Burson Timekeeper reprezinta un produs aparte, fiind unic in peisajul hi-fi din acest moment. De cand au fost date publicitatii primele poze si informatii despre noul amplificator de putere Burson, am fost curios sa-l vad in realitate si sa-l testez, incitat fiind de abordarea originala a producatorului australian. Asteptarile erau mari, deoarece Burson ocupa un loc important in preferintele mele audiofile.  Soloist si Conductor sunt pentru mine referintele amplificatoarelor de casti solid-state, pe care le consider produse mai reusite decat Bakoon HPA21, HDVD800 sau Meridian Prime.

Constructie si design:

Atunci cand vezi pentru prima data Timekeeper si citesti specificatiile, gandul te duce la clasa D, fiind greu de crezut ca intr-o carcasa atat de mica se poate inghesui un amplificator de putere intr-o formula mai clasica. Ei bine nu, Timekeeper este construit in clasa AB si este o adevarata bijuterie. Carcasa este din aluminiu masiv, fiind practic un radiator urias ce ajuta la racirea componentelor interne, tranzistorii finali fiind lipiti direct de aceasta, astfel fiind posibila o racire eficienta la niste dimensiuni foarte compacte.

La interior aparatul este superb, dupa cum se poate observa si din poze. Componentele sunt de cea mai buna calitate, incepand de la transformatorul toroidal de 300W, izolat pentru limitarea interferentelor cu celelalte componente, si pana la condensatorii Elna Silmic si Elna for audio, nimic nefiind lasat la voia intamplarii.  Fara o atentie sporita acordata acestor componente nu se putea atinge tinta propusa.  Timekeeper ofera o impresionanta putere de 80W/canal in 8 ohmi in modul stereo si o fenomenala putere de 240W/canal in 8 ohmi daca se utilizeaza modul bridge, cifre cu adevarat spectaculoase daca ne raportam la dimensiunile aparatelui.

In modul bridge amplificatorul uneste practic cele doua canale din modul stereo si se transforma intr-un monobloc. Timekeeper are intrari analogice RCA in configuratie stereo, iar in modul bridge este proiectat sa functioneze atat cu intrari RCA, cat si cu intrari balansate XLR. Pentru schimbarea modului de utilizare exista un switch in partea din spate a amplificatorului cu trei pozitii: stereo rca, bridge rca si bridge XLR.

Din primele poze am vazut ca aparatul are in interior un ventilator, solutie mai putin fericita. Nu cred ca trebuie sa mai explic nimanui ca un ventilator, mai ales la aceste dimensiuni, inseama zgomot si mult praf in interiorul aparatului. Producatorul precizeaza ca temperatura aparatului este monitorizata in permanenta de catre un microprocesor si numai in situatii limita ventilatorul porneste. Din fericire se pare ca aceasta limita este destul de departe, deoarece am “chinuit” destul de mult amplificatoarele in teste, pe boxe dificile, si nu am reusit sa pornim ventilatoarele niciodata, indiferent de volum.  Cei de la Burson se pare ca nu au mintit, ventilatorul fiind doar o dubla asigurare ca aparatul va functiona in parametrii optimi chiar si in cele mai vitrege situatii.

Modul de testare:

Am testat aparatele in atatea moduri si configuratii diferite incat ar ocupa prea mult spatiu sa descriu cu lux de amanunte intreaga procedura. Ca sa fiu mai scurt, va spun ca am testat Timekeeper atat in varianta stereo, cat si in cea bridge, atat in versiunea RCA impreuna cu preamplificatorul Conductor, cat si in varianta balansata impreuna cu preamplificatorul Bladelius Sigyn. Sursele de sunet au fost dac-ul din Conductor si un dac extern de la Chord Electronics, modelul QBD76 HDSD.

Am utilizat o gama destul de larga de boxe, atat de raft cat si de podea, de la Dali, Dynaudio si Raidho Acoustics, iar rezultatele au fost foarte interesante, dupa cum veti vedea.

SUNETUL

Stereo vs bridge mode:

In toate configuratiile testate am folosit atat modul bridge, cat si modul stereo si diferentele s-au pastrat aproape constante. In bridge mode, scena a fost mai extinsa, instrumentele au sunat mai précis, cu mai mult aer intre ele, iar dinamica a crescut considerabil. In anumite configuratii, cu Dynaudio Focus mai exact, am remarcat si un plus evident in zona mediilor joase, sunetul fiind mai plin, iar timpanele au receptionat o cantitate mai mare de informatie sonora. Totodata controlul basului a fost mai bun, rezerva mult mai mare de putere fiind probabil cea care a facut diferenta aici.

In toate configuratiile am ascultat initial in modul stereo si ulterior in modul bridge, si de fiecare data am pastrat acelasi sentiment: cand ascultam stereo cu un singur Timekeeper sunetul era foarte bun,  dupa care configuratia bridge mi-a dezvaluit o noua dimensiune a sistemului ascultat. Nu stiu daca diferentele intre stereo si bridge sunt de la simplu la dublu precum suma de bani, deloc mica,  ce trebuie scoasa din buzunar, dar cu siguranta ca diferentele sunt suficient de mari incat sa te puna pe ganduri. Nu ma intelegeti gresit, Timekeeper a avut o prestatie excelenta in modul stereo in toate configuratiile, dar audiofilii infocati vor intelege ce vreau sa zic. Dupa ce asculti doua Timekeepere si percepi diferentele, ramane undeva in suflet acel microb atat de devastator pentru buzunar denumit UPGRADE!

Pe parcursul celor trei zile in care le-am tot ascultat am constatat ca Timekeeper functioneaza optim dupa cel putin 10-15 minute de incalzire. In momentul in care este rece, sunetul pare si el “inghetat”, strans, pierde din stralucire. Recomand testarea / audierea aparatelor numai dupa o perioada de incalzire.

Switch-ul RCA/XLR/bridge este proiectat destul de prost. Subdimensionat si cu o cursa intre cele trei pozitii de mai putin de jumatate de centimetru, a reprezentat o adevarata provocare la fiecare reconfigurare a sistemului.

Timekeeper cu Dynaudio Focus:

Sinergia dintre electronicele Burson si seria Focus de la Dynaudio este cu adevarat magica. Am folosit bookshelf-urile Focus 160 si standfloor-urile 260 si in ambele variante sunetul ramane unul de top. Dintre toate boxele testate cu Timekeeper fara discutie ca seria Focus sunt de departe cele mai potrivite. Foarte rar am auzit seria Focus sa presteze la un nivel atat de inalt. Sunetul a avut de toate, scena larga, rezolutie, viteza, bass plin si foarte bine controlat, microdetalii. Carmina Burana sub bagheta lui Robert Shaw in configuratia cu doua Timekeepere in bridge si Focus 260 a fost o experienta coplesitoare.

In configuratia bridge, Timekeeper cu Focus 160  a fost sensibil mai bun decat sistemul meu de acasa, cu Focus 160 si amplificator Simaudio Moon 340i, o marca cunoscuta pentru potrivirea foarte buna cu boxele Dynaudio. Micutele monoblocuri Burson m-au pus serios pe ganduri si singurul motiv pentru care portofelul sta momentan linistit este ca fetita mea de 1an si jumatate nu ma lasa sa ascult prea multa muzica in nici o configuratie.

Timekeeper cu Dynaudio Contour:

Contour S1.4 sunt unele dintre cele mai bune boxe bookshelf pe care le-am ascultat vreodata, indiferent de marca si de pret.  Dezvolta o energie aproape imposibil de imaginat pentru o pereche de boxe de raft, iar bass-ul poate umple cu usurinta o camera de 20mp sau chiar mai mare.  Cu Timekeeper S1.4 au avut o prestatie foarte buna, mai ales in configuratia bridge, dar au fost in umbra mai ieftinelor Focus 160. Sunetul a fost destul de apropiat intre cele doua modele de boxe, diferentele fiind un soundstage mai larg si un midbass mai prezent la seria Focus.  Practic plusurile seriei superioare au fost anulate de potrivirea exceptionala dintre Timekeeper si Focus, concluzia finala fiind ca in aceasta configuratie sistemul mai ieftin a sunat mai bine. Remarcabil si de tinut minte!

Timekeeper cu Raidho:

Cele mai scumpe boxe din acest test sunt de departe si cele mai pretentioase. Boxele Raidho se potrivesc cu foarte putine amplificatoare, cu si mai putine surse si au nevoie de cabluri scumpe. Nu sunt un fanatic al cablurilor, consider ca importanta lor este in 90% din cazuri exagerata, iar preturile sfideaza de multe ori orice regula a bunului simt. Nu este cazul atunci cand vine vorba de sisteme cu boxe Raidho, aici chiar am avut ocazia sa observ diferente substantiale intre diverse cabluri.

Burson Timekeeper nu s-au potrivit prea bine cu Raidho S2.0, sunetul fiind apreciat in unanimitate de intreaga asistenta ca fiind mult sub potentialul boxelor sau al amplificatoarelor. Muzica a sunat sters, lipsita de viteza, parca fara vlaga. Nu am identificat foarte exact care a fost motivul pentru care lucrurile nu au stralucit, rezultatul fiind oarecum scontat, nefiind prima experienta de acest gen. Boxele Raidho au o prestatie fenomenala pe electronice Chord sau Jeff Rowlland si in rest…cam liniste. Probabil mai sunt firme capabile sa le aduca la potentialul lor real, dar posibil tot din zona de preturi astronomice.

Timekeeper cu Dali Epicon:

Boxele Dali Epicon 2 si Epicon 6 s-au dovedit niste partenere extrem de rafinate, demne de calitatile amplificatoarelor Burson. Rezolutia excelenta a celor mai bune boxe Dali aflate in productie se impleteste armonios cu caracterul usor dark al Timekeeper-ului. Redarea tranzientilor este una dintre cele mai uimitoare caracteristici ale acestei combinatii, cea mai reusita din acest test dupa cea cu seria Focus. Per total, cred ca cel mai bun sunet l-am obtinut cu seria Epicon, dar seria Focus care costa mai putin de jumatate au prestat exceptional, fiind foarte aproape de flagship-urile Dali, si le consider castigatoarele testului.

Timekeeper cu preamplificator Bladeius Sigyn:

In majoritatea testelor am utilizat pe post de dac si preamplificator un Burson Conductor asa cum era si logic, Timekeeper fiind practic amplificatorul de boxe pereche al acestuia. Pentru ca am dorit sa vedem si cum se comporta Timekeeper pe intrarea XLR, am folosit un preamplificator Bladelius Sigyn, Conductor fiind utilizat doar din postura de DAC in acest caz. Diferentele nu au fost mari intre cele doua solutii, cu un plus pentru Bladelius la capitolul viteza si un minus la capitolul bass.  Marele plus in schimb pentru Bladelius Sigyn a fost insa faptul ca are telecomanda, lucru care lipseste cu desavarsire la Burson Conductor, un aspect care merita mentionat si care face utilizarea acestuia destul de dificila. Pentru casti nu este o problema, de obicei amplificatoarele de casti stau pe birou, la indemana utilizatorului, in shimb in cazul boxelor problema este mai delicata.  Personal prefer un oarecare compromis de calitate sau un pret mai ridicat in schimbul unei usurinte sporite in utilizare. Sper ca in viitor Burson sa ofere si un preamplificator cu telecomanda pentru Timekeeper, vor fi o oferta mult mai atragatoare decat in prezent.

Concluzii:

Burson Timekeeper este fara indoiala o un produs superb, construit cu migala si deosebit de muzical. Dimensiunile compacte si posibilitatea de a fi utilizat in configuratie stereo sau bridge il transforma intr-un aparat unic, extrem de flexibil. Il vad utilizat ca amplificator stereo de birou in tandem cu Burson Conductor, sau in configuratii dual monoblock in sisteme cu pretentii, eventual imperecheat cu un preamplificator cu telecomanda. Nu in ultimul rand dimensiunile compacte il fac viabil si ca amplificator de putere pentru sisteme multicanal din zona celor cu pretentii mari de calitate.

Experienta acestor teste mi-a reconfirmat inca o data daca mai era cazul ca suma unor echipamentele de calitate nu este suficienta pentru a forma un sistem bun si potrivirea intre ele este o trasatura esentiala pentru a obtine un sunet la cel mai inalt nivel.  Un sistem bine inchegat si ales cu grija poate surclasa cu usurinta o adunatura de echipamente mult mai scumpe, dar imperecheate la intamplare.

Pro:
-calitate constructiei excelenta.
-prestatie foarte buna cu boxe dificile.
-mid-bass carnos, spectaculos.
-putere uriasa raportata la dimensiunile exterioare.
-un produs unic, innovator.

Contra:
-lipsa unui preamplificator pereche adecvat.
-pretul ridicat al unei configuratii dual bridge.
-switch-ul rca/xlr/bridge de calitate mediocra.

Uneori sistemele foarte scumpe sunt greu de evaluat, deoarece isi ating potentialul maxim in conditii speciale. Un alt factor care face evaluarea si mai dificila este pretul, da ati auzit bine, pretul. Atunci cand stii ca ai in fata un sistem a carui cost de achizitie este stratosferic, este normal ca si asteptarile de la acesta sa fie uriase, cautand cu disperare o justificare pentru niste sume ridicole. Tinand cont de aceste observatii va voi povesti o experienta personala traita in compania unor nume mari si foarte exclusiviste din domeniul audio: Magico, Boulder, Constellation.

Magico Technology este o companie aparte in lume boxelor foarte scumpe: incintele lor au o abordare complet diferita, avand o constructie bazata foarte mult pe metal, schelet masiv dintr-o singura bucata, definitivat ulterior prin adaugarea de panouri. Intreaga constructie arata “magico” si nu minte cu nimic, chiar este. Pana si un ochi mai putin avizat poate remarca cu usurinta ce frumos si lejer se joaca cei de la Magico cu metalul, foarte probabil daca ar avea solicitari ferme ar putea construi fara prea mari batai de cap un submarin performant, un tank de asalt sau un nou batmobil :).

Boxele pe care le-am ascultat intro faza preliminara au fost Q3, ulterior definitivand experienta cu o pereche de Q5, o prezenta eleganta si discreta. Cand te apropii de ele incepi sa-ti dai seama ca ai in fata ceva cu totul special. Le dai ocol si observi ca panoul din spate are o infinitate de suruburi si deja intuiesti ca este una dintre cele mai complexe incinte acustice construite vreodata. Daca din punct de vedere al dimensiunilor Q5 intra in categoria boxelor de podea de dimensiuni medii spre mari, masa lor este strivitoare, 190kg fiecare! Boxe cu greutate, ce sa mai vorbim. Restul sistemului a fost si el foarte exclusivist. Transport Burmester, convertor D/A Boulder, preamplificator Constellation si amplificator de putere Boulder. Mai era in peisaj si un pick-up superb dar memoria-mi joaca feste si nu mai tin minte ce marca era.

Am plecat la prima auditie de la premisa ca Boulder este una dintre firmele mit din industria high-end, de Constellation stiam ca au in spate un dream-team de ingineri cu state vechi in domeniu, iar Magico erau de multe ori cotate ca cele mai bune boxe din lume. Inarmat cu aceste informatii am trans aer in piept sa-mi oxigenez materia cenusie, mi-am strans bine cureaua la pantaloni, am ciulit urechile si am inceput sa ascult. Prima auditie cu boxele Q3 a fost interesanta, a fost prima legatura cu ceea ce inseamna Magico, dar… a lipsit ceva. Am asteptat pana la ultima melodie sa inceapa spectacolul, sa-mi creasca pulsul la un ritm inalt, sa-mi clipeasca ochii, orice.  Ceva nu s-a legat, poate camera, poate genurile muzicale ascultate, poate starea mea de spirit, cine stie…

La cea de-a doua auditie am ascultat direct modelul Q5, intr-o alta camera, alt sistem. Am alternat cd-urile cu viniluri de foarte buna calitate. A fost mult mai bine, jazz-ul vechi a sunat cald, placut, rafinat. Se simtea ca sistemul este unul scump, de rasa. Era fara doar si poate un progres major, dar nici de aceasta data nu fost entuziasmat de ceea ce am auzit. Aveam desfasurat in fata ochilor un sistem a carui cost de achizitie se apropie de cea a unui elicopter, deci nu trebuie sa suna foarte bine, trebuie sa sune senzational, perfect. Si nu a sunat asa.

Prin amabilitatea proprietarului, un domn in adevaratul sens al cuvantului, am fost invitat la o noua auditie dupa cateva luni, timp in care s-a lucrat intens la optimizarea sitemului, in special pe partea de pozitionare a boxelor si alimentare. Rodajul era si el aproape complet, timpul imi permitea o audite mai lunga, eram pregatit sa le acord toata atentia mea. De aceasta data astrele s-au aliniat perfect, pentru ca boxele Magico Q5 au fost cu adevarat magice. Am ascultat lucruri pe care le stiam foarte bine si altele in prima auditie. Sistemul a disparut ca prin farmec si a ramas doar muzica.  Pianul, cel mai complex si mai greu de reprodus instrument muzical a sunat divin, cea mai realista prezentare care mi-a fost dat sa o aud vreodata de la un sistem audio. Tsuyoshi Yamamoto Trio – Midnight Sugar a sunat mai bine decat oricand, pur si simplu simteam in piept cum vibreaza corzile pianului, aproape ca simteam mainile artistului mangaind clapele de fildes. Nu am avut ocazia sa-l ascult live pe Harry Belafonte dar boxele Q5 au reusit sa-l aduca foarte aproape de mine. Era viu, era live, era acolo langa mine in camera si transmitea acea emotie pe care de obicei nu o intalnim decat in concerte.

Diferentele intre cele trei auditii au fost majore. A fost o experienta placuta din care am avut multe de invatat. Un sistem scump mi-a predata o mica lectie despre ceea ce insamna rabdare, echilibru si entuziasm. Mi-am schimbat perceptia despre ceea ce se poate obtine de la un sistem cu munca si pricepere si mi-a intarit inca o data convingerea ca foarte multe echipamente scumpe sunt folosite foarte departe de adevarata lor capacitate. Sunt fericit ca am avut posibilitatea sa ascult cu adevarat ceea ce inseamna Magico, o marca speciala si un sunet pe masura.