Intro:

Dragi audioholici, colectionari de echipamente audio si iubitori de muzica, stiu ca am lipsit o perioada lunga de timp, au aparut schimbari majore (nu mai beau! – in vise poate) in viata, nu am ascultat muzica mai mult de jumatate de an si skill-urile s-au mai diminuat, penita s-a mai uscat, dar promit ca vom posta mai des recenzii de acum in colo.

Recent la usa mea a aparut curierul cu un colet in mana, FiiO se pare ca incearca sa imi ridice dispozitia la inceput de luna, playerul care a inceput toata nebunia portabila X1 tocmai a fost updatat la versiunea 2.0, FiiO X1-II traieste!

fiio-x1-ii-1-of-1-35

Descrierea fizica, interfata, constructie:

M-a impresionat feeling-ul initial, carcasa este facuta in totalitate din aluminiu, partea frontala este acoperita cu sticla. Am gasit in cutie o folie de protectie ce acopera intreaga suprafata frontala, nu doar display-ul.
Colturile rotunjite il fac mai comod iar toate porturile mutate jos il fac mai ergonomic si mai elegant.

Un lucru foarte bun imi sare in ochi: rotita de scroll este touch! Cea mecanica a fost abandonata, o idee foarte buna. La unitatea mea de test FiiO X1 din prima generatie s-a stricat rotita de scroll si a trebuit reparata, noul X1 nu va mai avea aceasta problema. Nu va faceti griji, patentul Apple nu a fost incalcat, FiiO foloseste ceva asemanator ca feeling dar mult schimbat ca tehnologie.
Pare destul de precis, navigarea se face usor si intuitiv.

Ma bucur sa gasesc setari noi precum marimea fontului, puterea de iesire pe Line-Out – ajustabila dupa preferinta sau fixa, setari de Bluetooth. Bluetooth? Da dragilor, se pot folosi casti si boxe wireless precum si sistemul audio din masina.

Am incercat o boxa wireless de la Philips si s-a conectat instant, raza de actiune in realitate este de vreo ~5 metri, intre care am si 2 pereti grosi, cei 10 m specificati se pot atinge poate doar intr-un spatiu deschis, fara obstacole in fata semnalului.
Conexiunea Bluetooth nu suporta tehnologia aptX – special creata pentru redarea audio wireless de inalta calitate, acesta tehnologie nu este compatibila cu SoC-ul din X1-II din pacate, de aceea nu recomand conexiunea BT daca doriti performanta maxima din X1.

Playerul foloseste noua generatie de DAC chip dedicat audio PCM 5242 care conform specificatiilor ar suporta si fisiere 32 bit, amplificarea consta din buffer-ul OPA2322 si amplificatorul ISL28291.

fiio-x1-ii-1-of-1-36

Specificatii tehnice:
• Impedanta recomandata a castilor: 16~100 Ω
• Impedanta de iesire <1Ω
• Raspunsul in frecventa: 5 Hz~60 kHz (-3dB)
• SNR: ≥115 dB (pe Line-out)
• Dynamic range: ≥107 dB
• Distorsiunea armonica si zgomot: ≤ 0.003% (1 kHz)
• Crosstalk: ≥ 101 dB (10 KΩ/1 kHz – pe Line-Out)
• Putere de iesire: ≥ 90mW in 16 Ω
• Autonomie: >12 h
• Formate lossless pe care le poate reda: 192kHz/32bit (WAV and Aiff); 192kHz/24bit (APE fast, FLAC, Aif, Apple Lossless); 96kHz/24bit (APE normal, APE high); 48kHz/24bit (WMA Lossless)

Luand specifictiile la puricat observ ca a crescut putin SNR, crosstalk, dynamic range si raspunsul in frecventa ceea ce este un lucru bun si un pas inainte.
Dimensiunile au ramas aproape aceleasi, este putin mai ingust si mai lung decat vechiul X1.
Ca si vechiul player, noul X1-II nu are memorie interna si utilizeaza doar carduri MicroSD pentru stocarea muzicii, capacitatea maxima suportata este de 256 Gb, eu folosesc unul de 128 Gb si merge foarte bine.

Display-ul se pare ca are un contrast ceva mai bun, este un IPS de rezolutie destul de mica dar nederanjanta (240 x 320 pixeli).
Se pare ca au folosit o tehnica de sharpness pe noul X1, textul si imaginile sunt mai conturate, iar culorile mai saturate, initial am crezut ca are o rezolutie mai buna, dar nu este asa.

Un aspect care mi-a placut mai putin este interfata, functionala dar cam lenta. Vinovatul este firmware-ul stoc, este de asteptat ca un viitor upgrade sa rezolve aceasta problema. Exista un mic decalaj la schibarea melodiilor si a volumului, pe material Hi-RES decalajul este putin mai mare. O data mi s-a blocat complet dispozitivul si a trebuit sa il restartez, simt ca sistemul de operare este inca intr-un stadiu incipient si mai este ceva de lucru la el pentru al face mai fluent si mai stabil.

fiio-x1-ii-1-of-1-33

Performanta audio:

X1-II a impresionat de la prima melodie, caracterul vechiului X1 este prezent, naturaletea sunetului a ramas intacta, fluiditatea sunetului la fel, simt un dram mai multe detalii si un sunet ceva mai raspandit pe latime.
Un mare pas inainte il reprezinta inaltele, care mi se par mult mai aerisite si mai prezente, insa nederanjante si foarte naturale.

Pentru testul de bas de fiecare data incerc sa ma axez pe basul chitarii lui Geezer Butler, mai ales in albumele ceva mai vechi, omul stie cum sa o manuiasca si aceasta se vede mai ales pe inregistrarile vechi.
Pe Iron Man de Black Sabbath, basul mereu imi da fiori si chiar imi creaza piele de gaina pe sisteme bine puse la punct. Folosind X1-II ma bucur sa aud acelasi bas adanc, plin si voluptos de pe sistemele de acasa.

Prima generatie X1 a fost extraordinar pe bas, era extra bazat in aceasta regiune a frecventelor si eram oarecum ingrijorat ca noul model va ruina aceasta experienta.
Raportez ca aceeasi semnatura o aud si aici si poate chiar cateva chestii in plus.

fiio-x1-ii-1-of-1-40
Un alt test de bas care mi l-a recomandat un prieten este muzica ciudata a celor de la Noisia – Reptilians.

Albumul in sine si muzica lor nu imi place, insa BASUL Dom’le este din alta lume pe aceasta piesa. Pe langa faptul ca e o muzica facuta pentru rasa Protoss din universul StarCraft, nicidecum pentru pamanteni, mixul este incredibil de original si joaca bine cu imaginatia si pozitionarea sus/jos a sunetelor.
Basul pur si simplu te apuca de un picior si da cu tine de pamant pe un sistem bine gandit! Atentie mare, daca ascultati aceasta piesa acasa pe boxe si subwoofer, aveti grija la volum, poate parli woofere.

X1-II impreuna cu Meze 99 Classics au o sinergie foarte buna pe aceasta piesa, basul e complet din alta lume, incredibil de cirurgical, rapid dar si adanc, coaboara practic la infinit. Acest test este complet nul de exemplu pe un sistem slab pe bas, X1-II trece din nou cu brio testul de bas.

Ascultand muzica ceva mai aglomerata unde sunt prezente si voci pe mai multe tonalitati, o multime de instrumente muzicale, multa percutie si improvizatie: Epica – Consign to Oblivion eram foarte curios daca playerul va trece testul aglomeratiei si efectului de terci.

M-am bucurat sa aud pianul ca o entitate separata de formatie si vocile bine pozitionate in centru, avand putin spatiu gol intre restul notelor muzicale.

Trompetele si vocile pe mai multe tonalitati au sunat Epic, probabil au imprumutat ceva din numele formatiei.
Aglomeratia nu a disparut complet insa nici nu m-a scos din sarite cum o fac telefoanele mobile ordinare, unde aceste piese sunt de neascultat.
Testul aglomeratiei incerc sa il fac in principiu pe muzica rapida, unde sunetele apar si se retrag repede, pe muzica clasica acest teste le consider invalide.
Playerul a trecut bine testul, nu am auzit dinamica gatuita si sunet in care joasele, mediile si inaltele impart acelasi pat matrimonial.

fiio-x1-ii-1-of-1-38

Trec la testul de rock classic, in care rock-ul trebuie sa sune “classic” – ca sa fie pe intelesul tuturor sunt unele playere, DAC-uri si placi audio care vor ca toata muzica sa sune fresh, vioi, incat si muzica clasica sa para muzica de club, pentru vitezomaniacii de dinamica si impact poate sa fie un lucru bun, insa daca nu ma pot relaxa nici pe o clasica sau pe un rock vechi, nu e de bine.

Ascultand un best of semnat de Led Zeppelin – Mothership confirm ca sunetul vintage, vechi, in care nefumatorilor le apare dorinta de a fuma o tigara cubaneza si consumatorilor de Cola brusc le apare in gura gustul de Wisky, asa suna fratii Led Zep pe X1-II.

Sunetul este in acelasi timp relaxat si dinamic, daca clatin din cap si imi joaca picioarele in timp ce ascult muzica, nota de trecere este mare. 🙂
Acelasi sentiment l-am avut si pe Phoenix – Mica Tiganiada/Fata Verde/Tamara/In Umbra Marelui URS (cum spune Nicu Covaci sa nu uitam ca Urs se scrie cu doi de S) – o dinamica buna, ritm, tonalitate si calitati vintage ale pieselor precum fluiditatea sunetului, caldura si rotunjirea usoara a notelor.

Este clar ca playerul nu ofera efectul de oversharpness – un efect fals care da impresie de conturare excesiva a notelor, pitigaiala vocilor sau suprasaturatia tobelor si cinelelor (efect des auzit pe telefoane mobile si surse audio low-end care vor sa sune high-end).

Pentru a testa adancimea scenei si pozitionarea notelor intr-un camp 3D am folosit Pink Martini – imi plac toate albumele lor, deci cate 2-3 piese din fiecare album.
Pe Je Ne T’aime Plus eram curios daca latimea scenei si unghiul din care vin sunetele este larg sau ingustat.

fiio-x1-ii-1-of-1-39

Unghiul din care simt ca zboara notele spre mine este destul de larg, scena audio astfel pare largita iar instrumentele bine imprastiate in campul auditiv.
Din pacate holografia a avut de suferit, desi totul suna larg, muzica nu pare foarte adanca.

Acele randuri si subnivele de sunete, care trebuie sa ajunga unul dupa altul nu prea le aud. Totul se intampla pe un plan mai mult 2D decat 3D.
Se disting usor pozitionarea notelor insa distanta intre mine si instrumente este mereu aceeasi.

Cred ca cer deja prea mult de la un aparat entry-level.
Din acest p.d.v. prima generatie X1 suna si mai infundat si chiar mai plat, ca o foaie de hartie.

Scena imaginara desi pare maricica, iarasi nu este foarte inalta si adanca.
Ascultand Pana Cand Nu Te Iubeam de Pink Martini, vocea zboara dar simt parca ar atinge un perete si brusc se opreste, in mod normal ar trebui sa dispara subtil intr-un spatiu vid cum se intampla pe aparate mult mai potente.

Un lucru cred ca este un mare upgrade fata de primul X1 – redarea notelor de sus, redarea inaltelor este foarte buna.
Lucru care nu il pot spune despre primul X1, sau chiar despre X3-II.
X1-II nu mai ascunde inaltele, le reda intr-o maniera nederanjanta sau zgaraiecioasa. De ex pe Meze 99 Classics cat si pe Sennheiser Momentum 2.0 nu m-am incretit la fata nici o singura data, pe percutii, tobe, cinele redate ca solo.
Senzatia de putina granulatie a muzicii pe primul X1 a disparut, de parca ai scoate capul afara pe geam, se simte un strop in plus de detaliu, de aer si de prospetime a sunetului.

Usoara mizerie simtita pe X1 a disparut aproape complet, cred ca se datoreaza noii generarii al DAC-ului integrat, dar poate si ceva magie din partea FiiO printr-un DSP custom.
Cert este ca nu mai avem detalii ascunse, granulatie sau inalte pe planul doi, sunetul devine mai realist si mai putin lent.

fiio-x1-ii-1-of-1-37

Outro:

X1-II este impresionant de la prima atingere. Constructia este solida, specficatiile par a fi si ele un pas inainte.
Mai este de lucru la departamentul interfata, la acest moment (FW 1.2) ea este destul de lenta si pare nefinisata, cateodata poate da si rateuri, mai ales pe material Hi-Res.

Cu toate acestea din nou il consider cel mai mare chilipir marca FiiO la aceasta ora, este compact, usor, intuitiv, reda o gama larga de formate Hi-Res si toate suna cel putin bine.
Tonul muzicii este prezent, muzica are contrast si suna ca o intepretare vie.
Playerul se va comercializa aproximativ la suma de 100 Euro la cateva magazine din tara.

Pro:
– Constructie de top, compact, intra usor in orice buzunar
– Sunetul natural si tonalitatea vie a ramas prezenta
– Sunet detaliat, larg si bine imprastiat pe un plan 2D
– Fun factorul primei generatii este prezent si aici
– O imbunatatire clara a redarii registrelor de sus, inaltele nu mai au de suferit
– Putere decenta pentru orice casti portabile

Contra:
– Interfata este lenta la acest moment, mici sacadari pe ici-colo
– Raza Bluetooth usor limitata
– Puterea limitata pe casti de casa si greu de amplificat (recomand un amplif portabil pentru acest scop)

Echipamente folosite pentru review:
FiiO X1, X1-II, X3-II, EX-1, Sennheiser Momentum 2.0 (cele over-ear), Meze 99 Classics

Darku signing out!