De curand am facut o auditie comparativa intre STAX “Signature” (model SRS-4040-II) si un alt setup electrostatic. „Signature” este alcatuit din amplificator cu iesirea pe lampi, STAX SRM-006IIt si electrostatice STAX SR-404. Celalalt are ca si amplificare o componenta proiectata si realizata in regim DIY, eXStatA si castile STAX SR-404LE „Editia limitata”. In rig-ul meu de casti am folosit un transport Hi-Face, modat cu alimentare separata pentru oscilator si interfata usb, un convertor Havana MHDT LAB, care are schimbati condensatorii de iesire cu V-Cap OIMP, lampa Western Electric (JW) 396A, tube-damper de la EAT, Hi-Fi Tuning Fuse;

cabluri: Audioquest Colorado, Chord ProdacPro Digital, alimentare Clearer Audio, CopperLine Alpha cu (IEC) Furutech, adaptoare Neutrik si filtru Fisch Audiotechnik. STAX-ul avea up-gradate lampile cu Clear Top 6CG7 RCA (NOS) si tube dampers de la EAT.

Am folosit pentru teste muzica clasica, jazz, folk-pop, blues si instrumentala in format lossless. Totodata, am acordat o atentie mai mare configurarii playerului de Windows (Foobar2000) si a Sistemului de operare.

exemple de piese:

Dar Williams „Many Great Companions”, – The Beauty Of The Rain;

Stacey Kent – „Breakfast On The Morning Tram”, – The Ice Hotel;

Emilie-Claire Barlow – „Best Audiophile Voices” – The Very Thought Of You;
Junior Wells – „Missisipi Blues”  – Come On In This House;

Eric Bibb ” Booker’s Guitar” – Sunrise Blues;

Zac Brown Band „You Get What You Give” – Cold Hearted;

Jennifer Warnes „Famous Blue Raincoat” – Bird On A Wire;

Sarah McLachlan „Rarities” – Blackbird;

Dave Carter & Tracey Grammer „Drum Hat Buddha” – I Go Like The Raven;

Janine Jansen – Vivaldi – „The Four Seasons”, Concerto No. 4 L’iverno;

Brian Culbertson „Somethin’Bout Love” – Sittin’ Back

Ulterior am efectuat urmatoarele modificari in sistemul meu:

– cablurile de alimentare au fost inlocuite cu modelele NRG-5 si NRG-3 de la Audioquest,

– filtrul Fisch a fost inlocuit cu Isotek Orion,

– PC-ul clasic a fost inlocuit cu un Apple iMac (SO Macintosch),

– transportul de la M2Tech a fost schimbat cu A-rt Legato.

Pentru inceput am fost multumit de ambele setup-uri, dar editia limitata de la STAX m-a impresionat in mod evident! Comparativ, SR-404LE aduce un bass abundent, prezent aproape pe orice inregistrare atat cantitativ cat si calitativ (in masura in care inregistrarea o permite) cu un control si o definitie evidente. Daca bass-ul pe „Signature” este oarecum aerisit si fara prea mult corp, pe Editia limitata el are o prezenta tangibila. SR-404LE este superioara si pe partea de textura. Imbunatatiri apar si la nivel de rezolutie si detaliu. Per ansamblu SR-404LE este mai muzicala, mai completa, are o eleganta aparte si trezeste acel „feeling” al auditiei pe care nu am avut ocazia sa-l intalnesc pana in acest moment la o alta casca.

Cateva cuvinte despre amplificare: eXStatA – este un amplificator „solid state” si a fost conceput special pentru electrostatice. Este realizat in regim DIY sub semnatura Alex Cavalli si este bazat pe circuite discrete. Modelul meu este contruit intr-un mod purist deoarece nu are potentiometru de volum incorporat, indicator leduri, iar transformatorul (care este un Hammound) este montat in exterior. Odata ce m-am asezat la auditii, am fost placut surprins sa constat ca la nivel de raspuns de frecventa pe bass, extensie pe inalte si detaliu cele doua amplificatoare – eXStatA si Stax SRM-006IIt au fost foarte apropiate unul de celalalt. Abia dupa auditii realizate intr-un mod critic mi-am dat seama de existenta unor diferente. Vorbind din punct de vedere strict estetic, ca si finisaj si constructie STAX-ul se prezinta mult mai atragator si parea sa promita mai mult. Totusi, eXStatA i-a dat intr-un mod evident clasa la nivel de separatie canale si pozitionarea scenica. Nu-mi pot da seama prea bine cum a facut acest lucru, insa mi-a fost limpede: separatia dintre instrumente, „sound-stage”-ul au fost de-adreptul superbe pe eXStatA! M-am simtit onorat sa-l audiez. Parca castiga un plus si la capitolul neutralitate, in sensul ca am avut impresia ca STAX-ul colora usor sunetul (probabil acest fapt se datora si influentei lampii). Dupa mai multe ore de auditie, cand eXStatA s-a incalzit mai bine (precizez ca de fiecare data de la pornire, are nevoie de cel putin o ora ca sa-si atinga intreg potentialul), sunetul sau a dobandit coerenta si fluiditate, instrumentele „respirau” mai bine pe amplificatorul SS. Cantitatea si claritatea detaliilor au fost redate mai bine pe eXStatA. Deasemenea, a castigat un plus si la capitolele transparenta sonora, viteza si rezolutie.

Sa ne oprim putin si la sectiunea de conversie digital-analogica si sa discutam mai detaliat decat am facut-o pana acum. Tehnic vorbind, el se prezinta dupa cum urmeaza: arhitectura „non oversampling”, fara filtre digitale, transformator de curent toroidal, procesor Burr Brown PCM56 (16 biti), condensatori electrolitici Nichicon MUSE Fine Gold, iesire cu buffer pe lampa. Inainte sa trec sa expun ceea ce urmeaza, ma simt nevoit sa intercalez aici o marturisire personala. Una dintre placerile hobby-ului meu a fost legata de ideea tuning-ului. Pornind de la acest considerent, dar si din dorinta de a imbunatati considerabil calitatile sursei (fara sa schimb intreaga sursa) m-am lansat pe drumul modificarilor extreme aduse acestui DAC si care s-au dovedit pana in prezent printre cele mai complete aplicate. Asa incat, pe langa up-grade-urile pe care le-am realizat in convertor si de care am amintit in prima parte a expunerii, am mai inlocuit chip-urile stock, PCM56P-L cu modelul superior PCM56P-K grade (Made in Japan!), lampa WE (JW)396A cu Bendix 6385 (din anul 1964) iar mai apoi am testat un AEG 5670 Telefunken, condensatori de intrare V-Cap CuTF (0,01uf/600V), condensatorii de iesire OIMP cu V-Cap CuTF 0,47uF (Copper Foil and Teflon Film), condensatorul Russian Silver Mica l-am inlocuit cu V-Cap CuTF de capacitate 0,01uF/600V; condensator V-CapCuTF de capacitate 0,22uF/600V;  condensatori film Auricap (de la Audience), toti condensatorii electrolitici Nichicon au fost schimbati cu ELNA (Silmic II, ROB Tonerex 3.300uF/25V) si Black Gate (din seria F, FK 2.200 uF/35V si Non-polari din seria N, 0,47uF/50V), pe spatele placii de baza au fost implementati 10 condensatori Sanyo Oscon (4,7uF, 10V), conector digital bnc, rezistente Shinkoh Tantalum, diode Schottky, transformator R-Core.

Ceea ce-mi place cel mai mult la Havana e muzicalitatea, rafinamentul sunetului. Departe de a fi dac-ul perfect sub aspect de transparenta sonora, rezolutie si dinamica, Havana surprinde inca de la inceput printr-un timbru sonor rafinat. Ai sentimentul de a fi transpus in mod intim in sfera auditiei, ca esti inconjurat de instrumentele care se apropie de tine. Pe de alta parte, Havana este capabil de o buna imagine spatiala. La capatul opus este scena „abstracta”, „goala” – acea caracteristica de „raceala” a sunetului de studio. La un moment dat am fost nevoit sa compar Havana cu Lavry DA10, ca sa-mi clarific pentru totdeauna nelinistea pe care o aveam. Da, Lavry (inainte de modificarile complete realizate in Havana) suna excelent pe muzica clasica, si asta se datoreaza transparentei de care da dovada acest dac. A fost parca si putin mai rapid, mai rezolut, cum ar fi fost de asteptat de la un dac „SS”. Pe masura ce ma adancim in auditie, cand trecem la detaliile fine, observam cu surprindere ca Lavry palea usor fata de Havana la capitolul timbru sonor, textura, rafinament si eleganta. Oricum, Havana si-a schimbat radical sunetul fata de versiunea nemodificata si a sunat din ce in ce mai bine progresiv cu rodajul condensatorilor V-Cap CuTF. Ei si-au exercitat amprenta sonora intr-un mod consistent abia dupa aproximativ 600-700 de ore de rodaj, odata ce au intrat in parametrii optimi de redare (necesita chiar si 1.200 ore!).

V-Cap CuTF aduc un aer de High-End in auditie, transmitand ceva ce nu am reusit sa simt pana in acest moment. Comparativ cu modelul V-Cap OIMP (condensatori pe baza de polipropilena metalizata), CuTF au un echilibru tonal care tinde spre perfectiune. Este incredibil cata informatie exista stocata intr-un fisier audio la nivelul frecventelor joase, joase-superioare si medii si pe care o scoate in evidenta acum, informatie pe care nu am perceput-o deloc inainte! Bass-ul a devenit curat si adanc, viteza si frecventa de raspuns sunt evidente. Elemente precum decay-ul, attack-ul si articularea instrumentelor si vocii, profunzimea campului sonor, plasarea instrumentelor in spectrul audibil, background-ul, s.a. toate acestea sunt prezente in mod natural si complet. Textura sonora redata de acesti condensatori este bogata si suficient de rafinata. Instrumente precum pianul, chitara, flautul, vioara, contrabas-ul, s.a. se aud clar, puternic articulat si deasemenea, natural. Detaliile sonore sunt redate cu precizie iar dinamica sunetului este superioara fata de celelalte solutii testate. Pe muzica clasica, spre exemplu, instrumentele se interpatrund si se complecteaza reciproc intr-un mod armonios. Vocile sunt redate intr-un mod in care scot in evidenta intreaga umanitate din ele iar la nivelul frecventelor medii totul este coerent si aerisit. Dincolo de aceste aspecte, am sesizat o dinamica superioara la nivelul tuturor frecventelor (audibile), muzica are ritm, tempo si degaja o emotie aparte.

Detaliul este si el o componenta importanta a auditiei. Intre SR-404LE si eXStatA exista o sinergie deosebita! Acest setup iti reveleaza cele mai fine detalii ale materialului sonor, dar fara sa sacrifice muzicalitatea printr-un sunet analitic, s.a. Comparativ cu AKG K701 si Sennheiser HD650 va pot spune ca se situeaza intr-o alta liga din punctul de vedere al detaliului. Electrostaticele sunt practic renumite tocmai pentru usurinta de redare a micro-detaliilor fine. Frecventele inalte sunt bine evidentiate, sunt redate extins in tot spectrul de frecventa si cu un decay larg. Nu exista nici cea mai mica impresie de factor de „stridenta”, comparativ cu castile dinamice ieftine. La aceasta se adauga o caracteristica importanta, care a fost amintita mai sus: transparenta. Electrostaticele sunt superioare pe nivel de transparenta fata de castile dinamice situate in aceeasi gama de pret. Unul dintre modelele „de referinta” de la acea vreme al cunoscutului producator austriac, AKG, a reusit sa ma impresioneze decisiv din acest punct de vedere. Pe iesirea „high-gain” dedicata casti a Prehead-ului si avand ca sursa Lavry DA10, K701 a prestat foarte aproape de intregul ei potential. A fost capabila sa-si puna in valoare calitatile incontestabile la acest capitol. Pornind de la acele auditii cu AKG s-a nascut in mine dorinta de a impinge experienta audio in casti la standarde superioare de transparenta sonora. Aceasta senzatie de prezenta „vie” a fost foarte importanta pentru mine. Spre deosebire de K701 si Stax SR-404LE, HD650 am gasit-o deficitara la nivel de transparenta. Ii lipsea acel „feeling” special al auditiei pe care-l asteptam.

Pe masura ce analizam mai atent detaliile simteam existenta unui factor limitativ pe nivelul de conversie digital-analogica. Atunci m-am hotarat sa testez transportul AR-T Legato, un produs „Analog Research Technology”.
Introducere: Legato este un convertor Usb>>SPDIF, care foloseste cip-ul AD1865 (Analog Devices). Acest transport purist are propria sursa de alimentare si un cablu usb „custom”, conectori bnc de calitate pe impedanta reala de 75 Ohm si este incorporat intr-o carcasa din aluminiu izolatata foarte bine. Totul este lucrat profesionist si prezinta o linie simpla si eleganta. Aspectele enumerate precum si politica firmei producatoare in ceea ce priveste lungimea cablului digital (tehnologie Streamlenght* asincron), fac din Legato o referinta in categoria lui de pret (500$), o piesa fara prea multe compromisuri. Spre deosebire de hiFace, Legato se bazeaza pe doua aspecte: unul dintre ele face referire la tehnologia „asincron-USB”, licentiata de compania „Rankin’s Wavelength” si pe care o are implementata si solutia M2Tech. In al doilea rand, Legato are incorporat un ceas intern performant, cu un rol deosebit de important in reducerea la cote cat mai reduse a zgomotului digital.

Sunet: comparativ cu versiunea modata de la hiFace (care este superioara calitativ versiunii stock) Legato a sunat mai relaxat, mai rafinat, coboara sensibil mai jos pe frecventele joase si reda un bass bine definit/controlat. Legato reda cu deosebita acuratete detaliile fine si sta cert mai bine la viteza si dinamica. Este un transport clasic intrucat este capabil sa lucreze doar cu fisiere pe rate de frecvente de esantionare de 44,1 KHz/16 biti, nu decodeaza fisiere high-resolution. Insa la ceea ce decodeaza suna exceptional, fara sa sacrifice calitatea si poarta experienta audio redata prin intermediul PC-ului la standarde inalte.

Ca si concluzie as spune ca STAX SR-404LE este o casca cu adevarat deosebita atat ca si contructie cat si ca mod de redare a materialului sonor, net superioara fata de celelalte solutii – e drept mai ieftine, pe care le-am audiat si detinut personal pana in acest moment: Sony MDR-CD280, MDR-CD480, Sennheiser HD595, HD650, AKG K701, Stax SR-404. Continui sa cred ca sub raport calitate/pret, editia limitata de la STAX se situeaza foarte bine. Pe masura ce descopeream placerea auditiei in casti a crescut si exigenta mea asupra sunetului. La inceput, Sony MDR-CD480 m-a multumit prin cantitatea de bass, dar ii lipseau acuratetea inaltelor, finetea si transparenta frecventelor medii iar in definitiv era o casca „inchisa”. Solutia oferita de Sennheiser, HD595 a rezolvat cateva probleme in privinta acestora, fiind insa limitata la nivel de transparenta sonora, dinamica, ca sa nu mai vorbim de eleganta, rafinament. K701 si HD650 au prestat la un alt nivel calitativ, dar nu au egalat solutiile electrostatice.

Va multumesc pentru atentia acordata si va urez cat mai multe auditii placute!

Sennheiser Amperior review

Amperior impreuna cu HD-25-II suna complet diferit de toata gama Sennheiser. Sunt unice intr-un fel si de aceea in randul multor DJ de top o sa vedeti mereu o pereche de HD-25-II sau chiar mai nou Amperior. HD-25-II au fost atat de appreciate de-a lungul timpului incat au aparut chiar firme specializate in customizarea lor 100% , incepand cu diferite culori si feluri de vopsele, pana la ornamentarea lor cu pietre scumpe sau alte materiale exotice.

Amperior este noua generatie a venerabilelor HD-25-II, producatorul ne asigura un sunet putin mai precis si o constructie mai robusta.

La momentul actual nu mai detin HD-25-II, insa tin minte bine prestatia lor si as putea face o mica comparatie intre cele doua modele.

Amperior arata identic cu HD-25, acum insa au fost folosite cupe din aluminiu in loc de plastic, articulatiile castilor la fel, sunt acum din aluminiu argintiu, castile au fost scoase in editie limitata si in culoarea albastra – acest model a fost vandut doar in magazinele Apple store din jurul lumii, acesta varianta nu este prezenta in Romania.

In rest castile arata identic, s-a folosit chiar si acelasi driver audio care are mai mult de 20 de ani de cand a fost lansat si inca nu este deloc invechit ca sunet. Au fost facute ceva modificari la “dampening-ul” (amortizarea sunetului din spatele driverului) membranei audio – au fost folosite cateva straturi de spuma, care lipseau la HD-25-II si evident cupele din metal au adus mici schimbari in prezentarea sonora.

Castile arata la fel de clasic, minimalist si industrial. Personal imi place mult design-ul, sunt comode, usor de ajustat, au cablul detasabil – conectorii care intra in cupele castilor sunt identice cu cele gasite la HD600 si HD650, deci se pot folosi si cablurile acestora. In pachet avem doua perechi de cabluri, unul simplu si unul pentru device-uri Apple – gasim volumul pe fir, un microfon si butonul de preluare apel.

Le-am folosit pe strada conectate la un player Sandisk Sansa Clip+ plin cu fisiere lossless.

Prestatia sonora

Primul lucru care m-a bucurat enorm a fost volumul obtinut din player, castile avand o sensibilitatea mai ridicata si o impedanta doar de 18 Ohmi (comparativ cu 70 Ohmi ale HD-25); volumul a fost arhisuficient si din micutul player, pe HD-25 dadeam la maxim si tot parca mai aveam nevoie de volum, eram nevoit sa folosesc un amplificator portabil pe strada, acum nu mai este nevoie.

In al doilea rand suna ca niste casti Sennheiser doar ca pe steroizi si imprumuta unele caracteristici acustice de la Grado. Trei lucruri sunt asemanatoare cu Grado: mediile, inaltele si prestatia foarte directa si intima on-stage.

Am incercat sa ascult mai mult stiluri de muzica, castile avand un caracter rapid si dinamic am ales muzica ceva mai ritmata si mai intensa.

Amperior, ca si in cazul HD-25, aproape ca nu au soundstage, ascultand la ele te simti mai mult pe scena decat in randul 10 din sala de concert, de aceea castile ofera un sunet mai intim, mai direct catre ascultator si mai dinamic in acelasi timp. Multe persoane vad acest aspect ca fiind un minus, altii in schimb apreciaza natura on-stage si impactul masiv asupra ascultatorului, pe mine nu ma deranjeaza si imi place efectul.

Castile ofera un sunet colorat, fun, foarte rapid si vesel intr-un fel, nu sunt neutre sau liniare, desi foarte precise si detaliate, sunt facute mai mult pentru a ridica dispozitia ascultatorului, nu pentru analizarea muzicii.

Coloratura este interesanta si am sa incerc sa explic mai pe larg prestatia sonora.

Basul iti sare in fata prin volumul de aer miscat, este adanc si loveste tare. Nu are deloc probleme cu sub basul sau basul de sus, dar cateodata mi se pare ca au cam mult mid bas. Basul este autoritar si rapid, niciodata lent sau lenes, este foarte diferit de basul HD600 sau HD650 care este mai lent si mai usor la ureche. Frecventele medii sunt si ele speciale. Mai cu seama mediile de jos sunt ceva mai detaliate decat restul spectului de frecvente ce fac ca vocile, chitarile, viorile sa sune mai in fata, parca avand ceva mai multa substanta si suflet. Sunt placute si pe blues, rock sau muzica instrumentala, chiar si pe clasica mi-au placut.

Frecventele medii cu siguranta sunt punctul forte al acestor casti. Chitarile acustice au o vibratie ceva mai delimitata si mai bine conturata, vocile la fel ies in evidenta. Compilatia Best Audiophile Voices a sunat minunant. In afara de prestatia vocala am ampreciat si prestatia intrumentelor acustice care au sunat si ele bine, insa au fost usor plasate in planul doi.

Frecventele inalte sunt bine detaliate, cateodata chiar prea bine. Pe alocuri pot suna si sibilant sau subtire, insa s-a intamplat rar si doar pe inregistrarile speciale unde inaltele au fost mai definite.

Per total frecventele inalte mi se par mai calme decat in cazul Grado, insa au aceeasi scanteie ca si producatorul american. Percutiile, tobele, talgerele au acel contur bine definit si o mica scanteie, castile Sennheiser de obicei incearca sa mascheze si sa spele un pic frecventele inalte, Amperior sunt diferite – avand inalte bine definite, conturate, pe alocuri sibilante, dar rar.

Personal le gasesc a fi niste casti rezolute si detaliate, chiar mai detaliate decat in cazul HD650/600/580.

Extrag foarte bine informatia din piesele preferate, am auzit si subtilitatile ascunse pe fundal, si microdetaliile pe planul doi. Chiar nu prea am ce sa le reprosez la acest capitol.

Minusurile ar fi doar de natura prestatiei scenei si a aerisirii. Datorita sunetului pe scena, spatiul gol intre instrumente nu prea exista, sunetul e usor aglomerat si lipsit de aerisire. E un sunet claustrofobic asa, bine inchegat, insa intr-un spatiu foarte mic. Cred ca un mare rol il au cupele mici si designul inchis al castilor.

Imaginea stereo este buna in ciuda scenei mici si a sunetului neaerisit, instrumentele sunt usor localizate in spatiu si sunt usor delimitate. M-am putut concentra doar la cateva instrumente dintr-o orchestra, ceea ce spune ca imaginea stereo nu a avut de suferit.

Castile izoleaza bine fata de mediul inconjurator, nici chiar zgomotul strazii nu a avut impact asupra mea.

Ca o mini comparatie cu HD-25-II, poate suna un pic straniu, dar am simtit ca Amperior a avut un sunet putin mai metalic, mai precis si mai detaliat, pe cand HD-25-II a sunat ceva mai plasticos, mai lent si parca mai nefocusat. Sa fi fost cupele din plastic ale HD-25 si cele din aluminiu ale Amperior de vina sau e o simpla coincidenta ? Eu cred ca materialele folosite mereu au avut un impact mai mare sau mai mic asupra sunetului, mai ales ca vorbim de casti, unde membrana audio este situata la 1-2 centimetri distanta de cupe.  Este un motiv intemeiat de ce instrumentele acustice sunt facute din lemn cu cateva elemente din metal si nu din altceva…

In final nu-mi ramane de adaugat decat faptul ca Sennheiser Amperior au fost apreciate din punct de vedere al design-ului si de cea mai impartiala specialista, acesta declarandu-se foarte multumita de ele 🙂

Concluzii:

Constructie solida, design nou dar si vechi, mergand pe urmele HD-25, sper ca si Amperior va intra in randul clasicilor odata cu trecerea timpului.
Sunetului este unul unic pentru marca Sennheiser, ofera un sunet fresh, rapid, dinamic si vioi.
Le recomand pentru oricine doreste o pereche de casti inchise portabile pentru strada, birou sau de ce nu, pentru tinerii DJ in devenire.

Pro:

–          Constructie solida, cablu detasabil
–          Sunet fun, colorat, dinamic, avand un bun impact
–          Imagine stereo buna, detaliata
–          Spectrul acustic este acoperit, nu prezinta gauri
–          Sunet on-stage

Contra:

–          Sunet on-stage poate fi luat si ca minus
–          Mai putin aerisite decat castile full size
–          Uneori sibilante
–          Nu sunt liniare sau neutre

Echipamente folosite pentru review:

Sennheiser Amperior, HD-25, HD800, Burson Conductor, Sandisk Sansa Clip+, Fiio E07K

Am tot citit in ultima vreme despre Sennheiser IE800 si am observat pe cineva spunand ca sunt niste mini HD800. Acest lucru m-a pus pe ganduri si m-a facut foarte curios in privinta acestor noi IEM-uri.

De obicei nu prea imi plac castile in-ear din cauza ca au un sunet foarte aglomerat si un bas nenatural cu prea mare presiune asupra timpanului. De asemenea nu prea imi place sa bag ceva in urechi. Cu toate astea eram foarte curios in legatura cu IE800.

Se pare ca sunt un tip norocos. Saptamana trecuta Savu m-a intrebat daca nu cumva vreau sa scriu un review despre ele pe soundnews. Cred ca i-a placut un pic stilul ciudat de pe blogul meu. Normal ca am acceptat, si iata-ma ascultand la IE800 si scriind despre ele pe Soundnews.

Cascutele astea mici arata chiar bine. Cablul pare bine construit si da senzatia a fi un cablu de calitate. Jack-ul este indoit la 90 de grade ca sa asculta fara probleme la un device portabile bagat in buzunar.

Vin de asemenea la pachet cu inca 4 perechi de dopuri de diferite marimi, precum si o cutiuta pentru transport. Ce imi place la dopuri este ca au un mic grilaj de protectie tinand departe impuritatile de driver, care la randul lui are inca un grilaj de protectie.

Cutiuta de transport este facuta din imitatie de piele si pare destul de eleganta. Este indeajuns de mica pentru a intra usor intr-un buzunar.

Din punct de vedere al confortului stau foarte bine. Au 2 aerisiri. Una este pentru sunet, fiind casti deschise, iar alta pentru a scoate aerul dintre timpan si ele pentru a depresuriza zona.
Si da m-ati auzit bine. Sunt casti in-ear deschise. Nu va faceti griji, nu se aude muzica pe care o ascultati in exterior.

Ok…. dar cum suna?

Prima data cand le-am pus in urechi am ramas perplex si mi-am adunat maxilarul de pe jos. Cascutele astea suna excelent! Nu au deloc sunetul tipic IEM.

Un lucru ce mi-a sarit in ochi a fost scena foarte larga pentru niste casti din aceasta categorie.

Senzatia a fost una foarte ciudata. Simteam ca sunetul vine din interiorul craniului. Am inceput a le asculta cu niste muzica clasica si am simtit capul meu devenind o scena larga cu o orchestra in interior.

Nu imi venea sa imi cred urechilor. Am iubit muzica clasica instant pe aceste casti.

Sunetul lor m-a hipnotizat si am ascultat nemiscat pentru cateva minute.

Dupa o vreme chiar am uitat ca sunt casti in-ear.

O sa incerc sa explic experienta mea cu aceste casti pe urmatoarele melodii:

Andre Rieu – Morning (Classical; Peer Gynt Suite) (E.Grieg):

Detaliile chiar sunt uluitoare si poti auzi fiecare sunet al fiecarui instrument si fiecare nota. Dinamica si microndinamica sunt si ele la acelasi nivel si te fac sa te simti parte a scenei, simtind muzica in tot corpul. Fiecare instrument este bine plasat in spatiu si usor de separat fata de celelalte.

Inaltele sunt foarte bine detaliate si au acea scanteie necesara fara a zgaria pe urechi. Mediile sunt foarte bune si dau o prezenta foarte buna instrumentelor si a vocilor.

Pink Floyd – Time:

Clopotele si inaltele de la inceput au fost foarte bine redate fara a fi prea tipatoare sau aglomerate. Sunetul a fost foarte bun pentru niste casti in-ear. IE800 ma surprinde de fiecare data si ma fac sa uit ce tip de casti sunt.

Sunetul a fost iar pe mai multe straturi, cu o buna separatie a instrumentelor, foarte detaliat si bine echilibrat.

ACDC – Beating Around the Bush:

Vocea a fost foarte bine prezentata, fiind naturala si bine conturata. Instrumentele nu s-au aglomerat pe acelasi strat cum se intampla tipic la casti in-ear. Au avut un PRAT foarte bun si pe scurt pe aceasta melodie : „they rocked!”.

Infected Mushroom – Drum n’ Bassa:

In mod uzual nu suport basul de pe castile in-ear. Mi se pare ca este foarte nenatural si aplica prea multa presiune asupra timpanelor. Pana acum IE800 nu s-a incadrat in standardele normale de IEMs, deci era timpul sa testez si basul, sa vedem daca e cu adevarat mai bun decat la altele.

Am fost din nou impresionat de IE800. Basul este adanc, cu un impact bun, energetic si controlat. Ritmul per total a fost foarte bun si m-a facut sa dau din cap pe muzica.

Leonard Cohen – Be for Real:

Leonard Cohen are o voce unica si este numai bun pentru testarea redarii vocilor. Pot sa spun ca vocea lui a fost foarte naturala si ragusita, cu o textura foarte bine definita. Nu a fost ca pe Audeze LCD2 dar a captat esenta vocii lui.

Am ascultat multe alte melodii dar mi-am facut deja impresiile generale despre aceste casti si as incepe sa ma repet.

Concluzii:

Aceste casti sunt fara dubii cele mai bune casti in-ear pe care le-am ascultat vreodata. Chiar cred ca Sennheiser a dat lovitura cu IE800, si a dat lovitura bine. Asa cum am mai spus mai sus, nu au sunetul tipic castilor in-ear, si au reusit ca in timp ce le ascult sa uit ca fac parte din aceasta categorie.

Pentru acest tip de casti deschiderea scenei este uimitoare. De asemenea sunetul nu este aglomerat, este chiar pe mai multe straturi, cu o separatie foarte buna a instrumentelor si cu o pozitionare buna in spatiu.

Detaliile sunt excelente. Combinate cu o dinamica buna iti da o senzatie de ti se face pielea de gaina.

Mediile sunt foarte bune si instrumentele si vocile sunt foarte natural si bine prezentate.

Inaltele sunt bine definite, au scanteia necesara, dar nu te zgarie pe timpan, nici nu devin obositoare in timp.

Sunetul este per total foarte bine echilibrat si castile au facut fata cu brio la orice gen am aruncat spre ele.

Bineinteles ca o sa va intrebati cum suna fata de Sennheiser IE80.

Sunt total din alta clasa si se simte destul de usor. Sunetul este mult mai aglomerat pe IE80, mai restrans. Basul nu este asa de extins, de bine definit si cateodata invadeaza mediile. Inaltele mi se par tipatoare pe IE80. Sunetul nu este atat de detaliat sau de articulat.

La fel si in cazul compararii cu AudioTehnica CKS90 care mi se par ca au un sunet in V. Acestea au un bas bunicel, bine extins si cu un impact dragut, dar tot prea puternic si nenatural fata de IE800, care e mai rapid si mai detaliat. Mediile pe CKS90 sunt undeva in spate si lipsesc mult din detalii.

Inaltele sunt si mai tipatoare decat pe IE80.

Am incercat sa gasesc niste dezavantaje/slabiciuni la IE800, dar in afara de pret, chiar nu am gasit nimic.

Si toate acestea pot incapea in buzunarul vostru. Se pot asculta foarte bine si cu usurinta din orice player mobil, dar beneficiaza destul de mult de o amplificare mai buna si mai ales de un DAC bun. Cu aceste casti poti avea sunet excelent oriunde mergi. Pentru cineva care este tot timpul pe drumuri, castile acestea sunt perfecte.