Tocmai ce le-am primit din State, mi le-a adus o cunostinta la imbatabilul pret de 70 de dolari…puse pe un Fiio X3 II legat la un amp E12a sunt de vis…medii bine conturate si inalte de vis cu un bas bine punctat si cu senzatia de spatiu incredibil de bine redata…raman la parerea ca sunt imbatabile la categoria asta de pret…pe de alta parte mi-a starnit curiozitatea vis-a-vis de producatorul DUNU, de unde provin…crezi ca sunt diferente majore de sunet astfel incat sa merite achizitionarea unor DUNU Tinan 3 ??? Ca ma cam „frig” degetele sa-mi comand o pereche :))) Salut cu respect echipa Soundnews si ma aplec !!! : )

  9. Fac o pereche buna cu Fiio X3K ?
    Intreb deoarece vreau sa achizitionez Fiio X3K,care ar fi pentru mine primul player portabil,asa ca nu prea am experienta pe zona asta ( player portabil si casti).

  10. Va salut. Va multumesc pentru review. Sunt pe puctul de a achizitiona o pereche de casti in ear. Astept Black Friday pentru asta. M-ati convins cu aceste casti EX1, insa ce ma fac… auditiile muzicale le efectuez pe smartphone iar lipsa microfonului ma descurajeaza. Ascult in special blues si jazz. Aveti va rog frumos o recomandare alternativa pentru mine? Sau calitatea castilor EX1 este suficienta incat sa recurg la raspunderea apelurilor prin mocrofonul telefonului? Va multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here