Dragii Mosului,
Daca va intrebati vreodata de ce am facut atat de multe recenzii pentru echipamentele si castile Sennheiser si niciodata pentru legendarele HD600 sau HD650 atunci sa stiti ca si noi ne intrebam acelasi lucru.
Toti cei care au urmat sirul acestei calatorii minunate in lumea castilor, mai devreme mai tarziu s-au intalnit si au ascultat cel putin o data Sennheiser HD600 sau HD650. Au devenit rapid atat de populare si foarte des intalnite in casele ascultatorilor incat ne-am gandit ca nu mai este necesara scrierea unei recenzii dedicate.
Recent Sennheiser a anuntat adevaratul successor al liniei HD6xx si acestea sunt HD 660S.
Ca sa ne spalam manutele, scoatem din cuptor o recenzie calduta pentru aceste casti, iar spre sfarsitul articolului le vom compara si cu predecesoarele HD600 si HD650 care le folosim de atatia ani buni.
Descrierea fizica
Designul castilor este foarte asemenator liniei HD6xx, constructia este in totalitate din plastic dur de culoare negru mat, acesta cu siguranta nu va mai atrage amprentele atat de usor. Grilajul exterior este in continuare din metal, putin reliefat si stantat cu sigla Sennheiser.
Buretii sunt ceva mai adanci si mai pufosi ce permit folosirea castilor pentru o perioada mai indelungata.
Abia scoase din cutie castile oferta o presiune asupra urechilor ceva mai mare, dar cu timpul cred ca vor ajunge la nivelul HD600/650.
Ce pot sa spun, in continuare avem acelasi design si constructie pe care o cunoastem de mai bine de 26 de ani.
Dar, de ce ce ai vrea sa schimbi ceva care a trecut cu brio testul timpului?
Pe langa cablul standard cu jack de 6.5mm si lung de 3 m, mai avem adaptorul de la 6.5 la 3.5 mm si un cablu suplimentar cu jack Pentaconn de 4.4mm folosit din ce in ce mai des de greii industriei. Acesta conexiune balansata deja am vazut-o si pe noul Sennheiser HDV 820, pe multe din echipamentele si castile Sony si sper ca si altii sa adopte acest nou standard.
Ceea ce este cu adevarat nou este diafragma castilor.
Impedanta castilor a scazut pana la 150 Ohmi, Sennheiser catalogheaza aceste casti ca fiind compatibile si cu dispozitivele portabile (telefoane si playere dedicate).
Sincer acum, eu nu prea inteleg cum as putea obtine o dinamica buna sau o experienta holografica folosind un telefon mobil.
Desi ai crede ca daca impedanta s-a injumatatit atunci si sensibilitatea este mult mai buna, ai face o presupunere gresita. In realitate castile sunt cam cu 2 decibeli mai eficiente decat predesoarele sale, deci in teste reale suna putin de tot mai tare.
Prin urmare nu recomand folosirea lor directa dintr-un telefon mobil, insa daca mai adaugati si un amplificator portabil de casti, lucrurile se schimba radical in bine.
Luand putin la puricat specificatiile castilor Sennheiser din gama high-end observ o similaritate zguduitoare cu HD700. Chiar am o teorie in care cred ca Sennheiser ar avea un surplus de difuzoare de HD700 si astfel *puff* s-au nascut noile HD660S, insa este doar o presupunere nu o teorie demonstrata.
Am observant similaritati in materialul de dampening din spatele diafragmei si in plasa de metal din spatele diafragmei si forma ei se aseamana mult cu cea de la HD700.
In fine, ceea ce este important este ca sonic HD660 nu seamana aproape deloc cu HD700, ceea ce pentru mine este un lucru bun.
Sa trecem la partea cea mai interesanta.
Caracterul sonor
Ei bine, saptamana aceasta in fiecare dimineata mi-am ridicat dispozitia cu albumul Phoenix – Cei Ce Ne-au Dat Nume.
Da, Electrecord nu este Chesky sau Reference Recordings, insa consider o inregistrare de calitate pentru 1972 de la care si in prezent multi ar putea invata o boaba sau doua.
Pe la primele note al Negru Voda – Baladă desi piesa devine aglomerata destul de repede m-a impresionat amplasarea precisa a fiecarui instrument acustic intr-un loc anume.
Chitara electrica, cea bas, vioara si tobele am impresia ca nici nu se ating, nu exista o concurenta a notelor, nu se zbat care sa stea in lumina reflectoarelor si care sa stea mai in spate. Castile nu suna deloc agitat sau aglomerat.
Ceva imi sare pur si simplu in fata…dupa ce am ascultat doua ore neintrerupt la HD650, imediat cum le-am schimbat cu HD660S simt ca a iesit din camea acea usoara incetosare, mid basul nu mai zbarnaie si nu mai intra in clipping, distrosiunea armonica simt ca a scazut imediat.
Incetosarea de care va spun este mult mai prezenta pe vechile HD650 si HD600, noile iteratii HD650 si HD600 desi producatorul nu specifica ca ar exista vreo modificare, ele totusi s-au produs, materialul de dampening din spatele diafragmei a fost modificat, noile HD650 suna putin mai curat si mai putin distorsionat.
Pe HD660S aceasta problema nu mai apare, probabil ca este unul din cele mai bune imbunatatiri ai noului model.
Totusi daca va place o prelingere mai lenta a notelor cred ca ar fi bine sa ramaneti la HD650, ele fac cel mai bun acest lucru.
Pe rock-ul autohton pe langa scaderea drastica a distrosiunilor pe mid bas si pe voci am simtit cum se retrag notele ceva mai rapid, astfel absolut totul pare executat mai rapid si mai fulgerator.
HD650 cat si HD600 au avut multe chestii bune insa niciodata nu au fost cunoscute ca avand ranspuns tranzitoriu rapid, per total castile sunau moale si lent, un amplificator solid state le mai adauga ceva viteza insa tot schiopatau la acest capitol.
Din acest punct de vedere HD660 S sunt cu vreo doua clase peste.
Abia acum pot spune ca HD660 S au destula viteza si impact incat pot rivaliza planarmagneticele din clasa de mijloc.
Orice cauza are si un efect, spre urmare tranzientii rapizi scot la iveala microdetalii ascunse de care HD650 nu au fost capabile.
Dap, HD660S sunt mai rezolute si mai clare, mai au ceva pana la HD800, insa chiar ma bucur ca s-a ajuns pana aici la aceasta suma de bani modesta fata de ce casti am mai puricat pana acum.
Un alt efect pozitiv este si timing-ul mult mai precis.
Daca asculti atent muzica electronica ceva mai rapida pe HD650 si pe HD600 poti auzi un micro-ecou, nici nu stiu cum sa ii spun, parca o rezonanta neplacuta, posibil un efect de over-damping din spatele diafragmei (iarasi doar o estimare), acest efect dauneaza destul de mult conturului notelor, de parca fiecare sunet nu este suficient de precis definit.
HD660 S ofera un timing mai precis, am o senzatia de parca notele ar fi mai intregi si mai precise, mai bine conturate, avand o definire mai clara.
Pe termen lung ar putea induce oboseala aurala, insa acesta este un timing mai corect si mai aproape de adevar.
De pe albumul Mugur de Fluier, pe piesa Strunga impresioneaza aproape din start scena bine imprastiata in toate directiile.
Realizez ca in principiu toate modele din seria HD6xx, inclusiv HD660S nu ofera o scena credibil de larga si imprastiata, este ceva mai adunata si mai confortabila, insa cu siguranta nu este claustrofobica.
As spune ca este de marime medie, nici prea mare (cum e cazul HD800) dar nici nu ma simt pe scena cu muzicienii.
Din acest punct de vedere toate cele 3 casti se prezinta aproape identic.
Adancimea scenei este destul de buna, cu ochii inchisi ma pot plimba prin inregistrarile de calitate, pe material bun aglomeratia nu a fost observata si nici nu cred ca este cazul.
Interesant este ca desi simt ca notele nu zboara imaginar la cativa metri distanta de mine, aud clar unghiul din care sunt propagate , semn ca holografia isi face bine treaba.
Doresc sa mentionez ca din toate cele trei modele HD650 a scalat cel mai slab la acest capitol, ma cam distrage acel micro-ecou si distorsiunea armonica din zona mediilor si a basului, dar si incetosarea usoara a notelor imi distrage atentia. HD600 prin comparatie parca respira ceva mai bine si nu sufera de aceste neajunsuri.
Totusi, precizia superioara de la HD660 S isi spune cuvantul, castile ofera cea mai credibila holografie tridimensionala din cele trei modele discutate.
Raspunsul in frecventa
Desi majoritatea utilizatorilor de HD650 ar spune ca acestea casti exceleaza pe bas, eu nu sunt de aceeasi parere.
Mid-basul intr-adevar iese clar in evidenta si atrage atentia asupra sa aproape mereu, urland neincetat „look at me!”
Pana la mid-bas, din pacate basul de jos este problematic nu doar pe toata seria HD6xx dar si pe toate castile dinamice deschise pe care le cunosc.
Ascultand Infected Mushroom – Return to the Sauce nu pot minti, este o experienta extraordinara!
Mai ales melodiile Manipulator si Groove Attack pun la incercare orice diafragma in materie de viteza, impact si adancime a basului.
HD660S vibreaza bine pe bas, midbas-ul este bine evidentiat, cum este prezentat si de predecesorii sau.
Sub-basul insa uneori lasa de dorit. Utilizarea finuta a unui egalizator poate rezolva problema, insa nu recomand adaugarea a mai mult de 4-5 dB in aceasta zona, difuzorul intra in clipping si incepe sa distorsioneze de la un volum in sus.
Sa ma intelegeti corect, castile nu au deficienta grava pe sub-bas, unii chiar le categorizeaza ca fiind casti basoase, dar pana nu auzi niste planarmagnetice din clasa superioara amplificate ca atare nu stii ce e ala sub-bas autentic.
Sincer acum, cred ca este cel mai mare minus al acestor casti, probabil unicul minus real care m-a deranjat pe HD660S dar si pe toate castile dinamice Sennheiser: sub-basul incepe sa distorsioneze cam de la 95 dB in sus, pe o ureche mai putin formata cred ca nici nu se aude, taica-miu si acum sune ca HD650 suna ca o lacrima…deci de la om la om cum s-ar zice..
Mediile, ahhh mediile dulci Sennheiser.
Da, sunt aici, nu au plecat nicaieri, probabil cel mai mare atu al acestor casti sunt mediile foarte prezente care iti baga buna dispozitie direct in sistemul nervos central.
Sunt putine casti pe aceasta lume care pe vioara mi-au facut pielea gaina. Castile din seria HD6xx mereu au stiut sa faca acest lucru. Nu imi pot explica, pur si simplu exceleaza pe medii, da, le si accentueaza putin.
La dracu! mediile sunt 90% din sunetele pe care le auzim zilnic, daca nici astea nu le redai cum trebuie s-a dus totul dracului.
HD650 si HD600 mereu au fost catalogate ca fiind ceva mai muzicale decat restul turmei, meritul acelei muzicalitati a fost desigur redarea buna a mediilor.
HD660S nu face exceptie de la aceasta formula.
Este totusi o mica diferenta, nu mai sunt plasate atat de in fata cum o fac HD650. HD660S le plaseaza doar usor de tot mai in fata, nu le impinge in fata. De aceea HD660S suna ceva mai echilibrat, mai putin melancolic si muzical. Nu cu mult, dar este usor sesizabil.
Daca va placa caracterul uber seductiv al HD650, probabil ca ar fi bine sa ramaneti la ele, daca insa doriti un sunet ceva mai sincer atunci HD660S face acest lucru mult mai bine.
Nu incearca sa ascunda nimic, dar nici nu accentueaza ceva prea tare.
Din punctul meu de vedere HD660S este adevarata referinta din toata gama HD6xx, HD600 as plasa-o pe locul doi si HD650 pe locrul trei oferind un sunet mai colorat.
Ca veni vorba de densitate, toate cele trei casti o fac fara prea mult efort. Acest sentiment de sunet carnos, plin de substanta si densitate este prezent cel mai mult pe HD650 si pe HD660S.
O alta cauza si efect: uscaciunea – deloc prezenta, detest sunetul uscat si artificial sau plasticos, spre fericire HD660s nu sufera de aceste simptome.
Ascultand Pink Martini si Lorena McKennit este clar ca soarele pe cer ca astfel de muzica pur si simplu a fost creata pentru HD660S.
Vocea calda pur si simplu iti unge sufletul, iar instrumentele acustice devin un joc al imaginatiei.
Daca ascultati multa muzica acustica, jazz sau clasica atunci HD660S devin o recomandare destul de evidenta.
Frecventele inalte sunt redate diferit pe toate cele trei modele.
Cred ca exceleaza cel mai bine pe HD660S, urmate de HD600, HD650 situandu-se la coada.
Este usor sa confunzi inalte curate si bine delimitate cu inalte sibilante – una din greselile majore care le vad la unele publicatii online.
Unii considera HD660S ca fiind sibilante, eu nu le consider deloc sibilante, ci mai degraba curate pe registrele de sus fara a pune accent pe extremitati.
Inaltele mereu mi s-au parut curate, aerisite avand un echilibru bun intre tehnicalitati si naturalete. Inatele sunt undeva la mijloc, nici super naturale, dar nici super stralucite si sibilante.
HD600 au inatele mai putin aerisite si prin urmare mai putin detaliate, HD650 le au cele mai spalate, plasate cateodata pe ultimul plan.
Ca un tot intreg, raspunsul in frecventa pare cel mai corect si mai complet pe HD660S. Da, sunt putin mai neutre de la medii in sus, insa nu suna deloc plictisitor pentru categoria de pret din care fac parte.
Ca tot vorbi vorba de pret, HD660S abia isi iau zborul, sunt abia la inceputul ciclului de viata, 500 EUR mi se pare un pret foarte rezonabil pentru ceea ce sunt, HD650 la lansare au avut acelasi pret. In prezent HD650 pot fi cumparate sub pretul oficial, insa sa nu uitam ca au si 14 ani sub centura, este normal sa le poti cumpara mai ieftin.
Daca deja detineti HD650 sau HD600 e greu sa recomand ceva putin mai bun, trebuie sa le ascultati personal pentru a va decide.
In cazul in care nu detineti nici o pereche din seria HD6xx, atunci HD660S devin o recomandare mult mai usoara. Daca vrei cele mai bune casti din seria HD6xx, HD660S sunt cu siguranta acele casti. Daca bugetul e mai restrans si vrei cea mai buna performanta pentru pretul platit atunci HD650 si HD600 primesc recomandarea maxima.
Amplificarea
Cum va spuneam mai sus, HD660S sunt doar cu 2 dB mai sensibile decat HD650 si HD600, deci impedanta injumatatita a avut un impact mic.
Desi poate Sennheiser ti-ar sugera ca poti conduce aceste casti cu un telefon mobil, eu spun ca este o gluma buna spusa de 1 Aprilie. Castile clar au nevoie de o amplificare cat mai curat posibila, si sigur una dedicata. Am obtinut rezultate exceptionale dintr-un Audio-GD Master 9, dar si dintr-un HeadAmp Pico Power si chiar din ordinarul Pico. Pur si simplu prind viata, dinamica iti creste pulsul, e altceva cu o amplificare dedicata.
Din curiozitate le-am conectat si la un player dedicat din zona medie FiiO X3 MKIII pe iesirea single ended de 3.5mm si a sunat mai mult decat decent. Castile au prins viata chiar si pe micutul X3, playerele din zona superioara sigur vor oferi inca un plus de performanta.
Mitul amplificarii HD660S cu un telefon mobil a fost infirmat!
Comparatii
VS HD650
HD650 pierd destul de repede echilibrul tonal, accentuand prea mult mid-basul si taiand multicel din inaltele de sus. Mediile plasate prea in fata aglomereaza putin scena audio, sunetul devine usor claustrofobic, in special pe muzica prost masterizata. HD650 suna sensibil mai lent si mai incetosat, conturul notelor sufera si apare un micro-ecou si o distorsiune deranjanta.
Toate aceste lucruri nu sunt prezente pe HD660S!
VS HD600
Comic este lucrul ca desi din ce inteleg HD660S ar inlocui direct HD650, HD660S seamana mai mult cu HD600 decat cu HD650..
Inaltele sunt foarte similare pe ambele modele, HD660S castiga pe registrele cele mai de sus unde inca mai pot auzi detalii noi ascunse in fundal.
Mediile din nou sunt destul de similare, HD660S sunt putin mai curate si mai bine definite. Pot auzi mai clar vibratia unei strune si declinul vibratiei, HD600 mascheaza acest mic detaliu.
Pe bas e o poveste diferita. HD600 are basul putin mai anemic, HD660S il are mai adanc si mai rapid. Basul este unica zona unde distorsiunea armonica poate fi o problema in special daca se umbla mult pe la EQ, HD660S scaleaza mult mai ok in acest sens, oferind o distrosiune armonica mai scazuta in aceasta zona.
Concluzii
Daca ti-au placut HD650 si HD600 atunci nu au cum sa nu iti placa HD660S.
Am vazut opinii conform carora HD 660S sunt inferioare modelului HD 650, dar nu am reusit sa descifrez pe ce se bazeaza.
Poate daca iti place un sunet mai lenes, mai putin dinamic, mult mai relaxat si mai putin detaliat, atunci da, HD650 fac exact acest lucru.
Calitatea constructiei deja o stim de 26 de ani, vopseaua neagra mat este bine venita, la fel si cele doua cabluri din pachet. Sper ca si alti producatori vor adopta noul jack balansat Pentaconn de 4.4mm, cred ca acesta ar fi viitorul conexiunii balansate, vom vedea.
Pretul oficial mi se pare unul corect, adica exact cat avea si HD650 in urma cu 14 ani. Daca luam in calcul si devalorizarea banilor HD660S pot fi considerate ieftine pentru anul in care traim.
Noua ne-au placut destul de mult HD660S, si ca urmare am decis sa pastram unitatea de test, mai mult de atat chiar si Preafericitul Savu si-a procurat o pereche. Haleluia!
Din punctul meu de vedere legenda continua cu HD660S, din clasa de pret din care face parte sunt un concurent de temut.
Pro:
-
Confort ridicat, constructie solida si rezistenta in timp
-
Echilibru tonal bun, sunet bogat si plin de substanta
-
Raspuns in frecventa echilibrat, nimic nu sare prea tare in evidenta
-
Sunet bine aerisit, holografie tridimensionala
-
Sa se ridice cortina! Ii urez drum bun sunetului murdar si incetosarii deranjante
-
Nivel de detaliu ridicat pentru categoria de pret din care fac parte
-
Vopseaua neagra mat
Contra:
-
Sub-bas timid
-
Usoara distorsiune pe sub-bas si mid-bas
-
De unde gasesc un adaptor de la Pentaconn 4.4mm la 4 pin XLR? Idei?
Echipamente folosite pentru review:
Sennheiser HD660S, HD650, HD600, Matrix Audio X-Sabre Pro, iFi iPurifier2, Audio-GD Master 9, Audeze LCD-4, FiiO X3 MKIII, HeadAmp Pico & Pico Power, cabluri audio unse cu ulei de sarpe veninos!
Craciun si Sarbatori Fericite tuturor!
Felicitari ptr review – e destul de complet ca sa zic asa.
Ai idee cum ar suna pe ceva de la Burson ?
Salut,
Multumesc, au fost cateva zile de munca, vad ca s-a meritat.
Daca ai ascultat deja HD650/HD600 pe echipamentele Burson, HD660S vor suna la fel de bine, vei simti totusi un strop mai multa viteza, impact si extragere a detaliilor.
Te rog poti sa-mi spui cum se descurca in gaming si filme?
Sa nu intelegi ca numai pentru asta ,folosirea zilnica a lor in principal pentru muzica, am player fiio X3II si amp fiio.
Salut,
Ai deja o sursa decenta si amplificare adecvata, vor suna de la bine in sus.
Eu le folosesc cel putin de 2 ori pe saptamana pentru vizionat filme, sunt comode, suna bine, scena e destul de larga, imi plac!
Salut. Mi-am achiziționat căștile astea de vreo cateva luni si le-am amplificat cu fiio e10k până de curând. Acum am reusit sa imi iau un fiio x5iii si as vrea sa folosesc combinația asta si sa obtin maxim din ea. Căștile vin cu un cablu balansat de 4.4 iar fiio scoate balansat pe 2.5. Ce adaptor imi recomandați ca sa pot sa folosesc sunetul balansat? Si ca sa scot din laptop e mai bun x5iii decât e10k? Mersi
Salut,
Ca sa le asculti balansate pe X5 MkIII iti trebuie un astfel de adaptor
Nu pot garanta calitatea acelui adaptor, nu detin unul, insa ai prins idea, poti cauta si pe ebay sunt o multime.
La ultima intrebare poti sa iti raspunzi singur, totusi cred ca X5III e peste E10K folosit ca un DAC desktop.
Multumesc
Am reusit si eu sa le ascult anul trecut si sincer sa fiu… nu m-au dat pe spate. Un HD600 cu sunet mai clar si inalte mai bune si… cam atat. Oarecum inteleg acum de ce sunt atat de criticate in unele review-uri. Sunt practic o evolutie a HD600, insa inlocuiesc HD650, lucru care i-a eranjat pe multi, care se asteptau la o evolutie a HD650 – un bas ceva mai bun.
In final am renuntat la ideea de a le cumpara si am luat concurenta – DT1990 Pro de la Beyerdynamic.
Daca la noi HD660S au un avantaj clar prin pret – cred ca avem pretul cel mai mic din Europa iar DT-urile sunt la pretul cel mai mare, in vest e cam invers. Am luat DT-urile cu 370 de lire in timp ce HD660S sunt la 420.
E total altceva, nu degeaba sunt laudate peste tot. Alta gama – recomandate ptr auditie critica – comparatiile sunt cu HD800. Mult mai echilibrate – cu pad-urile analitice si surprinzator, cei 250 ohmi nu se simt. Se comporta de parca ar avea 32 – pot fi conduse de orice pocnitoare si tot suna bine.
Daca ai ocazia sa pui mana pe o pereche iti recomand sa le asculti.
Rog un comentariu asupra AUDEZE LCD-X.
(in prezent am Sennheiser 660S cu ampli IFi black label de care sunt multumit, dar n-am auzit pareri despre AUDEZE-X)
Cu multimiri,
Lucian Duran