Yamaha, Onkyo si Denon sunt trei dintre cei mai mari jucatori pe piata receiverelor multicanal, oferind produse foarte variate, de la modele accesibile, pana la adevarati monstri , varfurile de gama ajungand sa coste mii de euro si cantarind zeci de kilograme.

In testul din acest articol voi face referire la cele mai accesibile produse ale producatorilor amintiti, cu mentiunea ca, in gama  Yamaha exista si modelul  RX-V367, mai ieftin decat cel din acest articol. Am urmarit  ca,  in urma acestui round-up, sa descoperim ce calitati sau slabiciuni au  receiverele din zona entry si care este cel mai bun din gama destinata celor cu buget redus.

ONKYO TX-SR309:
Este un model recent lansat pe piata, fiind cel mai ieftin model din noua generatie lansata de Onkyo. Aceasta iese, intr-o anumita masura, din design-ul masiv si colturos tipic marcii, in favoartea unui look minimalist si modern. Din acest punct de vedere este clar un pas inainte, estetica  vechilor generatii, nefiind una foarte reusita. Telecomanda are butoanele amplasate alambicat si mai putin ergonomic, lucru valabil la multe modele Onkyo.
Conectica este destul de obisnuita  pentru un receiver la acest nivel de pret,  cu trei mufe Hdmi-in  si una Hdmi-out , intrari analogice Stereo,  doua intrari digitale optice (toslink), una coaxiala si  intrari- iesiri video-component. Mufele  Hdmi sunt de tip 1.4, Onkyo TX-SR309 avand suport pentru noul format bluray 3D. Am fost surprins,  in mod neplacut, de conectorii pentru cablurile de boxe, acestia fiind de tip “clips” si subdimensionati. Cablurile mele pentru boxele front sunt groase de 2.5 mm si nu au intrat in respectivii conectori, astfel, fiind nevoit sa folosesc alte cabluri mai subtiri (1mm). Am apreciat  mufa USB frontala, optiune care nu se regaseste la celelalte AVR-uri din test. Aceasta citeste fisiere mp3 si este utila atunci cand dorim sa ascultam muzica direct de pe un stick USB . Capacitatea maxima suportata este de 4gb, suficienta  pentru muzica comprimata in formatul mp3.

DENON AVR-1311:
Pentru cei familiarizati cu produsele marcii Denon,  nu este foarte greu de identificat apartenenta modelului AVR-1311 la aceasta. AVR-1311 are design-ul tipic marcii japoneze, care de curand a sarbatorit 100 de ani de la infiintare. Look-ul clasic hi-fi este completat de un display generos in informatii afisate, iar telecomanda din dotare este ergonomica si intuitiva. Intreaga generatie xx11 de la Denon suporta noul format bluray 3D, iar modelul AVR-1311 nu face exceptie de la regula.
Partea de conectica este asemanatoare cu cea de la Onkyo SR309, regasim mufe Hdmi-in certificate 1.4 (in numar de 4), o mufa Hdmi-out, intrari stereo analogice, intrari digitale (1 coaxial si 1 optic) si component video. De aceasta data, conectorii pentru cablurile de boxe sunt clasici, cu prinderea cablurilor prin insurubare. Cablul de alimentare este  detasabil, un lucru util in cazul in care doriti sa-l inlocuiti.

YAMAHA RX-V467:
Produsele ce poarta sigla Yamaha sunt binecunoscute pentru calitatea lor, indiferent daca ne referim la domeniul moto , pro-audio sau home-user. Yamaha RX-V467 este cel mai scump dintre cele trei receivere prezente in test-ul nostru, din pacate, acest lucru nu se reflecta si in design. Plasticul folosit nu lasa impresia de calitate , iar partea frontala are butoanele imprastiate in mod inestetic. Telecomanda este ergonomica, functiile ei fiind gandite simplu si eficient.
Conectica este in media clasei, regasim, ca si la modelul Denon, conectori prin insurubare pentru cablurile de boxe, patru mufe Hdmi-in si una Hdmi-out (1,4 cu suport 3D si in acest caz),  intrari si iesiri RCA stereo si obisnuitele mufe pentru video-component. Display-ul este usor lizibil, insa din pacate, plasticul glossy, care predomina partea frontala, reflecta usor lumina  si este un „magnet” pentru  amprente. Yamaha 467 este singurul model din acest test, care vine cu microfon de reglaj, foarte util pentru cei care nu au experienta calibrarii “dupa ureche” a unui sistem.

METODA TESTARE :
Testele au fost impartite in doua categorii distincte. Primul test a fost in configuratie 2.0 stereo, pe muzica lossless, folosind doua modele de boxe  bookshelf (Wharfedale 9.3 si Elac BS133).

MUZICA ASCULTATA:
– Chesky Records – Ultimate Demontration Disc
– B&W – Demonstration disc
– Chesky – Audiophile vocal recordings
– Gary Moore – Still got the blues (1990)

Pentru cel de-al doilea test am folosit configuratia  multicanal, folosind astfel un set-up de boxe 5.1 din seria  Wharfedale Diamond 9 (9.3 front, 9.1 surround, 9.cs centru si subwoofer 10SW). In viata de zi cu zi, acest set-up (propietate presonala) este amplificat de cele doua receivere detinute de catre mine,  Onkyo 807 si  Harman Kardon 255. Ambele receivere costa de cateva ori mai mult decat cele aflate in acest test, calitatea lor fiind peste medie. Datorita acestui aspect, am putut sesiza cu usurinta orice slabiciune in prestatia aparatelor prezente in acest test.

FILME VIZUALIZATE:
-Avatar (Bluray)
-Inception (Bluray)
-Armored (Bluray)

REZULTATELE TESTARII:
In evaluarea finala am tinut cont de caracterul entry-level al receiverelor testate. Criteriile evaluarii, in ordinea importantei, au fost:
– sunetul in configuratie multicanal, dotarile  si usurinta in utilizare
– sunetul in configuratia stereo si design.

1. YAMAHA RX-V467
Castigatorul acestui test este si cel mai scump dintre modele testate. A avut o prestatie foarte buna pentru gama sa de pret, cel mai detaliat si dinamic sunet din test. Mai rafinat decat concurentele de la Onkyo sau Denon, Yamaha a avut cel mai bun sunet atat in configuratia multicanal, cat si in cea stereo. A fost singurul dintre cele trei receivere care a condus multumitor  Elac BS133, boxe destul de dificile si pretentioase.
Lucrurile care mi-au placut mai putin sunt: bas-ul in exces, prea mult in anumite momente si usor necontrolat in altele si design-ul, care lasa impresia de lucru ieftin.

2. DENON AVR-1311
Ocupantul locului doi in acest test, Denon 1311  s-a remarcat in primul rand prin usurinta in utilizare. Are cel mai intuitiv meniu, orice optiune putand fi configurata usor din telecomanda, iar display-ul, de mari dimensiuni, ofera toate informatiile necesare. Prestatia sonora este multumitoare, sunetul este echilibrat si detaliat, fara a avea mari pretentii de rafinament si muzicalitate. Design-ul este clasic si elegant, aparatul avand o imagine hi-fi reusita.
La categoria lucrurilor mai putin bune, am notat, inaltele sibiliante, lipsa de dinamica si bas-ul prea lung, fara precizie. In pasajele muzicale aglomerate, as fi dorit mai multa forta, sunetul fiind deci, putin anemic, lucru valabil mai ales in configuratia stereo. In configuratia multicanal, acest aspect este mai putin sesizabil, fiind compensat de subwooferul activ.

3. ONKYO TX-SR309
Am avut asteptari mari de la noul model al celor de la Onkyo, stiind ca, in constructia lui s-au folosit condesatori Nichichon LQ si DAC multicanal produs de Burr Brown (PCM1681). Receiverul  are un sunet corect si bine echilibrat, fara slabiciuni evidente, cu o coloratura specifica marcii. Am apreciat noua linie de design a celor de la Onkyo, iar mufa USB frontala cu suport pentru memorii externe este o dotare  care, cu siguranta, se va generaliza in perioada urmatoare.
Punctele slabe remarcate pe parcursul auditiei, au fost, lipsa detaliilor si a caracterului sonor. In filme, prestatia a fost  moale. S-a simtit o lipsa de agresivitate, o lipsa de viteza a sunetului, care sa-l  faca pe auditor sa tresara la sunetul unei explozii, astfel, sunetul fiind  plat si banal.  Nici in configuratia stereo nu am avut detaliile si transparenta pe care o asteptam de la acest receiver. Conectica defectuoasa si prestatia sonora neconvingatoare trimit modelul Onkyo 309 pe ultimul loc al testului nostru.

CONCLUZII:
In finalul acestui articol doresc sa subliniez doua puncte de vedere, care sper sa va ajute intr-o alegere viitoare:
-toate  modele testate sunt un pas important inainte, fiind superioare prin calitatea sunetului, conectica, decodari si functionalitate,  oricarui sistem de tip home-theater din categoria „PC-consumer”. Toate receivere de care am discutat, suporta noile formate Bluray 3D si HD Audio (DTS-HD Master Audio, Dolby TrueHD). Din aceasta perspectiva,  categoria entry-level de care discutam, reprezinta o reusita si deschide drumul catre sunetul de calitate.
-in cazul acestor receivere, ca si la majoritatea  lucrurilor care ne inconjoara, pretul reflecta in mare masura  calitatea. Din acest punct de vedere va pot spune ca, nici unul dintre ele nu m-a convins. Le recomand ca si amplificatoare multicanal intr-un sistem de boxe fara prententii. Daca puneti accent in primul rand pe muzica,  trebuie sa va uitati undeva mai sus, in gamele producatorilor respectivi sau sa va reorientati catre un amplificator stereo dedicat.

Receivere au fost testate prin amabilitatea celor de la AVstore.ro si Acustik.ro.

31 COMENTARII

  1. Apreciez review-urile de pana acum. Daca reusesti sa-l convingi pe Cosmin_C sa realizati si o comparatie intre DAC-urile entry level (inclusiv ARCAM-ul pe care il detine) va fi excelent.

  2. Salut . Felicitari pentru review. Bine ca a iesit Yamaha pe primu loc deoarece sunt detinatorul unui astfel de reciver . As fi foarte curios de diferentele , din punct de vedere atat al sunetului 2.0 cat si 5.1, dintre rx-v 467 si rx-v 667 . Poate pe viitor ajuti si cu un review de genul asta daca nu sunt prea pretentios . Mai vb la acustik.ro 😀 .

  3. modelul TX-SR509 ar putea sa fie peste TX-SR309 ? (exact din punctele de vedere de care ai fost dezamagit) …sunt interesat de achizitionarea lui intr un viitor cat m ai apropiat(sper)

  4. @djxilaa

    Salut. Modelul 509 TREBUIE sa fie peste 309 altfel ar fi FOARTE grav :). Daca nu esti foarte grabit, in aproximativ o saptamana primesc Onkyo TX-SR509 si fac un comparativ in respectiva clasa de pret. Si Yamaha schimba generatia de receivere si astept si de le ei noile modele.

    Va promit ca o sa aveti comparative in toate clasele de pret pana in zona 1000E

  5. un review corect pt cei care cauta sisteme home cinema dedicate. daca totusi ai posibilitatea cu ajutorul magazinelor mentionate, poate n-ar strica si niste comparatii pt paliere mai diferite, de ex pana in 500 de euro, intre 500-1000 de euro, 1000-2000 de euro si peste 2000 de euro, atat pt receivere cat si pt boxe. ar face acest site si mai valoros
    mersi

  6. @mozso

    Merci de aprecieri. In viitorul foarte apropiat voi testa 3-4 receivere din zona 500E, intr-un test comparativ.

    Am de gand seturi 5.1 la teste doar ca acestea implica o munca titanica la capitolul transport.

  7. salut.am dat ieri de acest site e pot sa spun ca m-a luminat foarte mult la punctele pe care le atinge.bineinteles ca si eu doresc sa achizitionez receiver si boxe pentru un sistem 5.1 .deocamdata sunt in cautare mai ales ca bugetul este undeva la 1000-1100 Euro.ce as dori sa stiu este cum pot face sistem 5.1 daca receiverul are doar 5 canale:)subwooferul pe care canal intra?

  8. Canalul LFE (suwoofer) este preamplificat. Asta inseamna ca subwooferul atasat trebuie sa fie activ (sa aiba amplificarea proprie). Majoritatea subwooferelor de pe piata sunt active.

  9. Multumesc pentru ce faci pentru ce-i ce sunt pasionati de electronice,si as dori sa te intreb daca stii ceva despre receiverul Onkyo tx-nr509 pentru ca doresc sa il cumpar in viitorul apropiat,si ce boxe i s-ar potrivi 5.0(buget boxe 250euro).Astept raspuns,numai bine.

  10. In maxim o saptamana, va fi online articolul comparativ intre Onkyo 509 si Yamaha 567, Denon 1611, Harmar Kardon 160. In articol vor fi inclusiv poze cu interioarele receiverelor.

    Sper sa va placa.

  11. salut,intrebare:daca boxele pe care le cumperi sunt de 180W si receiverul este de …x105W nu se intampla nimic?nu se prajeste receiverul?

  12. […] A sosit timpul sa parcurgem o noua etapa in evaluarea receiverelor disponibile pe piata, si, profitand de aparitia noului model Onkyo 509 am decis sa fac un test comparativ in bugetul 350-400 Euro. Cei patru cavaleri care se vor duela in acest articol sunt: Yamaha RX-V567, Harman Kardon 160, Denon AVR-1611 si Onkyo TX-NR509. Aceasta comparatie directa a fost utila in alegerea celui mai bun receiver din aceasta gama de pret. Cu aceasta ocazie am constatat si  cu ce vin in plus aceste AVR-uri , fata de modelele mai ieftine prezentate cu o luna in urma aici. […]

  13. Felicitari pentru genul acesta de articole. Posed Denon 1611 din iarna si pot spune ca in materie de filme nu am ce sa-i reprosez. Pentru muzica stereo mi-am cumparat deja inca un amplificator 🙂
    Nu ca Denonul nu ar suna bine insa de exemplu NAD315BEE suna si mai bine 🙂

  14. Nu inteleg motivul pentru care nu ati ales toate echipamentele in aceeasi gama !! Pentru a face un test echidistant ar fi fost corect sa testati RX-V367 de la Yamaha nu 467 !!! asa , induceti lumea in eroare si nu faceti un test obiectiv ci partinitor !! Normal ca un receiver mai scump o sa sune mai bine !!
    Pentru a face un test corect testati :Yamaha RX-V367 cu DENON AVR 1311 si ONKYO TX-SR309 !!!

  15. Salut. Diferenta de pret intre RX-V367 si celelalte modele era de peste 300 Ron. Diferenta intre 467 si modele concurente este de 120 Ron. Este mai apropiat ca si pozitionare in piata Yamaha 467 de cele doua decat modelul mai mic.

    PS: daca citesti round-up-ul cu bookshelf-uri o sa constati cu surprindere ca testul a fost castigat de cele mai ieftine boxe. Nu intotdeauna mai scump inseamna automat mai bun.

  16. Buna ziua,

    Am un sistem 5.1 JAMO S406 HCS 1 si as dori sa ma ajutati in alegerea unui receiver pentru sistemul amintit mai sus.Optiunile mele sunt : Denon AVR-1312 si Yamaha RX-V47, ambele fiind aproximativ la acelasi pret, in jur de 1100 RON.Multumesc.

  17. Buna ziua,

    Multumesc mult pentru raspuns.As dori sa va mai supun atentiei urmatorul aspect : la momentul actual auditia se face printr-un laptop la care este conectat o placa audio creative Creative X-FI HD USB si un amplituner DENON DRA-565RD (care are si functia de PRE-OUT) .Deoarece am reusit sa incheg un sistem un 5.1 JAMO S406 HCS 1, sunt nevoit sa cumpar un receiver 5.1 (modelul ales de mine, Yamaha RX-V47) si totodata sa renunt ori la amplitunerul denon ori la placa audio creative.Intrebarea mea este daca as putea folosi amplitunerul denon ca si preamplificare (datorita functiei de PRE-OUT) in locul placii audio (la care as dori sa renunt), mai précis sistemul final sa fie compus din : laptop – amplituner denon –receiver Yamaha – boxe 5.1 sau laptop – placa audio creative –receiver Yamaha – boxe 5.1.Solutia cu amplitunerul in locul placii audio ar fi una mai calitativa? Multumesc.

  18. Domnule Savu, va scriu aceste randuri cu urmatoarea rugaminte: vreau sa cumpar o pereche de casti Sennheiser HD 600 (la pretul de 750 lei, dar sunt nefolosite, garantat) sau o pereche de casti Sennheiser HD 598 (noi, din magazin). Cele HD 600 sunt aproape duble ca pret (in magazin) si ma gandesc ca si din punct de vedere calitativ sunt putin „mai sus” decat HD 598. Nu stiu pe care sa o aleg. In specificatiile HD 600 scrie ca pot fi cuplate direct la receiver, fara un preamplificator de casti, oferind un sunet extrem de placut, natural. In unele comentarii pe forumuri am vazut ca unii spun ca la HD 600 iti trebuie preamplificator. Va rog mult de tot sa-mi dati un sfat care pereche de casti sa o cumpar. Va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si succes in activitatea dumneavoastra.

    • Salut.

      Greu de recomandat altceva in acest buget. Dali Zensor 1 daca vrei mai multe detalii pe medii si inalte dar cu ceva mai putin bas, Wharfedale Diamond 10.2 daca vrei mai mult bas dar mai putine detalii. Mai sunt variante dar toate vor fi in cel mai bun caz similare, cu plusuri si minusuri. In acest buget evident.

  19. ceau

    vreau si io o parere despre ce receiver (raport calitate/pret) as putea conecta la un sistem 5.1 logitech Z906 pentru un buget de maxim 1500 RON.

    mersi

  20. Este diferenta mare la calitatea sunetului intre un amplificator stereo si un receiver stereo? De exemplu intre Yamaha AS500 si Yamaha RS500. Doresc sa cumpar unul dintre aceste produse iar unii membrii ai familiei ar vrea si radio…La boxe m-am gandit la Monitor Audio MR6. Va multumesc.

  21. Salut. Sunt începător in domeniu si as dori sa cumpăr un sistem cu receiver 5.1 pt filme dar in același timp am pretenții si la muzica pe care o ascult. Menționez ca incinta unde intentionez sa le amplasez e de circa 30 m2 si m-am orientat la Receiver AV Yamaha RX-V475 cu boxe Magnat: 2 monitor supreme 2000 (front)+ supreme 250 (central) + 2 supreme 100 (soround) ce părere ai?

  22. O concluzie a unui sistem audio cum se aude este in mare parte un fapt particular. Fiecare auzim diferit si ne educam auzul in ani de zile. Alegerea unui sistem audio tine de educatia si perceptia muzicala a fiecaruia in parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.