Marii producatori de receivere precum Onkyo, au in oferta o gama extinsa de produse, oferind alternative pentru orice buget. Daca modelele entry au functii destul de simple si componente ieftine,  varfurile de gama sunt  adevarati monstrii cantarind zeci de kilograme si sunt „dopati” cu surse supradimensionate si componente premium facute de cele mai renumite firme din domeniu. In acest context pozitionarea in piata a fiecarui model este o adevarata strategie, in care se tine cont atat de oferta concurentei cat si de modelele din oferta proprie. Receiverele Onkyo din seria 700 au avut intotdeauna o misiune dificila, aceea de a face legatura intre produsele entry din seriile 300/500/600 si modelele cu pretentii din gamele 800,1000,3000 si 5000. In aceasta pozitie se afla si noul model TX-NR709, acesta trebuie sa ofere calitate superioara modelelor entry, dar in acelasi timp  sa fie mai ieftin decat gama superioara.  Am testat TX-NR709 avand aceste lucruri in minte, fiind interesant de aflat in ce masura reuseste sa faca cu succes legatura intre modelele 609 si 809, adica intre cele doua segmente unde Onkyo este foarte greu de concurat.

METODA DE TESTARE:

Pentru testul stereo am folosit trei perechi de boxe de tip bookshelf (Dynaudio X12, Paradigm Titan si Wharfedale Diamond 9.3). Toate cele trei modele folosite fac parte din serii, gandite si pentru configuratii multicanal. Pentru referinta am folosit amplificatoarele stereo Anthem 225i si Creek Destiny avand ca sursa DAC-ul wireless AD Labs RD26. Pe acesta din urma l-am conectat si la receiver pentru o comparatie cu dac-urile interne si cele din Rd26. Vom avea asadar si un duel BurrBrown vs Wolfson.

MUZICA ASCULTATA:
– Zdob si Zdub-450 de oi
– Eagles – Complete Greatest Hits Disc 1
– Katie.Melua – The.Katie.Melua.Collection.2008
– Film Music of Hans Zimmer – City of Prague Philharmonic Orchestra
– The LINN Collection
– Dire Straits – Love Over Gold
– Chesky Records-Ultimate Demonstration Disc
– Diana Krall – Quiet Nights
– Vivaldi-The Four Seasons (BluRay Audio DTS-HD MA 24/96)
– Sting-Live in Berlin (BluRay DTS-HD MA 24/96)

Testul multicanal a fost efectuat pe sistemul Wharfedale Diamond iar pentru comparatie am avut o companie selecta compusa din Anthem MRX500 si Onkyo 1008.

FILME URMARITE:
– Pirates of the Caribbean – Dead man’s chest (Bluray, DTS-HD MA)
– Gladiator Blu-ray 1080p AVC DTS-HD MA 5.1
– Fast Five 2011 Blu-ray 1080p AVC DTS-HD MA 5.1
– Kingdom of Heaven 2005 AVC  DTS-HD MA 5.1

DOTARI, DESIGN, CONECTICA:

„Elegant, discret, minimalist” ar suna caracterizarea lui Onkyo 709 in trei cuvinte. Face parte din gama 2011 a producatorului nippon si adopta noul stii de design al acestuia. Fara indoiala un pas inainte, aspectul estetic fiind unul din criteriile la care Onkyo nu excela in trecut. Din pacate avand practic aceeasi carcasa cu fratele mai mic 609 are si aceleasi defecte  – conectica de pe panoul frontal este la vedere, nefiind acoperita si lasa impresa ca lipseste ceva de acolo. Display-ul de dimensiuni  generoase  ofera suficiente informatii, are un contrast bun si este usor lizibil. La acest capitol Onkyo 709 este net superior receiverului  Anthem MRX 500, deceniile de experienta spunundu-si cuvantul in ciuda pretului semnificativ mai mic.

Telecomanda este la fel ca la toate celelalte avr-uri ale marcii, plina de butoane si dificil de utilizat. Aici vin cu o informatie utila: este destul de usor configurabila, am reusit sa controlez cu ajutorul ei receiverul, televizorul Samsung si media-box-ul UPC . Meniul on-screen (via HDMI-out) este intuitiv si usor de folosit, fara a avea o grafica deosebita. La acest capitol nu exceleaza de altfel nici un receiver cu exceptia seriilor superioare de la Harman Kardon.

Panoul din spate gazduieste o conectica extrem de bine pusa la punct. Nu mai putin de sapte HDMI-in si doua HDMI-out, cinci intrari digitale coaxiale sau optice, porturi RGB si serial sau iesirile multicanal preamplificate sunt numai cateva dintre aceastea. Mai exista Onkyo Universal Port (pentru UP-A1 iPod/iPhone dock sau UP-DT1 DAB radio), intrari analogice stereo, component video si lista mai poate continua. Nu trebuie omisa conexiunea Ethernet (compatibila DLNA) cu ajutorul careia se poate face streaming audio  din PC sau din reteaua locala, si tot cu ajutorul acesteia se face update de firmware online. OnkyoTX-NR709 poate accesa radio internet, sau servicii online de tipul Napster si Spotify. Pe partea frontala a aparatului exista o conexiune HDMI-in si  una USB, compatibila cu medii de stocare portabile si  iPhone/iPad/iPod.

La capitolul dotari receiverul se prezinta foarte bine, mai jos am extras cele mai importante dintre ele:

  • decodeaza toate formatele HD-Audio existente (DTS, DTS-HD MA,DD, DolbyTrue HD etc)
    are suport pentru formatul video 3D, si audio return channel (toate conexiunile HDMI sunt certificate 1.4).
  • meniu on-screen cu grafica placuta, display-ul aparatului lizibil si cu luminozitate reglabila
    sistem de autocalibrare Audyssey MultEQ XT – mai avansat decat cel de pe Onkyo 609, fara a putea concura cu ARC-ul celor de la Anthem. Este foarte simplu de utilizat, il recomand celor cu mai putina experienta in setarile manuale ale aparatului.
  • upscaling din orice sursa video la 1080p via HDMI-out si upscaling de la semnal 1080p nativ la noua rezolutie 4K(3840 x 2160) cu ajutorul noului Marvell Qdeo chipset.
  • HDMI Thru, receiverul poate fi folosit in standby, semnalul audio-video trecand nemodificat prin el catre televizor. Se poate selecta din telecomanda, cu receiverul in modul standby, sursa semnalului dintre cele sase conexiuni HDMI existente.
  • certificat THX Select 2 Plus, Advanced Music Optimizer (imbunatateste calitatea sonora a fisierelor audio comprimate)si functie Pure Audio care deconecteaza toate procesarile de sunet.
  • 2x HDMI-out, foarte utile pentru configuratii dual display sau pentru fericitii posesorii al unui proiector.
  • Audyssey Dynamic Volume, un algoritm avansat de egalizare a volumului. De exemplu exploziile dintr-un film se vor auzi mai incet iar dialogurile in soapta se vor auzi mai tare. Util cand nu doriti sa-i deranjati pe cei din jur dar fara sa pierdeti informatii importante.
  • Compatibil cu serviciile online vTuner, Pandora, Rhapsody, Sirius/XM iRadio.
  • USB-ul frontal este compatibil cu iDevice-uri. Exista suport pentru fisiere flac, Mp3, wav si medii de stocare USB formatate NTFS.

Lucrurile arata bine si la interiorul aparatului. Pentru partea de filtrare s-au folosit condensatori Nichicon KS de 12.000uf, tranzistori finali Toshiba, DSP de la Cirrus Logic (CS49834) si Dac-uri de la BurrBrown (PCM 1690) pentru toate canalele. Onkyo 709 este un receiver in configuratie 7.1, puterea specificata de producator fiind 170W/canal. Aceasta este masurata in 6 ohmi cu un singur canal in functiune la THD de 1%. Specificatiile de site-ul producatorului mai ofera si puterea masurata in 8ohmi cu doua canale incarcate, aceasta fiind de 110W/canal la 0,08% THD. Aceasta avalansa de masuratori suna deja a marketing pur, trebuie impusa o procedura standard de masurare a acestor specificatii, ele devenind pe zi ce trece mai ametitoare. Cablul de alimentare este detasabil si se poate inlocui cu orice alt model care indeplineste standardul IEC. Lipseste, din pacate, un intrerupator on-off si din acest motiv va recomand sa scoateti receiverul din priza, atunci cand conectati cablurile audio/video.

Un lucru mai putin placut este caldura degajata de receiver, dupa o perioada lunga de utilizare acesta se incalzeste destul de mult. Inauntru exista un ventilator de dimensiuni reduse si un radiator masiv din aluminiu. Am monitorizat comportamentul ventilatorului, dar nu am observat sa porneasca niciodata. Pe capacul receiverului exista binecunoscutul colant cu mesajul “This unit may become fairly hot a times–this is normal. To ensure proper cooling do not block the flow of air to the top cover ventilation slots”.

Sunetul in configuratie stereo 2.0:

Inainte de inceperea auditiei, am activat functia “pure audio”, pentru a fi sigur ca orice corectie de ton sau procesare este decuplata.

Modul in care sunt redate frecventele joase este absolut laudabil. Bas-ul are gravitate si profunzime, fiind in acelasi timp bine controlat si dinamic. Am ascultat pasaje dificile din albumul „The Essential – Frank Zimmer” si am ramas placut impresionat. Temele sonore din Gladiatorul sau Piratii din Caraibe au avut un bas percutant, extins, cu atac bun. Este adevarat ca toate boxele cu care am testat sunt modele usor de pilotat dar nu cred ca vrea cineva sa-si cumpere un receiver de buget ca sa amplifice Dynaudio Confidence sau Triangle Magellan.

Soundstage-ul este larg, scena fiind extinsa si bine conturata. Receiverul te plaseaza foarte aproape de scena, artistul canta practic in fata ta iar restul instrumentelor de desfasoara larg, in planul secund. Din acest motiv muzica „live” devine o experienta placuta, prestatia artistilor fiind realista si credibila.

Albumul  „Dire Straits – Love Over Gold ” este un test bun pentru pentru detalii si dinamica. Sunetele din fundal se disting usor, Onkyo 709 oferind un nivel decent al detaliilor avand in vedere pretul si specificul aparatului. Dinamica este si ea in ton cu performata generala a receiverului, ruperile de ritm si schimbarile rapide de tonalitate fiind corect reproduse de receiver, fara ezitari sau intarzieri.

Mi-a atras atentia redarea unui instrument dificil precum contrabasul din „Rebecca Pidgeon – Spanish Harlem„, acesta sunand realist si convingator. Exista si parti negative, in aceeasi melodie am observat ca vocea superba a artistei este lipsita de caldura si emotie. Onkyo 709 nu exceleaza la redarea frecventelor medii si nici la capitolul transparenta. Aceleasi impresii s-au consolidat si pe alte melodii precum „Katie Melua-The Closest thing to crazy” sau „Diana Krall-This cant be love„, instrumental piesele au sunat bine dar vocile au fost sintetice, lipsite de savoare.

Sunetul urca bine in frecventa, fara sa fie o referinta la acest capitol. Redarea „inaltelor” se face natural, oferind o experienta placuta ascultatorilor, fara sa devina agresive si obositoare.  „Stereoplay – The Pink Panther Theme” s-a auzit precis si delicat, triunghiul din fundal  fiind bine prezentat, iar binecunoscuta melodie a fost precisa si echilibrata.

Conectat la dac-ul extern RD26 receiverul are o prestatie superioara. Se castiga in detaliu si in transparenta. Caracterul analitic al lui RD26 se potriveste bine cu amplificarea integrata din Onkyo 709, rezultatul fiind un sunet mai bun in configuratie stereo. Implementarea chip-ului Wolfson din RD26 este extrem de greu de egalat de catre solutiile oferite de receivere indiferent de pret, fiind superioara inclusiv dac-urilor integrate din Onkyo 1008, Anthem MRX500 sau Denon 4310.

Auditiile muzicale au fost relaxante, am ascultat muzica timp indelungat fara sa ma deranjeze ceva in mod evident, prestatia sonora a lui Onkyo 709 fiind una corecta.

Sunetul in configuratie multicanal 5.1:

Onkyo 709 este cel mai accesibil model dotat cu sistem de autocalibrare Audyssey MultEQ XT, o versiune mai avansata a celor existente pe modele entry. Un sistem bun, dar dupa testul cu ARC-ul celor de la Anthem parca nu mai sunt asa de satisfacut de rezultatele lui. In urma calibrarii am obtinut un sunet bun, care va multumi majoritatea utilizatorilor. Va recomand sa-l folositi, este punctul ideal de pornire chiar daca doriti sa faceti ultimele setari dupa propriile gusturi.

Datorita calitatilor sale, receiverul poate fi utilizat in configuratie 5.0, fara subwoofer daca boxele front sunt capabile sa oferta suficient de mult bas. Frecventele joase sunt bine reproduse atat din punct de vedere cantitativ cat si din punct de vedere calitativ. Cu canalul LFE (Low Frequency Effects) redirectionat catre boxele din fata am obtinut o prestatie convingatoare. Un subwoofer de calitate va aduce un plus la capitolul dramatism si amploare dar Onkyo 709 poate fi folosit (macar o perioada) si fara aportul lui.

Fast Five a fost un film agreabil de urmarit, coloana sonora fiind una reusita iar dinamica actiunii a pus bine in valoare potentialul receiverului. Este regretabil ca se fac din ce in ce mai multe filme cu scenarii slabe si investitii masive in efecte vizuale si sonore, dar trebuie sa recunosc ca au farmecul lor. Placerea vizionarii a fost fara indoiala ridicata semnificativ de prestatia buna a receiverului. Cursele de masini, focurile de arma, exploziile si mai ales scena de final cand seif-ul remorcat de masina distruge tot in cale va vor incanta cu siguranta.

Un lucru care mi-a placut mai putin este coloratura frecventelor medii , vocile fiind modificate din punct de vedere timbral. Inconfundabila voce a  lui  Russell Crowe din Gladiatorul suna diferit fata de cea cu care am fost obisnuit.  Pentru a verifica ce s-a modificat am revazut scenele pe Onkyo 1008 si Anthem MRX500 si timbrul vocilor a redevenit cel pe care-l stiam.

Coloana sonora in format DTS-HD din Kingdom of Heaven a fost inca o dovada ca Onkyo 709 este un receiver cu o prestatia incitanta. Plasarea spectatorului in mijlocul scenei este bine realizata, realista. Sunetul este natural si coerent, cele cinci incinte acustice lucrand ca un sistem unitar, lucru laudabil pentru un receiver la acest nivel de pret.

CONCLUZII:

Onkyo TX-NR709 este in afara oricarui dubiu in receiver excelent. Este de-a dreptul stalucitor la capitolul dotari, prestatia sonora este una mai mult decat corecta pentru banii platiti iar calitatea bas-ului il va face apreciat de viitorii posesori. Problema acestui model este legata de pret, fiind semnificativ mai scump decat 609 la cei 1150 Ron diferenta  si in acelasi timp aproape de modelul 809, unde pentru 700 Ron in plus primiti un receiver din „categoria grea”.

PRO:
– mai multa conectica decat o sa aveti vreodata nevoie
– bas excelent, merge bine si fara subwoofer
– USB-ul citeste FLAC,WAV, MP3
– design reusit
– telecomanda programabila usor

CONTRA:
– lipsit de transparenta in prestatia stereo
– conectica frontala neacoperita
– se incalzeste destul de mult

Onkyo TX-NR709 poate fi testat si ascultat la showroom-ul AvStore.

6 COMENTARII

      • Multumesc mult de raspuns. Sunt dator cu o bere pe care chiar as vrea sa o dau. Cam de ce amplificator au nevoie pentru a suna la potentialul lor. Sunt pretentioase la pozitionare? Le am intr-o camera mica (pereti beton) aproape de perete si nu ma dau pe spate ca si sunet (fata de Zensor 1inclusiv pe partea de bass) si nu stiu daca asta ar fi impedimentul.

      • Dar sa-i adaug pe pre-out urile ce duc catre boxele fata un amplificator pe post de „power amplifier” gen nad 326. Mai am un DAC Audio Alchemy dac in the box si USB – > SPDIF Matrix. Este combunatia asta mai reusita decat dacul integrat in Onkyo? De MARANTZ MM 7055 sau alta solutioe de amplificare externa 5 canale ce parere aveti. Incerc sa aleg compromisul cel mai mic sa aiba prestatie buna pentru muzica/stereo dar sa ma bucur siu de surround in filme.

      • Acum am vazut ca cel putin din punct de vedere al conecticii m-ar coafa cel mai mult Yamaha A-S1000. Il pot conecta la receiver-ul Onkyo din preaut in main in dar si la PC prin dac pe CD spre exemplu. Ar fi potrivit acest Yamaha pentru Ikon 6? Din punct de vedere audio este mult mai bun decat A-S700 (pe care l-am avut, dar nu m-a dat pe spate pe Zensor 1)? Astept un raspuns, nu mai cumpar pana atunci echipamente fara un sfat la obiect. Multumesc.

Dă-i un răspuns lui Alex Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.