Salut, ma numesc Hugo, imi place curcubeul si sunt un audioholic!

Salut Hugo, sunt Darku, imi plac berile nefiltrate si sunt si eu un a̶l̶c̶o̶o̶l̶i̶c̶ audioholic!

Patru ani in urma Rob Watts revolutiona piata DAC-urilor de mici dimensiuni introducand performantul DAC si amplificator de casti Chord Hugo.

Pana la acea vreme era de neconceput ca un DAC cat palma sa detroneze DAC-uri grele la propriu si la figurat. Le fel ca marea majoritate, si noi am fost impresionati de performanta micului Hugo, despre care am scris pe larg intr-o recenzie dedicata aici.

De-a lungul anilor, incet dar sigur Watts si-a cizelat propriul design introducand recent succesorul pe nume Hugo2.

Fata de prima generatie, Hugo2 vine cu multe schimbari notabile, majoritatea insa tin de performata, schimbarile estetice fiind destul de mici.

Design & Calitatea constructiei

Ca si prima generatie Hugo, noul aparat este creat in totalitatea dintr-un bloc de alumiuniu avand forma unei caramizi.

Nu s-a renuntat la curcubeul proiectat pe perete vazut seara tarziu, insa m-am bucurat enorm sa descoper butonul “DIM” de pe telecomanda, multumesc Rob, rugaciunile mi-au fost ascultate.

La redarea unei melodii, fiecare culoare a bilutelor de silicon indica de fapt parametri precum ar fi: bitrate-ul, daca e un fisier PCM sau DSD, daca este activ un filtru digital sau daca crossfeed-ul este pornit, chiar si rotita de volum isi schimba culoarea la cresterea/descresterea volumului.

Sub Capota

DAC-ul primei generatii Hugo folosea o putere de procesare de 26.000 taps datorita FPGA-ului Xilinx Spartan 6 programat de catre inginerii Chord Electronics. Noul Hugo2 ridica stacheta pana la 49.152 taps prin utilizarea celui mai nou chipset FPGA Xilinx Artix 7.

La momentul actual din tot portofoliul Chord Electronics doar DAC-ul high-end Chord Dave la pretul de 10.750 EUR ofera o putere de procesare superioara de 164.000 taps.

Amplificarea de casti a crescut pana la 1050 mW in 8 ohmi fata de 720 mW a primei generatii. A scazut drastic distoriunea armonica si astfel a crescut si SNR-ul de la 120 la 126 dB. De data aceasta la iesirea de linie si la amplificarea de casti se foloseste un etaj final de amplificare discret ce functioneaza mereu in clasa “A” capabil de pana la 5V Rms putere.

Aparatul stie sa redea nativ fisiere PCM pana la 32 bit/768 kHz cat si DSD512 (DSD x8) pe intrarea USB.

Hugo2 are 4 intrari digitale: microUSB, coaxial (pana la 32bit/384 kHz), optic (pana la 24bit/192 kHz) si Bluetooth prin Apt-X (pana la 16 bit/48 kHz) si 3 iesiri analog: de casti 3.5mm, de casti de 6.35 mm si o iesire de linie RCA.

Bateriile interne a lui Hugo2 au capacitatea de 2600 mAh si ofera o autonomie de aproximativ 7 ore la un volum mediu.

In cutie se gasesc o multime de accesorii precum: cablu microUSB, cablul microUSB catre microUSB OTG pentru a-l conecta la un smartphone, incarcatorul, cablul optic, cablul coaxial si o telecomanda simpla dar inteligenta.

Pe langa redarea nativa si directa a fisierelor PCM si DSD, producatorul ofera si 4 filtre digitale: “ultimate reference” adica semnalul pur si nealterat, “High frequency roll-off” pentru a taia putin din extremitatile de sus, “Warm” – pentru a induce o coloratura placuta auditiilor si “Warmer HF roll-off” – o combiantie a ultimelor doua filtre pentru un sunet si mai cald si pentru unii mai placut. In majoritatea testelor noastre am folosit primul filtru.

Daca se doreste utilizarea lui Hugo2 pe casti avem la dispozitie 4 filtre digitale de Crossfeed pentru a imita sunetul boxelor si pentru a mai reduce oboseala aurala. Mi-au placut nespus ultimele doua setari ale crossfeed-ului pe inregistrari mai vechi care au fost masterizate exclusiv pentru ascultatul in boxe. Exemple de astfel de inregistrari sunt multe: Elvis Presley, The Beatles, The Doors, Black Sabbath, Led Zeppelin, Deep Purple si lista continua.

V-am starnit curiozitatea sau inca nu?

Sa trecem la partea cea mai interesanta.

Performanta Audio

In primul rand am introdus Hugo2 in sistemul stereo format din DAC-ul Matrix X-Sabre Pro, amplificatorul integrat Cambridge Audio Azur 851A si boxele Audio Physic Tempo Plus. Ulterior am comparat micul Hugo2 cu X-Sabre Pro.

Prima impresie lasata este ca am de-a face cu un sunet extrem de rapid, ce are o lovitura puternica in piept si o precizie de invidiat. Mi-am amintit imediat de prestatia primei generatii Hugo – acel sunet vioi care agita tranzientii rapizi si care tine pasul cu orice urcus dinamic. Hugo2 mai are o fluiditate impresionanta care cumva leaga notele intr-un fel natural si placut.

Daca nu ati mai avut contact cu DAC-urile acestui producator englez, senzatia de jucarie noua este foarte evidenta iar in primele zile te simti ca in luna de miere. Insa dupa cateva zile de comparatie cu cu alte DAC-uri sau amplificatoare de casti, situatia nu mai arata chiar atat de roz.

Ascultand Rodrigo y Gabriela – Hanuman, Hugo2 a fost de departe cel mai impresionant DAC, tempo-ul energic si loviturile rapide in timpane sunt punctele forte a lui Hugo2. Pe de alta parte sunetul a devenit mai plat si scena mai putin adanca, basul se retragea mai rapid decat cat mi-as fi dorit. Retragerea notelor este prea rapida si desi tobele au o lovitura impresionanta ele se disipa prea rapid, artificial intr-un fel.

Prin comparatie X-Sabre Pro are un sub-bas mai prezent, redat pe mai multe substraturi care are si o scena mai larga si mai adanca.

Pe Hugo2 pe aceasta piesa am simtit un contur extraordinar al notelor, pe cand pe X-Sabre Pro textura notelor a iesit mai mult in evidenta, avand o greutatea ceva mai mare.

Dupa ce am trecut pe Nils Lofgren – Keith Don’t Go, Hugo2 m-a impresionat prin acuratetea si aerisirea buna a notelor dar din nou, scena putin gatuita tragea in jos prestatia aproape impecabila.

Extragerea detaliilor este la un nivel foarte ridicat si intr-adevar fiecare microdetaliu este o joaca pentru Hugo2 redand muzica cu o acuratete uluitoare.

Din pacate acuratetea si accentul mare pus pe contur si mai putin pe textura face ca prestatia sa fie putin mai artificiala. Oprirea brusca a vibratiei chitarilor si a tobelor diminueaza magia pe care o stiam.

Sunetul in general da senzatia de agitatie, viteza si precizie, nu face parte din sursele audio calme si relaxante, cu siguranta face parte din tabara opusa.

Ascultand cvartetul lui Dave Brubeck – Take Five a fost iarasi o prestatie revelatorie. Hugo2 mereu mi-a demonstrat ca este capabil de o precizie chirurgicala punand accent pe micile detalii peste care nu poti trece.

Din acest punct de vedere X-Sabre Pro nu a avut aceeasi dinamica exploziva si vioaie, pe de alta parte cel din urma a sunat mai larg si mai adanc oferind un dram de naturalete pe care nu l-am auzit pe Hugo2.

Per total Hugo2 nu suna deloc artificial sau uscat, mai degraba l-as cataloga ca o sursa audio foarte liniara si sincera. Hugo2 nu este deloc iertator si pune in evidenta orice imperfectiune a piesei in cauza.

De curiozitate am incercat cateva piese Led Zeppelin si The Doors…masteringul prost, echipamentele de inregistrare de la acea vreme si-au spus cuvantul, granulatia nu a putut fi mascata iar prestatia nu a fost una foarte placuta. Pe material de proasta calitate va suna neimpresionant, punand accentul exact pe defectele piesei.

Cateva zile mai tarziu am decis sa il folosesc in sistemul desktop de casti, l-am comparat in special cu X-Sabre Pro + HeadAmp Gilmore Lite MK2, cu Burson Play (varianta basic) si putin cu FiiO Q5. Castile folosite au fost: Audeze LCD-4Z, LCD-4, Sennheiser HD660S si castile in-ear hibride FiiO FH5.

Ei, cum sa va spun… a aparut soarele pe cer si un zambet tampit pe fata.

Din punctul meu de vedere doar in modul DAC si amplificator de casti Hugo2 straluceste cu adevarat!

Am ramas mut pe orice melodie si pe orice stil muzical, posibil ca amplificarea in clasa “A” a adus un strop de naturalete si a largit simtitor scena gatuita pe iesirea de linie RCA.

In modul DAC/Amp mi-a placut si a detronat cu mare usurinta Burson Play, FiiO Q5 si schimba croseuri cu X-Sabre Pro cuplat la Gilmore Lite Mk2.

Mentionez ca amplificatorul de casti intern este foarte capabil, mi-a condus toate castile din acest test cu exceptia Audeze LCD-4 care deja stim ca au nevoie de un monstru de amplificator pentru a fi pilotate, nu m-a surprins acest fapt.

In shimb LCD-4Z si HD660S au sunat pline de viata cu multa rezerva de putere, avand si un headroom impresionant.

Daca ascultam piese inregistrate la o calitate superioara zambetul aparea imediat pe fata, cum treceam pe inregistrari vechi pline de granulatie si his incepeam sa injur in limba lui Shakespeare…Hugo2 si pe casti este neiertator si va taxa orice melodie de calitate dubioasa.

Muzica moderna autohtona gen Carla’s Dreams a sunat din nou extrem de vioi si dinamic, lovind neincetat in timpane, alaturi de LCD-4Z au inceput chiar sa imi placa piesele acestei formatii.

Cam pe la sfarsitul maratonului avand castile pe urechi deja de cateva ore am simtit ceva ce simtisem doar pe Sennheiser HE-1: un puternic tiut in ambele urechi. Datorita nivelului foarte jos al distorsiunilor armonice am urcat involuntar volumul castilor la un nivel critic la care nu ascult in mod normal. La capitolul distorsiuni Hugo2 este campion si greu de egalat, lipsa practic totala a lor te face sa tot urci volumul, asa ca mare atentie la decibeli!

De curiozate l-am conectat folosind cablul OTG la un FiiO M7 si la un smarphone din care am lansat aplicatia Tidal, combinatia a fost mega WOW, este de departe cea mai buna sursa de sunet mobila. Desi am ascultat o tona de playere si DAC-uri portabile, niciunul din ele nu se apropie de performanta lui Hugo2. Zambind ca un nebun si mergand pe jos pana la munca mi-am dat seama ca tin in mana cu siguranta cel mai capabil DAC/Amp portabil si probabil multi ani inainte asa si va ramane. Hugo2 e cu mult in fata oricarui player portabil de pe piata, indiferent de brand sau pret.

Concluzii

Hugo2 m-a impresionant nespus intr-un sistem desktop unde auditia in casti este prioritatea numarul unu. Poate cu usurinta surclasa sisteme grele formate din mai multe cutii si care pot fi si mai scumpe.

Va pilota orice casti dinamice si majoritatea castilor planar magnetice, nu are nici o urma de his pe iem-urile sensibile, e ceea ce trebuie pe casti.

Performanta DAC-ului este una de top si cu usurinta rivalizeaza prestatia DAC-urilor de peste 2000 EUR.

Intr-un sistem stereo unele chestii m-au deranjat precum scena inghesuita si mai putin adanca, cinelele care se opresc brusc si uscaciunea usoara a sunetului. insa toate aceste minusuri le-am cautat cu lupa, la o ascultare mai relaxata s-ar putea sa nu le observati, deoarece restul detaliilor acustice sunt executate excelent.

PRO:

• Detaliu si transparenta de invidiat
• Viteza si impact la cel mai inalt nivel
• Raspuns liniar, fara gropi sau urcusuri
• Amplificator de casti foarte potent
• Includerea filtrelor digitale si a crossfeed-ului

CONTRA:

• Mai putin impresionant pe boxe datorita scenei restranse
• Unele sunete (cinele, clopote, tobe) pot suna artificial
• Nerecomandat daltonistilor

Echipamente folosite pentru recenzie:

• DAC-uri: Chord Hugo2, Matrix X-Sabre Pro + X-SPDIF2, FiiO Q5
• Amplificatoare casti: HeadAmp Gilmore Lite MK2, Burson Play
• Amplificator integrat: Cambridge Audio Azur 851A
• Boxe: Audio Physic Tempo Plus, KEF LS50W
• Casti: Audeze LCD-4, LCD-4Z, Sennheiser HD660S, FiiO FH5

• 

Mereu am am avut ganduri pozitive legate de echipamentele Burson Audio. Probabil se datoreaza faptului ca acum sapte ani publicam prima recenzie pe acest website, adica pentru propriul Burson HA-160D. Mi-a placut mult acel aparat care de fapt mi-a dat startul carierei de recenzor.

Ceva mai tarziu am testat si am scris despre viitoarele modele precum HA-160DS, Soloist, Timekeeper, despre puternica statie de testat amplificatoare operationale Lycan si desigur despre Conductor. Ultimul aparat m-a impresionat din nou si am fost nevoit sa-l achizitionez folosindu-l in anii ce au urmat pana am descoperit lumea balansata, trecand pe o sursa si amplificator separat balansat.

Aveam o viata simpla atunci, mult mai simpla. Aveam 160D-ul si ulterior Conductor, doua perechi de casti si cam atat. Sunetul era bun, viata mergea inainte, nu ma ingrijorau cablurile RCA sau alte prostii.

Din fericire echipa Burson Audio nu a dormit in toti acesti ani si a lansat un trio de aparate noi si simple precum noul Burson Play care este un simplu DAC si amplificator de casti. In afara de Play, au fost lansate Fun si Bang; Fun este un amplificator dedicat de casti si Bang este un amplificator de putere pentru boxe pasive.

Pe moment primul pe lista este Play care m-a delectat in ultimile trei saptamani.

Nu numai ca mi-a trezit amintiri frumoase legate de inceputurile audiofile dar chiar am inceput sa imi amintesc de semnatura Burson, daca va intrebati daca exista asa ceva in familia Burson.

Dupa cum ne sugereaza numele Play are o semnatura sonica pozitiva care iti ridica dispozitia si care este destinat nu doar audiofililor dar si gamerilor.

Sincer vorbind ma joc si eu cand timpul imi permite, sunt un fan Blizzard asa ca joc in majoritatea cazurilor Heroes of the Storm sau Overwatch.

Voi testa Play si ca o statie audiofila amplificand flamandele casti planar-magnetice dar si ca o sursa pentru jocuri.

Sub capota

Ce avem noi aici este un DAC si un amplificator de casti de calitate ce poate fi si preamplificator, construit cu simt de raspundere si la standarde ridicate.

Atentie, sa nu va duca in eroare de dimensiunile mici pe care le are. Designul si formele sale au fost concepute in jurul PC drive bays de 5.25” (de ex. cum sunt unitatile optice DVD-RW.) asa ca Burson Play poate fi integrat in orice PC gaming sau chiar si in carcasele PC normale small, mid sau full tower care au cel putin un singur drive bay de 5.25”. In acest caz poate fi alimentat de un singur cablu molex de 4 pini care vine direct de la sursa de alimentare a PC-ul iar lucrul imbucurator este ca nu ar trebui sa va faceti griji cu privire la calitatea sursei de alimentare, deoarece Burson s-a gandit deja la acest aspect in avans si a integrat un regulator de tensiune astfel incat calitatea sursei de alimentare a PC-ului va avea un impact minim asupra calitatii sunetului.

Play poate fi folosit si ca un dispozitiv extern asa cum l-am utilizat, fiind alimentat de o sursa de alimentare in comutatie externa.

Sub capota DAC chip-ul folosit este deja veteranul ESS 9018 capabil sa decodeze material PCM pana la 32 bit/386 kHz dar si material DSD256 (DSD x4).

Receptorul semanului USB este un XMOS de calitate superioara, s-au dus zilele in care pierdeam conexiunea USB din cauza implementarii slabe a receptorului USB si a driverilor nefinalizati. XMOS este mult mai usor de implementat si suna destul de bine, asa mai merge Burson.

Desigur starurile show-ului sunt circuitele integrate dezvoltate de Burson care mereu functioneaza in magicul circuit in clasa A, care stau la baza amplificatorului de casti si a preamplificatorului alimentate de trei seturi revolutionare de alimentare Max Current Power Supplies (MCPS) dezvoltate de Burson. Play chiar pare a fi unul din cele mai puternice amplificatoare de casti dezvoltate vreodata si pot atesta acest lucru, daca poate amplifica o pereche de Audeze LCD-4 si a facut-o cu usurinta, atunci poate amplifica orice set de casti.

Cum o sugereaza si numele Play este un vis pentru jucausii care vor sa tuneze sunetul dupa propriul plac folosind o gama variata de amplificatoare operationale (op-amp-uri de acum inainte).

Play se vinde in 4 variante: cel basic care foloseste op-amp-uri NE5532, cel care foloseste op-amp-urile V5i dezvoltate de Burson, ultimele 2 variante folosesc cele mai performante op-amp-uri discrete V6 Classic sau V6 Vivid. Ultimele 2 variante au in pachet si o telecomanda metalica.

Noi am primit la test varianta cheala Basic, ideala pentru tarile Est Europene insa nu va faceti griji, chiar in aceasta varianta ne-a impresionat destul.

Joaca-te cu mine

Sa tercem la partea cea mai interesanta a recenziei.

In primul si in primul rand am fost putin inspaimantat ca poate conduce serios, autoritar si cu ceva rezerva de putere o pereche de Audeze LCD-4 si credeti-ma LCD-4 nu sunt o sarcina usoara.

Pe la 70-80 volum din 100 am redat cu succes jazz si clasica, mai mult de atat si devenea insuportabil. Cu siguranta are cojones si multa rezerva de putere pentru vasta majoritate de casti.

Avem ultima revizie (Rev 2.2) care merge binisor chiar si cu mini cascutele de tip IEM. Prima revizie avea cateva probleme legate de zgomotul de fond dar pot spune ca acele probleme au fost (partial) rezolvate si ca functioneaza la parametrii normali.

Numai pe ultrasensibilele si hibridele FiiO FH5 am auzit un his ce se aude in surdina si numai in liniste totala, dupa ce dau play hisul dispare si nu il mai detectez. In termeni absoluti exista un his minuscul dar nu este ceva care ar deranja un ascultator ordinar.

Folosind FH5 volumul e situat intre pozitia 7 si 12, mai mult de atat devine dureros, din nou rezerva de putere este incredibila.

Impedanta de iesire de 8 Ohmi este cam maricica astfel castile cu impedanta joasa de </= 16 ohmi vor suna putin mai lesinat avand un control mai slab asupra difuzoarelor.

Alte casti testate au fost Audeze LCD-4Z (cele de impedanta joasa) si Sennheiser HD660S, ambele s-au prezentat excelent in toate circumstantele.

In afara de puterea de iesire impresionanta, tot acest pachet ca un DAC/Amp merge surprinzator de bine, sunetul per total este curat, are o scena bine imprastiata, o adancime buna si un control bun asupra difuzoarelor. Aproape ca am uitat cat de bine poate suna un combo DAC/Amp.

Cu siguranta semnatura Burson Audio este prezenta pentru ca nu aud nici o urma de sibilanta sau uscaciune. Stiu ca are integrat un ESS Sabre si totusi suna natural, usor si relaxant, are un ton bogat si o fluiditate buna. Testam totusi varianta Basic, deja imi imaginez cat de bine ar suna varianta full-options V6 Vivid/V6 Classic.

Ce m-a bucurat din nou este natura revelatorie a aparatului, usurinta cu care fiecare piesa este redata, Play mi-a redat cu brio toate genurile muzicale.

Adam Agee & Jon Sousa – Paddy Fahey’s a sunat incredibil de natural si placut, fiecare nuanta si detaliu ascuns precum usoara lovitura a piciorului care misca atat de putin aerul s-a auzit cu usurinta, mixul dintre chitari si vioara nu a sunat niciodata aglomerat sau murdar. Mediile au stralucit cu adevarat pe aceasta piesa si cred ca punctul forte al acestui aparat se afla in aceasta zona a frecventelor care imi da senzatia de sunet carnos si plin de textura.

Lara Ruggels – Snowflake mi-a demonstrat adancimea, marimea si uniformitatea scenei cat si tonul natural de care este capabil.

Cred ca Play are un echilibru tonal destul de bun, care imi arata nu doar o prestatie carnoasa si plina de substanta dar si mici subtilitati, microdetalii ascunse in mixul creat.

Si pe aceasta piesa vocea cat si chitara au sunat uimitor de bine si nu exista cu adevarat nimic de reprosat.

Trecand la ceva mult mai energic precum Infected Mushroom – Becoming Insane mi-a aratat adevaratul atu al dispozitivului care este puternicul impact in timpane, marea viteza si lovitura de care este capabil. Nu iese niciodata din tempo; tine pasul chiar si cu o piesa atat de rapida si aglomerata.

Combina-l cu o pereche de casti planar-magnetice si headbang-ul devine inevitabil pe electronica.

M-au lovit straturi si substraturi de bas, tocmai de aceea cred ca pasul, ritmul si timing-ul sunt la un nivel inalt pe Play.

Desi Burson a dezvoltat aparatul in special pentru gameri, se descurca la fel de bine si pe muzica, mai bine decat anticipam.

Ascultand W.A. Mozart – Serenade No.13 in G Major (Allegro) am auzit o scena bine imprastiata prin care ma pot plimba imaginar destul de usor, adancimea ei a fost din nou impresionanta. Apreciam cu usurinta distanta dintre mine si orchestra. Inaltele au fost clare si stralucite fara sa ma deranjeze prea mult, astfel incat nu am auzit deloc asprime pe toate piesele de test

Lansand jocurile Heroes of the Storm si Overwatch si activand „Headphone mode” m-a facut sa apreciez jocurile si mai mult datorita localizarii mai precise a coechipierilor si cel mai important a inamicilor mei. De fapt am diminuat volumul in aceste jocuri deoarece Play loveste prea tare in timpane si fiecare efect special sau impuscatura imi distragea atentia prea mult de la actiune.

Comparatie cu Gilmore Lite Mk2

Burson Play Basic costa 300 USD si HeadAmp Gilmore Lite Mk2 se vinde cu 500 USD, de asemenea Gilmore Lite este doar un amplificator de casti fara DAC integrat, deci nu este o comparatie corecta insa cu toate acestea ne va arata adevarata natura si capacitatile pe care Play le poseda.

Ambele au aproximativ aceleasi dimensiuni si ambele functioneaza in clasa A pentru cea mai buna calitate a sunetului.

Burson Play are (mult) mai multa putere, la 70% din volum conduce lejer LCD-4 ceea ce este uluitor, Gilmore Lite nu este capabil sa amplifice LCD-4 intrand in clipping si distorsionand prea mult. Pe de alta parte amplificand sensibilele FH5 hibride Gilmore Lite este mult mai bun neavand nici un dram de his si prezentand un control absolut asupra difuzoarelor castilor.

Pentru casti dinamice Burson va avea o lovitura mai puternica si un sunet ceva mai natural facand ascultarea oricarei piese o adevarat placere fara oboseala aurala. Gilmore Lite insa este ca o lupa semnaland orice microdetaliu sau imperfectiune ascunsa, suna de asemenea mai liniar si cateodata plictisitor sau obositor datorita naturii sale foarte revelatorie.

Asa ca intr-un final este o remiza, in functie de gustul sau starea Dvs de spirit, unul este mai bun decat altul. Imi plac ambele pentru ceea ce sunt, vorbind strict de calitatea audio  Gilmore Lite este mai tehnic dar cu mai putina putere, Play este mai muzical si mult mai puternic. Decizia va apartine.

Concluzii

Daca as spune ca am fost impresionat de Burson Play ar fi o mare subevaluare pentru ca mi-a demonstrat ca echipamentele care suna foarte bine nu ar trebui sa coste o avere si chiar mi-a schimbat perceptia privind echipamentele audio in general, din cauza preturilor exagerate pe care le poarta majoritatea echipamentelor.

Pentru un simplu DAC si amplificator de casti desktop pentru gaming, redare muzica si inregistrari Burson Play castiga cea mai mare recomandare pana in acest moment. Este atat de bun si ceva in plus.

PRO:

• Lovitura, impactul si viteza incredibila
• Sunet natural ce are si o buna fluiditate
• Destul de liniar, fara gropi sau urcusuri
• Amplificator de casti potent si foarte puternic
• Scena bine imprastiata si destul de adanca
• Calitatea ridicata a constructiei, un aparat 3 in 1, versatil si usor de utilizat
• Cel mai bun raport calitate/pret testat vreodata in categoria DAC/Amp

CONTRA:

• Impedanta ridicata de iesire nu se impaca bine cu castile de tip IEM
• His auzit in surdina pe casti ultrasensibile

Echipamente folosite pentru recenzie:

• Casti: Audeze LCD-4, LCD-4Z, Sennheiser HD660S, Momentum 2, FiiO FH5
• DAC: Matrix X-Sabre Pro + X-SPDIF 2, Burson Play
• Amplificator de casti: HeadAmp Gilmore Lite Mk2, Burson Play
• Boxe: Audio Physic Tempo Plus
• Amplificator integrat: Hegel H190, Cambridge Audio Azur 851A

You know what? I have a soft spot for Burson Audio gear. And that’s because 7 years ago I was publishing my absolutely first review on this website and that review was for my own Burson HA-160D. I loved that thing very much, it actually kickstarted my career as a reviewer.

Later on I tested and written about their future designs like HA-160DS, Soloist, Timekeeper, about their powerful op-amp testing station Lycan and of course about Conductor. The later one I again purchased and used for the following years and it was my go to audiophile headphone testing machine just before moving into the balanced land with a separate balanced source and amplifier.

My life was easier that time, much easier. I had my 160D and later my Conductor, two pairs of headphones and that was it. Sound was great; life was moving on, no worries about quality RCA cables or other quibbles.

Fortunately Burson Audio was not sleeping all these years and released a plethora of new devices and I really do love their kind of back to the roots vibe, especially their new Burson Play is exactly that: a simple DAC and headphone amp combo. Besides the Play, Fun and Bang were also released; Fun is a dedicated headphone amplifier and Bang is an integrated speaker amplifier. Hopefully I’ll do reviews at least for two of those devices.

For now my review is concentrated around the Play, which I was immensely enjoying for the last 3 weeks or so.

It not only brings back good memories about inception of my career but I actually started to remember the Burson sound signature, if you are wondering if this type of thing really exists in the Burson family.

As it’s name suggests Play have a very joyful and mood lifting sound signature designed not only for audiophiles but this time for gamers as well.

Truth to be told I game myself too when time permits, I’m a Blizzard fan so I play mostly their Heroes of the Storm and Overwatch games.

I will test the Play both as an audiophile hub powering my hungry planar magnetics and as a gaming audio source powering the same headphones.

Under the hood

So what do we have here is a very good build DAC and headphone amp combo plus a dedicated preamp for a power amp.

Please do not be fooled by its small-ish footprint. Actually its shape and design was made around the 5.25” PC drive bays, so Burson Play can be integrated in any tower gaming PC or in regular small, mid tower or full tower cases that have at least one 5.25” drive bay. In this case it can be powered by a single molex 4 pin cable that goes directly from your PC power supply and you really should not worry about the quality of your power supply because Burson already thought about that in advance and integrated a voltage regulator inside so that your PC’s power supply will have a minimal impact on sound quality.

Play can also be used as an external device as I was planning to do, being powered by a simple SMPS external power supply.

Under the hood the DAC chip used is the veteran ESS 9018 capable of decoding PCM material up to 32 bit / 386 kHz and DSD material up to DSD256 (DSD x4).

The USB receiver is a quality XMOS one, gone are the days when I was losing USB connection due to poor USB implementations and drivers. XMOS is much easier to implement and sounds pretty good too, way to go Burson.

Of course the stars of the show are the Burson developed ICs always working in the magical class A circuitry powering the headphone amplifier that are fed by three sets of revolutionary Max Current Power Supplies (MCPS) developed by Burson, the Play is really one of the most powerful headphone amplifiers in the world.

And I can attest that, if it can power a set of Audeze LCD-4 and it did, then it can power any headphone in the world.

Play as again its name suggests is an op-amp rollers dream as you can literally play with a ton of different op-amps and tune it to your liking.

The Play is being sold in 4 variants: the basic one that uses NE5532 op-amps, the one that uses Burson branded V5i op-amps, the one that uses much more advanced discrete op-amps such as V6 Classic or V6 Vivid. The latter two are also offered with a heavy-duty remote control.

I have the basic, skinny, Eastern-Europe friendly Play but please don’t worry, in it’s stock form it already impressed me enough.

Play with me

Lets get to the most interest part shall we.

First and foremost I was a bit in awe that it can properly drive with authority with lots of headroom to spare a pair of Audeze LCD-4 and believe me that is not an easy task.

At around 70-80 volume I can play even jazz and classical pieces with ease, past that and it becomes painful to listen. It surely has enough drive and power reserve for a vast majority of headphones.

I have the latest revision (Rev 2.2) that also works great with IEMs. First revision had few problems with noise and clean background but I can safely say those issues are gone and it works as intended.

My FiiO FH5 hybrid IEMs have a faint, low-pitched hum but only in complete silence, after I press play I cannot hear it anymore. In absolute terms there is a very slight hum but it is not something that should bother an ordinary listener.

Powering the FH5 volume sits between 7 and 12, more than that and it’s painful, again it has a lot of power reserve.

Output impedance is a bit high at 8 Ohms so low and ultra-low impedance headphones will have a looser sound with a weaker control over the drivers.

Other headphones that were tested were Audeze LCD-4Z (the low impedance ones) and Sennheiser HD660S, both performed good with flying colors under all circumstances.

Besides the power output that impressed me, this whole thing as a DAC/Amp works surprisingly well, the sound overall is clean and clear with a wide soundstage, with a great depth and great control over the headphone drivers. I almost forgot how good a small DAC/Amp can sound.

The Burson sound signature is certainly here because not a single hint of shrillness or brightness can be heard. I know there is an ESS Sabre inside it and still it sounds natural, easy on the ear with a good flow and a rich tone to it.

And I am testing the basic version here; I’m already imagining how good the full-fledged V6 Vivid/Classic should sound then.

What also made me happy is the revealing nature and easiness of every song heard on Play. I enjoyed all music genres with no apparent weaknesses whatsoever.

Adam Agee & Jon Sousa – Paddy Fahey’s sounded incredibly natural, very enjoying, every little nuance in the song, like the soft toe tapping that moved so little air was easily heard, the mix of violin and guitar never seemed crowded or muddy. The midrange really shined on this song and I believe the strength of the Play is exactly in the midrange section where it shows lots of textures and meat to the bone.

Lara Ruggels – Snowflake showed lots of depth around all the notes, an evenly spread soundstage and a natural tone to it.

I believe Play have a quite good tonal balance showing not only a meaty and full of substance sound but also subtleties and micro-details hidden in the mix.

The voices and guitars again sounded astonishingly good and there is truly nothing to reproach on this song.

Moving on to something much more energetic like Infected Mushroom – Becoming Insane showed me the real strength of the Play and that is a strong impact into my eardrums and great speed and kick that it is capable of. It never stays out of tempo; it keeps up even with such a fast and crowded track.

Pair the Play with a nice pair of planar magnetic headphones and a headbanging becomes inevitable on electronica.

Layers and sub-layers of bass hit me, what’s why I believe the pace, rhythm and timing are on a high level on the Play.

Although Burson designed the Play mainly for gamers, believe me with music it works really well, better than I anticipated.

Moving on to W.A. Mozart – Serenade No.13 in G Major (Allegro) – showed a wide spread soundstage that I can walk by easily with my imagination, depth was also good, I was easily appreciating the distance between the orchestra and me. Trebles were crisp and biting without bothering me too much, so no harshness whatsoever could be found on all test tracks I tried it with.

Launching Heroes of the Storm and Overwatch and activating the “headphone mode” made me appreciate my games even more because of great localization of my friends and more importantly of my foes. I’m actually lowering volume setting in those games because Play hits really hard on every shot or special effect and it distracts me too much with its strong kick into eardrums.

Comparison with my Gilmore Lite Mk2

Burson Play Basic costs 300 USD and the HeadAmp Gilmore Lite Mk2 goes for 500 USD, also the Gilmore Lite is only a headphone amplifier without a DAC section, so its not a very fair comparison however its an enlightening one showing the true capabilities and nature of the Play.

Both have the same footprint and both are working in Class A circuitry for the best possible sound quality.

Burson Play has a LOT more power, at 70% volume it powers my LCD-4 and that is astonishing, Gilmore Lite goes out of power with LCD-4 and starts clipping and heavily distorting. However when powering very sensitive earphones like my FH5 hybrids, Gilmore Lite is much better having no hiss at all and also presents a better control over the drivers.

For dynamic headphones, Burson will have a stronger kick and a somewhat more natural sound making every track easy to listen with no listening fatigue. Gilmore Lite however is like a magnifying glass showing every good or bad in a recording, it sounds also more linear and kind of boring sometimes and a bit fatiguing due to its very revealing nature.

So in the end it’s a draw, depending on your tastes or mood one is better than another; I like both for what they are. Strictly in terms of SQ, Gilmore Lite is more technical but weaker, Play is more musical and much more powerful. Pick your poison my friends.

Conclusion

To say what I was mighty impressed by the Burson Play would be a great understatement because it showed me that great sounding gear should not cost a fortune and many times it made the rethink my strategy regarding audio gear in general, because of the aberrant prices most of the gear is selling for.

For a simple desktop DAC/Headphone amp used to play music, recording or gaming Burson Play gains my highest recommendation to this date. It is that good and some more.

PROS:

• Great kick, impact and speed on all tunes
• Natural sound with a great flow
• Quite linear with no dips or rises across all frequency response
• Very potent and powerful headphone amp section
• Spread soundstage and quite deep as well
• Quality construction, 3 in 1 device, versatile and easy to use
• Best price to performance ratio I have ever tested in a DAC/Amp

CONS:

• High output impedance is not that great with IEMs and other low impedance headphones
• Slight hum in very sensitive earphones

Equipment used for review purposes:

• Headphones: Audeze LCD-4, LCD-4Z, Sennheiser HD660S, Momentum 2, FiiO FH5
• DAC: Matrix X-Sabre Pro with X-SPDIF 2, Burson Play
• Headphone Amplifiers: HeadAmp Gilmore Lite Mk2, Burson Play
• Speakers: Audio Physic Tempo Plus
• Integrated Amps: Hegel H190, Cambridge Audio Azur 851A