Piata castilor de gaming este in continua expansiune si daca acum cativa ani aveam un numar rezonabil de producatori si de modele, in acest moment asistam la o adevarata inflatie de noi aparitii cu nume din ce in ce mai pompoase. Pana aici lucrurile nu sunt deranjante, dar in momentul in care am experimentat calitatile sonore ale acestor produse am fost in cele mai multe cazuri dezamagit, majoritatea sunand mediocru, departe de ceea ce isi doreste un pasionat al sunetului de la o pereche de casti.

DESCRIEREA:

Avand intiparita in minte situatia descrisa mai sus am primit de la Asus cele mai noi si mai avansate casti pe care le au in oferta, modelul Vulcan Pro. Prezentate pentru prima data anul acesta la Computex in Taiwan, modelul Vulcan Pro este practic identic cu modelul Vulcan ANC cu mentiunea ca versiunea PRO beneficiaza de un microfon putin mai lung si are in pachet si un cablu USB dotat cu un procesor digital de sunet (Rog Spitfire).

Vulcan Pro face parte din seria ROG (Republic of Gamers) a celor de la Asus si asa cum era de asteptat, ambalajul si continutul este spectaculos. Totul arata foarte bine, de la cutia de carton si pana la borseta speciala in care se transporta castile, aceasta avand forma de scut, inspirata din sigla ROG. Castile arata si ele la superlativ, rosul aprins al cupelor aducandu-mi aminte de motocicletele Ducati pe care le aveam in showroom pe vremea cand lucram in domeniu :).

Unul dintre lucrurile care mi-au placut foarte mult la Vulcan Pro este posibilitatea de a detasa microfonul in cazul in care nu aveti nevoie de el, astfel transformandu-se in niste casti normale. Excelent! Alte caracteristici pozitive ar fi faptul ca se pliaza, fiind astfel usor de transportat in borseta speciala, si firul pe o singura parte care este detasabil. Design-ul circumaural impreuna cu earpadurile foarte moi si headband-ul captusit le fac sa fie foarte comode, Vulcan Pro fiind printre cele mai comode casti inchise pe care le-am folosit vreodata. Pentru ca pachetul sa fie complet, cei de la Asus au dotat standard castile si cu un adaptor 2 pin pentru utilizarea in avion.
 
Specificatii tehnice:

SUNETUL:

Gaming:

Impulsionat de noul patch de la Diablo 3 si cu ceva chef de DOTA dupa o pauza destul de lunga, am folosit intensiv  Vulcan Pro timp de o saptamana. Privite din punctul de vedere al unui gamer castile se prezinta bine, fiind comode, cu o izolare foarte buna a sunetului, inclusiv atunci cand nu este activata functia ANC (pana la 30db dupa specificatiile celor de la Asus), iar microfonul flexibil functioneaza ireprosabil.

Castile au un bass pronuntat, frecventele joase fiind dominante in majoritatea cazurilor, un lucru care in jocuri precum cele mentionate mai sus nu deranjeaza. Izolarea fonica aproape completa de mediul exterior si  capacitatea castilor de a furniza cantitati mari de bass ofera o senzatie de imersiune totala in Diablo 3. Rezultate bune am avut si atunci cand am jucat CS sau Dota, exploziile grenadelor sau focurile de arma avand forta necesara.

DSP-ul ROG Spitfire ofera o calitate a semnalului mai buna decat iesirea standard a unui laptop sau a unei placi de baza desktop, dar nu poate rivaliza cu o placa de sunet din categoria superioara. In jocuri am utilizat alternativ ROG Spitfire si Asus Xonar Xense One si la fiecare schimbare am simtit diferente notabile in defavoarea solutiei USB. Cele trei functii pe care le ofera sunt utile in situatii particulare, dar nu le pot lauda prea mult, pe desktop-ul meu nu le-am gasit decat partial utilitatea, probabil daca foloseam un laptop situatia se schimba destul de mult.

Amp:  atunci cand este activate, se obtine un volum mai mare. Daca tinem cont de faptul ca Vulcan Pro au randament bun, nu am simtit nevoia sa o folosesc.

Surround: activeaza un algoritm de virtualizare a sunetului 7.1, asemanator cu Dolby Headphones. In filme aduce un plus de spatialitate, dar in jocuri am preferat varianta clasica, stereo.

Fps: special pentru aceasta functie am reinstalat batranul CS pe calculator. Fps este un algoritm care amplifica sunetele din fundal, fiind astfel mai usor de auzit si pozitionat. La inceput suna putin ciudat, nenatural, dar cu timpul te obisnuiesti si ai un minuscul avantaj. Zic minuscule, pentru ca se pare ca modul Fps nu m-a ajutat prea mult, am iesit de fiecare data ultimul pe fiecare harta :).

ACTIVE ANC: probabil ca a fost gandita pentru medii foarte zgomotoase sau lanparty-uri cu gameri nervosa, pentru ca in viata de zi cu zi nu prea isi are utilitatea. Izolarea fonica pasiva a castilor este atat de buna incat nu prea se justifica folosirea ei in mod normal, dar probabil cei de la Asus au dorit sa fie mai catolici decat Papa si au considerat ca este mai bine sa fie, decat sa lipseasca. ANC detecteaza zgomotul ambiental cu ajutorul unui microfon aflat pe exteriorul castilor si cu ajutorul unui procesor emite in casti sunete pe anumite frecvente pentru a-l anula.

Muzica:

In muzica am dorit sa ascult castile cat mai aproape de potentialul lor maxim si am mutat auditiile pe Xonar Essence One, cea mai buna sursa de semnal din oferta celor de la Asus, capabila sa conduca in conditii bune inclusiv monstrii precum Audeze LCD2 sau Sennheiser HD800.

Cu Essence One ca sursa si amplificare, castile au avut o prestatie ceva mai buna decat in cazul DSP-ului USB sau a placii interne Xense, fara insa a se schimba in mod decisiv. Am avut parte de un sunet ceva mai detaliat, dar echilibrultonal a fost in continuare perturbat de bass-ul in exces pe care il ofera castile.

Frecventele medii si inalte sunt mai retinute, rezolutia castilor fiind usor peste medie. Daca pe muzica hip-hop sau techno nu sunt probleme majore, atunci cand am ascultat Celine Dion sau James Blunt castile au sunat destul de sters, lipsite de precizie si rafinament. Un exemplu clar a fost piesa „Vaya con Dios – Don’t cry for me , Louie”. In momentul in care intra contrabasul in actiune, acesta acopera aproape in totalitate restul instrumentelor,  suprapunandu-se inclusiv peste vocea artistei.

Soundstage-ul este decent pentru o pereche de casti inchise, fiind suficient de larg pentru a oferi o experienta muzicala placuta, scena fiind amplasata destul de aproape de ascultator.

Un mare minus al acestor casti este lipsa de precizie a bass-ului, oferit in cantitati mari, dar slab la capitolul control si atac. Probabil s-a dorit obtinerea unui impact maxim in jocuri in detrimentul rafinamentului si muzicalitatii.

CONCLUZII:

Asus ofera prin Vulcan Pro cele mai complete casti de gaming de pe piata, modularitatea si dotarile incluse fiind cu adevarat deosebite, toate completate de un design cu adevarat senzational. Din pacate, la fel ca toate castile destinate gamerilor pe care am avut ocazia sa le testez, pierd puncte importante exact acolo unde conteaza cel mai mult – la calitatea sunetului.

PRO:

– design foarte reusit.
– calitatea materialelor foarte buna.
– dotari standard exceptionale.
– izolare foarte buna a sunetului.

CONTRA:
– bass lipsit de precizie.
– mai putin recomandabile pentru muzica.
– DSP-ul USB din pachet de calitate medie.

Sunt fericit sa va anunt  ca am primit prima pereche HD700 din Romania, pentru teste.

Modelul a fost anuntat anul trecut,  fiind o alternativa a modelului HD800. Acest model a fost conceput ca fiind o imbinare intre modelul HD650 si HD800. De la anuntarea  modelul  HD700 pe internet au aparut nenumarate zvonuri si ipoteze  precum ca driverul ar fi o combinatie de sunet intunecat si lichid al  modelului HD650 plus rafinamentul si detaliul/precizia HD800.

Mai jos veti gasi impresiile mele si voi incerca sa explic daca intradevar este un mariaj fericit intre HD650 si HD800.

Descrierea fizica:

La exterior castile seamana destul de mult cu modelul de top, cupele sunt cu aproximativ 30% mai mici (cam de dimensiunea HD650), castile oferind acelasi confort ca si HD800, insa materialele folosite sunt ceva mai ieftine. Castile sunt construite complet din plastic, adio parti metalice. totusi  constructia in sine pare a fi solida si  rezistenta in timp. Confortul suprem oferit de aceste casti te face sa asculti ore in sir fara sa simti  oboseala.

Driverul  a suferit si el modificari: este mai mic ca dimensiune, iar asa numitul ring driver are diagonala de 40mm la HD700 fata de 56mm la HD800. Acest aspect  are un impact destul de important in rezultatul final: sunetul.

Cablul este detasabil, fara a fi insa  balansat, de asemenea nu are cate doua  fire in fiecare parte, jack-urile de conectare sunt mono de 2,5mm. Daca va doriti un system balansat, trebuie  sa schimbati tot cablul, nu doar sa remufati, cum era in cazul surorii mai mari HD800.

Caracterul Sonor:

Ca sa-mi  fac o impresie cat mai corecta si obiectiva asupra acestui model, a fost  de la sine inteles ca trebuie  sa le compar cu varful de serie- HD800.

Rezultatul a fost unul destul de interesant.  O prima impresie ar fi  ca  modelul HD700 a copiat destul de mult caracterul HD800, insa totul suna mai mic si putin mai ascutit.

HD700 are o scena relativ mare, insa nu la fel de grandioasa precum HD800, datorita acestui fapt, sunetul a devenit usor mai intim si mai bidimensional.

In pasajele mai aglomerate a fost un pic mai grea  plimbarea printre instrumente, insa per total castile au un caracter foarte aerisit si amplu.

Basul are aceeasi autoritate, insa trebuie trezit cu un amplificator solid state potrivit, sau cu unul bazat pe lampi.

Este de remarcat faptul ca, pe modelul HD700 basul nu mai este redat pe mai multe substraturi, layering-ul nu mai este asa pronuntat, se creeaza impresia unui  bas ce ar avea 1-2 note, fata de 3-4 cat ar trebui sa fie.

De asemenea datorita sunetului mai intim si mai aproape de ascultator, basul este mai bine conturat si mai predominant, decat in cazul HD800 – un aspect  foarte pozitiv, avand in vedere ca  modelul HD800 duce lipsa de un bas adanc si cu lovitura. Insa HD800 castiga puncte importante prin redarea mai multor nivele de bas.

Stim ca HD800 are un caracter destul de liniar si axat putin de inalte, avand frecventele medii un pic uscate. Ei bine frecventele medii ale HD700 sunt si mai putin pronuntate, pe alocuri chiar uscate, dand senzatie de sunet fara substanta si lipsit pe alocuri de naturalete.

Per total vocile si instrumentele pe corzi se aud foarte detaliat, o singura remarca: vocile masculine nu au impactul pe care l-as fi dorit iar viorile suna putin strident.

Pe HD700 am preferat sa ascult muzica mai veche, in special Beatles, The Doors si Deep Purple, muzica care este mai plina de frecvente medii, ceva mai naturala si mai calda. Se muleaza perfect pe caracterul castilor si se obtin satisfactii deosebite.

Frecventele inalte au suferit si ele mici schimbari fata de HD800 – au devenit mai abundente si cred ca este unicul minus serios de care ma pot agata. HD800 deja aveau inaltele hiper detaliate si destul de ascutite pe alocuri,si din pacate HD700 le accentueaza si mai mult. Pe unele piese noi, unde frecventele inalte sunt mai abundente, aproape ca nu se poate asculta, sunetul fiind deranjant iar inaltele taioase.

HD700 prefera sistemele calde, cu multe medii si bas, lampile vintage ar merge de minune cu aceste casti la fel si un DAC mai relaxant si mai intunecat.

Punct forte al acestor casti este reprezentat de imaginea stereo extreme de bine redata, de asemenea adancimea si pozitionarea intrumentelor fata de ascultator. Avand un sunet mai intim, ne putem usor concentra asupra oricarui instrument dorim,  este usor sa te plimbi prin sala de concert (in cazul albumului live care il ascultam). In special am apreciat muzica celor de la Fatoumata Diawara si Dobet Gnahore pentru intimitatea si caldura adusa pe HD700.

Castile nu sunt foarte pretentioase cu amplificarea, avand 150 Ω si o sensibilitate ridicata. Castile pot fi folosite si cu amplificatoate de casti mai slabe. Pe Burson Soloist am folosit rotita de volum pe la ora 12 (pe medium gain), pe cand pe HD800 a stat la ora 3. De curiozitate am testat si pe combo-ul FiiO E17 + E09K si rezultatul a fost unul pozitiv. Mediile si basul au fost prezente iar inaltele au fost usor calmate.

Castile nu au nevoie de amplificare puternica insa au nevoie de una cat mai rafinata pentru a ne oferi frumoasele detalii pe care le poseda.

Le-am incercat si pe playerul portabil Sandisk Sansa Clip+, la volumul maxim a fost ok, insa cred ca este nevoie de un ajutor extern, sunetul devenind mai palid si complet fara substanta sau viteza, probabil ca un amplificator portabil si-ar face treaba cu brio in cazul solutiilor portabile.

Castile au fost testate si  pe Burson HA-160, pe langa capul de serie Soloist. Intre cele doua amplificatoare a fost o diferenta destul de clara pe HD800, insa pe HD700 diferentele au fost minine, de aici putem conluziona ca puterea superioara a Soloist-ului nu aduce nici un avantaj pentru HD700, acesta fiind gandit mai mult pentru casti monstruoase precum ortoplanarele Audeze sau HiFiMAN.

Schimbarea de sursa a fost simtita imediat, chiar daca HD700 nu au acel detaliu hiper-realist al  castilor HD800, schimbarea DAC-ului in lantul audio este sesizabila cu lejeritate. Recomand un DAC cat mai detaliat si mai cald/intunecat pentru aceste casti.

Unicul regret pe care il am in urma auditilor cu HD700 este ca cei de la Sennheiser nu au imbinat asa cu mi-as fi dorit sunetul HD650 si HD800. Speram sa regasesc in acest produs mediile calde si basul adanc al HD650 si detaliile, inaltele HD800 intr-un singur pachet. In schimb am primit  o varianta de HD800 mai putin performanta, la fel de comoda si mult mai putin mofturosa.

Concluzii:

Castile se prezinta bine in ceea ce priveste prestatia sonora, din pacate nu poate fi catalogata ca una care merge pe toate stilurile muzicale si nici una care ar merge cu orice sursa audio, matching-ul trebuie bine gandit, altfel poate iesi un sunet prea strident sau prea uscat.

Mi-a placut calitatea constructiei chiar daca e in totalitate din plastic, confortul este ridicat iar cablu cu mici diferente se ridica la aceeasi calitate ca si la HD800.

Personal, am preferat intotdeauna sunetul mai cald al castilor Audeze LCD-2, mai putin strident decat ceea ce ofera  HD800. Este posibil ca iubitorilor  de inalte hiperdetaliate si a mediilor mai putin accentuate sa aprecieze mai mult aceste casti.

De amplificare nu va faceti griji, daca detineti deja un amplificator decent, nu cred ca este nevoie de un upgrade. O placa audio mai rasarita isi va face treaba acceptabil (Xonar ST/STX), fara a se intelege din acest lucru ca astfel de produse va pot dezvalui potentialul maxim al acestor casti. Pana la un anumit nivel si miculete FiiO E10 si E17 au facut fata si am obtinut rezultate surprinzator de bune, calmand inaltele si adaugand putina substanta pe medii.

Pro:

– Constructie solida, cablu detasabil
– Confort ridicat,  sunt usoare
– Imagine stereo si adancime bine puse la punct
– Sunet detaliat

Contra:

– Frecventele au forma literei U, neliniare
– Sunet putin anemic, uscat
– Inalte tipatoare, obositoare

Echipamente folosite pentru review:
Chord QBD76HD, Burson Soloist, HA-160, Sennheiser HD800, HD700, Audeze LCD-2 si cabluri de alimentare AudioQuest NRG4, cablu interconect AudioQuest Niagara.

Australienii de la Burson Audio continua sa se extinda lansand noi produse care de fiecare data sunt bine primite de catre public. Si anul acesta ne-au bucurat cu noua lor linie de produse: Musician Series.

Burson Audio Soloist (4.299 Ron) este primul produs din aceasta serie si este rivalul direct al lui Burson HA-160 (2.150 Ron).

Dupa cum bine stiti, imi place sa ascult muzica la casti seara tarziu si am fost pur si simplu obligat sa ascult noua creatie a celor de la Burson. Aparatul Burson Audio Soloist este un amplificator de casti si preamplificator ce promite perfomante deosebite.

Acest model, ca si celelalte produse din oferta Burson, este construit din aluminiu cu grosime de 6mm, o adevarata traditie a companiei, aparatul avand o constructie dea dreptul impresionanta: rotita de volum are 24 de pasi, exista 3 pozitii de gain, 3 intrari analogice, o iesire de 6,5mm TRS si una de preamp.

Ca marime, are exact dimensiunile modelului DA-160 si HA-160 si cantareste aproximativ la fel, 4.5kg.

Dimensiunea fiind la fel, functiile aproape identice ca si in cazul HA-160, ok! – de ce atunci pretul premium ?

Voi incerca sa raspund la aceasta intrebare, si pentru a distinge cat mai bine diferentele si asemanarile, voi compara Burson Soloist cu HA-160 pe acelasi DAC – Chord QBD76HD.

In primul rand, ma bucura mult faptul ca acum sunt trei intrari, fata de una, si iesirea de preamp este un bonus selectat cu atentie.

Aparatul are acum numai o iesire de casti, in schimb ofera pentru prima data trei nivele de gain (low/medium/high) pentru o tunare cat mai fina a volumului. Acum cele 24 de pozitii nu mai sunt o problema, gain-ul ajutandu-ne sa alegem volumul potrivit.

Am laudat in review-ul HA-160D de anul trecut, componentele discrete si decizia companiei de a nu folosi amplificatoare operationale (op-ampuri) si de a crea in-house componente discrete  performante tunate, pentru o redare a muzicii cat mai discrete.

Recent compania a creat un nou op-amp discret, ce foloseste doar 21 de componente, in HA-160/160D s-au folosit 32 de componente, iar un op-amp obisnuit foloseste in jur de 50 de componente prin care trece semnalul audio.

Regula audiofila spune ca: cu cat drumul semnalului audio este mai scurt, cu atat este mai bine; de asemenea, un numar mare de componente audio pot modifica semnalul initial, astfel influentand rezultatul final; mai putine componente inseamna automat un sunet mai apropiat de realitate si de ceea ce a dorit artistul sa ne transmita.

Datorita noului op-amp si a unei noi surse toroidale s-a obtinut si o distorsiune armonica mai joasa fata de modele precedente, acest aspect favorizand detaliile si spatialitatea. Ca si in modelele precedente, si aici s-au folosit componente audio de inalta performanta: condensatoare ELNA Silmic 2, rezistente DALE, toroidal ultra low noise si potentiometrul de volum in 24 de pasi.

Si probabil cea mai importanta schimbare ar fi: Puterea.  Forta bruta a crescut aproximativ de 4 ori, acum amplificatorul ofera 4W per canal in 16 de ohmi, fata de 1W in cazul  HA-160.

Specificatiile detaliate le gasiti mai jos:

Measurement

Input impedance: 36.5 KOhms
Frequency response: ± 1 dB 0 – 50Khz
Signal to noise ratio: >96dB
THD: <0.03% at 30ohm with 1W ouput
Channel separation: >73dB
Output power: 4W at 16 Ohms
Input impedance: >8K Ohm @ 30 Ohm, 1W
Output impedance: <1 Ohm @ 30 Ohm, 1W
Power dissipation: >25W, internal, regulated power supply

Inputs
3 x gold plated RCA (line level input)
Outputs
1 x headphone jacks 6.35mm
1 x RCA Pre Amp output

O data ce am vorbit despre design si specificatiile tehnice, sa trecem la partea cea mai importanta – sunetul.

Daca ar fi sa caracterizez amplificatorul doar prin cateva cuvinte, atunci aspectele definitorii ar fi: muzicalitate, aerisire, rafinament, rapiditate si controlul absolut.

Per total, amplificatorul imprumuta aceleasi puncte forte ale HA-160/160D precum:  tonul natural, sunetul carnos, rapid si melodios, textura, dar in acelasi timp adauga in plus o mica doza de realizare tehnica, cum ar fi controlul absolut al LCD-2 (care sunt greu de controlat), bass-ul adanc si imaginea stereo mai bine prezentata.

Pentru inceput am ales cateva piese jazz din propria colectie. Pe unele din aceste piese HA-160 se chinuie sa redea imaginea stereo corecta si amplasarea exacta a instrumetelor, dar pentru ca Soloist are un sunet mai aerisit, instrumentele devin mai distante unele fata de altele, parca ar avea mai mult spatiu intre ele, in acelasi timp fiind aruncate din mai multe directii. Soloist ofera un sunet mai amplu, mai extins si mai larg, in acelasi timp putin mai detaliat, parca trece mai multa informatie de la DAC la amplificator. Chitarile acustice pe HA-160 se amesteca usor cu decorul, creand senzatia de muzica putin mai aglomerata, pe Soloist au fost clar delimitate si asezate distinct de restul.

Vocile pe ambele amplificatoare au avut acelasi ton cremos, plin de substanta. Pe ambele am apreciat corzile si pianul, diferentele fiind mai mici sau neperceptibile pe aceste instrumente.

Contrabasul si pe alocuri tobele au avut un atac mai precis, iar frecventele joase au coborat mai jos pe Soloist, de asemenea decay-ul este mai scurt pe Soloist, un plus, dar si un minus. Decay-ul scurt este foarte placut pe muzica ritmata, insa pe muzica extra lenta am preferat decay-ul putin mai lung si romantic al HA-160.

Trecand pe muzica clasica, am fost placut surpins ca ambele amplificatoare trec cu brio testul de aglomeratie. Ca si in cazul muzicii Jazz, aici am simtit totusi o delimitare a instrumentelor mai precisa pe Soloist, o scena mai ampla si in general un sunet aerisit. Pe Antonio Vivaldi inregistrat de Chesky Records am simtit cum mi se ridica parul din cap, sunetul fiind extrem de detaliat, fiecare miscare in sala sau zgomot, fiecare nota are o textura aparte, o nuanta diferita. Soloist trece cu brio testul muzicii clasice, sunetul fiind aerisit, muzical, si parca te invita sa asculti mai mult.

Dat fiind ca ambele amplificatoare au ca puncte forte, viteza, atacul, bass-ul si media spectaculoasa, a fost obligatoriu sa le testez pe ambele pe muzica electronica si rock/metal.

Wow!

Cata energie, precizie si lovitura am auzit pe Chemical Brothers si Infected Mushroom! Credeam ca HA-160/160D sunt regii absoluti ai muzicii ritmate, avand sunetul ceva mai cald, mai intunecat si mai rapid decat oferta concurentei. Soloist-ul insa duce toate aceste aspecte pozitive la un alt nivel.

Soloist este putin de tot mai accentuat pe bass, mediile sunt aproximativ egale cu cele al lui HA-160, iar inaltele detaliate si bine aerisite nu zgaraie urechea si nici nu induc oboseala.

Pe genurile rapide, muzica a devenit extrem de controlata. Dupa cum stiti, castile Audeze LCD-2 au probleme de matching si de putere insuficienta pe multe dintre amplificatoare, rezultand un sunet mai anemic, lent aproape, ca schimband natura castilor, adaugand un decay lung.

Soloist dirijeaza membranele castilor cu o mana de fier, chiar daca muzica este foarte detaliata, notele muzicale imediat urmatoare nu se amesteca cu cele precedente, iar sunetele nu sunt aruncate direct in fata ascultatorului, ci sunt proiectate in mai multe directii. Am auzit niste efecte noi, cum ar fi unele sunete venind din spate sau de sus (neascultand inregistrari binaurale).

Ambele amplificatoare sunt pur si simplu facute pentru muzica vioaie, ritmata si se prezinta foarte bine la acest capitol.

Insa datorita extensiei si adancimii pe bass a Soloistului, cat si a puterii/controlului superior, inclin balanta in favoarea noului amplificator.

Vreau sa mai adaug un aspect: pe Sennheiser HD800 nu am simtit mari diferente de control, puterea cvadrupla a noului amplificator nu aduce mari beneficii castilor Sennheiser. Unicul beneficiu ar fi bass-ul mai autoritar si imaginea mai holografica/3D, ceea ce creeaza un sunet si mai analogic.

Inca un punct forte al acestui  dispozitiv ar fi: libertate mai mare pe volum, Soloist are volumul aproximativ cu ~40% mai ridicat decat cel al lui HA-160. Personal nu am testat alte casti ortodinamice (planare) decat Audez’e, insa producatorul ne-a informat ca poate amplifica fara mari probleme si celebrele Hifiman HE-6 sau HE-500 si chiar K1000 de la AKG – casti renumite prin foamea de putere, avand nevoie de un amplificator de putere pentru boxe ca sa functioneze optim.

Nu va faceti grija de rezervele de putere, la momentul actual poate amplifica orice.

Tin sa va relatez ca DAC-ul Chord a reusit sa-mi arate toate diferentele si schimbarile dintre cele doua amplificatoare supuse la teste, fiind cea mai buna sursa audio ascultata de mine pana acum in pestera mea audiofila, posibil pe un DAC mai putin performant diferentele ar fi mai mici, sau nu atat de accentuate.

Concluziile si verdictul final:

Un upgrade semnificativ fata de modelele din anii precedenti, cred ca este si un upgrade final pentru pasionatii ascultarii muzicii in casti. Cuplat la uluitorul QBD76 HDSD la fel de performant, obtineti un combo care concureaza cu sistemul din living pe boxe, de 4 ori mai scump.

Aceasta companie si acest produs nu inceteaza sa ma impresioneze de fiecare data. Nu s-au facut compromisuri la crearea lui, totul este la un standard inalt, de la constructie pana la specificatii si sunet. Design-ul extra simplist aminteste de produsele Apple, iar sunetul – de muzica live ascultata intr-un club intim de jazz.

Tonul natural, amprenta sonora usoara pentru ureche si lipsa totala a oboselii il face alegerea perfecta pentru orice stil de muzica. Are un aer si un sunet grandios pe muzica clasica/simfonica, imagine stereo si naturalete pe jazz, cat si viteza si lovitura rapida, precisa pe rock-  toate intr-o singura cutie.

Pro:

– Sunet dulce, cald, placut auzului
– Frecventele extinse in ambele directii, bas adanc si inalte rezolute
– Tonul este natural, analog, lipsa totala a stridentei
– Puterea si controlul absolut pe orice casti
– Design simplu si elegant, minimalist

Contra:

– Pretul  premium
– Cablurile modeste din pachet

Echipamente folosite pentru review:

Chord QBD76HD, Burson Soloist, HA-160, Sennheiser HD800, HD700, Audeze LCD-2 si cabluri de alimentare AudioQuest NRG4, cablu interconect AudioQuest Niagara.