Apple va lansa la sediul companiei din Cupertino, California, noul iPhone. Evenimentul va pune capăt curiozităţii întregii comunităţi IT & C şi nu numai, fiind totodata inceputul unei noi ere Apple, prima lansare majora fara Steve Jobs. Evenimentul din aceasta seara marcheaza totodata 10 ani de iPod, un device ce a schimbat istoria Apple pentru totdeauna.

Popularitatea iPhone-ului e incontestabilă. Lansarea unui produs Apple reprezintă, de cele mai multe ori, un eveniment extrem de important pentru presa de specialitate, spre deosebire de lansarea unui iPhone, care intră în vizorul tuturor, chiar şi din pură curiozitate. Ultima generaţie a dispozitivului produs de compania din Cupertino va fi dezvăluit publicului în seara aceasta, iar odată cu el se vor încheia luni şi luni de speculaţii şi zvonuri.

Dilema cea mai frecvent discutată între fanii iPhone-ului e legată de modelul care va fi lansat diseară. Deşi toate detaliile care au apărut în ultimele zile relevă lansarea unui model iPhone 4S, cu un design asemănător cu versiunea actuală, e posibil să vedem şi un terminal reconfigurat ce poartă numele de iPhone 5. Mai multe carcase dedicate apărute în magazinele serviciului de telefonie american AT&T prezintă un model diferit din punct de vedere al design-ului, mult mai subţire şi cu un ecran de aproximativ 4 inchi. E posibil, de asemenea, ca Apple să lanseze ambele modele, ceea ce ar însemna că evenimentul în discuţie va fi unul dintre cele mai mari din istoria companiei.

Tim Cook, noul CEO Apple, va urca pe scenă pentru a susţine lansarea noului dispozitiv. Aceasta va fi prima lansarea majoră fără Steve Jobs ca prezentator. Deşi nu pare a fi o sarcină prea grea, o mare parte din succesul acestor lansări se datorează charismei fondatorului Apple. Preţul acţiunilor Apple stau în mâna, sau mai bine zis în prezenţa scenică a noului CEO. Rămâne de văzut cât de bine va putea Tim Cook să îl înlocuiască pe Steve Jobs şi în lumina reflectoarelor.

La ce ne putem aştepta

Printre multitudinea de zvonuri şi speculaţii se poate face o selecţie raţională de caracteristici pe care ar putea să le aibă noul iPhone. În primul rând, ne putem aştepta la adiţia procesorului dual-core A5, la fel ca cel ce se găseşte în a doua generaţie a tabletei iPad. În al doilea rând, camera de 5 megapixeli va fi actualizată cel mai probabil cu una de 8 megapixeli, capabilă şi de înregistrare video HD la 1080p. Un ecran mai mare nu este exclus, la fel şi adiţia unui model mai ieftin de iPhone 4S, cu o capacitatea de stocare de 8GB. La capitolul software, putem spune cu certitudine că noul terminal Apple va rula versiunea cu numărul 5 a sistemului de operare iOS.

UPDATE:

iPhone4S a fost lansat, marti seara, de catre noul CEO al Apple, Tim Cook, la sediul Apple din Cupertino, California.

Noul iPhone 4S are un design similar cu iPhone4, procesor A5, dual core. Bateria rezista la opt ore de conversatie, cu conexiune 3G si noua ore WiFi. Viteza de download ajunge pana la 14.4 mbps.

Telefonul este dotat cu o camera foto de 8 MP cu senzor care permite realizarea unor fotografii de trei ori mai rapid decat iPhone4, suprinde cu 73% mai multa lumina, pentru o claritate superioara.

O noua optiune este Asistentul Siri (denumit dupa compania Siri, achizitionata anul trecut de Apple, producator de software pentru functii vocale), care permite un foarte bun control al iPhone-ului prin comenzi vocale.

4 COMENTARII

  1. Sunt curios de noutati semnificative vor fi, si cum va reusi sa se deosebeasca de Samsung Galaxy II, care e pe piata de ceva vreme, cu aceleasi atu-uri : ecran mare, ultra-subtire, camera de 8 MP etc.

  2. Eu personal nu cred ca va aduce nici o noutate semnificativa. Va fi un telefon similar Galaxy S2 ca si specificatii (aproximativ) impachetat frumos intr-un „Apple Style”.

  3. Mda si eu m-am asteptat la ceva mai mult…Daca avea un ~ 4″ display spuneam ca posibil merita, insa asa cum a ramas, pierde concurentei. Galaxy SII HD LTE – dream phone 🙂

Dă-i un răspuns lui Audispray Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.