Daca sunteti audiofili si credeti cu tarie ca PC-ul  este viitorul pasiunii voastre, va recomand sa parcurgeti cu atentie acest articol.

Consider ca suntem noua generatie de iubitori de muzica, un nou val pentru care PC-ul este sursa perfecta de stocare si redare a fisierelor la cea mai buna calitate existenta, PCM 24bit/192 Khz sau DSD 64 si 128bit.

Am un mare respect pentru utilizatorii de CD-uri si LP-uri de vinil, insa personal mi se pare o chestie ce tine de trecut. In prezent usurinta in utilizare este mai importanta decat celelalte aspecte, de aceea cred ca PC-ul este deja inima noilor sisteme audio, este simplu de setat si manevrat.

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-9

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-7

Astazi voi vorbi despre cum sa scoateti cel mai curat semnal din PC/MAC-ul Dvs si sa-l trimiteti mai departe catre un DAC bun.

Nu voi vorbi de un transport simplu, dimpotriva, este unul cu totul special, subiectul acestei recenzii fiind o interfata S/PDIF autohtona, Audiobyte Hydra X+.

Am scris un articol in trecut despre AD Labs Mars  – o interfata foarte buna ce dadea tarcoale concurentei europene. Hydra X+ este facuta de acelasi Nicolae Jitariu, capul echipelor Rockna Audio si Audiobyte Technologies.

Personal folosesc Hydra X de aproximativ un an, iar la vederea noii Hydra X+ mi-au sclipit ochii si iar cei de la Rockna au fost de acord sa ne puna la dispozitie un exemplar pentru acest articol, ocazie cu care le si multumesc pentru acest lucru.

Hydra X+ (in continuare prescurtata X+) este o interfata S/PDIF high-end, construita la cele mai inalte standarde, gandita fara compromis pentru folosirea PC-ului intr-un sistem audio de top. Eu nu detin un sistem de top, departe de el, insa X+ mi-a imbunatatit sunetul DAC-ului din dotare de parca as fi ascultat un sistem de 2 ori mai bun, mai performant si mai muzical.

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-6

Specificatiile tehnice  detaliate le puteti gasi pe pagina producatorului: http://www.audiobyte.ro/hydra.html

Vreau doar sa specific cele mai importante aspecte:

1)     Alimentarea este complet izolata de conexiunea USB

2)     Este alimentata in totalitate din bateria interna Li-Po

3)     Foloseste cele mai performante si precise clock-uri la ora actuala (Crystek)

4)     Jitterul de iesire este situat in zona 120fS zgomot (Da, alea sunt femtosecunde!)

5)     Este programata in FPGA folosind chip-ul Spartan 6, unul dintre cele mai performate si flexibile chip-uri la ora actuala.

6)     Decodeaza semnal PCM si DSD, nativ.

 

Dupa cum vedeti, pe foaie specificatiile tehnice arata foarte bine.

X+ se conecteaza la PC prin USB si ofera o multitudine de iesiri cum ar fi coaxial, BNC, AES/EBU si I2S. Cele mai bune iesiri ar fi I2S si AES/EBU insa datorita faptului ca DAC-ul meu are doar intrare Coaxiala am folosit-o pe aceasta.

Lantul meu audio este format din: MAC > Hydra X+>Burson Conductor > Audeze LCD-3

Si acum sa trecem la partea preferata: sunetul.

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-4

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-5

Performanta Audio:

Primul lucru care m-a lovit a fost cat de negru poate fi fundalul, cat de natural a devenit sunetul si cat de lin si dinamic suna muzica fata de conexiunea USB nativa a DAC-ului.

Socant a fost si faptul ca am auzit detalii noi si sunete pe care inainte nu le auzeam.

Cand am ascultat fenomenul muzical 2Cellos, comparativ cu intrarea USB nativa a DAC-ului, am obtinut un sunet mult mai natural, mai real, mai corect, muzica avea o fluiditate de nedescris. Nu am crezut ca acest DAC e capabil de o dinamica atat de buna si transienti foarte rapizi. Acum imi dau seama cata importanta poate avea calitatea transportului audio, abia acum am simtit ca am ajuns la potentialul maxim al acestui DAC.

X+ parca deschide muzica in toate directiile, iar acel fundal negru iti face impresia ca sunetele vin dintr-un vid, iar limitele scenei 3D nu se pot auzi. Instrumentele muzicale nu se lovesc de un perete imaginar sau ceva asemanator, muzica devine holografica, reala, inchid ochii si simt artistii chiar aici langa mine.

Nu am crezut ca violoncelul e capabil de un bas atat de precis si placut, piesa Voodoo People m-a vrajit, parca intrasem intr-o stare de nirvana.

Cand am ascultat Thunderstruck, energia instrumentelor a fost transmisa instant, sunetul a devenit mult mai carnos fata de USB-ul nativ, basul mult mai adanc si mai controlat, lovitura basului parca ma lovea in piept – chiar daca ascultam in casti – reverbul a devenit putin mai lung, am auzit si ultimul strop de informatie ascunsa in aceasta piesa.

Este incredibila calitatea basului de care e capabila X+, lovitura, adancime, control si totul pe un fundal negru ca noaptea. Basul cateodata imi da impresia ca nu are limite, ca este ca o fantana la care nu dai de fund.

Frecventele medii au fost putin indulcite cu X+, insa nu siropoase, as spune ca se situeaza la limita sunetului natural fata de sunetul intunecat.

Albumul Hey Eugene! semnat de Pink Martini a sunat super relaxat, neaglomerat si placut urechii. Pe Taya Tan vocea a sunat atat de dulce, cald si usor incat restul intrumentelor ma gadilau la ureche, nu mai spun de zambetul pana la urechi de pe fata. Vibratiile chitarilor si a viorilor au atins punctul spot, o experienta muzicala de nedescris, recomand ascultarea piesei.

Si ca sa nu uit, naturaletea aceasta dusa la extrem este datorata si frecventelor inalte. Ele au sunat bine definite si aveau scanteia necesara, insa au fost in totalitatea lipsite de orice sibilanta, acel digitus a disparut complet, este ciudat sa spun asta, insa conectand Hydra X+ am avut impresia ca ascult discuri LP de vinil. Am resimtit aceeasi naturalete si caldura a vocilor, chitarile dulci, tobe neagresive – ce poti sa vrei mai mult.

Eu sunt adeptul sunetului putin indulcit si natural si cred ca Hydra X+ exact asta  a adus in sistemul meu.

Pacat ca nu am putut testa iesirile I2S sau AES/EBU (XLR), prin acele iesiri se putea obtine cel putin teoretic o performanta superioara.

Pe MAC nu au fost nevoie de drivere, iar pe Win7 le-am instalat pe cele de pe site-ul producatorului si aparatul a fost recunoscut fara probleme.

Nu am nici un repros fata de calitatea constructiei, metal anodizat in totalitate, jack-urile sunt de calitate buna, se vede ca nu au fost facute compromisuri. Design-ul exterior nu este cu siguranta punctul forte al aparatului, insa nu consider ca este un aspect important.

Am incercat si multa muzica Hi-rez 96 si 192 Khz si abia pe aceasta interfata pot spune ca sunt ceva schimbari fata de muzica red-book 16bit/44 Khz.

Fisiere DSD nu am putut testa, DAC-ul din dotare nu poate procesa acest tip de fisiere, cu alta ocazie probabil.

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-2

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-3

Concluzii:

Aveam de mult timp in vizor achizitia unei interfete Usb-spdif si Hydra-x era printre favorite, dar pretul destul de piperat m-a tinut intr-o atitudine defensiva (pt. buzunar binenteles). Insa la un meeting audiofil am avut ocazia sa ascult Hydra X, si din acel moment mi-am dorit-o. Am avut o experienta muzicala la un alt nivel, totul a devenit mai clar, mai detaliat, mai viu si mai dinamic.

Muzica a prins viata pe X+, este unica interfata S/PDIF despre care pot spune acest lucru, si am ascultat destule pana la acest moment.

Unicul concurent real care il vad este interfata celor de la Audiophilleo, impreuna cu bateria Pure Power, dar inca nu am avut placerea sa o testez (cu o alta ocazie, probabil intr-un alt articol..) si nu pot sa ma pronunt.

Daca vrei sa folositi PC-ul ca un hub serios multimedia, dar in special pentru ascultarea muzicii, atunci Hydra X+ este momentan cea mai buna solutie testata de mine,  o recomand!

PRO:

-          specificatii tehnice impecabile, fara compromis

-          prestatie audio la cel mai inalt nivel

-          naturalete, dinamica, realism incredibil

-          fundal negru, sunet holografic, scena fara limita

-          calitatea constructiei de top si drivere stabile

-          stampila Made in Romania

CONTRA:

-          performanta de top inseamna si un pret pe masura

-          design exterior inferior concurentei

 

Echipamente folosite pentru recenzie:

Audiobyte Hydra X+, Burson Conductor, Audeze LCD-3, Sennheiser Amperior, Sony MDR-1R, cabluri USB, coax si power unse cu ulei de sarpe

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)

Audiobyte Hydra-x plus (1 of 1)-8