Saptamana viitoare isi deschide portile CES 2012, cel mai mare targ de produse electronice din lume. Evenimentul are loc in mod traditional in Las Vegas si este gazduit de doua hoteluri celebre, Las Vegas Hilton si The Venetian. Cei mai mari dezvoltatori de produse electronice din lume vor fi prezenti pentru a dezvalui lumii intregi ce dispozitive au pregatit pentru consumatori in anul 2012.
De-a lungul anilor, la CES s-au prezentat tehnologii revolutionare: discul Blu-ray in 2004, Xbox in 2002, HDTV in 1998, DVD-ul in 1996, Tetris-ul in 1988, Calculatorul Commodore 64 in 1982, CD-ul in 1981, Video Recorder-ul in 1970. Acesta este si motivul pentru care majoritatea pasionatilor de IT&C asteapta si in acest an o lansare uimitoare, un nou produs care sa le taie rasuflarea.
Din domeniul audio video este de asteptat sa avem noutati despre ultimele evolutii ale tehnologiei OLED Display, mai multe actualizari ale gamelor smart/web TV, televizoare 3D fara ochelari, streaming audio si video de inalta definitie si nu in ultimul rand mai multe panouri video de mare rezolutie (4K x 2K)

Ce vom vedea la CES 2012:

1. Ultrabook-uri. Compania Intel pompeaza puternic in acest segment, in speranta de a agata o felie din profitul Apple scos de pe urma MacBook Air. Zeci de modele noi de laptop-uri subtiri, usoare si cu procesoare ultimul racnet isi vor face intrarea la CES. Anul 2012 va fi, cel mai probabil, anul Ultrabook-urilor.

2. Noutati despre Windows 8. Va mai dura ceva pana cand Windows 8 va fi lansat pe piata, insa e de asteptat ca la CES sa ne formam o imagine mai clara despre noul sistem de operare. Si e posibil ca Steve Ballmer sa spuna ceva neasteptat, dat fiind ca aceasta va fi ultima aparitie la CES a Microsoft.

3. 4K  TV. Zvonurile spun ca LG ar urma sa aduca la CES un televizor de 84 inch 4K. Expertii spun totusi ca aceasta tehnologie este prea scumpa pentru utilizatorii casnici si, mai mult, ca ochiul un poate percepe acei pixeli in plus.

4. Panouri 3D intr-o noua interpretare. Deocamdata, tehnologia 3D este la inceput, si in ciuda eforturilor facute, rezultatele sunt modeste. S-ar putea, totusi, ca la CES sa vedem noutati in domeniu. Se stie deja ca o companie pe nume MasterImage 3D planuieste sa arate display-uri 3D de 7 si de 10 inch care au o imagine surprinzator de buna fara purtarea unor ochelari speciali.

5. Tablete cu Ice Cream Sandwich. Telefoane cu Android 4.0, s-au facut. Galaxy Nexus este unul dintre ele. Cu toate acestea nu a aparut inca o tableta serioasa care sa aiba Ice Cream Sandwich. Poate vedem la CES.

6. Camere foto digitale pentru era smartphone-urilor. Pentru prima data, CES 2012 va imparti acelasi spatiu cu PMA (Photo Marketing Association), marele targ al industriei foto. Asta inseamna ca vom afla multe vesti despre camerele foto, care acum trebuie sa faca fata provocarii smartphone-urilor. Cu iPhone 4S si Galaxy S II care reusesc sa faca fotografii uimitoare si au si conexiune la Internet, viitorul camerelor point-and-shoot pare problematic daca producatorii nu vin cu ceva nou.

7. Continut video. CES este in primul rand un targ de hardware, dar nu putem judeca un gadget fara sa luam in calcul si soft-urile cu care interactioneaza. Hollywood-ul cauta solutii pentru a ne convinge sa vizionam in casele noastre, cu ajutorul sistemelor home cinema, pe laptop-uri sau tablete, contra cost, evident, productii de cinema. Iar felul in care merge streaming-ul video devine important.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.