Tutorial fișiere audio

De către

28 iunie 2014

Fișierele audio au început să fie utilizate de publicul larg la mijlocul anilor ’90. Acest mod de a asculta muzică a devenit viral la nivel planetar odată cu succesul WinAmp (player software), a rețelelor de file-sharing eMule, Napster, Kazaa și a hub-urilor DC++. Milioane de utilizatori schimbau între ei fișiere audio pe care le ascultau pe calculatoarele personale. Formatul cel mai popular era mp3, format care asigura o calitate acceptabilă a audiției și o dimensiune foarte mică a fișierului în comparație cu materialul conținut pe CD-urile Audio. După nu foarte mult timp au apărut playere portabile ( iPod ) care au dat o amploare și mai mare fenomenului. Succesul a fost atât de mare încât fabricanții de electronice au fost siliți să accepte mp3 ca standard de facto și să facă propriile produse compatibile cu el (CD-playere, Receivere, Head-Unituri auto).

În acele vremuri, scepticii considerau calitatea audio inferioară a mp3-ului ca fiind un obstacol peste care nu se va putea trece niciodată, nimeni nu s-ar fi gandit că ar renunța la CD sau vinil pentru a asculta fișiere audio. Chiar și ideea de a încerca să vinzi muzică sub această formă a părut o glumă proastă. Au trecut aproape 20 de ani de atunci și lucrurile s-au schimbat dramatic. Capacitățile de stocare au crescut, domeniul informatic a progresat enorm iar conexiunile la internet au devenit extrem de rapide și foarte ieftine. Ceea ce părea de domeniul SF în anii 90 acum este realitate cotidiană ( sper că vă amintiți de părerea lui Bill Gates cum că 650 kb de memorie sunt arhisuficienți pentru un PC ). Nu numai că avem fișiere audio de calitate mult superioară CD-ului Audio dar există echipamente extrem de rafinate dedicate reproducerii lor. Putem afirma că, în zilele noastre, fișierul audio este asociat cu înalta fidelitate. Avem de unde alege, de la mp3 la PCM 24/192 sau DSD, sunt numeroase magazine online care oferă material audio la calitate CD sau mai bună, iar suporturile fizice clasice vin însoțite si de fișiere.

Trecînd peste îmbunătățirile în sunet pe care le poate aduce înalta rezoluție, folosirea de fișiere audio ( dematerializarea ) aduce cu sine avantajul lejerității în utilizare. Nu mai este nevoie să ne ridicăm din scaun pentru a pune alt CD, avem la câteva taste distanță toată colecția muzicală la dispoziție. Putem să schimbăm piesa sau albumul direct de pe telefonul mobil sau tabletă, avem afișate coperta albumului și detalii despre interpreți. Fișierele le putem extrage direct de pe CD-urile pe care le avem în colecție sau le putem cumpăra din magazinele online specializate ( iTunes, Amazon, HDTracks ). Putem să le schimbăm între noi sau putem să le stocăm în cloud și să le accesăm oricînd și oriunde, de pe orice terminal conectabil la internet.

Un alt mare avantaj care a venit odată cu era digitală este faptul că, spre deosebire de formatele analogice (vinil, casetă, bandă magnetică), putem realiza oricâte copii perfecte, la infinit, fără nici cea mai mică pierdere de calitate la copiere ( în anumite condiții, despre care vom discuta cu altă ocazie ). Capacitățile de stocare au devenit din ce în ce mai mari și accesibile așa că putem pune în ziua de azi o colecție de 4,000 de albume la calitate CD pe un singur HDD (să ne amintim de perioada în care aveam un 286 cu harddisk de 40 MB – cum ar fi fost atunci să ai la dispoziție unul de 1.5 TB ? )

Pe de altă parte, dacă discutăm despre dezavantaje (altele decât strict cele legate de calitatea audiției) avem două probleme. În cazul fișierelor audio nu mai avem în mînă acele coperți imprimate, de mari dimensiuni în cazul vinilurilor. Putem vedea ilustrațiile pe un monitor dar cei care s-au obișnuit să țină o copertă în mână se adaptează mai greu la această schimbare. Mai mult, pentru mulți utilizatori de vinil, tabietul căutării discului prin colecție sau al întoarcerii discului la fiecare 20 de minute este o plăcere în sine. A doua problemă este faptul că, spre deosebire de un obiect fizic, un fișier audio nu mai are absolut nici un fel de valoare de revânzare din momentul în care îl achiziționezi iar prețul de achiziție este comparabil cu prețul unui CD-Audio sau SACD (în mod uzual, vinilurile sunt mai scumpe). În schimb, un fișier nu se poate uza.

Legat de avantaje și dezavantaje în ceea ce privește strict calitatea redării, este de discutat. În cazul CD-urilor sau SACD-urilor treaba este destul de simplă – ai playerul, pui discul, cântă. Mare lucru nu poți face în plus înafară de achiziționa un player de calitate superioară sau de a folosi un convertor digital-analog separat (DAC), în acest caz playerul fiind folosit doar pentru citirea informației digitale de pe disc. Când vorbim despre fișiere avem două categorii de utilizatori: cei care redau fișierele dintr-un PC și folosesc un DAC pentru decodare și cei care utilizează echipamente speciale pentru redarea fișierelor (stocate în rețea sau chiar în acele echipamente) streamere, mediaplayere, servere audio). Utilizarea unui asemenea echipament este extrem de simplă, în schimb, redarea direct din PC introduce multe variabile și necesită mai multă muncă și pricepere pentru a ajunge la rezultate mulțumitoare.

Sunt două aspecte de care trebuie ținut cont cînd vine vorba de un fișier audio, și anume formatul de fișier (containerul) și formatul audio (conținutul efectiv).

1-1312131UQ619 — Matrix Mini-i Pro USB DAC, compatibil PCM 24bit/384kHz si 24 Bit/352.8kHz DXD

Formatul de fișier se referă la faptul că același material audio poate fi scris pe hard-disk sub mai multe forme. Informația poate fi comprimată sau necomprimată, iar, în cazul în care este comprimată, compresia poate fi făcută cu pierderi sau fără pierderi. De exemplu, fișierele de tip WAV conțin informația audio necomprimată. Nu sunt folosite prea des în practică din două motive: ocupă prea mult spațiu pe disc și nu pot conține informații de tip metadata care să ajute un player să afișeze interpretul, numele albumului, numele piese, etc …

Dacă discutăm despre compresie, ea trebuie privită asemeni unei operații de arhivare (gen zip sau rar) dar o arhivare optimizată pentru fișiere care conțin material audio. În mare, sunt două tipuri de compresie – cu pierderi (lossy) și fără pierderi (loseless).

Compresia fără pierderi (loseless) conține materialul audio nealterat dar așezat astfel încât să ocupe aproximativ de două ori mai puțin spațiu pe disc (și implicit să poată fi transferat de două ori mai repede prin internet). Cel mai cunoscut encoder de acest tip, devenit standard în ultimii ani, este FLAC (Free Loseless Audio Codec – https://xiph.org/flac/) iar fișierele rezultate au extensia flac . Un alt encoder loseless care a cunoscut o oarecare popularitate în urmă cu mai multă vreme este Monkey’s Audio iar fișierele rezultate au extensia ape . Cum este posibilă scrierea informației audio într-un volum de două ori mai mică fără să se piardă nici cele mai mici detalii ? În definitiv este vorba despre matematică. Sunt mai multe astfel de tehnici numerice folosite, toate avînd ca scop o compactare cât mai bună fără ca materialul original să fie trunchiat ( http://www.monkeysaudio.com/theory.html ). Trebuie menționat că aceste encodere loseless au setări de calitate dar aceste setări se referă strict la obținerea unui fișier cât mai compact cu prețul utilizării unor calcule mai complexe și, implicit, a necesității unei puteri mai mari de procesare.

Compresia cu pierderi (lossy) a fost și a rămas extrem de populară în principal datorită performanțelor excepționale obținute în micșorarea fișierelor. De exemplu, celebrul mp3 ( MPEG Audio Layer III ), primul format de fișier audio comprimat a devenit un sinonim cu noțiunea de fișier audio în a doua parte a anilor ’90 deoarece un putea comprima un original la mai puțin de o zecime din dimensiunea lui inițială, cu o pierdere de calitate acceptabilă. Gîndiți-vă la alternativa de a transfera 65 MB în loc de 650 MB pentru în perioada în care conexiunile la internet erau dial-up cu viteze de download de ordinul a 40 kb/s.

Metodele matematice de compactare a unui fișier audio fără a altera conținutul originalului își ating limitele producând rate de compresie de circa 50%. Pentru a mări eficiența compresiei, este nevoie să se renunțe la bucățele din materialul original, părți considerate fie inaudibile, fie nesemnificative. Pentru ca acest lucru să se poată petrece fără rezultate neplăcute în momentul audiției, s-a apelat la psihoacustică. Fundamentul științific pe care se bazează mp3 a început să fie dezvoltată spre finele anilor ’70 la universitatea Erlangen-Nurenberg. Profesorul Dieter Seitzer încerca să găsescă o metodă cât mai eficientă de a transmite sunet prin linia telefonică iar cercetările sale au fost dezvoltate de un student, Karlheinz Brandenburg, care a făcut din compresia audio o teză de doctorat. Un grup de 15 cercetători și-au petrecut următorii 20 de ani încercând să rezolve problema lui Seitzer. Ideile erau curajoase dar tehnica de calcul pe care o aveau la dispoziție era mult prea slabă.

KarlheinzBrandenburg1 — Karlheinz Brandenburg, unul dintre creatorii formatului mp3

Psihoacustica studiază modul în care creierul uman percepe sunetele și le interpretează. De exemplu, efectul Haas spune că, dacă două sunete identice ajung la ureche din două direcții diferite la un interval de timp foarte scurt, noi le auzim ca pe un singur sunet provenit din prima direcție care a fost percepută. Din acest motiv cel de-al doilea sunet poate fi dispensabil. Urechea umană percepe o gamă limitată de frecvențe, în mod convențional fiind considerat ca spectru audio intervalul dintre 20 Hz și 20,000 Hz. Realitatea este că puțini dintre noi aud întregul spectru sonor, odată cu înaintarea în vîrstă acuitatea auditivă este limitată la circa 16 – 17 kHz, astfel codecul poate tăia frecvențele superioare. Mai mult, auzul nu este liniar în raport cu frecvența sunetului, urechea fiind mult mai sensibilă la frecvențele medii (zona vocilor umane) decât la joasele extreme sau înaltele extreme, așa că se poate renunța și la acestea. Cercetările au condus la criterii din ce în ce mai complexe și rafinate conform cărora informația sonoră să poată fi împărțită în esențială și dispensabilă. Prin 1991, tehnica de calcul a devenit suficient de performantă astfel încât cercetările să poată avea o aplicabilitate concretă în lumea reală. Începînd din 1987 s-a implicat institutul de cercetări Fraunhofer iar procesul de standardizare demarat s-a finalizat prin acceptarea mp3 ca un standard pentru compresie audio (ISO-MPEG-1 Audio Layer 3, mai exact). Lucrurile au explodat abia după ce amatorii au descoperit că această tehnologie poate fi utilizată în distribuirea muzicii prin internet. În 1997 a apărut site-ul mp3.com, un loc de unde se putea descărca muzică în mod gratuit și urmarea a fost că, în scurt timp, termenul “mp3” a depășit “sex” în topul celor mai căutate cuvinte cheie pe internet.

Renunțarea la diverse părți din materialul audio care urmează a fi comprimat se face în funcție de gradul de compresie dorit de utilizator (acea setare de “bitrate”) – cu cât mai mic , cu atât se taie mai agresiv din materialul original (setările sub 128 kb/s sunt considerate ca producând o calitate slabă, iar peste 192 kb/s una bună). Bineînțeles că encoderele apărute au strategii diverse iar acest lucru face ca programe diferite să ducă la rezultate diferite, chiar dacă vorbim despre același format (mp3) și chiar și despre același bitrate. Astfel avem utilizatori care preferă un encoder în dauna altuia ( lame, Fraunhofer, BladeEnc, GoGo, Xing, etc. ), toate producînd același format de fișier, și anume mp3. Trebuie menționat că alături de mp3 mai există și alți algoritmi lossy, cum ar fi: AAC, OggVorbis, WMA sau chiar celebrul ATRAC folosit pentru MiniDisc ( da, celebrul MiniDisc SONY folosea un algoritm de compresie cu pierderi ).

Toată discuția de mai sus se referă doar la container sau la forma în care este stocat un material audio. Să zicem că avem un material audio original de 500 Mb, necomprimat (scos de pe un CD Audio, de exemplu). Putem să-l lăsăm necomprimat în format WAV (500 MB) sau să-l comprimăm fără pierderi la circa 50% din dimensiune cu ajutorul FLAC sau Ape (250 MB), sau putem să apelăm la un encoder lossy și să-l facem mp3 / 128 kbit/s (60 MB). În principiu, fișierele loseless se aud identic iar cele lossy din ce în ce mai prost în funcție de algoritm și de bitrate-ul ales pentru compresie. Ceea ce este important de înțeles este că, indiferent de forma de fișier în care se află, discutăm despre același tip de material sonor, cu aceeași origine (originalul copiat de pe CD-ul Audio).

1-13020G646023 — DAC USB Matrix X-Sabre DSD

Formatul audio depinde de modul în care s-a făcut conversia din analogic în digital. La ora actuală sunt două formate cu care se lucrează în audio: PCM și DSD. Ambele fac în esență același lucru, aproximează forma de undă analogică și o convertesc în format digital, dar modul în care fac acest lucru este total diferit (adică DSD nu este un PCM mai bun ci este cu totul altceva)

PCM (Pulse-code Modulation) este celebru fiindcă se află în spatele CD-ului Audio, cel mai răspîndit format digital la ora actuală. Pe scurt, PCM folosește intervale de timp egale la care citește valoarea amplitudinii semnalului audio, ca pe o funcție f(timp) = amplitudine. Cu cât intervalele de timp sunt mai mici sau finețea citirii amplitudinii este mai mare, cu atît unda originală va fi mai fidel reprezentată și refăcută la redare, dar și dimensiunea fișierului rezultat va fi mai mare. În cazul CD-ului Audio a fost nevoie ca aceste valori să fie alese astfel încât materialul care putea fi pus pe un CD să aibe o dimensiune acceptabilă, și anume de aproximativ 75 de minute. În acest mod s-a ajuns la alegerea unei scale de 16 bit pentru amplitudine ( 2 la puterea a 16-a – se pot stoca valori între 0 și 65,536 ) și a unei frecvențe de eșantionare de 44.1 kHz (adică într-o secundă se fac 44,100 de citiri ale amplitudinii). Pentru a putea încadra semnalul audio pe scala amplitudinii de 16 bit a fost nevoie să se introducă o limită superioară a frecvenței audio, stabilită la 22.05 kHz conform condiței pusă de teorema Nyquist ( pentru a reuși determinarea precisă a materialului audio, avem nevoie de un sampling-rate de două ori mai mare decât valoarea maximă a frecvenței din original ), orice sunet aflat peste această limită fiind tăiat de un filtru amplasat înainte de conversia analog-digitală.

Dacă alegem la digitizare o rată de eșantionare mai mare ( citiri mai dese ) și o scală mai mare de valori pentru amplitudine ( citiri mai fine ) obținem o rezoluție superioară ( comparativ cu CD-Audio, considerat standardul de calitate în digital ). De exemplu HiRes 24/96 înseamnă o scală de 24 bit ( 2 la a 24-a sau valori de la 0 la 16,777,215 ) la 96 kHz ( 96,000 de citiri pe secundă ) iar 24/192 înseamnă tot o reprezentare a amplitudinii semnalului în 24 bit dar cu de două ori mai multe citiri pe secundă ( 192,000 ). Această creștere a rezoluției aduce după sine o creștere direct proporțională a dimensiunii fișierelor rezultate, în mod uzual fiind stocate în format FLAC – dacă un fișier 16/44 are o dimensiune fizică, același material înregistrat în 24/96 va fi de trei ori mai mare. Înafară de creșterea fineței aproximărilor, HiRes a adus după sine și creșterea frecvențelor audio maxime care pot fi prezente pe o înregistrare, acestea mergând mult înafara spectrului pe care-l poate auzi urechea umană, în domeniul ultrasunetelor ( 48,000 Hz pentru 24/96 ). Fișierele PCM 24/96 au fost devenit standard pentru înalta rezoluție în stereo odată cu apariția DVD-Audio dar continuă să fie populare în ciuda dispariției acestui mediu fizic.

DSD (Direct Stream Digital) a fost dezvoltat pentru a fi folosit pe SACD-ul dezvoltat de SONY în 2000 (Super-Audio CD), este HiRes prin definiție și se bazează pe o filosofie total diferită față de PCM. Pe scurt, DSD folosește doar un singur bit pentru amplitudinea semnalului ( 0 sau 1 ) dar înregistrează variațiile acestuia cu o rată de 2.8224 MHz ( 2,822,400 de citiri pe secundă ). Foarte grosier vorbind, putem face o analogie cu o pedală de accelerație a unui autovehicul. Să zicem că PCM are o pedală cu o cursă foarte lungă pe care putem apăsa mai puțin sau mai mult, în trepte, în timp ce DSD are o pedală extrem de scurtă cu care dăm șprițuri mai rare sau mai dese în funcție de cât de repede vrem să mergem.

Din motivele expuse mai sus, o comparație directă între DSD și PCM se poate face doar subiectiv, prin audiția rezultatului. Nefiind compatibile, nu se poate face o conversie “curată” din PCM în DSD sau invers și se folosesc tehnici care implică mici pierderi de informație în cazul în care se face o conversie. Fișierele DSD sunt în formatul DSF (stereo) sau DFF (multicanal) și pot fi redate de anumite playere software pe PC-uri.

Pentru a putea asculta fișierele avem nevoie de o sursă de redare a lor (care să permită selectarea și rularea unei anumite melodii) și de un echipament care să decodeze semnalul digital și să-l transforme în semnal audio analogic, care poate fi amplificat și livrat unui traductor (boxe, căști).

Mulți entuziaști nu sunt interesați decât de funcționalitate și utilizează PC-uri banale pentru a reda fișierele. În cazul acesta este suficient să rulezi un software de genul foobar2000, Amarok, Rhythmbox, sau Amarra și să conectezi PC-ul la sistemul audio fie direct prin interfața sa audio, fie prin intermediul unui DAC extern.

Mergînd mai departe, cei care nu doresc un PC urît și zgomotos în sufragerie au posibilitatea de a folosi un HTPC, un PC miniaturizat, mult mai puțin zgomotos (unele soluții sunt fanless), controlat de pe tabletă sau smartphone și conectat la sistemul audio fie direct, fie prin intermediul unui DAC extern.

Următorul pas este achiziționarea unui echipament special dedicat rulării fișierelor audio, un așa-numit streamer care este conectat la rețeaua locală și legat la sistemul audio tot fie direct, fie prin intermediul unui DAC.

dac-cabasse-stream-source — Streamer si DAC Cabasse Stream Source

Există și echipamente de tip all-in-one, care conțin atît partea de extragere a informațiilor de pe CD-urile proprii, partea de stocare locală pe hard-diskuri, redarea fișierelor și decodarea digital-analogică.

USB a devenit metoda preferată pentru a conecta un DAC la un computer (indiferent dacă e vorba de Windows, Mac sau Linux). Există soluții performante pentru asta indiferent dacă discutăm de DAC-uri din zona ieftină cum ar fi produsele FiiO, Audioquest Dragonfly, Audioengine sau discutăm despre produse hi-end cum ar fi Chord Electronics QBD76 HDSD sau Matrix X-Sabre.

Streamerele dedicate ( sau network playere ) sunt o soluție elegantă. Și în cazul lor putem discuta despre o gamă largă de echipamente, de la cele mai accesibile ( Cabasse Stream Source, Pioneer N-30, Pioneer N-50 ) la cele mai exclusiviste ( Chord Electronics DSX-1000 sau Meridian Media Core 200 ).

DSX1000-Negro-Izq-1280x728 — Chord DSX 1000 dac, preamplificator si streamer

În concluzie, se poate afirma că prețurile scăzute și tehnologia într-un progres continuu au făcut ca opțiunea de a asculta muzică din fișiere audio să fie nu doar o soluție comodă cât și una extrem de performantă.

Asus Essence STX II – review (english version)

De către

Savu

28 iunie 2014

Introduction:

In the year of our Lord 2009, ASUS the giant was taking by surprise the entire audio world by launching Essence STX, a product that made history & which success to public has been over any expectations. It was the first soundcard of a general producer of electronic goods that targeted the audiophile segment & it did offer incredible facilities for that time: 124db SNR, top dac-chip from BurrBrown or amplified output for 6.3mm jack. Farther down the road, the things are familiar: it had a plethora of positive reviews, the high-rated Stereophile magazine had put it on a full front cover, and the sales skyrocketed any positive expectations. Essence STX will remain in the souls of many aficionados as the product that bind the pc users to the segment of hardcore audiophiles, the soundcard that had inspired a lot of people to rediscover music.

Design, features & ergonomy:

Essence STX was such a big hit, that it is still today the best internal soundcard, not even the ulterior launches made by Asus couldn’t change that. After almost 5years of ruling, it is time for an heir & hence we can introduce to you Essence STX II, a soundcard that represents the first major evolution of the original design.

Main features:

– STX II keeps the same excellent 124db signal-to-noise ratio, a respectable figure & worthy of an external quality DAC. It has kept same BurrBrown PCM1792 DAC-chip, a model also used in many top audio equipments (CD-player Primare I22, Atoll DAC 200 or player Fiio X5 being only a few of them).

– In order to reduce the jitter, ASUS had used premium oscillators TXCO (temperature compensated crystal oscillator).

– Power supply has been improved by implementing LDO TPS 7A4700 si 7A3301 regulators from Texas Instruments. These in tandem with the German capacitors from WIMA can deliver a cleaner voltage & with smaller variations.

– Dedicated headphones amplifier TI 6120A2 – same as in the original version. The novelty here is represented by an extra gain level, intended for using IEMs with very low impedance & high efficiency.

– A substantial change over the original version is represented by the presence of Muses op-amp from series 8920 & 8820. Even if they aren’t the flagship from New Japan Radio like in the case of Essence III, they are very high quality & of course, they’re expensive.

– STX II has kept the same audio-grade capacitors from the Nichicon Fine Gold series unchanged from the original model.

– DSP is also unchanged – Asus AV100 (rebranded C-Media CMI-8788 OxygenHD).

Any experimented user will notice that we have in front of our eyes a fine product of craftsmanship. In addition to the features highlighted above one can notice the clean layout, with four distinct areas. Analogic circuits are separated from the digital ones because of the multilayer PCB with 2 shielding levels. For an extra protection, the analogic outputs have been covered with a metallic shield, this serving both as a protection & an esthetic purpose, being printed with the famous Qing tiger.

At the end of hardware analysis I want to remind you the already familiar “click” made be the soundcard when powering-up the PC, a sound specific to amplifiers’ repeaters. This is a good indication that shows us that on this soundcard won’t ever hear speaker clacks when turning on-off the PC. Once we deactivate line-in/

mic-in, they will be truly deactivated & in no way they will influence / amplify by any means the background noise.

The driver:

In the moment I had installed the soundcard there weren’t any drivers on ASUS’s website, so I had to use the CD received in the package. The driver worked flawlessly, I didn’t encounter any installation or utilization problems. Essence STX II supports ASIO, as well as Kernel Streaming or Wasapi. I am old-school & so I use KS given the chance.

The software bundled with Essence STX II is very resembling to that of the original soundcard, being user-friendly & well defined. For better a stereo sound I recommend that you DO NOT activate the plethora of processing & equalizers inside the soft. The best results I got when I had Hi-fi mode activated & default sampling rate of 44.1KHz.

Essence STX II has the most advanced visualization algorithm multichannel – Dolby Headphones. I highly recommend you to use it with confidence in games and movies, it brings a plus of charm & a more real sensation of immersion into action.

Sound:

I’ve noticed with pleasure the detailed & very liquid sound which STX II can deliver. If I hadn’t known beforehand what am I listening to, I would’ve bet that I’m linked to an external consecrated solution. The sound flows smooth, relaxed & it tickles the eardrums in a very nice way. I’ve listened to the whole album Call Me Irresponsible from Michael Bubble with a pleasure I haven’t ever felt on my day to day soundcard, Xonar Xense. Artist’s voice is smoother, better defined, natural. The piano or the trumpets sound much closer to those from a live concert, and the timing is superior.

Michael Bubble’s album had to be followed by an album from Pink Martini, so I had a glass of Mateus’s frizzante rosé & I continued the audition. Sympatique proved to be an album which emphasizes the ability of the soundcard to create a large soundstage and a good separation of instruments. The scene doesn’t have the depth which one can encounter on high-end sources, but it is wide & well distributed in the face of the listener. Probably the lack of profoundness had let me the impression that compared to M2Tech Young I’m closer to the scene. This detail isn’t necessary a bad thing, it can be a plus, depending on the preferences of the listener.

I had wanted to test the limits of the soundcard, hence I’ve called a heavy category album: Stravinsky: The Song of the Nightingale, The Firebird Suite, The Rite of Spring. I’ve listened many times the album played under the magic wand of Eiji Oue & I’d quickly felt that Essence STX II limits the pleasure of the audition. The attacks, the rhythm interruptions & very crowded passages, with high dynamic, sound mixed together in many moments, lacking that lucidity which captures your attention on such an audition. It is a normal thing, I’ve tested convertors with much higher expectations & they can’t finish this album in a good note. STX II plays decent, but it doesn’t shine.

After this elitist incursion I’ve descended down to earth & I’ve listened to some plays from The Carnival –Wyclef Jean & Amelie – Yann Tiersen. Very good bass & the rhythm from Guantanamera, superb violin in J’y Suis Jamais Allé. I noticed again the remarkable resolution surprising for the class which it belongs to & also its ability to reproduce the difficult instruments to a credible level.

I’ve compared STX II with the original STX, with Xonar Xense & with Xonar D2/PM. The new model wins quite clear against Xense & D2/PM & it has an important edge against its elder sister. The sound is more detailed, more liquid, more pleasant to listen to on the longer term. The soundstage is more generous on the STX II, the latest declination of the Essence range offering a better sound experience than the previous models.

Headphones amplifier:

Essence STX II’s ability to amplify headphones is similar to that seen on Xense & STX models. TI 6120A2 chip leads very well medium models like HD558, AD700x or K550, but it can’t handle heavyweights like HD800 or Q701. The latter ones are ok to listen to, but I strongly recommend a dedicated headphones amplifier.

Multichannel:

I’ve also tested the multichannel extension with the help of an older Onkyo receiver which I had in house by chance. It’s a 1007 model since when Onkyo made good quality hardware. STX extension sounds extremely similar to my old Xonar D2/PM board, so in case you own such a model & you use it with a home-cinema system, you don’t have any reason to change it. The way it performs as a source for multichannel sound is competent, comparable to that of a medium priced receiver.

Conclusions:

Asus Xonar Essence STX II is not a completely new model, but it represents a clear & consistent evolution of the most successful soundcard targeted to PC. It represents, at this time, the best & most complete internal solution & I highly recommend it to those who want a top soundcard. I foresee for STX II a lightning sales success & I consider that ASUS has seriously consolidated its position as a leader for this segment.

For:

– very good construction

– detailed, liquid sound

-big & well rarified soundstage

-top features

– high tuning possibilities.

Against:

– headphones amplifier could’ve been better

– just an evolution, I’d preferred a revolution. 🙂

High-end Show Munchen 2014

De către

Savu

25 mai 2014

Am fost si anul acesta la Munchen, am ascultat sisteme, am facut poze. Spre deosebire de anii trecuti, de aceasta data mi-a lipsit entuziasmul, explicatiile fiind doua. In primul rand anul acesta show-ul a fost ceva mai sarac, mai putine firme prezente si standuri „mai de criza”. Cel de-al doilea motiv a fost lipsa unei organizari adecvate, au lipsit prezentarile spectaculoase si prezentarile pe masura. Totul a lasat impresia ca merge din inertie.

Sper ca nu v-am dezamagit cu introducerea mai putin laudativa de mai sus. Au fost si lucruri interesante, sisteme mega scumpe si exotice. In randurile de mai jos punctez cate ceva din ceea ce mi-a ramas in minte de la Munchen, iar la sfarsitul articolului aveti o galerie foto generoasa, cu tot ceea ce s-a putut vedea si asculta acolo.

– Dali a lansat seria Rubicon. Preturile preconizate o plaseaza in zona actualei game Mentor, suna mai bine si sunt finisate mai frumos. Din pacate au fost prezentate cu niste electronice Marantz, cu care nu se potriveau foarte bine. Cred ca va fi o serie cu vanzari bune in Romania, raportul pret-calitate fiind unul ridicat. Difuzoarele sunt derivate din cele de la Epicon, abia astept o auditie mai elaborata pentru a-mi confirma prima impresie.

–Dynaudio a prezentat noile boxe active din seria Xeo t si editia Signature de la seria Contour. Eu voi ramane un mare fan Dynaudio, iar Contour este poate cea mai interesanta seria de la ei, prin prisma rapotului pret-calitate. Noile Xeo sunt bazate pe actuala gama Excite si cred ca sunt cea mai buna solutie de boxe active wireless din acest moment. Evident se poate face un sistem mai bun din aceeasi zona de pret, compus din incinte clasice si amplificator dedicat.

-Francezii de la Cabasse au venit cu noile La Spere (150.000 E). Impresionante prin forma si dimensiuni, uriasele bile ofera o experieta marcanta, mai ales prin precizia cu care sunt delimitate instrumentele. Practic simteam foarte clar care e viola si care e vioara, chiar si in momentele in care acestea se suprapuneau. Raman in continuare indragostit de ceea ce fac cei de la Cabasse, un nume de referinta pe scara mea de valori audiofile.

– Chord Electronics au renuntat sa mai prezinte impreuna cu Dynaudio si au ales PMC. Nu stiu exact care au fost criteriile, de sunet sa de afaceri, dar cu siguranta nu a fost cea mai inspirata alegere. Boxele BBC SE arata cel putin ciudat ca forma, in toatala discordanta cu design-ul electronicelor Chord, iar din punct de vedere tonal nu puneau in valoare traditionalele calitati Chord, viteza si rezolutia. Am fost oarecum dezamagit de aceste schimbari.

-Am participat la o demonstratie cu noul Naim Statement (150.000 E) si Focal Grande Utopia (130.000 E) intr-un spatiu amenajat special. Se intra pe baza de invitatie, dar am intarziat si am intrat printre ultimii. Binenteles ca am avut unul dintre cele mai proaste locuri din sala, undeva in cel mai departat punct din spate-dreapta. Practic am auzit doar boxa din dreapta si nu am putut sa-mi fac o opinie concreta despre ceea ce poate oferi cu adevarat noul flagship Niam. Oricum asteptarile sunt uriase de la un sistem ce afiseaza astfel de preturi, sper sa nu ma dezamageasca.

-Hornurile hibride de la Magico cu al lor pret de lista de 600.000 Euro te lasa sa te intrebi daca cei din industria asta sunt intregi la cap sau nu. Prestatia sonora a fost una consistenta, dinamica fiind absolut uriasa iar bogatia timbrala pur si simplu te lasa masca. Ceea ce trebuie insa sa le dea de gandit celor la Magico este faptul ca la acest pret se poate cumpara o casa frumusica, cu piscina si tot dichisul, pe Coasta de Azur. Am ascultat sistem care costau o fractiune din acest pret si ofereau aproximativ aceleasi senzatii ascultatorilor.

-Un alt sistem foarte bun si din categoria celor cu preturi stupide era format din boxele varf de gama de la Marten, amplificate cu monoblocuri DartZeel. Impresionante prin dimensiuni, prin design si prin sunet, boxele Marten Coltrane Supreme 2 (400.000 Euro) au peste 2 metri inaltime si cantaresc peste 200 de kg fiecare. As fi fost curios sa vad cum arata crossoverul lor, trebuie sa fie o adevarata provocare regleze din filtru 10 difuzoare astfel incat si fie fazate perfect si sa cante unitar.

-Dupa multi ani in care le-am vazut doar in vitrine sau in reviste, am ascultat in sfarsit legendarele Sennheiser Orpheus. Model fabricat in serie extrem de mica, Orpheus au devenit mai mult un obiect de cult si de colectie decat un produs destinat audiofililor si din acest motiv este foarte greu sa ai acces la o astfel de pereche. Din fericire la Munchen era un stand la care am putut sa le ascult si evindent ca nu am ratat aceasta ocazie. Si da, sunt chiar atat de bune precum se zice!

–Raidho au venit cu artileria grea, noile D5 (150.000 E) cu difuzoare din pulbere de diamant fiind prezente in standul producatorului Danez. Sunet tipic Raidho, precizia, viteza si rezolutia fiind cuvintele de ordine. Cel putin la fel de interesante au fost doua boxe mici de raft, Raidho X1 si Scansonic. Acesta din urma este un fel de sora mai mica a celor de la Raidho, care beneficiaza din plin de tehnologia si experienta acestora si ofera calitate apropiata la un pret mai mic. Veti mai auzi de aceasta marca, sunt convins.

-Boxele Estelon sunt printre favoritele mele si am avut placerea sa ascult pentru prima data varful de gama Extreme. Suple si elegante, boxele celor de la Estelon au mereu o prezenta rafinata si un sunet cel putin la acelasi nivel. Foarte rar am intalnit boxe atat de muzicale, atat de naturale, precum cele fabricate de aceasta marca din Estonia. Bogatia timbrala, precizia deosebita si usurinta cu care rezolva pasaje dificile si atacurile de pian in forta, totul incanta urechile in cel mai frumos mod cu putinta.

-Concursul de frumusete este castigat si in acest an de amplificatoarele D’Agostino si boxele Sonus Faber, lucru deloc surprinzator. Italienii stiu sa faca lucruri frumoase, in orice domeniu. Pentru adevarul istoric trebuie sa mentionez ca amplificatoarele D’Agostino pe langa faptul ca sunt niste adevarate bijuterii la exterior si compentente si la capitolul sunet. Boxele Sonus Faber nu sunt chiar pe gustul meu, dar cu siguranta ca nu sunt deloc rele nici ele. Superbe si pickup-urile Transrotor, cele mai frumoase din intreaga expozitie.

Audiobyte Hydra X+ review

De către

Darku

14 aprilie 2014

Daca sunteti audiofili si credeti cu tarie ca PC-ul este viitorul pasiunii voastre, va recomand sa parcurgeti cu atentie acest articol.

Consider ca suntem noua generatie de iubitori de muzica, un nou val pentru care PC-ul este sursa perfecta de stocare si redare a fisierelor la cea mai buna calitate existenta, PCM 24bit/192 Khz sau DSD 64 si 128bit.

Am un mare respect pentru utilizatorii de CD-uri si LP-uri de vinil, insa personal mi se pare o chestie ce tine de trecut. In prezent usurinta in utilizare este mai importanta decat celelalte aspecte, de aceea cred ca PC-ul este deja inima noilor sisteme audio, este simplu de setat si manevrat.

Astazi voi vorbi despre cum sa scoateti cel mai curat semnal din PC/MAC-ul Dvs si sa-l trimiteti mai departe catre un DAC bun.

Nu voi vorbi de un transport simplu, dimpotriva, este unul cu totul special, subiectul acestei recenzii fiind o interfata S/PDIF autohtona, Audiobyte Hydra X+.

Am scris un articol in trecut despre AD Labs Mars – o interfata foarte buna ce dadea tarcoale concurentei europene. Hydra X+ este facuta de acelasi Nicolae Jitariu, capul echipelor Rockna Audio si Audiobyte Technologies.

Personal folosesc Hydra X de aproximativ un an, iar la vederea noii Hydra X+ mi-au sclipit ochii si iar cei de la Rockna au fost de acord sa ne puna la dispozitie un exemplar pentru acest articol, ocazie cu care le si multumesc pentru acest lucru.

Hydra X+ (in continuare prescurtata X+) este o interfata S/PDIF high-end, construita la cele mai inalte standarde, gandita fara compromis pentru folosirea PC-ului intr-un sistem audio de top. Eu nu detin un sistem de top, departe de el, insa X+ mi-a imbunatatit sunetul DAC-ului din dotare de parca as fi ascultat un sistem de 2 ori mai bun, mai performant si mai muzical.

Specificatiile tehnice detaliate le puteti gasi pe pagina producatorului: http://www.audiobyte.ro/hydra.html

Vreau doar sa specific cele mai importante aspecte:

1) Alimentarea este complet izolata de conexiunea USB

2) Este alimentata in totalitate din bateria interna Li-Po

3) Foloseste cele mai performante si precise clock-uri la ora actuala (Crystek)

4) Jitterul de iesire este situat in zona 120fS zgomot (Da, alea sunt femtosecunde!)

5) Este programata in FPGA folosind chip-ul Spartan 6, unul dintre cele mai performate si flexibile chip-uri la ora actuala.

6) Decodeaza semnal PCM si DSD, nativ.

Dupa cum vedeti, pe foaie specificatiile tehnice arata foarte bine.

X+ se conecteaza la PC prin USB si ofera o multitudine de iesiri cum ar fi coaxial, BNC, AES/EBU si I2S. Cele mai bune iesiri ar fi I2S si AES/EBU insa datorita faptului ca DAC-ul meu are doar intrare Coaxiala am folosit-o pe aceasta.

Lantul meu audio este format din: MAC > Hydra X+>Burson Conductor > Audeze LCD-3

Si acum sa trecem la partea preferata: sunetul.

Performanta Audio:

Primul lucru care m-a lovit a fost cat de negru poate fi fundalul, cat de natural a devenit sunetul si cat de lin si dinamic suna muzica fata de conexiunea USB nativa a DAC-ului.

Socant a fost si faptul ca am auzit detalii noi si sunete pe care inainte nu le auzeam.

Cand am ascultat fenomenul muzical 2Cellos, comparativ cu intrarea USB nativa a DAC-ului, am obtinut un sunet mult mai natural, mai real, mai corect, muzica avea o fluiditate de nedescris. Nu am crezut ca acest DAC e capabil de o dinamica atat de buna si transienti foarte rapizi. Acum imi dau seama cata importanta poate avea calitatea transportului audio, abia acum am simtit ca am ajuns la potentialul maxim al acestui DAC.

X+ parca deschide muzica in toate directiile, iar acel fundal negru iti face impresia ca sunetele vin dintr-un vid, iar limitele scenei 3D nu se pot auzi. Instrumentele muzicale nu se lovesc de un perete imaginar sau ceva asemanator, muzica devine holografica, reala, inchid ochii si simt artistii chiar aici langa mine.

Nu am crezut ca violoncelul e capabil de un bas atat de precis si placut, piesa Voodoo People m-a vrajit, parca intrasem intr-o stare de nirvana.

Cand am ascultat Thunderstruck, energia instrumentelor a fost transmisa instant, sunetul a devenit mult mai carnos fata de USB-ul nativ, basul mult mai adanc si mai controlat, lovitura basului parca ma lovea in piept – chiar daca ascultam in casti – reverbul a devenit putin mai lung, am auzit si ultimul strop de informatie ascunsa in aceasta piesa.

Este incredibila calitatea basului de care e capabila X+, lovitura, adancime, control si totul pe un fundal negru ca noaptea. Basul cateodata imi da impresia ca nu are limite, ca este ca o fantana la care nu dai de fund.

Frecventele medii au fost putin indulcite cu X+, insa nu siropoase, as spune ca se situeaza la limita sunetului natural fata de sunetul intunecat.

Albumul Hey Eugene! semnat de Pink Martini a sunat super relaxat, neaglomerat si placut urechii. Pe Taya Tan vocea a sunat atat de dulce, cald si usor incat restul intrumentelor ma gadilau la ureche, nu mai spun de zambetul pana la urechi de pe fata. Vibratiile chitarilor si a viorilor au atins punctul spot, o experienta muzicala de nedescris, recomand ascultarea piesei.

Si ca sa nu uit, naturaletea aceasta dusa la extrem este datorata si frecventelor inalte. Ele au sunat bine definite si aveau scanteia necesara, insa au fost in totalitatea lipsite de orice sibilanta, acel digitus a disparut complet, este ciudat sa spun asta, insa conectand Hydra X+ am avut impresia ca ascult discuri LP de vinil. Am resimtit aceeasi naturalete si caldura a vocilor, chitarile dulci, tobe neagresive – ce poti sa vrei mai mult.

Eu sunt adeptul sunetului putin indulcit si natural si cred ca Hydra X+ exact asta a adus in sistemul meu.

Pacat ca nu am putut testa iesirile I2S sau AES/EBU (XLR), prin acele iesiri se putea obtine cel putin teoretic o performanta superioara.

Pe MAC nu au fost nevoie de drivere, iar pe Win7 le-am instalat pe cele de pe site-ul producatorului si aparatul a fost recunoscut fara probleme.

Nu am nici un repros fata de calitatea constructiei, metal anodizat in totalitate, jack-urile sunt de calitate buna, se vede ca nu au fost facute compromisuri. Design-ul exterior nu este cu siguranta punctul forte al aparatului, insa nu consider ca este un aspect important.

Am incercat si multa muzica Hi-rez 96 si 192 Khz si abia pe aceasta interfata pot spune ca sunt ceva schimbari fata de muzica red-book 16bit/44 Khz.

Fisiere DSD nu am putut testa, DAC-ul din dotare nu poate procesa acest tip de fisiere, cu alta ocazie probabil.

Concluzii:

Aveam de mult timp in vizor achizitia unei interfete Usb-spdif si Hydra-x era printre favorite, dar pretul destul de piperat m-a tinut intr-o atitudine defensiva (pt. buzunar binenteles). Insa la un meeting audiofil am avut ocazia sa ascult Hydra X, si din acel moment mi-am dorit-o. Am avut o experienta muzicala la un alt nivel, totul a devenit mai clar, mai detaliat, mai viu si mai dinamic.

Muzica a prins viata pe X+, este unica interfata S/PDIF despre care pot spune acest lucru, si am ascultat destule pana la acest moment.

Unicul concurent real care il vad este interfata celor de la Audiophilleo, impreuna cu bateria Pure Power, dar inca nu am avut placerea sa o testez (cu o alta ocazie, probabil intr-un alt articol..) si nu pot sa ma pronunt.

Daca vrei sa folositi PC-ul ca un hub serios multimedia, dar in special pentru ascultarea muzicii, atunci Hydra X+ este momentan cea mai buna solutie testata de mine, o recomand!

PRO:

– specificatii tehnice impecabile, fara compromis

– prestatie audio la cel mai inalt nivel

– naturalete, dinamica, realism incredibil

– fundal negru, sunet holografic, scena fara limita

– calitatea constructiei de top si drivere stabile

– stampila Made in Romania

CONTRA:

– performanta de top inseamna si un pret pe masura

– design exterior inferior concurentei

Echipamente folosite pentru recenzie:

Audiobyte Hydra X+, Burson Conductor, Audeze LCD-3, Sennheiser Amperior, Sony MDR-1R, cabluri USB, coax si power unse cu ulei de sarpe™

Asus Essence STX II – review

De către

Savu

10 aprilie 2014

Introducere:

In anul de gratie 2009, gigantul Asus bulversa lumea audio prin lansarea lui Essence STX, un produs care a facut istorie si al carui succes la public a fost peste orice asteptari. A fost prima placa de sunet a unui producator generalist ce viza segmentul audiofil si oferea lucruri incredibile pentru acel moment: SNR 124db, dac-chip din topul ofertei de la BurrBrown sau iesire pentru jack de 6,3mm amplificata. Mai departe lucrurile sunt cunoscute, a urmat un val de review-uri pozitive, prestigioasa revista Stereophile i-a dedicat o coperta intreaga, iar vanzarile au depasit si cele mai optimiste previziuni. Essence STX va ramane in sufletele multor pasionati ca fiind produsul care a legat utilizatorii pc-ului de segmentul audiofililor inversunati, placa de sunet care a inspirat foarte multa lume sa redescopere muzica.

Pretul nu este in mod oficial comunicat dar, citez ceea ce am primit de la reprezentatii Asus Romania: „Cele două plăci de sunet vor fi disponibile pe piața românească până la sfârșitul lunii aprilie 2014. Prețurile aproximative sunt următoarele: Essence STX II 7.1 – aprox. 1300 lei, Essence STX II – aprox. 1100 lei (inclusiv TVA).”

Design, dotari si ergonomie:

Essence STX a fost un succes atat de mare incat a ramas si in acest moment cea mai buna placa de sunet interna, nici macar lansarile ulterioare Asus nu au reusit sa o detroneze. Dupa aproape 5 ani de domnie a venit momentul unui urmas si astfel a aparut Essence STX II, o placa ce reprezinta prima evolutie majora a design-ului original.

Principalele caracteristici:

– STX II pastreaza acelasi excelent signal-to-noise ratio de 124db, o cifra respectabila si demna de un dac extern de calitate. S-a pastrat acelasi dac-chip BurrBrown PCM1792, model utilizat in multe echipamente audio de top (CD-playerul Primare I22, Atoll DAC 200 sau playerul Fiio X5 fiind doar cateva dintre acestea).

– Pentru reducerea jitter-ului s-au utilizat oscilatoare premium TXCO (temperature compensated crystal oscillator)

– Alimentarea a fost imbunatatita prin implementarea in schema a regulatorilor LDO TPS 7A4700 si 7A3301 de la Texas Instruments. Acestia in tandem cu condensatorii nemtilor de la WIMA asigura un curent mai curat si variatii mai mici de tensiune.

– amplificator de casti dedicat TI 6120A2 – acelasi ca si la versiuniea originala. Noutatea la acest capitol o reprezinta o treapta de gain in plus, conceputa pentru utilizarea IEM-urilor cu impedanta foarte mica si randament foarte mare.

– o modificare substantiala fata de versiunea originala o reprezinta prezenta op-amp-urilor Muses din seriile 8920 si 8820. Chiar daca nu sunt varfurile de gama de la New Japan Radio precum in cazul lui Essence III, sunt de foarte buna calitate si bineinteles scumpe.

– STX II a pastrat aceiasi condensatori audio-grade din seria Fine Gold de la Nichicon, neschimbati de la modelul original

– DSP-ul este si el neschimbat, Asus AV100 (C-Media CMI-8788 OxygenHD rebranduit )

Orice privitor mai experimentat va observa ca avem in fata ochilor un produs lucrat cu grija. Pe langa caracteristicile enumerate mai sus se observa layout-ul curat, cu patru zone distincte. Circuitele analogice sunt separate de cele digitale datorita PCB-ului multistrat cu doua straturi de ecranare. Pentru o protectie suplimentara, iesirile analogice au fost acoperite cu un scut metalic, acesta avand atat rol de ecranare cat si estetic, fiind imprimat cu faimosul tigru Qing.

La finalul analizei hardware vreau sa reamintesc deja familiarul “click-ul” facut de placa la pornirea PC-ului, sunet specific releelor din amplificatoare. Acesta este un indicator bun care ne arata ca la aceasta placa de sunet, nu vor exista niciodata pocnituri in boxe la pornirea/oprirea PC-ului. Odata dezactivate line-in/mic-in, acestea vor fi dezactivate pe bune, in nici un caz nu vor influenta/amplifica in vreun fel zgomotul de fond.

Driverul:

In momentul in care am instalat placa nu exista un driver pe site-ul celor de la Asus asa ca am folosit CD-ul primit in pachet. Driverul a functionat ireprosabil, nu am avut nici un fel de probleme de instalare sau de utilizare. Essence STX II suporta atat ASIO, cat si Kernel Streaming sau Wasapi. Eu sunt mai de moda veche si folosesc KS atunci cand am ocazia.

Softul cu care vine Essence STX II este foarte asemanator cu cel al placii originale, fiind prietenos cu utilizatorii si bine structurat. Pentru un sunet stereo cat mai bun va recomand sa NU activati multitudinea de procesari si egalizatoare din acesta. Cele mai bune rezulteate le-am obtinut cu modul Hifi activat si rata de esantionare lasata pe default la 44.1.

Essence STX II vine dotata si cu cel mai avansat algoritm de virtualizare multicanal, Dolby Headphones. Va recomand sa-l folositi cu incredere in jocuri sau in filme, aduce un plus de savoare si o senzatia mai reala de imersie in actiune.

Sunetul:

Am remarcat cu placere sunetul detaliat si foarte lichid de care este capabila STX II. Daca nu as fi stiut dinainte ce sursa ascult, as fi pariat ca sunt conectat la o solutie externa consacrata. Sunetul curge lin, relaxat si gandila timpanele intr-un mod foarte placut. Am ascultat cap-coada intregul albumul Call Me Irresponsible al lui Michael Bubble cu o placere pe care nu am simtit-o niciodata pe placa mea de zi cu zi, Xonar Xense. Vocea artistului este mai fina, mai bine conturata, naturala. Pianul sau trompetele suna mult mai aproape de ceea ce inseamna un concert live, iar timing-ul este superior.

Dupa un album Michael Bubble mergea foarte bine si unul Pink Martini, asa ca m-am inarmat cu un pahar de frizzante rosé Mateus si am continuat auditia. Sympatique s-a dovedit a fi un album care scoate in evidenta capacitatea placii de a crea un soundstange larg si o separatie foarte buna a instrumentelor. Scena nu are adancimea intalnita pe surse high-end, in schimb este larga si bine distribuita in fata ascultatorului. Probabil lipsa de profunzime mi-a lasat si impresia ca fata de M2Tech Young sunt mai aproape de scena. Acest aspect nu este neaparat un lucru negativ, poate fi si pozitiv in functie de gustul ascultatorului.

Am vrut sa testez limitele placii, prin urmare am apelat la un album din categoria grea. Stravinsky: The Song of the Nightingale, The Firebird Suite, The Rite of Spring. Am ascultat de multe ori albumul desfasurat sub bagheta magica a lui Eiji Oue si am simtit rapid ca Essence STX II limiteaza placerea auditiei. Atacurile, ruperile de ritm si pasajele foarte aglomerate, cu dinamica mare, suna amestecat in multe momente, lipsind acea luciditate care-ti capteaza atentia la o astfel de auditie. Este un lucru normal, am testat convertoare cu pretentii mult mai mari care nu duc la bun sfarsit acest album. STX II presteaza decent, dar nu straluceste.

Dupa aceasta incursiune elitista am coborat mai cu picioarele pe pamant si am ascultat cateva piese din The Carnival –Wyclef Jean si Amelie – Yann Tiersen . Foarte bun bass-ul si ritmul din Guantanamera , superba vioara din J’y Suis Jamais Allé. Din nou am remarcat rezolutia surprinzatoare pentru clasa din care face parte produsul si capacitatea de a reproduce la un nivel credibil instrumentele dificile.

Am comparat STX II cu STX varianta originala, cu Xonar Xense si cu Xonar D2/PM. Noul model castiga destul de clar cu Xense si D2/PM si are un avantaj important impotriva surorii mai varstnice. Sunetul este mai detaliat, mai lichid, mai placut de ascultat pe termen lung. Soundstage-ul este mai generos pe STX II, cea mai noua declinare din gama Essence oferind o experienta sonora mai buna fata de modelele precedente.

Amplficatorul de casti:

Capacitatea lui Essence STX II de a amplifica casti este asemanatoare cu cea intalnita pe modelele Xense si STX. Chip-ul TI 6120A2 conduce foarte bine modelele din categoria medie precum HD558, AD700x sau K550, insa nu face fata castilor grele precum HD800 sau Q701. Acestea din urma sunt ascultabile, insa va recomand cu caldura un amplificator de casti dedicat.

Multicanal:

Am testat si extensia multicanal cu ajutorul unui receiver Onkyo mai vechi pe care-l aveam prin casa intamplator. Este un model 1007 de pe vremea cand Onkyo inca facea scule cu simt de raspundere. Extensia de la STX suna extrem de asemanator cu vechea mea placa Xonar D2/PM, asa ca in cazul in care detineti un astfel de model si-l folositi cu un sistem Home Cinema, nu aveti nici un motiv sa o schimbati. Prestatia ca sursa de sunet multicanal este competenta, comparabila cu cea a unui receiver din zona medie de pret.

Concluzii:

Asus Xonar Essence STX II nu este un model complet nou, dar reprezinta o evolutie clara si consistenta a celei mai reusite placi de sunet destinata PC-ului. Reprezinta in acest moment cea mai buna si mai completa solutie interna si o recomand cu incredere celor care-si doresc o placa de sunet de top. Ii prevad lui STX II un succes de vanzari fulminant si consider ca Asus si-a consolidat serios pozitia de lider in acest segment.

Pro:

-constructie foarte buna
-sunet detaliat, lichid
-soundstage larg si bine aerisit
-dotari de top
-posibilitati mari de tunning

Contra:

–amplificatorul de casti putea fi mai bun
– doar o evolutie, preferam o revolutie 🙂

The impossible Chord Hugo

De către

Darku

13 martie 2014

Chord Electronics –one of the heavy players in the industry, are celebrating 20years from the launch of DAC 64, a revolutionary product at that time, based on FPGA technology. To mark this anniversary number, the British producer has decided to launch a memorial product & so it was designed Chord Hugo. A trailblazer like its predecessor, Chord Hugo is also unique from many points of view.

It’s hard to use a single name for this device, because it does so many things, that I don’t know where to categorize it.

The device has small dimensions, about the size of a today smartphone, but it offers so many functions that you can’t believe it’s real.

Hugo is a high performance DAC for PC/Mac, it’s a DAC for Android & iOS, it’s a high quality headphone amplifier, it can be connected via Bluetooth, it uses A2DP protocol & audiophile codec aptX (the best at this moment). Hugo knows to playback all types of audio files & here we talk about PCM until 32 bit /384KHz & DSD 64 & 128 files –called DXD.

And let’s not forget, it has a battery, which in normal conditions keeps you going for about 12hrs.

It looks like a little wonder when you see it, the wiring termination is at the highest level, I suppose more connectors than that couldn’t have been physically set for the front /back panel. We have 2 USB connections (one iOS/Android & one PC/Mac) , an optical & coaxial input, 4 analog outputs (2 for 3.5mm, one of 6.5mm & one RCA) & the Bluetooth aptX connection.

Don’t be misled by its dimensions. Even with the Chord badge on it, I was a little reticent about its performance, until I started to check how it was build & where its concept has been designed.

Hugo uses same FPGA technology as in the high end DAC – QBD 76 HDSD, but QBD76 has a tap value (processing power) of 17,000 while Hugo – 26,000; impressive figures are due to latest generation of FPGA Xilinx Spartan-6, which uses less current than the older generation & thus it can dissipate heat much more efficiently.

Amazing specifications don’t stop here, harmonic distortion (THD) is at -140dB & the headphone amplifier can give a volume of 110dB for headphones of 300 Ohms!

Are you already impressed or not? let’s go to the part we’re talking about sound, ‘cause I can’t resist anymore!

Audio performance:

A big smile showed on my face on the moment I hit the play button & legs started to move slowly, the right feet bouncing rapidly, while the left leg was running behind in rhythm.

I had heard a sound which I usually hear in very good or truly exceptional audio gear.

I came across a very rare & interesting thing, probably now it was more evident than never. Listening to music I had had the impression that Hugo seems to hasten the music, as if it knows what keynote follows, anticipating the next sound. Little Chord seemed to know beforehand the tune it was about to play –it is very hard to describe in sentences. My eardrums received a steady sound, as if there were a strong connection between all the sounds of the tune played. There are DACs which agonize to sound coherent, quick, dynamic & keep up with everything that follows. Hugo does it all very with a disarming ease, as if it would be a sports car that goes 50 km/h, but inside yourself you know it can go with 250 km/h without any issues. Dynamism, speed & liquidity are the keywords through which can be defined the little Hugo.

It has been said many times that if a DAC is precise or very detailed, it is automatically catalogued by everyone as being a device without soul or without melodiousness. Hugo is at the same time musical, alive & also very detailed, even surgically sometimes.

I’ve hold it in my hand, I was staring at it & I was asking myself how the hell did they made it so good & so small.

I’ve used Hugo with Audeze LCD-3/LCD-XC, Sennheiser HD800, Sennheiser Amperior & with Sony MDR-1R, so I can’t comment how is its performance with other high-end headphones, but on what I’ve tested, it was a match made in heaven.

The volume was loud enough to shake my eardrums – I didn’t feel that it was a top notch headphones’ amplifier, but it had guided easily LCD-3. I think a big & heavy home amplifier will lead LCD-3 a tad better, but Hugo was always closest to that reference & that ultimate control.

Listening to Black Sabbath – Complete Studio Albums in 24bit/96khz I had dynamics, punch, well defined bass & medium, while high frequencies were detailed & not abrasive. Paranoid album sounded extraordinary well. With my eyes closed I had understood that it gives a background as a black hole, sounds coming from nowhere, from vacuum. The size of the stage was quite impressive, I hadn’t feel as if sound would crash against an imaginary wall, it simply flowed towards me.

Chord are well known for the fact that give a well airy, detailed, full, clot & less coloured sound & Hugo makes no exception. Listening to Led Zeppelin – Mothership I had felt naturalness & a rich sound, that instantly teleported me into the 70’s. Hugo sounded very alive, natural, the guitars were alive & the drums shake my ears for the next hour. I simply didn’t have anything bad to say about old rock, it sounded exactly as I wanted it to, the dominant naturalness & well accorded dynamics made me listen to some more albums of my favourite band.

There are some devices that one tries to find some fault with, to look for bad things about them, but slowly & surely one realises that you’re gonna fail, that you’re not gonna find them, the minuses –so it is with Hugo.

I personally find the design a bit awkward, the rainbow lights & the number of lit leds when something is played, I don’t like the RCAs –there is too small of a space between RCA jack & the shell, most of the RCA connectors won’t match, coaxial or thicker interconnect cables won’t match. And I stop here, because I love the whole rest. Its sound capabilities are excellent, definitely on par with or even above 2,000€ DACs I’ve had listened to.

There’s one more thing. Although I can’t say it exactly, I suppose that its neutral character & the frequency spectrum quite linear tells me that Hugo wouldn’t match too well with sibilant systems, if you have the rest of your electronics or the speakers /headphones less sibilant, probably Hugo wouldn’t hide these shortcomings, it will emphasize them more. Hugo by itself is not sibilant, but very honest & candid in a way with all music played.

I didn’t hear high frequency sibilant, scratchy or with dry sound, but with some setups there might be slight traces.

At the end of my days together with Hugo I said I could try some Balkan music – Gothart. The voices, violins, accordion immediately started to tickle my ears & the small hidden sounds were tingling me. Hugo gives a large stage with a clear & well defined depth. I mean one can fly imaginary in 3D with ease, through every recordings. Using Hugo I have received the depth of stage, the width & the length, I got it all.

Listening to a tad new jazz & rock (the 90’s) I started to hear small imperfections of the mastering, like the hum on starting the guitar amplifiers or the walk through the audience of the soloist, the buzzing in the recording room & more. In other words, Hugo is extremely resolute & candid and it shows you everything that is in that recording. It doesn’t cover up the imperfections, but its nature makes it very likeable to any audition, for every musical style. Long auditions don’t induce ear fatigue –a very good sign.

I had liked Hugo & I’ll definitely lend it again in the future – it’s an excellent device from every point of view.

Conclusions:

Hugo had impressed me from the first moment I had read its specifications & from the first second I had pressed the play button. Do you want me to continue ? It plays in the league of thousands of euro DACs, but comes gifted with a plethora of additional functions.

I had decided against comparing it with DACs on the same price level, but I can say it sounds as equally good or in some cases, even better.

The lack of a sonic signature makes it a device that can be recommended to almost any setup.

I was thrilled on any music style, from classic & jazz to rock & metals, Hugo offering me everything I could desire. Its odd built is lacking, but after one gets used with the coloured leds, the volume wheel which is a rainbow in its true meaning & if one learns by heart the buttons on which there is no inscription, in the end one gets a unique experience called aural orgasm™ by audiophiles.

Pro:

–    Very good construction quality.
–    Excellent connectivity – you have a plethora of functions.
–    It can play any audio format, finally I can listen to the only DSD album I have!
–    Resolute sound, detailed, airy, dynamic & quick.
–    Liquidity & naturalness rarely seen.
–    Lack of dye.
–    It can run planar-magnetic headphones, I won’t even mention dynamic ones.

Against:

–    Listening to it at night, you get a nice rainbow on the walls. (it can be a plus).
–    RCA jacks & microUSB are weird situated, not any cable will fit in.
–    Buttons functions’ known only by John Franks.
–    It doesn’t make French fries.

The new Asus STX II is ready!

De către

Savu

13 martie 2014

ASUS today announced Essence STX II and Essence STX II 7.1, two new Hi-Fi-grade sound cards designed to delight audiophiles with 124dB signal-to-noise-ratio (SNR) clarity and a 600ohm-headphone amplifier.

Essence STX II and STX II 7.1 build on the success and huge popularity of ASUS Essence STX – the world’s first consumer sound card to deliver 124db SNR audio clarity plus 600ohm headphone amp, and the long-term holder of the number-one position in Head-Fi’s Sound Cards charts, as voted by highly-satisfied users globally.

Keeping the audiophile spirit and philosophy alive, the new Essence STX II and STX II 7.1 cards both feature a remarkable 124dB SNR for line-out connections and 120dB SNR for headphone listening. Precision clock is controlled by a temperature-compensated crystal oscillator (TCXO) clock source, optimized power delivery is assured with low-dropout (LDO) regulators and WIMA® capacitors deliver balanced sound.

With an amplifier capable of delivering impeccable output for up to 600ohm headphones, an additional gain control for in-ear monitor (IEM) headphones, high-quality MUSES operational amplifiers (op-amps) and an included op-amp swap kit, ASUS once again demonstrates its ability to redefine the sound card market. Essence STX II 7.1 even has the ability to output true 7.1-channel surround sound, via the included simple-to-fit daughterboard.

Commenting on the launch, Ives Chiu, ASUS Product Manager for the Audio Sector in the Multimedia Business Department, said: “Four years after the debut of Essence STX, ASUS remains committed to delivering ever better high-end sound cards to delight the most demanding audiophiles. Drawing on years of experience in developing Essence One, Essence STU and Essence III, Essence STX II delivers meticulous design, quintessential performance and profound musicality — elements that shape the spirit of the whole Essence Hi-Fi series.”

FiiO X5 – New portable standard

De către

Darku

11 martie 2014

Introduction:

After a long period of waiting, finally FiiO X5 sees the light of the day and it is being presented for the first time in Las Vegas at CES 2014. Received feedback was excellent and the next step was launch in limited quantities to the Chinese market at the beginning of this year. For a worldwide launch the company decides to wait a bit for a reaction from internal market for the desire to further improve and refine it’s software and resolve some of it’s bugs. The unit tested by me has the first FW version and it is very likely that the units that will be sold will be better optimized and even sound better.

Approximately one month I have been playing with the new X5 and I’m still comparing it with X3 and with anything I could find around.

Even from the first contact with the player you realize that it is made entirely from the scratch as against X3. It’s construction is superlative and practically I have nothing to reproach. It is made entirely from metal, only the menu wheel has a rubber exterior. The display is far better than that found in X3. It’s dimensions increased significantly, it’s more massive and weightier, this is the only price paid for a better quality.

FiiO engineers were seriously in a hot pursuit, a lot of effort was put into menu and software implementation, this can be seen in faster response time and easier to navigate menu compared to X3.

Device itself is an all-in-one, it’s a high performance DAC that can be connected to a PC/Mac, a high resolution player that knows to decode PCM signal up to 24bit 192Khz and even DSD (in a future firmware update), it’s also a potent headphone amplifier and a digital transport (coaxial out) to a better, higher performance DAC (for ex. for Chord Hugo).

Besides headphone out, there is also a line-out for using other external headphone amps, or to connect the player directly to a stereo amplifier. It should be noted that X5 doesn’t have it’s own memory , that is why it has two micro SDXC slots. The player supports newer generation of micro SDXC cards, so you can have a totally of 256 Gb of PCM/DSD music. In the future, when bigger capacity cards will be available it could reach the mind blowing 512 Gb of memory capacity.

This time the menu is faster, we can select the desired gain, browse by artist, by playlist or by folder (I used this one). You can do your own playlist with favorite tunes, there is a built in EQ, there is also a custom one, I leaved it at normal, this way I like it best. For those who are not purists EQ is a pleasure to use with its 10 band EQ, it’s quite complex for a portable device.

Menu wheel is receptive, but sometimes not very precise and the buttons around it form the X letter (forward, backward, back to menu, favorites/shuffle button).

Regarding it’s design, FiiO was inspired by DJ decks, personally I think it’s a cool design, I hoped for a touch based menu wheel (as iPod classic have), but that one is an Apple patent, not gonna happen on other non-Apple devices.

Ok, let’s get to the most important thing.

Audio performance:

When I heard X5 for the first time it was a magical moment, knowing very good what FiiO had done till this moment I had my expectations, but truth do be told they were surpassed.

I declare, without any hesitation, there is no doubt, X5 is the best product that FiiO has ever made. X5 sounds better that any other DAC they made until now (including E17, E18) and much better sounding than X3. I will try to describe as detailed as I can my impressions.

At majority of FiiO reviews that I have done at the end of the article I would put at cons the lack of details/resolution and of air between musical notes – those small details separated FiiO devices from other more expensive devices. Well, dear audiophiles, X5 is everything I wanted and maybe even more.

When I listened to favorite tunes of Gothart, that are pretty complex, with a lot of voices and instruments I heard a sound that I am hearing mostly from expensive or very expensive equipment.

I have obtained a complete 3D stage, stereo image was very well defined, I was hearing accurately from where every sound is coming from. The sound became holographic and alive, a thing that you never hear from a 200 gr device. The size of the stage it’s a lot larger than that found in X3 or E17.

Apart from it’s large soundscape I heard a lot of air between instruments, that pause between notes, that void space that makes you taste from the favorite voice or instrument, and you make it with such an ease that I wonder every time how they did it. I have a lot of tunes in which in some parts of the song I like a single instrument, even if 4 or 5 other instrument are played in the same time, with X5 is so easy to focus on that instrument. When I’m listening to X3 I can easily talk to someone without a problem, but with X5 when I press Play I just fall silent, the sound just steals my attention.

X5 sounds natural and easy on the ear, it is totally ear fatigue free, you can listen to it for hours without any problem.

With exception of E18, the rest of FiiO DACs sound pretty dark and/or overly warm, the sound being focused mainly on bass and mids, but high frequencies being washed out and put on the second plan. X5 is completely different than that, it sounds balanced, detailed, natural, very alive and not a single frequency stands out, everything is in it’s place.

I started listening to the excellent music of Silent Strike, 3AM album.

I can congratulate the boys from Silent Strike, an excellent album and a great recording and mastering, it’s a reference for testing bass.

On Off Course Final and Electric Chick – I heard a deep bass, with a powerful kick, attack was fast, reverbs and distortions were not heard – a very good sign.

Distortions usually start from low frequencies and if I cannot detect them there it’s a sign that the device is well thought and put together. Bass is pretty impressive and doesn’t need any EQ, but surely bass lovers can use some to better tune the sound to personal preferences.

Bass together with the airy and holographic presentation fascinated me the most.

I also like the new Black Sabbath remasters, bass guitar sounded so authoritative and so well, that at a time when I was focused only on it a thought passed through my mind: where are the rest of the sounds? Incredible reproduction, deep bass, fast reverb, nothing to complain about.

For testing mid frequencies I used mostly rock and folk music.

Mids sounded pleasant, even sweet I would say, but not overly creamy/juicy. Male voices (upper bass/lower mids) had authority which I liked, female voices sounded melodious and I liked that they never mixed with the rest of musical notes.

String instruments and piano I also liked a lot, there were placed very well in a 3D field and sounded detailed and well defined.

High frequencies were the biggest improvement compared to rest of FiiO electronics. Those sound better than on X3, for jazz and classical music lovers X5 is an aural delight.

I understand very well what X3 owners say when listening to this music genres, the lack of sparkle in the highs region, lack of detail and of an airy sound were the points where X5 just excels.

Headphone amplifier performance:

In terms of brute power X5 is almost on the same level as X3, offering more than ever necessary for majority of portable headphones. I used some Sennheiser Amperior, Sony MDR-1R and Ultimate Sound 3D with great success. All three were used in low gain, I touched high-gain only when tried heavy artillery, Audeze LCD-3, LCD-X and Sennheiser HD800. A big plus for X5 represents the performance of the built in headphone amp.

I personally think that having a player such as X5 you would never need additional power, all tested portable headphones were driven very well. Sennheiser HD650 and HD800 dynamic headphones had enough volume, but didn’t sound to their full potential, but maybe at 80% probably yes.

Audeze LCD-3 sounded in despair, without control, I’ve got a pale and slow sound, but let’s be serious, who would ever wear a pair of LCD-3 on the street?

For the power hungry ones, FiiO though prepares a special combo made from X5 and E12, that will provide enough power even for LCD-3 planar magnetics.

Interesting comparisons:

I will not bore you how X5 compares to X3, iPod, Sansa Clip/Fuze because it will be a boring comparison and we all know the results already.

Out of curiosity I compared the DAC performance of X5 with that of Burson Conductor which I own.

The small X5 sounded approximately the same. I found interesting that from X5 I’ve got a more 3D sound, more holographic, with an overall better stereo imagine. Conductor sounded as I would sit in first row from concert hall, a less holographic experience. Detail retrieval was slightly better on Conductor, but X5 was very close performance wise. As a whole X5 sounded very close to Burson Conductor, I am speaking DAC wise only, because Conductor destroys X5 when it comes to raw power. Given the fact that X5 is a portable device of 200 gr and Conductor has more than 5 kilos, it’s quite obvious who has better driving capability.

Unfortunately the firmware update for DSD playback is not out yet, so I could not test this feature yet, but if it sounds as good as PCM music then it’s a must buy product.

Conclusions:

A DAC, a headphone amp, a digital transport and a high resolution audio player all are words that define X5.

It’s spartan design and semi-industrial looks may not please everyone, placing of buttons and menu wheel may not be appealing to someone, but if you are interested in audio performance only, then X5 delivers on all aspects.

When it comes to playing music I have nothing bad to say about it.

At 350 Euros, official price of X5 in Europe, it’s the new audiophile bargain by FiiO.

Yes, it’s more expensive than the rest what they did until now, but it’s very likely that you will not find the same quality, comparable features and audio reproduction at double the price! When I think that this sound reproduction I can get with me anywhere I put myself just one question: what does future holds to us, it can be better than this?

Pros:

–   Hi-res support for 24 bit PCM and DSD files (in a near future)
–   High capacity micro SDXC support
–   Extra features in a small package (DAC, transport, line-out)
–   Robust build, good finish
–   Comes with extra accessories
–   Extra detailed sound, spacious, holographic stereo image
–   Naturalness, very good dynamics
–   Incredibly price/performance ratio (Astell who?)

Cons:
– Wheel precision
– Lack of an on-board memory
– Buttons not marked what they exactly do

Fiio X5 – noul standard portabil

De către

Darku

9 martie 2014

Introducere:

Dupa o lunga perioada de asteptare, FiiO X5 este prezentat pentru prima data in Las Vegas la CES 2014. Feedback-ul primit a fost excelent si urmatorul pas a fost lansarea in cantitati limitate, la inceputul acestui an, pe piata din China . Pentru lansarea mondiala compania decide sa astepte reactia pietei interne, dorinta declarata fiind aceea de a mai cizela softwear-ul si a rezolva eventualele buguri. Unitatea testata are prima versiune de firmware si este foarte probabil ca unitatile ce vor intra in magazine sa fie si mai bine optimizate.

De aproximativ o luna de zile ma joc cu noul X5 pe care-l analizez in paralel cu binecunoscutul X3 si cu celelalte aparate pe care le am la dispozitie (Burson Conductor, Chord Hugo etc).

Chiar de la primul contact cu playerul realizezi ca este facut din alt aluat fata de X3. Calitatea fabricatiei este f buna si practic nu am ce sa-i reprosez. Playerul este construit in totalitate din metal, doar rotita de meniu este din cauciuc. Displayul este net superior fata de cel de la X3, fiind un IPS in loc de TFT si beneficiaza de un numar dublu de pixelo. Dimensiunile aparatului au crescut simtitor, este mai masiv si mai greu, acesta este fiind pretul platit pentru calitate mai buna.

Inginerii de la Fiio s-au pus serios pe treaba, o mare parte din timp si energie a fost acordata meniului si implementarii software, X5 este mai rapid si mai usor de utilizat fata de X3.

Aparatul este foarte versatil, este un DAC USB de buna calitate, un player portabil de top (suporta nativ fisiere high-rez 24bit/192khz si DSD 64/128), un amplificator de casti potent si un transport digital foarte compact (coaxial out).

Pe langa iesirea de casti amplificata mai exista o iesire fixa (line-out), necesara pentru conectarea cu un amplificator de casti mai puternic sau direct la amplificatorul de boxe. Trebuie retinut ca playerul nu are memoria sa proprie, de aceea X5 este dotat cu 2 sloturi micro SDXC. Playerul suporta noile generatii de carduri micro SDXC deci puteti avea in total 256 Gb pe muzica PCM/DSD. Pe viitor, odata cu evolutia cardurilor, se poate atinge incredibila cifra de 512Gb capacitate de stocare.

Meniul este rapid si intuitiv, putem selecta gain-ul, browsing dupa artist, playlist sau dupa folder (eu asa am folosit). Se poate face playlist cu piesele preferate, se poate folosi EQ predefinit sau custom, eu insa l-am lasat pe normal, asa imi place cel mai mult. Pentru cei mai putin puristi va fi o adevarata placere sa-si customizeze Eq-ul cu 10 benzi, este cel mai bun si mai complex pe care l-am vazut eu vreodata intr-un player portabil.

Rotita de meniu este receptiva, dar cateodata nu foarte precisa, iar butoanele din jurul ei iau forma literei X (forward, backward, inapoi la meniu si butonul favorite).

In ceea ce priveste designul playerului, FiiO s-a inspirat din deck-urile DJ-lor. Mi-as fi dorit ca rotita sa fie touch based (ca la iPod Classic), dar acea rotita este patent Apple si din pacate nu o vom mai vedea niciodata pe un alt player, cu exceptia celor de la firma mai sus amintita.

Sa trecem acum la punctual cel mai important.

Performanta audio:

Cand am auzit prima data X5, a fost un moment magic. Sunt foarte familiarizat cu tot ce a lansat FiiO pana acum, aveam asteptarile mele bine calculate, dar va spun sincer ca acestea au fost depasite.

Declar, fara nici cea mai mica ezitare, nu exista nici un dubiu, X5 este cel mai bun produs care l-a scos FiiO vreodata. X5 suna mai bine decat orice DAC care l-au facut pana acum (inclusiv E17, E18) si este un player care se distanteaza fara probleme de X3. Am sa incerc sa descriu cat se poate de detaliat care au fost impresiile mele.

La majoritatea produselor FiiO punctam ca minus la sfarsitul articolelor lipsa microdetaliilor/rezolutiei si a aerului intre notele muzicale – aceste amanunte au separat mereu device-urile FiiO de aparatele mult mai scumpe. Ei, bine dragi audiofili, X5 este tot ce mi-am dorit si poate chiar mai mult.

Cand am ascultat melodiile preferate ale Gothart, care sunt destul de complexe, cu multe instrumente si voci am auzit ceea ce aud de obicei la scule scumpe si foarte scumpe.

Am obtinut o scena complet 3D, imaginea stereo bine definita, auzeam cu exactitate de unde provine fiecare sunet. Sunetul a devenit holografic si viu, chestie pe care de obicei nu o auzi de la un aparat de ~200 grame. Marimea scenei este mult mai larga decat cea gasita in X3 sau E17.

Pe langa scena extrem de larga am auzit si mult aer intre instrumente, acea pauza intre note, acel vid care te face sa gusti din instrumentul sau vocea care iti place cel mai mult. Am multe melodii in care intr-o anumita parte a piesei imi place sa ascult doar un singur instrument, chiar daca la acel moment sunt redate vreo 4-5, iar cu X5 reusesc sa ma focusez cu usurinta acolo unde-mi doresc. Cand ascult X3 pot vorbi cu altcineva fara nici o problema, dar cu X5, cand dau play si amutesc, pur si simplu ma fura.

X5 suna foarte natural si usor la ureche, este in totalitate lipsit de oboseala aurala, se poate asculta ore in sir fara nici o problema.

Cu exceptia lui E18, restul dac-urilor FiiO suna usor intunecat si cald, sunetul fiind axat in special pe bas si medii, iar inaltele sunt usor sterse, puse pe planul doi. X5 este complet diferit, suna echilibrat, detaliat, natural, foarte viu si nu este evidenta vreo frecventa aparte, totul e la locul sau.

Am trecut sa ascult muzica excelenta a autohtonilor Silent Strike, albumul 3AM.

Pot sa ii felicit pe baietii de la Silent Strike, un album excelent, o inregistrare si o masterizare impecabila, chiar referinta pentru a testa basul.

Pe Off Course Final si Electric Chick am auzit un bas adanc, avand o lovitura puternica, atacul a fost rapid, reverbul si distorsiunile nu au fost audibile – un semn foarte bun.

Distoriunile incepde obicei in zona joaselor si daca nu se aud este un semn ca aparatul este bine lucrat. Basul este destul de impresionant si nu are nevoie de EQ. Infometatii de bass pot il pot utiliza pentru a mai tuna sunetul dupa preferinte, va recomand sa o faceti numai dupa ce ascultati si varianta flat, nu suna rau deloc. Basul impreuna cu sunetul extra aerisit si holografic pur si simplu m-au lasat masca.

Am ascultat cu mare placere noile remasterizari Black Sabbath, chitara bass a sunat autoritara si foarte bine definita. La un moment dat eram atat de concentrat la ea incat mi-a trecut un gand: unde sunt restul sunetelor? Incredibila reproducerea, bas adanc, reverbul rapid, nimic de reprosat.

Pentru testele de medii am folosit mai mult rock si folk.

Frecventele medii au sunat placut, chiar dulci as spune, dar nu extra cremoase/zemoase. Vocile masculine (upper bas/medii de jos) au avut autoritate si mi-au placut mult, vocile feminine au sunat mai melodios si imi place ca nu se amestecau cu restul notelor muzicale.

Instrumentele bazate pe corzi, pianul mi-au placut iarasi, au fost bine plasate in campul 3D si au sunat rezolut si bine delimitat.

Inaltele au fost cea mai mare imbunatatire fata de restul electronicelor din toata gama FiiO. Sunt mai bune decat in cazul X3, pentru iubitorii de muzica jazz, clasica X5 este un deliciu aural.

Inteleg bine ce spun posesorii de X3 care ascult aceste stiluri de muzica, lipsa scanteii in regiunea inaltelor, lipsa detaliului si a sunetulul aerisit au fost puncte la care X5 pur si simplu exceleaza.

Puterea de amplificare:

In materie de putere bruta X5 este cam de nivelul X3, oferind mai mult decat este necesar pentru majoritatea castilor. Eu am folosit niste Sennheiser Amperior, Sony MDR-1R si Ultimate Sound 3D cu mare succes. Toate trei au fost folosite in low gain, de high-gain m-am atins doar cand am conectat artileria grea, Audeze LCD-3, LCD-X si Sennheiser HD 800. Un mare plus pentru X5 il reprezinta performanta amplificatorului de casti, rapid, rezolut si cu un foarte bun control pe bas.

Personal cred ca avand un player ca X5 nu va mai trebuie amplificator suplimentar, toate castile portabile vor fi duse cu brio. Dinamicele Sennheiser HD650 si HD800 au avut destul volum si control, insa nu au sunat chiar la potentialul maxim, dar la 80% probabil ca da. Audeze LCD-3 au fost mai lesinate, fara mult control, am primit un sunet destul de palid, dar sa fim seriosi, cine ar scoate o pereche de LCD-3 pe strada?

Pentru infometatii de putere, FiiO totusi pregateste un combo special alcatuit din X5 si E12 care amplifica cu brio chiar si casti de nivelul planarelor LCD-3.

Comparatii interesante:

Nu va plictisec cum se compara X5 fata de X3, iPod, Sansa Clip/Fuze pentru ca vor fi comparatii plictisitoare si stim deja rezultatete.

Din curiozate am comparat insa X5-ul cu Burson Conductor din dotare.

A sunat aproximativ la fel de bine micul X5. Mi-a parut interesant faptul ca de la X5 am primit un sunet mai 3D, mai holographic, avand o imagine stereo mai bine definita. Conductor a sunat de parca as fi stat in randul 1 din sala de concert, sunet mai putin holografic. Extragerea detaliilor a fost un pic mai buna pe Conductor, insa X5 a fost foarte aproape ca si performanta. Per total X5 a sunat destul de aproape de Burson Conductor, ma refer doar la partea de DAC, fiindca Conductor spulbera X5-ul cand vine vorba de amplificare. Avand in vedere ca X5 este un player portabil de 200g iar Conductor este un aparat urias, de peste 6kg, este evident ca diferentele de amplificare sunt mari.

Din pacate update-ul de firmare pentru redarea DSD inca nu imi este disponibil si nu am putut testa aceasta functie, insa daca suna la acelasi nivel cu ceea ce am auzit in format PCM X5 va fi un best-buy.

Concluzii:

Un DAC, un amplif de casti, un transport digital si un player high-resolution, toate sunt cuvinte definitorii pentru X5.

Designul sau spartan si semi-industrial probabil ca nu va fi pe placul tuturor, butoanele si rotita de volum nu sunt chiar atragatoare, insa daca va intereseaza doar performanta audio, atunci X5 este ceea ce cautati.

In ceea ce priveste redarea muzicii pur si simplu nu prea am ce sa ii reprosez.

La 350 Euro, pretul oficial pentru Europei, X5 este un nou chilipir audiofil marca FiiO. Da, este mai scump fata de ce au facut pana acum, insa este foarte posibil sa nu gasiti sunet la acest nivel si functii comparabile nici macar la dublul acestui pret. Cand ma gandesc ca acest sunet il pot lua cu mine oriunde, imi pun intrebarea: oare ce ne mai rezerva viitorul, se poate mai bine de atat?

Pro:

–    Suportul fisierelor hi-res 24 bit PCM si a DSD (in viitor)
–    Suportul cardurilor de capacitate mare, micro SDXC
–    Functii extra intr-un pachet compact (DAC, transport, line-out)
–    Constructie robusta, finisare buna
–    Vine cu o multime de accesorii in pachet
–    Sunet extra detaliat, spatios, imagine stereo holografica
–    Naturalete, dinamica foarte buna
–    Pretul imbatabil fata de concurenta (Astell who?)

Contra:

–    Precizia rotitei
–    Lipsa unei memorii on-board
–    Butoanele nu sunt inscriptionate

Imposibilul Chord Hugo

De către

Darku

25 februarie 2014

Chord Electronics – greii industriei, celebreaza 20 de ani de la lansarea DAC 64, un produs revolutionar la acea vreme, bazat pe tehnologia FPGA. Pentru a marca aceasta cifra aniversara producatorul britanic a decis sa laseze un produs comemorativ si asa a fost conceput Chord Hugo. Un deschizator de drumuri la fel ca si predecesorul sau, Chord Hugo este si el unic din mai multe puncte de vedere.

Este greu sa cataloghez acest aparat printr-un singur nume, pentru ca face atat de multe, incat nici nu stiu in ce categorie face parte.

Aparatul are dimensiunile foarte mici, cam de marimea unul smartphone modern, insa ofera atat de multe functii incat nu-ti vine sa crezi ca exista in realitate.

Hugo este un DAC performant pentru PC/Mac, este un DAC pentru Android si iOS, este un amplificator de casti de inalta calitate, poate fi conectat si prin Bluetooth, foloseste protocolul A2DP si codecul audiofil aptX (cel mai bun la acest moment). Hugo stie sa redea toate tipurile de fisierele audio, aici vorbim despre PCM pana la 32 bit 384Khz si fisiere DSD 64 si 128 – denumite si DXD.

Si sa nu uit, este operat din baterie, care in conditii normale tine in jur de 12 ore.

Pare o mica minunatie cand incepi sa te uiti la el, conectica este la cel mai inalt nivel, cred ca mai multi conectori nu mai puteau pune pentru ca nu mai era loc pe panoul din fata/spate. Avem 2 conexiuni USB (una iOS/Android si una PC/Mac), o intrare optica si coaxiala, 4 iesiri analog (2 de 3.5mm, una de 6.5mm si una RCA) si conexiunea Bluetooth aptX.

Sa nu va duca in eroare dimensiunile sale. Chiar daca are sigla Chord pusa pe el, am fost putin reticent in ceea ce priveste performata sa, pana am inceput sa verific cum a fost construit si de unde s-a nascut conceptul.

Hugo foloseste aceeasi tehnologie FPGA ca si in cazul DAC-ului high-end QBD 76 HDSD, insa QBD76 are un tap value(puterea de procesare) de 17000 iar Hugo 26000, cifrele impresionante se datoreaza ultimii generatii FPGA Xilinx Spartan-6, care foloseste mai putin curent decat vechea generatie si disipa caldura mai eficient.

Specificatiile uimitoare nu se opresc aici, distorsiunea armonica (THD) se situeaza la -140dB, iar amplificatorul de casti poate oferi 110dB volum in casti de 300 de Ohmi!

Sunteti deja impresionati sau inca nu? Haideti sa trecem la partea in care discutam de sunet, ca eu nu mai rezist!

Perfomanta audio:

Un mare zambet a aparut pe fata mea din momentul in care am dat play, iar picioarele au inceput sa se miste incetisor, dreptul topaind mai rapid, iar stangul incercand sa tina ritmul…

Am auzit un sunet pe care de obicei il aud in scule audio foarte bune sau de-a dreptul exceptionale.

Mi-a sarit in fata un lucru intreresant si rar intalnit, probabil ca acum a fost mai evident ca niciodata. Ascultand muzica aveam impresie ca Hugo parca grabeste muzica, parca stie ce nota urmeaza, parca ar anticipa urmatorul sunet. Micul Chord parca stia dinainte melodia pe care o va reda…greu de expus in cuvinte. Timpanele mele au primit un sunet legat, de parca ar exista o legatura stransa intre toate sunetele melodiei redate. Sunt DAC-uri care se chinuie sa sune coerent, rapid, dinamic si sa tina pasul cu tot ce urmeaza. Hugo le face pe toate cu o usurinta dezarmanta, parca ar fi o masina sport care merge cu 50 km la ora, dar in sinea ta stii ca poate merge si cu 250 km fara nici o problema. Dinamica, viteza si lichiditatea sunt sunt cuvintele cheie prin care poate fi definit micul Hugo.

De multe ori se spune ca daca un DAC este precis sau foarte detaliat automat lumea il catalogheaza ca fiind un aparat lipsit de suflet sau de muzicalitate. Hugo este totodata muzical, vioi dar si foarte detaliat, chirurgical pe alocuri.

Il tineam in palma, ma holbam la el si ma intrebam cum naiba l-au facut asa bun si asa mic.

Am folosit Hugo cu Audeze LCD-3/LCD-XC, Sennheiser HD800, Sennheiser Amperior si cu Sony MDR-1R, nu pot comenta cum e performanta sa cu alte casti high-end, insa cu castile testate a fost o potrivire de minune.

Volumul a fost suficient incat sa-mi sparg timpanele, nu am simtit ca ar fi un amplificator de casti de top, insa a pilotat cu usurinta LCD-3. Un amplificator mare si greu de casa cred ca va duce LCD-3 ceva mai bine, insa Hugo a fost mereu foarte aproape de acea referinta si de acel control ultimativ.

Pe Black Sabbath Complete Studio Albums in 24bit/96khz am avut dinamica, am avut lovitura, am avut bass si medii bine definite, iar inaltele au fost detaliate si neabrazive. Albumul Paranoid a sunat extraordinar de bine. Cu ochii inchisi am inteles ca ofera un fundal ca o gaura neagra, sunetele vin de nicaieri, dintr-un vid. Marimea scenei a fost destul de impresionanta, nu am simtim cum sunetele s-ar izbi de un perete imaginar, acestea pur si simplu au plutit catre mine.

Chord sunt renumiti prin faptul ca ofera un sunet bine aerisit, detaliat, plin, bogat, inchegat si putin colorat si Hugo nu este o exceptie. Ascultand Led Zeppelin – Mothership am simtit o naturalete si un sunet bogat incat am fost teleportat instant in anii ’70. Hugo a sunat foarte vioi, natural, chitarile au fost vii, iar tobele mi-au cutremurat timpanele urmatoarea ora. Pur si simplu nu am avut ce sa ii reprosez pe rock-ul vechi, a sunat exact cum mi-am dorit, naturaletea dominanta si dinamica bine puse la punct m-au facut sa mai ascult cateva albume ale formatiei mele favorite.

Sunt unele aparate la care incerci sa cauti nod in papura, sa cauti minusurile si incet dar sigur realizezi ca esuezi, si ca nu prea le gasesti, nu prea sunt minusuri, asa este Hugo.

Personal ma deranjeaza putin design-ul ciudat, luminile curcubeului si numarul de led-uri aprinse atunci cand este redat ceva, nu imi plac RCA-urile – fiind prea putin spatiu intre jack-ul RCA si carcasa, majoritatea conectorilot RCA nu se vor potrivi, cablurile coaxiale sau cablurile interconnect RCA mai groase nu se vor potrivi. Si cam aici ma opresc, restul imi place totul. Calitatile lui sonore sunt excelente, cu siguranta la nivelul DAC-urilor de ~2000 Euro care le-am ascultat sau chiar mai sus.

Ar mai fi un lucru. Desi nu pot spune cu exactitate, presupun ca, caracterul sau neutru si spectrul de frecventa destul de liniar imi spune ca Hugo nu s-ar potrivi prea bine cu sisteme sibilante, daca detineti restul electronicelor sau boxele/casti putin mai sibilante, probabil ca Hugo nu le-ar ascunde aceste minusuri, le va evidentia si mai mult. Hugo in sine nu este sibilant, insa foarte cinstit si onest intr-un fel cu toata muzica redata.

Nu am auzit inalte sibilante, zgariecioase sau sunet uscat, dar cu unele sisteme s-ar putea sa apara usoare urme.

Pe la sfarsitul zilelor mele petrecute alaturi de Hugo am zis sa incerc si niste muzica balcanica – Gothart. Vocile, viorile, acordeonul imediat au inceput sa imi gadile urechile, iar micile sunete ascunse parca ma furnicau. Hugo ofera o scena larga cu o adancime clara si bine definita. Adica se poate zbura imaginar in plan 3D cu usurinta, prin orice inregistrare. Cu Hugo am primit scena adanca, am primit latime si lungime, am primit de toate.

Ascultand jazz si rock putin mai nou (anii ‘90) am inceput sa aud micile imperfectiuni ale masteringului, cum ar fi pornirea amplificatoarelor de chitara (hum) sau plimbarea prin sala a solistilor, zumzaiala din camera de inregistrari si altele. Cu alte cuvinte Hugo este extrem de rezolut si iti arata tot ce este in acea inregistrare. Nu mascheaza imperfectiunile, insa natura sa il face foarte placut pentru orice auditie, pentru orice stil muzical. Auditiile lungi nu induc oboseala aurala, un semn bun.

Mi-a placut Hugo si cu singuranta il voi mai imprumuta pe viitor, un aparat excelent din toate punctele de vedere.

Concluzii:

Hugo m-a impresionat din primul minut cand am citit specificatiile si din prima secunda cand am apasat butonul play. Are sens sa mai continui ? Canta in liga DAC-urilor de cateva mii de euro, dar vine garnisit si cu o sumedenie de functii suplimentare. Cel mai mare soc este atunci cand realizezi ca acest aparat este portabil, alaturi de un player cu iesire digitala precum Fiio X5 se transforma in cea mai performanta solutie mobila pe care o puteti visa.

Am decis sa nu il compar deloc cu alte DAC-uri din acelasi nivel de pret, dar pot spune ca suna la fel de bine, sau in unele cazuri chiar mai bine.

Lipsa unei semnaturi sonice il face un aparat ce poate fi recomandat aproape pentru orice sistem.

M-a incantat pe orice stil de muzica, de la clasica si jazz pana la rock si metale, Hugo mi-a oferit tot ce mi-am dorit. Constructia putin ciudata lasa de dorit, insa dupa ce te obisnuiesti cu led-urile colorate, cu rotita de volum care este un curcubeu in adevaratul sens al cuvantului si daca inveti pe de rost butoanele pe care nu scrie absolut nimic, intr-un final primiti o experienta unica denumita de audiofili orgasm aural ™.

Pro:

– Calitatea constructiei foarte buna
– Conectica excelenta, ofera o tona de functii
– Reda orice format audio, in sfarsit unicul album DSD care il detin poate fi ascultat!
– Sunet rezolut, detaliat, aerisit, dinamic si rapid
– Lichiditate si naturalete rar intalnite
– Lipsit de o coloratura
– Piloteaza casti planar-magnetice, de dinamice nu mai zic

Contra:

– Ascultand noaptea, obtineti un curcubeu frumos pe pereti (poate fi si Plus)
– Jack-urile RCA si microUSB plasate ciudat, nu orice cablu va intra
– Functiile butoanelor le stie numai John Franks
– Nu face cartofi prajiti

1...101112...52 Pagina 11 din 52

Sound News

Tutorial fișiere audio

Asus Essence STX II – review (english version)

High-end Show Munchen 2014

Audiobyte Hydra X+ review

Asus Essence STX II – review

The impossible Chord Hugo

The new Asus STX II is ready!

FiiO X5 – New portable standard

Fiio X5 – noul standard portabil

Imposibilul Chord Hugo

Cele mai comentate articole

Sunet multicanal – ghid practic (updated)

Logitech Z906 review

Test comparativ – bookshelf entry-level

Boxe de podea – test comparativ

Yamaha A-S500 review

Fiio E10-esente tari,sticlute mici