Prima generatie Momentum a reprezentat pentru cei de la Sennheiser startul unei noi ere. A fost momentul in care producatorul german s-a decis sa ofere pasionatilor de muzica o serie intreaga de casti, unde sunetul de calitate sa fie dublat de un design modern si un confort sporit. Astfel au aparut Momentum,  Momentum On-ear, Momentum In-ear si intrega gama Urbanite. Toate aceste modele au in comun un aspect exterior tineresc, ce atrage atentia si o constructie de calitate.

La trei ani de la aparitia primei generatii avem un nou model, denumit destul de simplu Sennheiser Momentum 2.0.  Asteptarile consumatorilor sunt mari,  avand in vedere ca modelul original s-a bucurat de un succes si a fost primit foarte bine de catre utilizatori.

Primul lucru pe care l-am remarcat atunci cand am scos Momentum 2.0 din cutie au fost cupele semnificativ mai mari. Desi prima generatie era in anumite momente descrisa ca fiind „over-ear”, aceasta afirmatie era destul de fortata, cupele erau relativ mici, iar urechile nu erau in nici un caz acoperite complet de catre earpad-uri. Momentum 2.0 face un pas clar inainte, cupele au diamentru mai mare si urechile intra destul de bine in interiorul acestora. Am fost foarte bucuros cand am descoperit ca acum earpad-urile sunt din spuma cu memorie si acoperite cu piele naturala. Sunt foarte comode si placute la atingere, o adevarata placere sa simti materialul extrem de fin cu se muleaza pe cap si distribuie presiunea aproape perfect. Confortul a crescut semnificativ, castile pot fi utilizate perioade lungi de timp fara nici un fel de problema.

Ambele generatii Momentum au o constructie premium, cu headband din otel captusit cu piele naturala, earpaduri captusite si ele cu piele naturala, cabluri detasabile, telecomanda pe fir pentru smartphone si cupe din plastic de calitate foarte buna. Din orice unghi privesti castile acestea arata bine, avand acel aer de produs scump, dar care-si merita pretul.

O alta veste buna este aceea ca Momentum II sunt prevazute cu niste balamale si se pot plia, ocupand astfel mai putin spatiu si fiind mai usor de transportat. Castile sunt construite extrem de solid si chiar daca se pliaza nu dau nici o secunda senzatia ca sunt fragile si ca se pot rupe.

Nu este totul perfect la noua generatie Momentum, de exemplu a disparut mufa de tip jack 3,5mm din metal masiv si balama atirupere,  prezenta pe prima generatie. Nici noua gentuta de transport nu-mi place in mod deosebit, fiind din material moale. Preferam varianta cartonata, cu carcasa mai dura care venea la prima generatie Momentum. Mai notam aici, la vesti mai putin bune si faptul ca acum Momentum II vin cu un sigur cablu in pachetul standard, in loc de doua cum erau la vechiul model.

Sunetul:

Din punct de vedere sonor sunt diferente importante intre cele doua generatii. Daca originalele Momentum erau niste casti cu un sunet orientat mai mult spre bass si spre impact, la generatia noua lucrurile s-au rafinat in mod semnificativ. Momentum 2.0 ofera una dintre cele mai largi scene pe care le-am primit vreodata de la o pereche de casti inchise. Este adevarat ca adancimea acesteia este destul de mica, dar sa nu fim carcotasi, sunt niste casti portabile inchise, nu un monstru precum HD800. Ascultatorul este proiectat undeva in primele randuri, avand artistul foarte aproape in fata, mi-a placut senzatia asta, am simtit ca sunt mai implicat in actiune. Am comparat cele doua generatii face-to-face si Momentum are scena mult mai difuza, mai greu de delimitat, iar artistii par ca se aud de undeva din departare.

Un alt aspect la care exista diferente importante este reproducerea frecventelor joase. La noul model s-a renuntat la abordarea „it’s all about the bass„, sunetul fiind mult mai bine balansat din punct de vedere tonal. Sa nu intelegeti ca lipseste bass-ul, nici vorba, dar este mult mai precis, mai bine dozat si mai rapid. Daca la primele Momentum am avut senzatia ca cei de la Sennheiser au incercat sa se inspire oarecum de la Beats si sa ofere o cantitate mai mare de bass in detrimentul celorlalte frecvente, la noul model nici nu se mai pune problema.

Mediile sunt mult mai prezente, usor scoate in evindenta, vocile fiind foarte bine articulate. Indiferent ca a fost vorba de soaptele lui Katie Melua,  de vocea impunatoare a Dianei Krall sau de versurile recitate apasat de Allan Taylor, fara exceptie toate au fost mai clare, mai cristaline. A fost o adevarata placere sa ascult cateva din vocile mele preferate, am scot de la „naftalina” inclusiv cateva piese de suflet cu Edith Piaf si Mario Lanza. Orele s-au scurs repede, a fost o buna perioada de timp in care pur si simplu am lasat deoparte analiza si am ascultat muzica fara sa ma gandesc la altceva.

Dinamica este exceptionala, castile fiind foarte rapide la schimbarile de ritm si de volum. Am ascultat la volum mai mare decat o fac de obicei si am avut momente in care a intrat in scena o trompeta sau o toba mare si am clipit fara sa vreau. Momentum 2.0 au un sunet usor agresiv, dar in sensul pozitiv, o anumita rautate ce imprima dramatism si scutura bine timpanele ascultatorului.

Ambele generatii Momentum au scalat foarte in functie de calitate sursei. Desi sunt niste casti portabile, cu telecomanda pe fir pentru smartphone, calitate audio a fost destul de slaba atunci cand le-am ascultat direct din iPhone. In momentul in care in ecuatia a intrat noul player Fiio X3 lucrurile au capatat o alta dimensiune, diferentele au fost spectaculoase. Ulterior am introdus in sistem si un amplificator Fiio E12A IEM si din nou am avut o crestere de calitate, mai ales la nivelul scenei si al microdetaliilor. Totusi diferentele de la iPhone 6 la Fiio X3 au fost mult mai mari decat cele aduse de introducerea lui E12A IEM.

Comparate cu niste casti din zona high-end de tipul HD800 sau LCD-XC, noile Momentum se comporta onorabil, fiind inferiore  la capitolele soundstage si detalii. Am simtit ca vocea lui Michael Buble din Fever se suprapune intr-o anumita masura peste contrabas, iar aerul dintre instrumete nu este la nivelul pe care-l ofere HD800. Desi din punct de vedere tehnic Momentum 2.0 nu au o prestatie egala cu ceea poate reproduce un varf de gama, nu sunt foarte departe. Aceste casti relativ accesibile, conectate direct la micutul Fiio X3, mi-au oferit o experienta sonora apropiata de sistemele de top pe care le-am ascultat in decursul timpului.

Concluzii:

Fara sa fiu un adept al castilor inchise pot spune ca noua generatie Momentum m-a cucerit definitiv. Le consider printre cele mai bune casti inchise pe care le-am ascultat vreodata si cele mai bune casti portabile din segmentul lor. Au fost o surpriza placuta, pentru ca ma asteptam sa primesc acelasi sunet Momentum pe care-l stiam de la prima generatie, intr-un ambalaj mai frumos. Din fericire Sennheiser m-a contrazis si am primit niste casti speciale. Foarte bine finisate, comode, cu un sunet placut si o agresivitate ce da sare si piper muzicii, noile Sennheiser Momentum reprezinta un model ce va sta pentru multa vreme in topul recomandarilor mele.

PRO:

-constructie premium
-foarte confortabile
-sunet echilibrat, agresivitate placuta
-soundstage larg

CONTRA:

-pachet standard mai sarac
-nu mai vin cu superbul jack de 3,5mm din metal masiv
-nu vin in pachet cu un Fiio X3 🙂

Descrierea produsului:

Din primul moment in care am deschis cutia in care se aflau Audio Technica MSR7 am fost impresionat, a fost un fel de dragoste la prima vedere. Nu trebuie decat sa le atingi de cateva ori ca sa realizezi ca produsul iti transmite senzatia de calitate. Design-ul este elegant, discret, dar in aceleasi timp modern, tineresc, fiind cat se poate de atractiv. Sunt disponibile in trei variante de culoare, negru, rosu si gunmetal, una mai aratoasa ca cealalta.

Materialele folosite sunt de buna calitate, headband-ul de otel fiind captusit cu material extrem de moale, iar greutatea relativ mica contribuie la confortul general. Cine ignora greutatea castilor din ecuatia confortului cu siguranta ca nu a testat niciodata o pereche de casti Audeze. Plasticul utilizat este si el de calitate superioara si placut la atingere, fiind bine finisat si solid.

Audio Technica MSR7 sunt printe cele mai comode casti de acest tip pe care le-am testat, earpadurile fiind foarte moi si construite din spuma cu memorie, oferind un confort suprem chiar si in cazul unei sesiuni prelungite de auditie. Spuma cu memorie se muleaza aproape perfect pe capul si urechile utilizatorului, distribuind presiunea in mod uniform. Este o adevarat placere sa pipai earpad-urile de la MSR7, sunt ireal de pufoase si placute la atingere.

In pachetul standard vin nu mai putin de trei cabluri detasabile, doua avand lungimea de 1,2m, iar cel de-al treilea fiind lung de 3m. Pe unul din cele doua cabluri de 1,2m exista microfon si comenzi pentru smartphone. Mufa de intrare in casti este destul de comuna, jack de 3,5mm, astfel se poate inlocui cablul fara probleme cu orice cablu jack-jack standard.

Impedanta nominala este destul de prietenoasa la cei 35ohmi specificati pe site-ul producatorului, dar randamentul de 100db/mW ne spune ca se recomanda un amplificator portabil, sau cel putin un telefon cu iesire de casti mai vanjoasa.

Sunetul:

Desi nu am fost niciodata un mare fan al castior inchise, pot spune ca MSR7 m-au cucerit destul de repede. Le-am folosit in mod intensiv timp de doua saptamani dintr-un player Fiio X5 sau direct din iPhone 6. Diferentele sunt destul de mari, performantele castilor fiind destul de drastic penalizate in momentul in care ascultam direct din telefon, dar sunt utilizabile si in aceasta configuratie, ajutate eventual de un amplificator de casti portabil.

Bass-ul este un punct forte al castilor, fiind plin de impact, carnos, apasat. Nu este un bass bubuit, fortat, este acel bass care-mi place cel mai mult, prezent, bine conturat, dar fara sa acopere restul frecventelor si sa devina dominant in auditie. Cry me a river – Michael Bubble are impact si amploare, fiind un test bun pentru orice sistem, iar MSR7 sunt capabile sa ofere o auditie de calitate. Aici trebuie mentionat ca au fost diferente notabile intre ceea ce a oferit Fiio X5 fata de iPhone 6, aceasta din urma pur si simplu nu are curentul necesar sa ofere atacul de care sunt capabile castile. Cand am adus in ecuatie un amplificator Fiio E11k, lucrurile s-au schimbar radical, iPhone 6 a facut muschi iar MSR7 au prins aripi.

Nivelul detaliilor este foarte bun, la o comparatie directa cu Sennheiser Momentum, MSR7 oferind mai multa informatie sonora si un echilibru tonal mai bun, sunetul curge mai lin si mai relaxant. Am ascultat mai multe albume unde vioara este predominanta si MSR7 au redat surprinzator de natural acest instrument dificil. Yann Tiersen –Amelie, Vivaldi – Four seasons sau  Andre Rieu –Love in Venice sunt albume pe care le-am ascultat cap-coada fara intreruperi si le-am savurat cu mare placere. Fara sa fie din punct de vedere tehnic la nivelul clasei “audiofil grade” cu soundstage urias si microdetalii din cele mai fine, MSR7 mi-au oferit cateva ore de muzica buna la un nivel mult peste medie. Pentru cei care doresc mai mult exista AD2000 de la Audio Technica, HD800 de la Sennheiser sau LCD2/LCD3 de la Audeze. Toate acesta casti oferta mai mult din punct de vedere sonor, dar costurile asociate sunt mai mari, iar portabilitatea lor este doar o gluma.

In mod traditional vocile suna foarte placut pe castile Audio Technica, iar MSR7 pastreaza aceasta caracteristica a marcii. Indifent ca am ascultat Katie Melua sau Diana Krall, Michael Bubble sau Alan Taylor, de fiecare data vocile au sunat corect si natural. Am recunoscut cu usurinta timbrele si inflexiunile specifice fiecarui artist, erau aproape palpabile.

O calitate certa a castilor MSR7 este versatilitatea de care dau dovada. Am ascultat aproape toate genurile muzicale, de la rock la clasica si de la jazz la hip-hop. De fiecare data am apreciat sunetul lor ca fiind placut si potrivit, fiind practic o solutie foarte interesanta pentru cei care vor o pereche de casti buna la toate.

Izolarea fata de zgomotul ambiental este pasiva dar eficienta, earpad-urile cu memorie fiind performante si la acest capitol. Prin comparatie, MSR7 izoleaza mai bine decat Audio Technica M50x, Sennheiser Momentum/Urbanite.

Concluzii:

Pretul de 1099 Ron plaseaza Audio Technica MSR7 in gama premium a castilor portabile, segment in care mai regasim Sennheiser Momentum si Urbanite, Bowers&Willkins P5/P7 sau MDR-1 de la Sony. Desi concurenta este acerba, MSR7 poate comparata fara probleme cu oricare dintre aceste modele, oferind un sunet natural si detaliat, un design placut iar confortul oferit este suprem. Cu siguranta merita atentia celor care-si doresc o pereche de casti portabile de calitate superioara si cu o semnatura sonica cu pedigree.

De obicei nu prea fac articole separate pentru amplificatoare de casti portabile, dar cand o fac inseamna ca sunt chiar bune si merita atentia.

Va prezint noul E12A care pana la acest moment este cel mai bun amplificator portabil lansat de catre producatorul chinez.

Cred ca-l am de mai mult de doua luni, am tot amanat articolul pentru ca nu stiam cum sa il descriu. Aparatul practic dispare cand il conectati la orice player portabil si evidentiaza de ce sunt capabile castile din dotare.

Este mai transparent decat orice alt amplificator testat de mine si depaseste cu lejeritate orice iesire de sunet a unui player dedicat, indiferent de pret sau firma (FiiO, Sony, AK, iBasso, si lista poate continua).

La exterior aparatul este o copie al lui E12, avand aceeasi constructie super robusta si rezistenta, metalul fiind de o grosime impresionanta. Layout-ul general nu s-a schimbat, fiind practic aceeasi carcasa, cu o nuanta usor diferita.

In schimb in interior lucrurile stau foarte diferit, dupa cum urmeaza:

Op-amp-urile de amplificare pentru iesirea de casti au fost schimbate, au fost abandonate OPA1611 si inlocuite cu deja celebrele MUSES 02 – care sunt unele dintre cele mai performante op-amp-uri de pe piata. Acestea aproape ca au ajuns victima propriului succes deoarece pretul lor a atins 70$/bucata iar piata este plina de produse contrafacute. De asemenea s-au folosit rezistente din metal (metal film resistors) care lipseau pe E12.

A fost pastrat potentiometrul analogic Alps, probabil cel mai bun de pe piata pentru acest tip de aparate compacte.

Ca sa fie clar E12A nu inlocuieste E12. Sunt doua produse diferite, destinate pentru casti diferite.

Desi capacitatea bateriei aproape ca s-a dublat pe E12A (1500mA vs 880mA), putera s-a injumatatit, oferind doar 420mW fata de 880mW.

Vedeti voi E12 a fost creat pentru casti flamande, mari si grele, scopul a fost un mister pentru mine, pentru ca eu nu am de gand sa ies cu o pereche de LCD-2/HD800 pe strada, nu prea are sens. Insa pe un birou, pentru un sistem transportabil ar fi o idee buna folosirea unui E12 fara a mai cara kilograme de echipament audio. Desi E12 era un aplificator puternic, toata performanta sa bazandu-se pe aceasta idee, cat mai multa putere, amplificatorul nu era foarte rafinat si sunetul nu era perfect.

E12A este exact invers, s-a pus accentul pe rafinament, prestatie sonora de top, nivel de zgomot foarte scazut, liniaritate maxima si masuratori cum vezi numai la amplificatoare serioase.

E12A a fost conceput pentru casti de tip IEM cat si pentru casti portabile ce au nevoie de ceva mai multa putere.

Playerele portabile mai rasarite si ceva mai bune desi merg bine pe casti de tip IEM, mereu au avut un mic zgomot de fond, iar fundalul muzicii nu a fost mereu 100% negru, auzidu-se din cand in cand artefacte nedorite si zgomot deranjant.

E12A a fost conceput pentru astfel de casti. Conectat pe line-out la un FiiO X5 folosind stacking kit-ul ce se vinde separat am obtinut un sistem care rivalizeaza rafinamentul sistemelor serioase de casa.

Performanta Audio

Folosind castile din dotare (Sony MDR-1A, Sennheiser Amperior, Shure SE535LE) playerul si amplificatorul parca dispar, nu se mai aude absolut nici un artefact, nici un zgomot de fundal, dinamica gatuita si sunet subtire si fara substanta. In schimb auzi muzica de parca ar curge, nota cu nota, melodie dupa melodie, pur si simplu iti capteaza atentia si nu mai poti face nimic.

De abia dupa trei luni, am zis ca il las deoparte nu ascult nimic in timp ce scriu, ca daca il pornesc, nu mai pot scrie nimic, parca te apuca de gat si iti spune: uite-te la mine!

Notele prind un contur si un corp frumos, daca folosesc doar X5 de exemplu cateodata notele muzicale le aud, insa parca nu sunt palpabile, nu au substanta si nu sunt conturate, parca intre mine si muzica este un strat de voal subtire.

E12A este destul de liniar si foarte sincer, nu ascunde nimic, subtraturi de informatie si microdetalii ascunse parca le vezi cu lupa pe E12A. Pe langa aceasta dispare total granularea sunetului, dispare sibilanta si sunetul sacadat.

Ascultand soundtrackul filmului Interstellar dirijat de catre Hans Zimmer pur si simplu am intrat intr-o stare de transa.

Piesa Day One Dark incepe cu o toba subtila care devine din ce in ce mai tare, spre sfarsit parca ma loveste cu ciocanul peste timpan. Redarea impactului si basului este excelenta. Basul este adanc, rapid si precis. Melodia prinde ritm si parca devine usor apasatoare, aparitia violoncelului trezeste basul nespus de mult. Adancimea lui este ca o gaura neagra, sub basul parca neavand un sfarsit si un inceput.

Superba redarea care demonstreaza capabilitatile amplificatorului de a reda corect basul adanc.

Ascultand muzica autohtona a celor de la Silent Strike iarasi imi intareste impresia ca basul este absolut fenomenal pe aceasta jucarie. (Atentie testele le-am facut tinand bass-boostul pe Off).

Pe piesa Elephunk si pe Off Course Final basul s-a auzit ca este pe mai multe nivele, nu suna ca o singura nota. Impactul si lovitura basului sunt impresionante si totul tine pasul cu muzica, ce pot sa zic, reprosuri nu am.

Simt ca frecventele medii usor infloresc si au o caldura care nu o auzeam pe E12.

Frecventele medii sunt rafinate si foarte placute urechii. Nici urma de uscaciune sau tonalitate ascutita.

Ascultand Pink Martini vocea parca se joaca cu urechile tale, incerci sa iti inchipui ca asa o voce calda poate avea doar o femeie frumoasa. Redarea mediilor este ceva mai romantica, insa acest efect nu este prea accentuat. Pianul, instrumentele pe corzi, trompeta – toate au o oarecare vibratie care tine un pic mai mult, parca ultima nota este putin prelungita.

Basul si mediile ies un pic un evidenta insa nu intr-atat incat sa spun ca amplificatorul are o coloratura anume si predomina pe o anumita zona de frecvente.

Redarea tobelor, talgerelor este buna. Inaltele au sclipirea si accentul necesar, fara sa deranjeze deloc ascultatorul. Muzicalitatea si fluiditatea sunetului detoreaza in mare marte inaltelor bine aerisite, si neaglomerate.

Ascultand rock si muzica putin mai agresiva a fost un adevarat ospat, de parca amplificatorul a fost facut sa imblanzeasca astfel de muzica. Nu ma intelegeti gresit, agresivitatea si cruzimea acestor genuri de muzica a ramas, doar ca nu mai strangi din dinti cand le asculti, datorandu-se inaltelor calme si sunetului fluid.

Ascultand Rodrigo y Gabriela mi-am dat seama imediat de imaginea stereo foarte bine plasata in campul auditiv. Aglomeratia notelor a disparut complet, efectul de terci a fost aruncat la gunoi. Notele danseaza in jurul tau si pe muzica complexa face fata cu brio provocarilor. Pe Bach si Vivaldi scena devine larga si inalta, practic sunetele zboara spre infinit, simti clar ca inregistrarea a fost facuta intr-un spatiu foarte deschis. Cand este nevoie se aude intimitatea salii pe concerte de jazz live. Scena este ca un cameleon, se micsoreaza sau creste in fucntie de inregistrare.

Pot merge la nesfarsit cat de mult mi-a placut micutul E12A. Un lucru pot spune cu siguranta, pana la aceasta ora a fost cel mai bun amplificator portabil testat.

Din pacate nu are puterea necesara pentru a folosi niste Audeze LCD-2/3 sau HifiMan HE-560 pe care le-am incercat, este decent, dar limitarea dinamicii se simte foarte bine. Nici pe casti de calibrul Sennheiser HD-800 sau Beyerdynamic T1 nu este de ajuns acest amplificator.

Pe orice casti de tip IEM, cu sensibilitatea foarte ridicata, sau pe orice casti portabile E12A este o bijuterie.

Si nu uitati, ce intra in amplificator aia iese, de aceea recomand playere portabile cat mai transparente si folositi iesirea line-out pentru a evita amplificarea dubla care creste considerabil distorsiunea armonica.

Concluzii

Nu am ce sa ii reprosez, contructia este de top, materiale folosite de top, cred ca l-as fi vrut putin mai mic daca se poate. Probabil ca este destul de dificil de construit un produs in care sa ai o baterie grozava si un rafinament la acest nivel intr-un cutie foarte mica.

Da, este cam maricel, putin mai lung ca un FiiO X5, insa daca folosesc stacking kit-ul arata frumos impreuna. S-ar putea pe strada sa primiti cateva priviri mai ciudate de la cei din jur, insa daca nu va deranjeaza acest aspect, atunci E12A este extraordinar de bun.

Este ceva mai scump decat E12 sau E11K, dar raportat la pretul opamp-urilor Muses 02 este chiar ieftin. Pentru mine merita diferenta, sonic este o imbunatatire considerabila si primeste recomandarea mea maxima.

Pro:

• Constructie solida, materiale premium
• Sunet liniar spre cald, tonalitate sincera si foarte detaliata
• Spectru de frecventa exceptional, nu deranjeaza nimic
• Scena marita in toate cele 3 dimensiuni, imagine stereo buna
• Lovitura puternica, rapiditate, executare precisa
• Muzicalitate si fluiditate a sunetului

Contra:

• Dimensiuni marite
• Puterea mai joasa fata de E12

Echipamente folosite pentru recenzie:

FiiO X5, X3II, E12, E12A, Sony MDR-1A, Sennheiser Amperior, Shure SE535LE, HifiMan HE-560

Printr-o coincidenta mi-a ajuns pe masa de teste o pereche de casti speciale. Cine a mai citit vreun articol de-al meu, deja stie ca am o opinie ceva mai speciala fata de castile planar-magnetice, fiind un fan Audeze, LCD-2 si LCD-3, modele care m-au impresionat destul de mult, incat le-am achizitionat in decursul timpului.

Curiozitatea m-a impins catre un nou brand, destul de nou in Romania si anume HiFiMan.

HifiMan este un nume serios in lumea castilor rafinate, din pacate rar auzit prin Romania. Initial faceau casti portabile mai simple, cu driver dinamic, dupa care au inceput producerea primelor playere portabile Hi-Fi, iar la scurt timp au lansat  primele lor casti planar-magnetice HE-5.

Cu ajutorul lui Dan Gheorghe, un prieten apropiat de la care am imprumutat castile, voi scrie astazi despre un model din clasa superioara si anume HE-560.

Succesoarele fostelor HE-500, casti mult discutate pe forumuri straine, HE-560 este un model relativ nou, care imbunatateste vechile HE-500.

Aspectul exterior:

Castile sunt impachetate intr-o cutie frumoasa de lemn, aceasta fiind o confirmare a statusului de casti premium.

Primul lucru care socheaza este greutatea castilor. Sunt foarte usoare, cantarind doar 380 de grame, sunt cele mai usoare planar-magnetice testate de mine. Greutatea reduse si design-ului bine gandit a suspensiei cupelor, transforma HE-560 in niste casti foarte comode si primesc nota maxima la acest capitol. Se apropie destul de mult de Sennheiser HD-800 care pentru mine sunt regina confortului.

Castile le-am folosit ore in sir fara nici o durere in zona gatului sau in jurul urechilor, lucru ce nu pot spune despre LCD-2/3 de exemplu – care practic iti maresc masa musculara a gatului daca le folosesti zilnic 🙂

La constructia castilor s-au folosit materiale de calitate cum ar fi lemnul, metalul, pielea naturala.

Pentru a oferi un confort ridicat si acea greutate scazuta s-a folosit destul de mult plastic: in zona cupelor, inelele care tin cupele si clips-urile care ajusteaza inaltimea sunt toate din mase plastice. Partile din metal au greutate redusa, fiind mult mai subtiri decat la castile concurentei.

Ma deranjeaza acest lucru? Nu, castile sunt clar mai functionale si mai comode, insa arata mai putin premium decat ceea ce ofera Audeze, lipseste aceasta constructie de tanc si aerul aristocrat al firmei americane.

Inca un motiv pentru care castile sunt asa de usoare este si constructia driverului si mai ales a magnetilor. Aceste casti folosesc doar o singura pereche de magneti puternici, cate unul pe fiecare din cei doi driveri. Prin comparatie Audeze la modelele din seria LCD folosesc doua perechi de magneti, astfel driverul fiind inconjurat de doi magneti puternici lucrand in configuratie push-pull, unul impinge si unul trage . O astfel de configuratie mareste greutatea castilor.

HifiMan in shimb au folosit magneti mai puternici si driver mai subtire, reducand substantial greutatea castilor.

Este incredibil cata inginerie si dedicatie este pusa in gandirea si fabricarea acestor casti.

Cablul desigur ca este detasabil, este unul de tip coaxial, este primul cablu de acest fel vazut pe casti, este interesant, insa conectorii care practic se insurubeaza pot contorsiona cablul. Din aceasta cauza prefer conectorii mini-XLR sau chiar si cei de 3.5mm fata de acestia. Poate unii ar prefera conectori prin insurubare, care confera o oarecare siguranta, eu insa nu ma numar printre acestia. Cred ca in timp ar putea deteriora integritatea cablului.

Cablul in sine este de calitate ridicata, imbracat intr-o camasa de material textil, asemenea celui de Sennheiser HD-800. Conductorii interni sunt o combinatie dintre cupru si argint pentru a avea o conductivitate cat mai buna.

Sa trecem la aspectul cel mai important si anume la…

Caracterul sonor:

Am aceste casti de ceva timp si la inceput imi era mi-a fost greu sa definesc amprenta lor sonora. Sunt pur si simplu diferite.

In cazul lor mi se pare ca sunetul nu vine din interiorul castilor, parca se naste din aer.

Ascultand soundtrack-ul Interstellar semnat de catre Hans Zimmer, am simtit un efect nou, neintalnit pana acum si anume ca notele muzicale nu ies din cupele castilor, mai degraba se formeaza in mintea mea.

De asemenea am simtit ca notele muzicale se tin de mana, adica parca totul are o ciclitate, o fluiditate. Prin comparatie, la castile dinamice auzi cum incepe o nota si cum se termina, auzi o scurta pauza, aici parca pauza nu ar exista. Imi vine destul de greu sa redau prin cuvinte acest efect.

Acelasi lucru l-am simtit si pe Chord Hugo (o comparatie stupida, stiu, cine compara un DAC/Amp cu niste casti??) la care aveam impresia ca stia ce muzica vreau sa redau, nota dupa nota, oferea o fluiditate nemaiauzita pana atunci.

Un alt aspect care m-a lovit a fost imagea care inconjoara ascultatorul, complet 3D si holografica. Cred ca este cea mai precisa imagine stereo auzita pe casti. Ca o scurta comparatie,  Sennheiser HD800 ofera acelasi efect, chiar mai accentuat, oferind o grandoare a scenei artificiala chiar, insa instrumentele si notele se aud mai difuze, nu asa de bine delimitate si accentuate cum o fac HE-560.

Nota zece pentru imaginea stereo excelenta si foarte bine realizata, din pacate nici macar LCD-3, casti de doua ori mai scumpe nu ofera aceeasi imagine stereo inchegata.

Scena este larga si propagata in toate directiile, auzi sunete chiar si in spatele tau, unele parca vin de jos, altele zboara in sus. Scena este larga si bine aerisita, este ceva mai buna decat cea a castilor LCD-2 si LCD-3, insa nu intr-atat de larga cum o face HD800, la care nu mai auzi capatul scenei.

Toti acesti trei factori de care am vorbit pana acum, si anume nasterea sunetelor din aer, imaginea holografica si marimea scenei sunt cele mai speciale aspecte ale acestor casti, care practic le diferentiaza destul de mult fata de oricare model ascultat de mine pana in prezent.

Sa trecem usurel catre spectrul de frecventa.

Per total castile au o tonalitate destul de liniara si foarte apropiata de inregistrarea originala. Coloratura este minima si rar auzita.

Raspunsul in frecventa si tonalitatea castilor seamana foarte mult cu ceea ce ofera Sennheiser HD800 care pana in acest moment sunt castile cele mai tehnice (din pacate nu sunt si cele mai placute casti pentru auditii), dar fara a oferi acele inalte nebune, specifice varfului de gama Sennheiser.

HE-560 imprumuta multe calitati din ambele tabere, avand corectitudine, aerisire, detaliul castilor dinamice si oferind muzicalitate si fluiditatea castilor planar-magnetice.

Voi incepe cu basul care impresioneaza de la prima nota.

Ascultand cateva piese The Prodigy, The Chemical Brothers a fost destul ca sa imi dau seama ca basul auzit este foarte tehnic. Este redat precis, este adanc, loveste tare si dispare instantaneu. Nu este lent, boomy sau murdar, este exact invers si acest aspect m-a bucurat enorm.

Executia basului este bine realizata si simtita pana in timpane. Ascultand niste melodii mai basoase, fara ca sa vreau am dat volumul mai tare, si apoi si mai tare. Abia cand mi-am dat castile jos am simtit ca imi tiuiau urechile din cauza volumului ridicat la care am ascultat. Mi-am dat seama ca basul si sub-basul nu distorsioneaza aproape deloc, fapt ce m-a facut sa ridic volumul atat de mult. Deobicei cand incep sa aud o usoara distorsiune ma opresc si dau putin inapoi rotita de volum.

Unicul repros uneori ar fi sub-basul, desi foarte bun, cateodata as dori sa fie ceva mai adanc, in rest este aproape perfect.

Ascultand noul album Sonic Highways de Foo Fighters am inceput sa iau notite de cum suna mediile si in general vocile, pianul si instrumentele bazate pe corzi.

Aici am avut o mica surpriza si anume aceea ca nu aud acel sunet gros ,cremos, dulce si fluid al castilor Audeze (desi artificiale in acest sens, sunt foarte placute urechii).

La acest aspect HE-560 au sunat mai mult a HD800 decat a LCD-3, chiar nu ma asteptam la asa ceva.

Asta e cam unicul aspect care il pot nota ca fiind…nu atat de bun pe cat mi-as dori. Adica sper sa intelegeti ca ceea ce descriu acum este ceva personal si subiectiv. Mie imi place caldura pe voci si o dulceata pe viori, chitari, din pacate acest efect nu iese in evidenta. Insa hei, nu aud nici acea uscaciune pe voci pe care o are HD800, si nici nu aud acel sunet plasticos si total lipsit de substanta pe care il are AKG K701.

Frecventele medii sunt well…medii, exact la mijloc, nici prea accentuate si date in fata dar nici prea uscate si puse pe planul doi-trei. Castile cu siguranta nu sunt deficiatare pe medii, asftel practic neavand o coloratura aparte. Pentru unii cred ca ar fi un mare plus felul in care sunt redate vocile.

Chitarile au avut nervi si autoritate, au sunat chiar muzical si placute urechilor, mi-au placut dar nu m-au dat pe spate.

Intorcandu-ma inapoi la capodopera lui Hans Zimmer, am observant ca frecventele inalte sunt putin de tot mai accentuate decat mi-as fi dorit.

Talgerele au o usoara tipatura si un sclipici aparte. Inaltele au o tonalitate aproape perfecta, sunt foarte aerisite si bine delimitate in campul auditiv.

Ies putin in evidenta, insa nu intr-atat incat sa deranjeze, departe de prestatia HD800 sau K701, insa clar mai accentuate si mai detaliate decat cele ale LCD-3 de exemplu.

Piesa Tick-Tock unde pe tot parcursul melodiei se aude un ciocanit este atat de bine realizata, ca arata toate punctele forte ale acestor casti. Grandoarea scenei, delimitatea sunetului, imaginea holografica sunt excelente. Am inchis ochii si deja imi inchipuiam ca strabat timpul si spatiul, inconjurat de mii de stele (recomand sa ascultati piesa!), spre final chiar mi s-a facut pielea gaina.

HE-560 avand doar cate un magnet pe fiecare driver, eram ingrijorat ca nu vor avea viteza si impactul castilor Audeze (care folosesc cate 2 magneti pe fiecare driver).

Raportez ca viteza si impactul nu au avut de suferit, ba chair aud una dintre cele mai rapide amprente sonore. Impactul este exploziv, lovitura este precisa, executarea este una tehnica. Castile nu sunt lente sau lenese, daca le oferiti puterea de care au nevoie.

Dupa cum vedeti castile au un echilibru tonal bun. Nu am auzit gropi deranjante in spectrul de frecventa, de asemenea nu am simtit nici ceva care sa iasa prea mult in evidenta.

Eu, avand niste gusturi mai ciudate as fi vrut o prestatie mai dulce si cremoasa a mediilor, in rest nu prea sunt reprosuri.

Amplificarea:

Castile au o eficienta destul de mica. Pentru a obtine un volum de 90 dB este nevoie de 2,53mW putere. Prin comparatie, pentru acelasi volum LCD-3 au nevoie de 0,14mW, iar LCD-X de 0,32mW putere.

Dupa cum vedeti castile nu sunt deloc eficiente si va trebui sa folosim obligatoriu un amplificator serios de casti, nu unul portabil ci unul de casa.

Eu am folosit un Burson Conductor Virtuoso la care am ajuns chiar si la 90% din volum. Am mai folosit si un iFi Audio Micro iDSD  care a fost ciudat de bun pentru ele, cred ca mai sus de 75% din volum nu am urcat.

Pe ambele aparate castile au prins viata si au sunat asa cum le-am descris mai sus.

De curiozitate le-am incercat direct dintr-un FiiO X5 (High gain) si dupa aceea din E12A, combinatia a fost decenta, insa departe de a scoate untul din casti.

Dinamica a fost gatuita destul de serios, iar sunetul a devenit uscat si lipsit de orice substanta.

Pe FiiO E17K si E10K a fost aceeasi poveste, volum indeajuns, dinamica gatuita, sunet ceva mai lent, mai subtire si mai plasticos. Este destul de clar pentru mine, fara un amplificator serios nici sa nu va ganditi la aceste casti.

Concluzii finale:

Nu m-am asteptat la foarte multe de la acest brand, ba chiar l-am ignorant o mare parte din timp. Ma bucur ca am avut ocazia sa le ascult si pe aceasta cale ii multumesc domnului Dan Gheorghe pentru orele placute petrecute cu HE-560 pe urechi.

Confortul este chiar fenomenal, le-am folosit ore si ore in sir. Am vizionat fara probleme un film dupa care am ascultat trei albume unul dupa altul si nu m-a deranjat nimic. Confortul este la un nivel ridicat, ma bucur ca nu au trecut cu vederea acest aspect.

Feling-ul este premium, materialele folosite sunt bune si inteleg prea bine de ce au folosit si plastic pe alocuri.

Sunetul mi-a placut destul de mult, cu siguranta ajunge statutul de high-end.

HE-560 imprumuta ce e mai bun din ambele tabere al castilor dinamice si planar magnetice, oferind muzicalitate, naturalete dar au si abilitati tehnice cum ar fi viteza, impact, detaliu, mult aer intre notele muzicale si echilibru tonal excelent.

Inarmati-va cu un DAC bun si amplificator de casti pe masura si gata. Pot garanta ca veti reasculta toate albumele preferate si veti redescoperi ceva nou in fiecare melodie.

Sper ca voi reveni inapoi la acest brand in anii care vin, HE-1000 par Foarte Interesante.

Darku signing out!

Pro

• Materiale premium, calitatea constructiei este buna
• Imagine stereo holografica, foarte aerisita, scena larga in toate directiile
• Sunet detaliat, rezolut, extragere fina a microdetaliilor
• Caracterul sunetului este real si natural
• Viteza si impactul sunt de top
• Echilibru tonal bun si precis
• Pret competitiv fata de performanta oferita

Contra

• Lipsa unei coloraturi, destul de liniare (poate fi si plus)
• O mica accentuare a inaltelor de sus
• As prefera alti conectori care nu rasucesc cablul atat de mult

Echipamente folosite pentru recenzie:

HiFiMan HE-560, Audeze LCD-2/3/X, Sennheiser HD800, Burson Conductor Virtuoso, iFi Audio iDSD Micro, FiiO X5, E12A, E17K, E10K.

Stim prea bine ca de-a lungul anilor Sony a produs unele dintre cele mai bune casti dinamice de pe planeta.

Sony MDR-R10 sunt venerate de peste 25 ani ca fiind printre putinele casti dinamice care au atins statutul de adevarat high-end, dupa  care au urmat si legendarele 010 Qualia, renumite pentru soundstage-ul larg si nivelul foarte ridicat al detaliilor reproduse.

Dupa ani buni de somnolenta Sony a starnit anul trecut o adevarata avalansa in randurile audiofililor pasionati de casti, anuntand noile MDR-Z7(casti de casa) si MDR-1A (casti portabile).

Desi as fi dorit mult in acest articol sa scriu despre noile Z7, care dupa spusele Sony merg pe urmele legendarelor R10, astazi voi scrie despre flagshipul portabilelor Sony si anume MDR-1A.

Personal detin MDR-1R predecesorul noilor 1A si voi putea face si o comparatie ceva mai tarziu.

La exterior MDR-1A seamana foarte mult cu 1R diferentele fiind destul de subtile:

In primul rand finisajul cupelor  1A este superior modelului anterior, acest finisaj avand si rol de protectie impotriva zgaraieturilor,.In al doilea rand pad-urile care sunt mult mai pufoase acum. Conectorul castilor nu mai zbarnaie si sta ferm fara a crea microfonie.

Cablul este cel putin teoretic de calitate mai slaba, s-a renuntat la cupru OCC (de puritate foarte ridicata) si s-a folosit curpu OFC pe noile casti, nu este un mare minus, dar trebuie mentionat.

In pachet vin doua cabluri, unul compatibil cu iOS/Android pentru a schimba volumul si pentru a primi apeluri si un cablu normal fara volum pe fir.

Din pacate pad-urile nu sunt din piele naturala, si toata constructia castilor este in mare parte din materii plastice, look-ul este premium insa materialele folosite nu sunt.

Personal imi place foarte mult design-ul castilor, cred ca sunt cele mai frumoase casti portabile testate.

Confortul este ridicat, pot folosi castile ore intregi fara pic de discomfort si fara a mari masa musculara a gatului (Audeze hello!!).

Performanta Audio:

Primul lucru care te loveste ascultand aceste casti este basul, si ce BASS!

Basul din pacate este prezent cam pe orice inregisrare, doriti Dvs sau nu asta e alta treaba.

Al doilea lucru care te loveste este marimea scenei si cat de interesanta este imaginea stereo, castile suna neasteptat de deschis, chiar daca design-ul lor este de tip inchis.

Trebuie sa precizez ca aceste casti nu sunt 100% inchise si ca imprumuta o tehnologie de la venerabilele R10 si anume folosirea unui port deschis  care elimina partial energia stocata din spatele driverului, astfel creand mai putine distorsiuni si vibratii.

Desi sunetul castilor este grandios si larg, este in acelasi timp difuz. Imaginea stereo suna 3D insa nefocusata pe alocuri. Acest effect de sunet difuz si ne inchegat se poate rezolva partial prin folosirea unui amplificator sau player portabil ce ofera un sunet ceva mai rapid (ca de exemplu un Fiio X5, X1, un E17K). Acum folosesc un X5, line-out catre un E12A care rezolva partial problemele castilor.

Prin X5 castile prind viata si sunetul difuz si lent aproape ca dispare, din pacate nu complet.
Folosind inregistrari vechi, precum Led Zeppelin, The Beatles, Django Reinhardt – sunetul devine foarte analog si placut urechii. O calitate excelenta a acestor casti este sunetul foarte lin si umed, notele parca curg una dupa alta, puteti asculta ore in sir fara pic de oboseala aurala. Castile ofera o naturalete deosebita, sunetul devenind mereu romantic si parca te cheama sa revii mereu la el.
>Scena larga si dulceata sunetului  principalele calitati sonore ale acestor casti.
Revenind un pic la spectrul de recventa, dupa cum spuneam mai sus, basul este spectaculos.
Basul nu este liniar, este foarte adanc, putin distrosionat pe sub bass, de parca dupa driver ar mai sta un subwoofer activ. Pe electronica si rock basul iti da fiori, este ceva mai mult decat mi-ar placea, as vrea sa il domolesc din cand in cand. Spre deosebire, MDR-1R au un bas mult mai calm si mai domol.
Trecerea de la bass catre medii nu este facuta brusc, basul chiar acoperind o mica parte din mediile de jos. Lichiditatea sunetului se datoreaza in mare parte frecventelor medii, foarte prezente si pline de substanta.
Pe noile remasterizari Led Zeppelin am auzit un sunet foarte carnos, greu, chitarile  si vocile au o vibratie placuta urechii. Frecventele medii sunt destul de accentuate si ies in evidenta pe genuri muzicale unde instrumentele pe corzi sunt folosite.

Trecerea de la medii la inalte nu este una atat de lina, am simtit o mica groapa intre medii si inalte, de parca acestea ar fi delimitate de restul notelor muzicale. Nu este deranjant, dar cateodata, mai ales pe muzica clasica se simte acest efect.

Muzica clasica suna decent pe MDR-1A, nu are aerisirea necesara, nici sclipiciul inaltelor pentru a impresiona ascultatorul. Ascultand Vivaldi de Chesky Records nu simt acea piscatura care normal ar trebui sa o aud, in schimb aud un sunet super relaxat si ferit de orice agresivitate.
Vorbind de agresivitate, aceste casti nu poseda aceasta calitate sau neajuns (depinde de ascultator), pe rock rapid de exemplu MDR-1A nu poseda viteza si lovitura necesara pentru a tine pas cu muzica.
Metalul, cat electronica rapida nu au avut impactul si agresivitatea pe care o asteptam.

Castile sunt politicoase la acest aspect si pot opri o parte din fanii acestor genuri muzicale.

Frecventele inalte sunt ok, nici prea bune dar nici prea slabe, se aud, urca destul de mult, dar nu pisca atunci cand trebuie. Marele plus este ca nu sunt obositoare deloc, puteti asculta tobe toata ziua si tot nu va vor tiui urechile.

Sa recapitulam un pic:

M-a impresionat basul adanc, mediile umede, scena pur si simplu imensa si imaginea destul de holografica. Mi-a placut caracterul carnos, greu, al sunetului, lichiditatea si lipsa totala de agresivitate pe inalte.

Nu m-a impresionat distorsiunea pe sub bas, viteza basului, mediile care inunda restul spectrului, piscatura inaltelor care lipseste, aerisirea pe muzica clasica, controlul si agresivitatea care lipsesc cu desavarsire.

Castile nu au nevoie de super amplificare, merg foarte ok si din telefoane mobile, playere portabile normale, desi recomand un player dedicat mai rasarit care ofera un sunet mai rapid, avand atac si lovitura. Ca si sisteme care ar merge bine cu aceste casti, iarasi recomand echipament care suna ceva mai agresiv, visceral si rapid, poate chiar ascutit si taiecios pe inalte, nu va faceti griji MDR-1A vor suna bine cu asa ceva.
Relatia mea cu aceste casti dupa cum vedeti este una mixta, fiind un semi-fanboy Sony intr-un final afirm ca imi plac aceste casti si le-am pus pe lista urmatoarelor achizitii.
Comparatie cu MDR-1R:
1R lansate pe la sfarsitul lui 2012 au fost o revelatie pentru pretul cerut din Romania, cred ca am avut cel mai ieftin pret de pe glob! Toti le aveau la 300 USD/250 EUR iar noi le aveam la 600-700 Ron, a fost instant-buy pentru mine. MDR-1R nu sunt asa basoase, ba sunt putin de tot deficitare pe sub bass (atentie nu si pe bass). Semnatura super lichida si placuta urechilor nu a disparut, nici inaltele nederanjante. Din pacate MDR-1R sunt chiar si mai lente si necontrolate decat noile MDR-1A, pe unele forumuri straine au inceput sa le modeze pentru a contracara aceste minusuri.

1R sunt mai lenese si pierd controlul mai rapid, efectul de terci pe muzica aglomerata este simtit mai des pe 1R decat pe 1A. Marimea scenei nu a suferit modificari, ambele casti suna incredibil de larg si spatios. Per total 1A a rezolvat partial problemele vechilor 1R, basul a devenit mai adanc (prea adanc?) si au devenit ceva mai rapide, dar nu destul de agresive.

Concluzii:

Chiar daca au si puncte slabe, per total mi-au placut.

Pe unele genuri muzicale sunt geniale, mai ales pe jazz sau rock vechi, mi-au placut enorm, chiar si pe folk am avut piele de gaina de cateva ori.

Desing-ul este unul reusit, materialele folosite nu sunt premium, insa cred ca in timp vor rezista destul de mult daca avem grija de ele.

Sony pretinde ca acesti casti pot reda informatie audio pana la 100Khz, in viata viitoare cand voi fi bufnita voi reveni si voi edita articolul pentru a va spune cum suna de la 20Khz in sus 🙂

Pana atunci ascultati muzica buna si bucurati-va de ea!

Pro:

• Sunet lichid, carnos, densitate ridicata, coloratura placuta
• Bass adanc si omniprezent, medii lichide si inalte usoare
• Lipsa de agresivitate, puteti asculta ore in sir la ele
• Scena imensa pentru niste casti inchise, imagine stereo 3D
• Nu au nevoie de amplificator dedicat pentru a suna bine
• Desing reusit

Contra:

• Lipsa liniaritatii, sunet prea colorat
• Lente, necontrolate, lipsite de agresivitate atunci cand este nevoie
• Sunet difuz cateodata, se intalneste efectul de ecou (destul de rar)
• Materiale folosite nu sunt premium cum ar sugera pretul

Echipamente folosite pentru review:

Sony MDR-1A, MDR-1R, Philips Fidelio L2, Fiio X5, E12A, Meridian Prime, Burson Conductor Virtuoso