In ultimii ani Auzentech a reusit sa-si faca un nume in domeniul audio PC, in special prin placile de sunet cu piese de buna calitate si DSP X-Fi preluat de la Creative, adica ce-i mai bun din ambele lumi – hi-fi si gaming. Pentru mult timp in Romania placile au ajuns in cantitati foarte mici, cumparate din alte tari pentru ca la noi nu exista un distribuitor; iata ca de cateva luni lucrurile s-au imbunatatit  si acum avem in test X-Fi Bravura 7.1 adica cel mai nou model realizat de Auzentech. Dealtfel Bravura are o combinatie de “features” inca neintalnita de mine, anume PCI-E + iesire dedicata casti + 7.1 iesiri pentru boxe. In pachet avem manualul de instalare, un CD cu drivere, un adaptor pentru casti cu jack mic si un cablu optic de 3 metri.

Fara alte comentarii, haideti sa vedem ce componente a pus Auzentech pe aceasta placa de sunet:

DSP: Creative CA0110-1BG LF (preluat de pe Creative X-Fi Extreme Audio)
DAC stereo/casti: AKM AK4396VF (acelasi cu cel de pe Auzen X-Fi Prelude)
DAC multicanal: Cirrus Logic CS4382A
ADC: Wolfson WM8775S & WM8782S
Condensatori filtrare semnal analog: Nichicon MUSE
Condensatori filtrare etaj alimentare: LOW-ESR Polymer
OPAMP casti: LME ER95AC
OPAMP front/rear/side: JRC 5532DD
OPAMP center/subwoofer: JRC 4580D

Deci avem un DSP fara functii de accelerare hardware (functii oricum inutile in Vista si Windows 7), un DAC stereo de cea mai buna calitate, filtrare Nichicon speciala pentru audio, o sursa de curent stabilizata si niste OPAMP’s de care unii spun numai de bine altii de mai putin bine – eu fac parte din prima categorie. La acest capitol nu pot sa nu remarc lucrarea ingrijita, intiutiva, practic poti vedea canalele cu toate componentele montate pe ele fara nicio problema; OPAMP-urile sunt pe socket deci poti fi schimbate cu altele daca se doreste modificarea sunetului intr-un fel sau altul. In plus placa de sunet are si 2 mici butoane in partea superioara de la care se poate schimba filtrele, documentatia necesara se gaseste pe site-ul oficial, eu am preferat sa nu umblu la ele.

Pentru teste am folosit sistemul personal compus din:

– Amplificator stereo NAD 375BEE

– Boxe Elac FS187

– Asus Xonar D2/PM

– Cablu RealCable Innovation TDC

Am mai folosit o pereche de casti Grado SR60i (32 ohmi) imprumutate; din pacate nu am reusit sa fac rost de niste casti mai dificile, motiv pentru care consider ca nu am putut testa cum trebuie potentialul iesirii pentru casti. Comparatia directa va fi facuta cu Xonar D2, o placa de sunet pe care o cunosc foarte bine si pe care am putut-o compara in multe situatii cu alte placi de sunet, DAC-uri pe USB si CD Playere standalone. Sistemul de operare a fost initial Windows XP SP3 dupa care am testat si in Windows 7 x64 din motive pe care le voi descrie pe larg in continuare.

Pentru ambele sisteme de operare am folosit ultimul driver de pe site-ul oficial, 1.02 din 18-01- 2010 iar instalarea a descurs fara probleme – driverul este universal XP/Vista/W7 iar componentele instalate difera in functie de sistemul de operare detectat. Driveul arata exact ca cel de pe placile de sunet Creative la care s-a adaugat inca un volume control pentru iesirea de casti; singura lipsa importanta din driver o reprezinta functia de Bit-Matched Playback (prezenta de exemplu la Prelude) lucru care inseamna ca placa nu-I capabila sa redea 44.1 khz fara resampling, lucru confirmat si de setarile de sampling din driver. Acest lucru aduce o oarecare coloratie in sunet, probabil usor de tolerat de un ascultator ocazional si neobservabila de un gamer dar totusi inacceptabila pentru un ascultator de muzica care va folosi placa pe un sistem hi-fi decent.

Deci, am dezactivat CMSS, egalizatorul si orice alta functie care putea modifica sunetul si am inceput testarea; surpriza, sunetul era foarte infundat, foarte ciudat, parca as fi pus o carpa pe boxe! Am verificat conexiunile, am pus interconectul de la Xonar, am schimbat intrarea din amplificator, am pus driverul vechi de pe CD, nu s-a schimbat nimic. Dupa multe butonari in driver am observat ca activarea CMSS la 0% aduce sunetul foarte aproape de realitate iar dezactivarea functiei in timp ce canta muzica duce la disparitia efectului de sorround, sunetul rezultat fiind foarte corect si clar; problema e ca dupa restart se auzea iar infundat, uneori chiar si oprirea playerului (Winamp/Foobar) si repornirea sa ducea la re-aparitia acelui sunet infundat. Daca foloseam Kernel Streaming la output sunetul era mult mai bun, aproape de potentialul maxim dar sistemul era instabil asa ca am hotarat sa scap de sound-mixerul mizer de WinXP si sa testez in Windows 7 x64. Am avut dreptate, nicio urma de sunet infundat in acest sistem de operare, doar lipsa Bit-Matched Playback a impiedicat probabil placa de sunet sa cante la intregul potential…

In consecinta, toate auditiile comparative le-am facut in W7 sau in WinXP cu acele “artificii” descrise mai sus. Volumul a fost setat cu atentie pentru ca placile sa aiba acelasi nivel de iesire, 30% la Xonar si 50% la Bravura; aici pot spune ca placa de la Auzentech are cel mai mare nivel de iesire dupa Xonar din tot ce am testat pana acum, de obicei comparatiile le faceam la 20-25% Xonar si 100% cealalta placa. Timp de cateva zile am ascultat fragmente sau albume intregi, schimband sursele A/B intre Xonar D2 si Bravura la intervale mai lungi sau mai scurte. Cam asta ar fi lista, facuta in timp ce testam:

Metallica – Francais Pour Une Nuit (Blu-Ray DTS-HD Audio)

Metallica – The “Black” Album

ACDC – Back In Black

ACDC – Black Ice

Depeche Mode – Music for the Masses (24bit/48khz)

Depeche Mode – Violator  (24bit/48khz)

Diana Krall – Stepping Out

Diana Krall – Quiet Nights

Katie Melua – Call Off The search

Katie Melua – Piece By Piece

Safri Duo – Episode II

Ataraxia – Sueños

Jean Michel Jarre – AERO

The Eagles – Hell Freezes Over (Live)

Diamanda Galas – The Singer

Vivaldi –  The Four Seasons (Chesky Records)

The Ultimate Demonstration Disc (Chesky Records)

Dupa cum vedeti am folosit si ceva muzica in format HD sau 24bit/48khz unde nu mai exista problema numita resampling; as incepe cu astea si pot spune ca la acestea diferenta de sunet intre placi era neglijenta spre zero, de multe ori nesesizand schimbarea sursei, in special concertul Metallica a sunat excelent, cu toata prezenta, forta si energia obisnuita acestui gen de muzica. La restul de muzica simteam/auzeam fara probleme diferenta dintre cele 2 placi de sunetul si nu erau in favoarea Bravura, in special la jazz/blues instrumentele sunau mai putin detaliat, parca mai murdar ca sa zic asa, iar vocea mai in spate, mai putin prezenta – la Katie Melua am observat clar acest fapt. Pe genurile sintetice, Safri Duo si JM Jarre diferentele erau neglijabile in ciuda resampling-ului, probabil neobservabile pe un sistem mai putin rezolutiv decat al meu. Pe muzica clasica iar pot spune ca nu am observat diferente semnificative in ciuda faptului ca inregistrarea de la Chesky este una de o calitate exceptionala. Cred ca pot spune ca, in general, aproape de fiecare data cand schimbam pe Bravura imi aduceam aminte de lipsa setarii Bit-Matched, inclusiv in blind test – am rugat pe cineva sa schimbe sursele in timp ce ascultam, rezultatul acestor teste a fost practic identic cu cele descrise mai sus.

Cum spuneam si mai sus, pe iesirea de casti nu am putut pune decat o pereche de Grado SR60i care au sunat cam la fel ca pe iesirea de boxe ale aceleiasi Bravura sau Xonar D2; cum pe muzica nu am observat diferente mari m-am hotarat sa folosesc castile in testele de jocuri, mai ales ca boxele mele plasate in lateralul PC-ului nu-mi permit sa evaluez cum trebuie pozitionarea sunetelor. Ca tot mentionam acest aspect, jocurile folosite la teste au fost:

Fallout 3

Mass Effect 2

Left 4 Dead 2

Burnout Paradise

Quake Live

Counter-Strike: Source

In XP sunetul infundat observat la muzica/winamp/foobar se transmitea si aici deci in 5 minute am renuntat la teste si am intrat in Windows 7 x64. La Xonar D2 am dezactivat modul GX (GX3D GX) care emuleaza EAX Advanced HD pentru ca functia e in continuare buggy in multe jocuri asa ca placa a mers numai in EAX 2.0 si DirectSound; la Bravura am lasat totul cum vine din fabrica, cu ALchemy instalat. As minti daca as spune ca am observat diferente intre modul in care au sunat aceste jocuri, poate cu exceptia CS:Source unde unele efecte de “occlusion” mi-au atras atentia mai mult pe Bravura si sa zicem ca Fallout 3 parca suna mai sharp, overall mai placut pe Xonar. In concluzie tind ca cred ca gaming-ul pe W7 nu mai este asa afectat de placa de sunet cat mai degraba de calitatea efectiva a sunetului scos de placa…

Am testat nitel si cateva filme, toate HD la calitate foarte buna, inclusiv un Blu-Ray – filmul respectiv e prost dar era singurul disc BD original, cu holograma, pe care l-am putut imprumuta.

XXX 2: The Next Level (Blu-Ray original)

Star Wars Episode III: Revenge Of The Sith

Star Trek (2009)

Terminator (4) Salvation

Si aici as minti daca as spune ca au existat diferente intre Bravura si Xonar D2, ambele s-au achitat cu brio de sarcina si au oferit un sunet puternic, dinamic, lipsit de probleme sau distorsiuni.

In concluzie avem o placa de sunet cu potentialul de a suna la fel de bine ca Xonar D2 si Essence STX (pe sistemul meu nu am observat nicio diferenta intre D2 si STX, absolut nici una) daca se rezolva problemele cu driverele. Foarte probabil se vor rezolva in urmatoarele luni, placa este inca foarte noua iar Auzen a dovedit un suport bun pana acum. Intre timp nu va recomand s-o folositi in XP decat daca sunteti masochisti, in schimb W7 este o alegere buna chiar si cu driverele actuale. Interesant mi se pare faptul ca Bravura are un tip de sunet foarte apropiat de Xonar, e ciudat deoarece modelul de top Auzentech Prelude suna destul de diferit, ceva e altfel, parca este construita cu alt fel de sunet in minte – unii considera ca Prelude e corecta, altii ca Xonar, eu am apreciat ce ofera Prelude dar am preferat Xonar D2 pentru sistemul meu audio.

Sa facem un rezumat pentru cei care nu au rabdare sa citeasca tot – de fapt nici eu nu am rabdare sa citesc tot si sa corectez eventualele greseli de tipar. 😀

Q: DA sau NU, suna Bravura mai bine decat Xonar D2?

A: Nu, diferenta e mica dar exista, de asemenea exista si potentialul de a suna 99% la fel, poate chiar mai bine pe sisteme diferite de ale meu sau pentru oameni cu urechi/gusturi diferite.

Q: Cum crezi ca va suna Bravura cand se vor rezolva problemele de driver?

A: Al naibii de bine, vezi raspunsul de mai sus.

Q: Daca vreau sistem audio multicanal si casti de calitate pentru auditii nocturne, am vreo alternativa mai buna?

A. Pentru un sistem modern in care predomina PCI-E nu ai, exista doar o alternativa PCI, Xonar Essence ST cu modulul de extensie pentru 7.1 care iti va ocupa inca un slot din sistem.

Q: Totusi Bravura e mai ieftina decat Xonar D2 sau STX, nu cumva sta bine la raportul pret/calitate?

A: Ba da, sta foarte bine la raportul pret/calitate, oferind o tona de chestii la un pret relativ mic, iar sunetul oferit este de asemenea mult peste pretul cerut pe placa.

Q: Bottom line, ai recomanda achizitia acestei placi de sunet?

A: Da, cat timp se evita Windows XP placa nu are nicio urma de concurenta la banii ei.

Acestea fiind spuse, va urez auditie placuta.

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Creative X-FI HD USB review - Sound News Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.