Electrocompaniet PD-1 “If music really matters”

Compania Elecrocompaniet a fost infiintata in anul 1976 in Norvegia. In acelasi an a fost lansat si primul amplificator integrat 2 x 25W, care a primit imediat de la Audio Critic un scor ridicat. Audio Critic a comentat: “Audio freaks – eat your hearts out. This is the world’s best sounding amplifier.”
De atunci, Electrcompaniet a inceput sa se dezvolte, lansand noi produse pentru noile generatii de audiofili, iar la inceputul anului 2011, chiar la Bristol Show, a anuntat noua cutie minune: PD-1.

Descrierea tehnica:
Electrocompaniet PD-1 este un DAC single ended (SE) si balansat (BAL), avand multiple intrari si iesiri. Partea interesanta este ca mai contine un wireless receiver si o telecomanda – lucru rar intalnit la DAC-uri.

Emitatorul de semnal wireless poate fi conectat aproape la orice componenta Hi-Fi care are iesire digitala, cat si la PC/MAC. Se poateconecta usor un CD player, un reciever, orice media player, o consola de jocuri, sau un PC/MAC. Semnalul wireless a fost testat dupa 2 pereti si nu a avut nicio sacadare sau distorsiune. In DAC se conecteaza o antena care este reciever-ul semnalului wireless, astfel putand fi plasat cam oriunde. Are latimea standard a unei componente Hi-Fi, asa ca recomand plasarea DAC-ului pe un rack audio.

Specificatiile sunt impresionante, dar insuficiente in acelasi timp:
• No. of channels: 2
• Output impedance:  100 ohm
• Output level:  3.4 Vrms
• Noise floor (20 – 20 kHz) : < – 140 dB
• Frequency response:  1 – 48 kHz
• THD + N: < 0.003%
• Upsampling rate: 192 kHz, 24bit
• Digital/Analog conversion: 192 kHz, 24bit
• Input sampling rate supported:
SPDIF     192 kHz, 24 bit
USB       48 kHz, 16 bit
RF Link   48 kHz, 16 bit
•Audio Outputs:
Stereo balanced line out (XLR)
Stereo single-ended line out (RCA)
•Digital Inputs: 2 x SPDIF Coaxial, 1 x SPDIF TOSLink,
1 x USB Type B, 1 x RF Link
• Weight      4,3 Kg
All measurements are made at 120V/240V//50Hz/60 Hz

Din pacate, nu va pot vorbi despre componentele interne folosite (DAC chip, condensatoare, alimentare, etc.), insa, dupa impresiile mele, pot intui ca sunt de nivel high-end si suna la fel de bine precum arata.

La exterior DAC-ul este elegant, destul de greu, frumos finisat, de culoare negru mat. Panelul din fata este din aluminiu, de un centimetru grosime, echipat cu touch screen, iar carcasa protejeaza asupra interferentelor electromagnetice. Schimbarea iesirilor sau intrarilor poate fi facuta cu ajutorul panelului din fata, sau din telecomanda, care sunt usor de utilizat si foarte comode.
Aparatul a fost testat pe aproape orice gen muzical, cu exceptia muzicii ieftine sau inregistrate prost.

Piesele ce au iesit din comun au fost:
Antonio Vivaldi – The Four Seasons
Beethoven – The 5th Symphony
Samantha Crain – Songs in The Night
Alison Krauss – When You Say Nothing at All
Katie Melua – Blues in The Night
Deep Purple – When a Blind Man Cries (remasterizare)
Dire Straits – Private Investigations
The Beatles – While My Guitar Gently Weeps
Pink Floyd – Us and Them
A Perfect Circle – The Package
Tool – Parabola

Testele au fost facute atat pe boxe, cat si pe casti. L-am comparat cu alte DAC-uri mentionate mai jos, lantul acustic fiind compus din:

Electrocompaniet PD-1 (1500E), Burson Audio HA-160D (1000E) , MHDT Havana (800E) si AD Labs RD-25 (449E)
Anthem 225i,  Elac BS133 si Sennheiser HD800.

Sunetul:

Pe Vivaldi sunetul acestui DAC este detaliat, cu mult aer intre instrumente. De remarcat este background-ul absolut negru. Cand este liniste totala in sala, nu se aude absolut nimic, nici un hiss sau zgomot. Cred ca aici joaca un mare rol noise floor-ul care este foarte jos – minus 140 decibeli. La inceputul piesei sunetul pare mai intim, muzicantii sunt usor in fata, iar odata ce incep pasajele dinamice, scena creste considerabil, DAC-ul nepierzand din viteza si tinand pasul cu muzica. Comparand cu RD-25, vioara are mai multa substanta si este mai usor de ascultat. Sunetul per total este  mai natural si mai plin. RD-25 suna mai “uscat”, lipsit de substanta.  MHDT Havana pare mai siropos, posibil chiar prea mult pe unele piese. PD-1 este situat exact la mijloc; am impresia ca sta exact unde ar trebui; detaliul extrem cat si naturaletea sunetului aduc un mare plus pe aceasta piesa. HA-160D este foarte aproape de PD-1 la aceasta piesa de exceptie.

In momentele dinamice, PD-1, dintre toate DAC-urile testate, pare sa aiba o scena mai larga decat restul. In acelasi timp, am impresia ca reda mai bine frecventele joase, iar datorita spectrului de frecvente mai larg, posibil imi da impresia de scena mai larga.

Pe Samantha Crain pot distinge usor imprefectiunile inregistrarii, insa nu sunt asa deranjante. Pe RD-25 tobele, tambalurile cat si chitara par ceva mai conturate si parca accentul e pus mai mult pe frecventele inalte; bass-ul pare scurt, avand atac, dar  dinamica limitata. La PD-1 este aproape invers: Electrocompaniet pune accentul mai mult pe medii si joase. Bass-ul, chitara, parca infloresc; bass-ul coboara jos, posibil mai jos decat celelalte DAC-uri testate. Pe Havana bass-ul da impresia de greutate, insa nu coboara atat de jos, iar sunetul de lampa usor pacaleste urechea; Havana suna mai “rotund” prin comparatie. PD-1 pe aceasta piesa suna mai larg si mai aerisit, cu un bun atac si dinamica. In pasajele aglomerate, incep sa dansez in subconstient, dovada a dinamicii bune si a spectrului de frecvente neutru, insa usor spre partea calda (warm).
Vocea Samanthei este redata mai romantic de catre Havana, insa, cateodata, se poate infunda in restul instrumentelor. PD-1 reda vocea mai putin relaxat, insa o plaseaza usor mai in fata ascultatorului, scena crescand in latime considerabil.

Si acum sa trecem la Alison Krauss, care, apropo, face parte dintre piesele live care de fapt suna mai bine decat piesele de studio noi.
Pe noul DAC, microdetaliile iti sar usor in fata: zgomotele create de public, miscarile din sala cat si respiratia solistei sunt usor auzite. RD-25 pierde un pic la acest capitol, iar Havana le pierde putin mai mult decat celelate doua;  in schimb, iarasi, castiga subtil la capitolul voce.

Atingerile strunelor de chitara pot fi usor distinse de catre PD-1 si HA-160D, insa la PD-1 parca sunetul vine mai de jos, are o vibratie mai lunga in acelasi timp. HA-160D pare mai rapid si mai controlat; PD-1 parca are o forta bruta comparativ, bass-ul este usor mai predominant, dar mai putin controlat. In functie de sinergia sistemului, unii pot alege caldura in schimbul neutralitatii.

La aceasta piesa, PD-1 are cateva calitati imprumutate de la Havana. Sunetul este absolut lipsit de sibilanta, este dinamic si in acelasi timp usor la ureche, deloc obositor. HA-160D in mare proportie este aproape identic, iar RD-25 pare la fel de dinamic si rapid, insa pierde usor la capitolul naturtalete si redarea bass-ului. La sfarsitul piesei, cand chitara acustica este predominanta, la PD-1 se aud usor atingerile mainilor pe strune, lucru ce aduce  mereu zambetul pe buze. Chitara are o vibratie putin mai lunga, exceptie facand Havana, care are cel mai lung decay dintre cele trei DAC-uri testate. PD-1 se preteaza bine pe muzica acustica si cu mult vocal. Punctul minus al multor DAC-uri de calitate este redarea muzicii instrumentale corect; PD-1 nu cade in aceeasi capcana. Nu stiu ce are in interior, dar se observa ca s-a pus un mare accent pe partea digitala si a componentelor folosite.

In sfarsit,  preferata piesa blues interpretata de Katie Melua.
Piesa in sine este lenta, insa plina de romantism si “greutate” in sunet. Pe PD-1 sunetul are o greutate aproape palpabila. Pianul suna plin, placut la ureche, foarte real as spune, dinamic, dar si moale. Piesa in sine poarta o dulceata ce credeam ca numai pe Havana se poate auzi. PD-1 si HA-160D au o parte din acel caracter dulce, melodios, aparte si sincer, rar intalnit in ziua de azi in componentele solid state. Muzicuta impreuna cu pianul, trompeta, tobele din planul doi, vocea ce parca mangaie urechea si emotiile muzicii sunt usor redate de PD-1. Notele mai joase, inclusiv vocea sunt redate cu o exactitate si un control remarcabil. Frecventele medii cat si cele joase sunt predominante in aceasta piesa, iar PD-1 mi se pare o sursa superba pentru un asa stil de muzica. Instrumentele suna real, articulat, coerent, cu o usoara nota de caldura. Si pe Havana piesa este un deliciu, insa am impresia ca suna mai intim si mai aproape de scena; scena se simte mai usor in lungime decat in latime. PD-1 reda scena larga in stanga si-n dreapta; se simte usor pozitionarea in spatiu a ascultatorului si muzicantilor, pe cand la Havana ambii se afla pe scena. Pentru boxe si amplificatoare ce au probleme cu pozitionarea corecta a scenei, sau daca vi se pare ca sunetul nu este mereu centrat, PD-1 este o alegere buna, facand sunetul cumva mai “strans”, nu aruncat, muzica prinzand sens si viata.

Sa trecem la ceva rock de epoca, care nu a fost inregistrat cu plus zece decibeli loudness, cum o fac in zilele de astazi marile case de discuri; asta e si cireasa de pe tort. Datorita inregistrarii vechi calitative (remasterizare), dinamica este impresionanta, chiar daca piesa in sine este destul de lenta. Pentru rock-ul vechi, Deep Purple sunt un bun exemplu, cu un sunet mai special, posibil mai cu viata si cu mai mult suflet fata de ce se inventeaza in prezent: decibelii in plus care ruineaza placerea auditiei si, cel mai important, raspunsul in frecventa si dinamica (in special la extreme, joase si inalte).
Piesa in sine este usor trista, parca reda sentimentul ascultatorului; cred ca se datoreaza spectrului bogat de joase si medii. Pe DAC-ul Electrocompaniet se simte aceeasi amprenta de vintage, senzatia de fum de trabuc, o bautura amaruie si un miros de lemn vechi; sunt primele lucruri care imi trec prin cap cand ascult aceasta piesa si nu…nu sunt nebun 🙂

Hiss-ul inregistrarii, instrumentele de percutie, tobele cat si sintetizatorul, sunt redate incredibil de precis de catre PD-1. Notele de bass coboara jos, iar DAC-ul nu isi perde ritmul in momentele aglomerate. Pe Havana, aceasta piesa mi se pare cam siropoasa, cu prea multa substanta, pe cand pe PD-1 se simte media exacta dintre cantitate si calitate a mediilor si joaselor.

Pe “The Beatles”am simtit aceleasi sentimente ca si la Deep Purple. Muzica calitativa este redata natural si real, nu se simte nici un dram din acel sunet digital cum se intalneste la unele CD playerele si DAC-uri. Chitara bass cat si pianul suna autoritar, avand un bun control. Decay-ul piesei este ceva mai lung si asta o face mai speciala. Decay-ul lung este rareori redat asa cum trebuie, insa PD-1 reuseste cu brio la acest capitol; RD-25 este mai scurt aici, iar la Havana unele instrumente ce deja ar trebui sa dispara, se intersecteaza cu cele noi, datorita decay-ului ce dispare mai greu.

Pe dinamica as spune ca HA-160D o ia inainte fata de PD-1, atacul, cat si viteza mi se par subtil superioare, lovitura bass-ului este simtita mai mult, dar usor mai scurta. Coloratura data de PD-1 mai ales pe joase si “spalarea” usoara al inaltelor pe aceasta piesa, le socot un minus fata de HA-160D, dar nu cu mult.
In special, dupa niste auditii mai lungi am impresia ca PD-1 este usor colorat pe joase, bass-ul este mai lung, dar cateodata devine necontrolat la volume ridicate; inaltele in schimb sunt domolite, nu asa accentuate cum le redau RD-25 sau HA-160D, dar in acelasi timp nu pierde din microdetalii cum o face Havana.

Private Investigations, semnata de Dire Straits, este un bun test pentru microdetalii si dinamica. Sunetele din fundal sunt usor auzite, chiar si de urechea neantrenata. Percutia si instumentele ce inconjoara solistul plutesc in jurul lui si nu se intersecteaza, scena pare mai larga in stanga/dreapta;  pe Havana, in schimb, se simte lungimea scenei mai bine. PD-1 reda aceasta piesa mai calculat, scena nu se misca deloc, doar instrumentele isi schimba pozitia. Bass-ul pe aceasta piesa mi se  pare la egalitate cu cel redat de HA-160D, avand un sunet mai modern, nu asa lung, dar bine conturat, pe care PD-1 il reda bine si corect.

Piesa celor de la A Perfect Circle este un bun test pentru bass, control si dinamica.PD-1 si HA-160D iau maxim de puncte aici. Pentru iubitorii de bass adanc PD-1 ar fi mai pe plac.Pe aceasta piesa, PD-1 nu pierde deloc din control, este excelent si nu isi pierde respiratia la sfarsitul piesei, unde intra si restul instrumentelor. Vocea usor ragusita din planul doi, HA-160D o aduce mai in fata; la fel face si RD-25, pe cand PD-1 o lasa usor in spate, iar restul instumentelor ies in evidenta mai mult. Aceasta vorbeste de pozitionarea corecta a scenei in spatiul 3D, pentru ca nu conteaza doar latimea ei, dar si lungimea si cat de departe pot zbura sunetele. PD-1 primeste scorul maxim la acest capitol.

Piesa celor de la Tool este un bun exemplu pentru inalte, redarea corecta a talgerelor, a tobei si a chitarei electrice. Piesa in sine este usor sibilanta, cu accent pe inalte si joase, mediile fiind pe planul doi. PD-1 si Havana spala acea sibilanta, datorita coloraturii pe inalte de care vorbeam mai sus. HD-160D si RD-25 suna usor mai digital, dar si mai corect in acelasi timp. La PD-1 vibratia chitarei electrice, cat si tobele rapide nu suna deloc aglomerat, cum o fac la Havana; scena este bine plasata in spatiu, dupa parerea mea.

Concluzii:
Avem aici un DAC ce stie redare wireless, are telecomanda, suna dinamic si placut la ureche. Pretul este usor piperat fata de concurenta, insa si performantele sunt pe masura. Design-ul, calitatea constructiei, cat si functionalitatea primesc nota maxima. Se poate folosi cu un mare numar de componente Hi-Fi si cred ca ar merge perfect cu un server multimedia. Coloratura data de DAC este placuta, usor spre partea calda a spectrului; inaltele usor domolite joaca bine pe muzica mai noua si sibilant, insa pierde pe muzica mai veche. Cu boxe ce folosesc tweeter de ribbon se cupleaza perfect, fac o sinergie perfecta impreuna; HD800 si ele se impaca de minune cu acest DAC.

Pro:
–          Calitatea constructiei, design-ul modern
–          Multiplele intrari si iesiri: SE/BAL, optic, coaxial si USB
–          Functionalitatea: telecomanda si conectica wireless
–          Nivelul de detaliu, dinamica si viteza impresionante
–          Bass-ul bine conturat si simtit pe orice muzica

Contra:
–          Coloratura amprentei sonore; bass-ul urcat si inaltele domolite
–          Pret piperat fata de concurenta (1500E); sonor nu ofera semnificativ mai mult fata de HA-160D
–          Sinergia: da bine cu sisteme “bright” si mai putin bine cu cele “warm”

Electrocompaniet PD-1 a fost testat prin amabilitatea celor de la AVStore.ro

4 COMENTARII

  1. un mic tip daca se poate: un review cu DAC-uri din zona consumer :HEGEL HD2, ARCAM rDAC, CAMBRIDGE AUDIO DacMagic, AD LAB 25, Xindak DAC5, REGA DAC.
    multumesc
    Geo

  2. Multumesc pentru tip. Avem aceasta idee de ceva vreme, insa inca nu am reusit sa le adunam pe toate odata la un test.
    Acum lucram la alte articole, dar un test comparativ de acest fel este deja in agenda noastra 😉

Dă-i un răspuns lui Geo Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.