Salutare tuturor.
Anul acesta FiiO isi sarbatoreste cea de-a 10 aniversare si cu aceast prilej au anuntat nu unul sau doua ci sase produse noi! Sincer nu ma asteptam la atatea.
Incet rand pe rand vom analiza fiecare produs nou in parte.
Astazi voi vorbi despre noile in-ear FiiO F5.

Salut originalitatea!
Spre deosebire de EX1 sau EX1 MKII care au fost dezvoltate in colaborare cu Dunu – un brand de casti in-ear renumit in tara dragonului rosu, noile casti din seria F sunt facute de la zero de catre inginerii FiiO.
Salut aceasta decizie si cred ca doar asa pot invata multe lucruri noi si pot inova in acest domeniu.
Desi variantele ieftine F1 si F3 nu mi-au trezit interesul atat de mult, F5 sunt cu totul altceva, privesc un alt film, va explic mai jos ce mi-a captat atentia.

Continutul pachetului:
Pentru prima data castile FiiO au firul detasabil (Yaaay!) surpriza este insa ca in pachet avem doua cabluri detasabile.
Gasim un cablu normal single-ended cu jack de 3.5 mm care ofera volum pe fir si compatibilitatea cu telefoanele inteligente Android sau iOS. Da, ati auzit bine, F5 au un controler pe fir care contine un mic comutator cu doua pozitii, I sau A, iar in functie de pozitie castile au butoanele activate pentru terminale iOS sau Android, inclusiv controlul volumului.

Al doilea cablu este un cablu balansat de 2.5 mm avand jack TRRS.
Se pare ca FiiO si-a ales bine calea spre care se indreapta si aceasta este imbratisarea semnalului balansat. Toate produsele anuntate: X3 MKIII, X7 MKII, Q1 MKII si Q5 ofera iesiri balansate, iar castile F5 si F9 au in pachet cabluri balansate – puricam la capitolul sunet ambele conexiuni (SE si BAL).

In cutie mai gasim 6 perechi de dopuri (tips), o husa de transport din plastic dur – foarte rezistenta inclusiv la apa.
Cascutele se ataseaza la cablu prin conectorul MMCX care printre altele este folosit si de recunoscutul brand Shure la castile sale de top.

Tehnologia din spate:
Cablurile detasabile au fost o idee foarte buna, acoperirea diafragmei castilor cu titaniu iarasi a fost o idee surprizator de buna. In acest mod devine rigida pentru a suporta un interval dinamic cat mai mare fara a pune in pericol diafragma sau urechea ascultatorului.
Cele 3 gauri mici din spatele dopurilor sunt porturi care elimina energia din spatele diafragmei si reduc o parte din distorsiunile cauzate de carcasa cascutelor, in acelasi timp eliminand presiunea ce se poate acumula intre timpan si casti – exact cum s-a facut la EX1 sau la extravagantele Sennheiser IE800.
Lipsa presiunii aerului intre casti si ureche imi creaza un confort ridicat si practic nu le simti in ureche odata inserate.
Eu folosesc dopurile mici si de multe ori uit ca am castile bagate in ureche, nota 10 pentru confort.

Castile au o sensibilitate de 102 db per miliwatt, fiind usor de condus de orice sursa audio, fie ea portabila sau desktop. Telefoanele nu vor avea probleme cu aceste casti, vor limita putin dinamica datoria procesarii inferioare, de aceea probabil un aparat dedicat redarii muzicii pe strada ar putea face minuni.

Bla-bla la gunoi, sa trecem la partea interesanta:
Le-am folosit preponderent cu un FiiO X7 MKII dar si cu un setup desktop avand rezultate exceptionale in ambele cazuri.
Amplificatorul stoc al X7 II este foarte potent cu orice IEM si F5 nu au fost o exceptie. Au fost conduse cu autoritate si control.

Castile au o tonalitate diferita…fata de ce am auzit la EX1 (inclusiv EX1 MKII).
Pe cand EX1 iti captau atentia prin claritatea registrelor de sus unde inaltele erau sclipitoare si prezente mai peste tot, F5 merg pe o solutie practic opusa, dar nu in totalitate.
De aceea consider EX1 ceva mai neutre, mai liniare, mai aproape de inregistrarea de studio, pe cand F5 ofera un sunet foarte vioi, proaspat, dinamic, exploziv chiar pe alocuri.

Ascultand cvartetul Dave Brubeck – Take Five in varianta DSD nu mi-a venit sa cred ca ascult la niste cascute bagate in ureche.

Sunetul zbura undeva pe langa mine, ma atingea din cand in cand dar clar auzeam o scena bine definita si larg deschisa in fata mea.
Asa ceva gasesc des pe casti deschise si rar sau foarte rau pe inchise, insa pe casti in-ear aproape ca niciodata.

Sclipiciul cinelelor si a tobelor este auzit clar insa nu abuziv cum o faceau EX1. F5 ofera inalte ceva mai calme, mai relaxante. Pentru Jazz-ul lui Dave Brubeck sunt exact ceea ce trebuie. Clatinand din cap cu un zambet stupid pe fata este clar ca sunt pe gustul meu.
Marturisesc, pentru mine F5 sunt aproape perfecte, imi plac clar mai mult decat EX1.
Tonalitatea pare mai calda, tonul mai ingrosat putin ofera pianului si saxofonului o greutatea aparte foarte linistitoare intr-un fel, te calmeaza instant.
E piesa perfecta cand vii de la munca obosit, pentru mine functioneaza de fiecare data.

Inregistrarea de calitate de multe ori e mai importanta decat echipamentul in sine si acesta piesa o demonstreaza.

Trecand pe ceva mai vioi OCS – Marea Cautare – iti dai seama instant ca inregistrarea este cu minim doua clase inferioara, dar cateodata nu ai de ales daca iti place interpretul/formatia/….lautarul 🙂

Piesa Baloane de Sapun imi arata capabilitatile castilor pe muzica ceva mai aglomerata. Cele trei porturi de care vorbeam mai sus isi fac bine treaba si elimina o mare parte din vibratia castilor si a distorsiunilor nedorite.
Aglomeratie rar se va auzi pe aceste cascute, efectul de terci nu este deloc prezent.
Basul iese si el la iveala si arata punctul forte al castilor.
Sub-basul si basul de sus sunt ceva mai pronuntate decat restul frecventelor si sunt usor accentuate. Nu accentuate gen Beats, doar putin, cu bun simt.
Vocile si chitarile suna duios si placut, plin de substanta si poate mai greoaie decat cat ar trebui.
Trecerea de la bas la medii este una lina, fara a auzi gropi sau alte necazuri.
Mediile sunt usor inflorite si indulcite, dar nu sunt infundate sau aruncate pe planul doi, se aud destul de clar. Precizia castilor mult mai scumpe nu este prezenta aici dar nici nu ma asteptam la asa ceva.
Castile ofera o calitate a mediilor cu mult peste medie.
Cand scot brusc F5 din urechi si conectez imediat niste Sennheiser HD650 zici ca sunt facute de acelasi inginer audio, suna foarte comparabil, doritorii de niste HD650 in varianta in-ear la buget restrans pot opta pentru F5 daca IE80 vi se par scumpe.

Trecerea de la medii la inainte nu este neteda si dam de o groapa. Posibil unicul minus care m-a deranjat cu adevarat este lipsa unor informatii din regiunea 8-10 kHz. Nu este o lipsa totala, insa sunetele par infundate in aceasta regiune. Pentru iubitorii de muzica clasica poate fi o problema reala. (F9 rezolva complet aceasta problema – urmeaza un review si la ele).

Trecerea brusca la inaltele de sus si o usoare atenuare a inaltelor de jos poate fi o problema pentru unii.
Daca doriti inalte sclipitoare, cinele agresive sau in general multe informatii in aceasa zona a frecventelor F5 nu vor fi pe placul Dvs.
Inaltele sunt ceva mai restranse, foarte calme, poate chiar prea calme. Putin cam lente si parca ai impresia ca raman in urma. Dau cu presul in ele dar nu ajuta…
Pentru un ascultator normal (nu atat de critic ca mine) poate fi de neobservat sau chiar un efect placut, depinde de gusturi.

Am apreciat ca am putut urca volumul ceva mai sus datorita inaltelor timide, dar m-am intristat cand nu am auzit Vivaldi la adevarata lui splendoare, unde micile detalii nu le-am mai auzit.
Microdetaliile ascunse in inregistrarile de top se vor auzi mai greu, macrodetaliile se aud foarte clar, avand un contur bun, o tonalitatea plina si greoaie.

Mi-a placut si scena care pe o inregistrare corecta poate deveni 3D, nu este nicioadata plata sau neinteresanta.

Am observant un lucru destul de interesant/important pe X7 MK2. Folosind conexiunea balansata vidul dintre sunete devine aer, muzica incepe sa respire mai bine, sunetele devin inconjurate de bule de aer. Scena se mareste nitel, insa cel mai mult adancimea scenei.
Trecand inapoi la conexiunea single ended, sunetul se micsoreaza, bulele devin mai mici, totul devine ceva mai aglomerat.
Pe echipament desktop cu o rezerva mare de putere aceste efecte nu au fost auzite…ambele conexiuni sunand zic eu identic.

Concluzii:
Consider F5 niste casti interesante, cu multe plusuri si putine parti slabe.
Dinamica nu a avut de suferit, rock-ul, electronica si muzica mai rapida suna foarte bine, cateodata chiar exploziv. Iubitori de bas vor aprecia prestatia acestor casti. Vocile, chitarile au sunat si ele ceva mai melodios avand o vibratie ceva mai lunga creand un sunet autentic.
Inaltele au fost aspectul mai putin impresionant, insa nu le poti avea pe toate la aceste dimensiuni si mai ales la acest buget.

Constructia solida si tehnologiile incorporate si pachetul bogat de accesorii fac micile F5 greu de refuzat, iar faptul ca ofera compatibilitate atat cu iOS cat si cu Android poate fi un atu major in anumite situatii.

Pentru 399 lei sunt cu siguranta greu de batut, greu de ucis.

Pro:
-Cabluri detasabile
-Pachet bogat in accesorii, calitate buna a cablurilor si a castilor
-Sunet dinamic, vioi si exploziv
-Scena larg deschisa si adanca (mai ales pe balansat)
-Macrodetalii bune, sunet inchegat si bogat tonal
-Confortabile! Lipsa presiunii din canalul auditiv
-Pret extraordinar pentru ceea ce ofera

Contra:
-Inalte timide, trecerea brusca de la medii la inalte
-Microdetaliile au avut de suferit
-Lipsa liniaritatii/neutralitatii

Echipamente folosite pentru recenzie:
FiiO X7 MKII, F5, F9, EX1, Sennheiser HD600/650, Matrix X-Sabre PRO, Audio-GD Master 9, cabluri audio unse cu ulei de sarpe veninos

Average ciobanas signing out!

Prezentarea produsului:

Am asteptat cu mult interes noile Audeze in-ear. Faimosi pentru modelelor supra-aurale cu greutate de caramida si sunet exceptional, Audeze au atacat un segment care nu apartine in mod natural tehnologiei planar-magnetice.

Dupa cum se poate vedea si din poze, iSine 20 vin intr-un ambalaj foarte atractiv, iar gentuta de transport este foarte utila, protejeaza bine castile si accesoriile suplimentare. Nu am avut modelul cu cablu Lightning si DAC CIPHER integrat, nu prea ii vad rostul, cine cumpara o pereche de casti in-ear high-end nu cred ca vrea sa le infiga intr-un iPhone. Nu am nimic ci iPhone, utilizez de cand a aparut si nu ma vad prea curand cu un smartphone non-iOS, dar muzica la acest nivel se asculta pe aparate dedicate, la fel cum pentru poze de calitate se utilizeaza un DSLR sau mirrorless adevarat.

Trebuie sa recunosc ca prima daca cand le-am montat in urechi si m-am privit in oglinda am facut ochii mari si am inceput sa rad.  Audeze iSine 20 arata mai mult ca niste mini boxe agatate de urechi si mai putin a casti. Daca mai adaugam si faptul ca sistemul de prindere imi departeaza usor urechile din dotare de cap, avem deja o imagine destul de comica. Dupa cateva zile de utilizare nu-mi mai par asa de stranii, m-am obisnuit cu ele.

Daca va  intrebati de ce sunt atat de mari, va explic imediat. iSine 20 sunt construite avand la baza difuzoare planar-magnetice, avand exact acelasi principiu de functionare pe care-l regasim in uriasele LCD2, LCD3 etc.  Pe scurt el functioneaza cam asa: avem o membrana de mari dimensiuni care contine niste circuite extrem de subtiri in structura ei. Membrana este suspendata intre doi magneti permanenti, iar in momentul in care curentul electric trece prin circuitul integrat in membrana, campul electric generat de curent interactioneaza cu campul electric al magnetilor permanenti, miscand membrana si producand sunete. Tinand cont de principiul de functionare, iSine 20 sunt chiar o realizare incredibila din punct de vedere al dimensiunilor. Cele mai mici casti Audeze de pana acum, modelul on-ear Sine erau destul de grele, avand 230g. Ei bine, iSine 20 asa mari cum par la prima vedere cantaresc doar 20g, foarte putin raportat la tehnologia utilizata, fiind de departe cele mai mici si mai usoare casti planar-magnetice din lume.

Sunetul:

Cea mai importanta caracteristica a castilor este faptul ca sunt design de tip deschis. Izolarea fata de mediul inconjurator tinde catre zero, iar muzica se aude in exterior mult mai tare decat la niste casti in-ear obisnuite. Avantajul este insa ca avem un sunet aerisit, specific castilor deschise. Exista scena larga, exista delimitare foarte buna intre instrumente si dispare totodata acea presiune pe timpan si in canalul auditiv care ma tortureaza la propriu in cazul altor modele. Din acest motiv majoritatea castilor in-ear care-mi plac sunt deschise sau semideschise, FiiO EX1 II, Sennheiser IE 800 etc.

Amber Rubarth – Sessions from the 17th Ward a fost primul album ascultat cap-coada pe iSine 20. Este o descoperire mai recenta si o adevarata revelatie. Sessions from the 17th Ward este inregistrat binaural, special pentru auditiile in casti. Formatul pe care l-am avut a fost si el ireprosabil, versiunea DSD 128 fiind un adevarat deliciu ascultata nativ, direct din playerul FiiO X5 III. Combinatia iSine20, DSD, inregistrare binaurala si X5 III aduc placerea muzicii in casti la cel mai inalt nivel. Spatialitatea, realismul, nivelul detaliilor si precizia cu care instrumentele sunt pozitionate in cadrul scenei virtuale depasesc orice imaginatie. De exemplu  la inceputul piesei Don’t You se aude un violoncel in partea stanga, dar atat de distinct si de bine pozitionat incat la prima auditie pur si simplu am intors capul sa vad ce se aude de acolo. Am incercat aceeasi configuratie si cu Senneheiser IE 800, sunetul este mai detaliat in zona frecventelor inalte, dar scena este evident mai mica, iar bas-ul nu are corpul de la iSine. IE 800 pastreaza un avantaj la capitolul rezolutie si impresioneaza prin dimensiunile minuscule, dar nu au farmecul si dulceata pe care am regasita in auditiile cu iSine 20.

Entuziasmat fiind de prestatia castilor am continuat cu un alt album exceptional, tot o descoperire mai recenta, primit cadou de la un prieten de peste mari si tari. The Spirit of Turtle (DSD 64) este un o selectie a celor mai interesante si inovative inregistrari de la NorthStar Recording si este prezentat sub sigla celebrului producator de echipamente audio DCS. Am ascultat albumul in mod alternativ pe iSine 20 si Sennheiser HD 650, pentru acestea din urma am folosit si un amplificator de casti FiiO A5, mai mult decat suficient ca putere. Nu-mi imaginam ca o sa ajung vreodata sa ascult o pereche de casti in-ear care sa sune mai bine ca HD 650, dar iSine 20 mi-au demonstrat contrariul. Spatialitatea este similara la ambele modele, HD 650 avand scena mai adanca iar iSine 20 mai larga. La toate celelalte capitole insa Audeze castiga. Viteza cu care se opresc notele, modul distinct in care sunt reproduse intrumentele care canta simultan si nu in ultimul rand nivelul de microdetalii reprodus, toate sunt capitole la care iSine 20 este superioara.

Diana Krall – The Girl In The Other Room DSD 64 – a curs pur  si simplu de la inceput si pana la sfarsit. Nu am pus pauza, nu am repetat nici o piesa, nu am schimbat castile, am inchis ochii si m-am bucurat de muzica. Probabil ca l-as mai fi ascultat inca o data fara probleme, dar exact cand s-au  terminat ultimele acorduri am fost trezit la realitate de catre jumatatea mea, care mi-a reamintit ca am niste rufe de insirat pe uscator…

Ce a reusit sa-mi spuna Diana Krall despre iSine 20 este faptul ca suna extrem de  placut urechii, fara tone de detalii sau asperitati inutile, fara excese intr-o directie sau alta. Pianul, element greu de reprodus a sunat foarte credibil, corzile vibrau exact asa cum imi doream, iar vocea, vocea Dianei a fost reprodusa cald, articulat, cu tonalitaea distincta care o caracterizeaza. Excelenta experienta, un album deosebit, o artista a carui stil pe mine ma relaxeaza de fiecare data.

Concluzii:

Audeze iSine 20 sunt un triumf al tehnologiei, o demonstratie ca se pot crea niste difuzoare planare suficient de mici incat sa poate fi utilizate intr-o pereche de casti de tip in-ear. Nu sunt perfecte, nu sunt pentru oricine si inteleg ca pot fi o aparitie destul de ciudata. Toate acestea neajunsuri devins insa prea mici atunci cand le asculti. Muzica curge prin ele intr-un mod unic, devine vie, te invaluie si nu te mai lasa sa pleci. Sunt de departe castile in-ear cu cel mai deschis sunet pe care l-am auzit eu si au sarit direct pe prima pozitie in topul preferintelor mele.

PRO:
-scena extraordinara pentru un model in-ear
-bas si energie specifica castilor planar-magnetice
-sunet foarte relaxant si natural
-calitatea fabricatiei ireprosabila

CONTRA:
-izolare aproape zero fata de exterior
-dimensiuni mari, aspect ciudat
-pret ridicat

PS: Nu nu este nici o greseala. Este un articol despre casti scris de Savu. Atat de mult i-au placut iSine 20.

Inceputul anilor ’90 au fost speciali pentru mine, rock-ul alternativ si grunge-ul atingeau noi culmi. Formatii precum Nirvana, Pearl Jam si R.E.M. devenisera noul trend al muzicii moderne, The Prodigy tocmai inventasera un nou curent al muzicii electronice. In sfarsit punk rock-ul devenise cool, Britney Spears atarna pe usile liceenilor.
Au fost speciali acei ani si pentru ca Sennheiser si-a propus sa creeze o legenda, un mit, un unicorn. Astfel in 1991 se lanseaza castile Sennheiser HE-90 si amplificatorul pe lampi HEV-90 care impreuna compuneau sistemul Sennheiser Orpheus.
La acea vreme setul se vindea la exorbitanta suma de 15.000 USD, o valoare de neimaginat intr-o perioada in care cele mai scumpe modele de casti costau 200-300 USD.
Fiind un produs lansat doar pentru cei mai ravniti audiofili ce ascultau muzica in casti, era o editie limitata in care s-au produs doar 300 de seturi.

O amintire data uitarii este ca la inceputul anilor 2000 a fost scrisa o petitie si prin intermediul lui Jan Meier (creatorul brandului de amplificatoare casti Meier Audio) petitia a ajuns direct in mainile Sennheiser.
Sennheiser a fost de acord sa mai produca 30 de seturi pentru cei mai impatimiti doritori, astfel numarul total de productie a fost de 330 bucati.
Timp de 26 de ani au avut statutul de cele mai bune casti create vreodata.
De multe ori provocate de producatorii niponi precum Stax (SR-007, SR-009) si chiar de Sony (MDR-R10) castile au avut concurenta apriga si totusi mereu au ramas clasate pe locul intai in topul celor mai bune casti create vreodata.

In anul 2015, la aniversarea de 70 ani a brandului, CEO Daniel Sennheiser facea un anunt mult asteptat si confirma oficial lansarea legendarelor Orpheus si anume Orpheus HE-1.

10 ani echipa Sennheiser condusa de inginerul sef Axel Grell a cercetat si dezvoltat ceea ce urma sa se intruchipeze in modelul HE-1, noul Magnum Opus al producatorului german.

Scopul a fost unul simplu, dar aproape imposibil de realizat: autodepasirea propriei creatii si sculptarea celor mai bune casti fara a face vreun compromis, costul final fiind cea mai mica preocupare. Designerii au primit libertate totala fara a fi restrictionati de timp, de calitatea materialelor, inginerilor li s-a oferit oportunitatea de a-si demostra geniul si creativitatea. Numeroase patente au vazut lumina zilei in aceasta campanie, patente care sunt acum inglobate in HE-1.

Faceti cunostinta: Sennheiser HE-1

Tot ce avem in fata este de fapt un sistem 3 in 1: Castile electrostatice, amplificatorul pe lampi si DAC-ul Hi-Resolution.

Pentru a oferi decuplarea mecanica si eliminarea totala a vibratiilor s-a folosit marmura de Carrara, aceeasi marmura care a fost folosita pentru constructia multor capodopere din trecut precum scuplturile David, Pieta a lui Michelangelo, columna lui Traian, columna lui Marcus Aurelius si exemplele pot continua.

Amplificatorul este unul foarte interesant, cele 8 lampi sunt plasate fiecare intr-un cilindru din quartz vidat pentru a elimina vibratiile din mediul inconjurator si pentru a mentine o temperatura constanta a lampilor.
Cel mai important aspect este ca etajul final de amplificare se afla chiar in casti pentru eliminarea reactantei capacitive a cablului. Tranzistorii MOSFET din casti functioneaza mereu in clasa A iar aripioarele din aluminiu din jurul cupelor sunt de fapt niste radiatoare de racire, care previne supraincalzirea acestora.

Castile sunt electrostatice, nu folosesc deloc magneti precum fac castile planare sau cele dinamice.
Difuzorul electrostatic este compus dintr-un electrod fix si unul mobil. Tensiunea continua dintre cele doua creaza campul electric care pune in miscare electrodul mobil. Ca si in cazul planar-magneticelor absolut toata suprafata patrata a electrodului mobil radiaza tot spectrul de frecvente de parca un perete de sunet te-ar lovi neincetat.
Armatura mobila care creaza sunetul are grosimea de doar 2.4 micrometri fiind rigidizata prin suflare cu platina.
Raspunsul in frecventa masurat este impresionant, fiind redate frecvente de la 8Hz pana la mai mult de 100 Khz si toate acestea inregistrand cea mai joasa distorsiune armonica al oricarui difuzor audio creat vreodata de doar 0.01% la o presiunea acustica de 100 dB.

DAC-ul intern foloseste un chip de top 9018S de la ESS Sabre cu 8 canale interne, cel mai peformant din lume la momentul proiectarii aparatului.
DAC-ul intern este capabil sa redea fisiere DSD si PCM Hi-Resolution.
Sincer, cred ca DAC-ul integrat nu este la nivelul amplificatorului sau a castilor, asa ca noi am folosit un DAC extern mai performant si anume Chord QBD 76 HDSD.

Dupa cum vedeti este o adevarata experienta pornirea sistemului si observarea cum motorasul intern misca rotitele analogice.

Totul este lucrat la superlativ, pentru constructia unui set se folosesc peste 6000 de piese care sunt asamblate manual, iar fabrica poate asambla in cele mai bune conditii un sistem pe zi.

Purtat de valurile muzicii

Sambata, 11 martie ora 22:00 primesc un telefon scurt si la obiect.
Savu: Mergem sa ascultam Orpheus 2?
Eu: Cand?
Savu: ACUM!

Nu trecusera nici 15 minute ca deja eram amandoi in fata sediului AVstore cu o ranga in mana… glumesc si eu, eram cu cheile in mana.
Precum guvernantii nostri la miez de noapte eram gata sa dam o lovitura la adapostul intunericului, dar noi aveam intentii bune, eram lansati sa ascultam cele mai scumpe casti din lume!

Intrand in camera ma simteam ca o virgina inainte de seara de amor.
Nu ma interesau cum arata castile, din ce sunt facute, cat de misto sunt lampile stantate cu sigla Sennheiser sau alte chestii care la acel moment erau inutile.
Pe mine ma interesa altceva, vroiam sa apas butonul ala mare si gri cat mai repede posibil.

Pe mine ma interesa doar…muzica.

Fiind un sceptic prin definitie nu critic nici un dispozitiv audio pana nu il ascult.

Asa ca m-am asezat frumos, avand un stick USB la indemana cu cate ceva din piesele mele preferate, mi-am calmat spiritele si am apasat Play cu un zambet pana la urechi.

Prima piesa ascultata a fost Radiohead – No Surprises de pe albumul OK Computer.
Piesa o stiu atat de bine incat cateodata ma visez cantand-o la chitara.
Ca sa spun ca experienta traita si auzita a fost magica ar fi fost o mare nedreptate facuta sistemului, a fost mai mult de atat.

Uitati tot ce stiti despre casti sau boxe, dinamice, planare sau electrostatice, nu conteaza, pentru ca ceea ce am auzit a fost altceva, alt film, alta experienta.

Consider ca am auzit cel mai bun sunet ascultat vreodata.
Simteam cum pur si simplu incep sa dispar, nu castile au disparut – asa cum fac de obicei castile foarte bune, Nu, eu am disparut.

Efectiv ma simteam de parca as fi microfonul si ca nu aud absolut nici o conversie digitala si ca urmeaza si o amplificare si ulterior o reproducere.
Muzica devenise pura, plutea viu si incet catre mine.
Juram ca eram la concertul Radiohead, insa experinta traita a fost una mult mai intensa decat cea de ai vedea live pe scena.

Ascultam cu ochii inchisi (ceea ce va recomand sa faceti si voi pe 18 Martie la sediul AVstore) si imaginatia a inceput sa joace feste, ma gandeam daca nu cumva am luat-o razna. Culorii vii, lumini, amintiri din copilarie, toate treceau prin fata mea, nu intelegeam ce se intampla.
La sfarsitul melodiei am inteles ca mai bine sau mai real de atat nu se poate.

Stimati cititori, astazi nu voi vorbi despre bas, despre medii sau inalte, pentru ca ele absolut nu mai conteaza dupa ce asculti Orpheus HE-1.
Muzica auzita a fost atat de pura si reala, atat de adevarata inca nu mai sunt valide notiunile generale despre sunet, ele pur si simplu dispar.

Deschid ochii, ma uit la ceas si imi dau seama ca trecusera o ora, intorc capul si verific daca Savu nu doarme. Mi-a confirmat ca totul e ok si ca putem continua.
Desigur ca am ascultat tot albumul OK Computer, nu m-am putut dezlipi de el.

Imi place mult o piesa interpretata de baietii de la Zdob si Zdub si anume Ciobanasul vrea sa se desparta de oi. De ce imi place nu inteleg, pentru ca nu este o piesa complicata, nu are zeci de instrumente aruncate pe planul doi, nu are nimic special si totusi ma baga mereu in priza.

Intrasem intr-o stare de transa, ma si vedeam pe campurile si dealurile mioritice.
Sunetele se nasteau (da, acesta este verbul corect) din nimic, apareau atat de clare si atat de rapid in fata mea. Nu am auzit niciodata un raspuns tranzitoriu atat de rapid, un declin instantaneu al notelor, pur si simplu fulgerator.

Daca in recenzia LCD-4 spuneam ca adancimea sunetului era de invidiat, nu stiu ce sa mai spun in cazul lui HE-1.
Sunetul era foarte adanc, am observat in special pe Pixies – Where is my Mind?
La un moment dat in piesa se aude o voce secundara care suspina Uooouuoo, ei acea voce pe LCD-4 o auzeam la vreo 10 metri distanta de mine, pe HE-1 era la vreo 50 de metri distanta de mine. Foarte, foarte adanca prestatia, si pe mine in general ma impresioneaza mai mult adancimea sunetului dacat largimea lui.

Nici nu stiu cum dar am mai deschis ochii o data si deja trecusera 4 ore.
Ma intorc si il vad pe Savu intr-o stare semi-adormita.
Pe la 02:30 ne intorceam spre casa si tin minte clar cum nu am spus nici un cuvant pentru ca vroiam sa am mintea cat mai limpede. Abia asteptam sa ajung acasa si sa pun Audeze LCD-4 pe cap ca sa-mi confirm ca sunt destul de aproape de prestatia HE-1.

Mare mi-a fost dezamagirea cand am pornit Pink Martini – Simpatique – exact ultima piesa care o ascultasem 15 minute in urma pe HE-1.
Am auzit un sunet infundat, greoi, plin de substanta insa fara contur si textura, vocile eram nefocalizate, auzeam o diferenta Uriasa…
Ma intristasem pe moment pentru ca speram sa am acasa macar ±75% din ce pot Orpheus, insa nu a fost sa fie.
Nu imi puteam lua gandurile de la experienta traiata, asa ca astazi 14 Martie le-am spus colegilor de la munca ca ma doare grav stomacul si ca ma duc la un control medical, adica…mi-am luat o zi.
Eu insa, la ora 10:00 dimineata eram din nou cu HE-1 pe urechi :).
De data aceasta inarmat cu mai multa muzica. Stiu, nu e chiar cinstit, dar sa ai o zi HE-1 numai pentru tine nu este o ocazie pe care poti sa-ti permiti sa o ratezi.

Am apasat din nou butonul mare si gri si am dat play unui album care iarasi imi place foarte mult, Gothart – Cabaret.
Mai presus de toate ma interesa prestatia melodiei Pana cand nu te iubeam.
Aceasta muzica balcanica nu doar ca este inregistrata exceptional ea si suna foarte duios si placut urechilor mele.

Inchizand ochii am simtit cum au aparut muzicienii in camera de auditie, atat de real sunau toate instrumentele, vocea calda imi ungea sufletul, nu-mi vinea sa cred ca in realitate ascultam o redare digitala a unei inregistrari facuta in trecut.
Mie mi se parea ca oamenii cantau acum in fata mea, doar pentru mine. La sfarsitul melodiei imi venea sa le torn cate un paharel de vin la fiecare si sa le multumesc.

De fapt, fara absolut nici o gluma, la un moment dat am inceput sa aplaud la o melodie, aveam noroc ca eram singur in camera.

Extraordinara prestatia, magnifica, ireal de adevarata.

Am continuat cu niste rock si muzica electronica.
Am testat in special pe Infected Mushroom si cate ceva de la Vița de Vie si Gândul Mâței.
Infected Mushroom pentru ca au cea mai bine inregistrata si masterizata muzica electronica ascultata de mine vreodata.
Am auzit din nou tranzientii fulgeratori, sunetele care se nasc din vid erau si ele prezente, fiecare nota ma lovea atat de tare in timpane incat la sfarsitul piesei ziceai ca am luat bataie. Impactul si lovitura in timpane este uluitoare.

Dupa ce am lasat castile jos imi tiuiau urechile de la volumul la care am ascultat, insa nu intelegeam de ce, pentru ca in viziunea mea nu ascultasem la volum ridicat. Greu de realizat in momentul auditiei, lipsa practic completa a distorsiunilor ii creaza mereu dorinta de a duce volumul din ce in ce mai sus.

Exceptionale casti, atat de curat a sunat absolut orice piesa pusa sub lupa, atat de real si atat de viu, cristalin, lin si placut urechilor.
Am observat un efect nou: in absolut toate piesele ascultate pe HE-1 am auzit detalii noi si subtilitati care nu le auzisem pana acum (glumesti, a cata oara deja?), cu toate acestea sunetul parea nestresant, parea usor, lin si calmant.

Astazi desi ascultasem vreo 5 ore pe HE-1 am venit atat de senin la fata acasa si
atat de implinit, de parca se intamplase ceva extraordinar.
HE-1 m-au calmat imediat dupa ce am apasat play, sunt foarte putine casti de pe fata pamantului care au putut face acest lucru.
Pur si simplu te teleporteaza in lumea ta si stai acolo cat de mult vrei, pana ti se termina playlist-ul, extraordinara senzatia!

Cum am spus si mai sus, desi le-am intors pe toate fetele, nu am reusit sa le gasesc absolut nici un minus, nimic.
Pentru mine sunt perfectiunea intruchipata.

Jur ca daca maine castig 50.000 Euro la loterie nu ma duc sa imi sting creditul imobiliar, ma voi duce sa-mi calmez spiritele zilnic la mine acasa alaturi de un set Orpheus HE-1. In felul acesta voi avea la dispozitie 30 de ani sa ascult muzica si sa-mi platesc ratele 🙂

Bravo Sennheiser, ma ridic in picioare, imi scot palaria si va aplaud respectuos!
Bravo Sennheiser!
Bravo!

Echipamente folosite pentru review:
Chord QBD 76 HDSD, Sennheiser Orpheus HE-1, una bucata ciobanas.

Ati condus vreodata o masina sau motocicleta de care sa va indragostiti pe loc, iar dupa test drive sa ramaneti cu un gust amar dupa aflarea pretului?
Ati ascultat vreodata un sistem audio high-end care sa te bage instant in nirvana si totusi sa va intristeze amarnic dupa ce parasesiti showroom-ul?

Sunt intr-o relatie de amor si ura impreuna cu LCD-4 – capodopera celor de la Audeze, castile Apex ale tehnologiei planar-magnetice.

Acum cativa ani reprezenta o tehnologie muribunda, dar care a explodat la figurat dupa aparitia brandurilor precum Audeze sau HiFiMan.

Am fost printre primii parinti adoptivi ai acestor casti, mereu m-a fascinat tehnologia diferita, conceptul de functionare unic, magnetii gigantici care ofera un flux magnetic uluitor si nu in ultimul rand sunetul extraordinar.

Castile acestea m-au facut sa apreciez muzica mai mult ca niciodata si totusi m-au intristat nespus de mult. Spre sfarsitul articolului voi aborda tristetea care ma chinuie si noul trend care ma ingrijoreaza.

Non Sunet:

Nu este deloc secret, cei care ma cunosc stiu ca sunt un mare adept al cultului tehnologiei planar magnetice. Pentru mine este aproape o religie pe care zilnic incerc sa o raspandesc ateilor afoni.
Simt ca tehnologia ajunge la apogeu si la tot ce se poate scoate din ea.
Ganditi-va numai ca sunt folositi cei mai puternici magneti de pe pamant, se ajunge la un flux magnetic de 1,5 Tesla in configuratie push-pull care genereaza absolut cel mai rapid raspuns tranzitoriu si cel mai scurt declin al notelor.
Intre acesti doi magneti puternici se afla cea mai rigida si cea mai subtire membrana acustica, mult mai usoara decat masa aerului pe care o misca.
Elementele Fazor ghideaza undele acustice direct in ureche pentru o distorsiune aproape egala cu zero.
La 100 dB volum castile ofera o medie a distoriunii armonice de 0.1% !
Nici cele mai bune boxe electrostatice nu ofera o distorsiune armonica atat de mica, indiferent de pret si producator.

Design-ul in sine impresioneaza si el: banda de deasupra capului este ultra usoara, construita din carbon, banda din piele naturala largita la maxim ofera o distributie naturala a greutatii, imbunatatind confortul pe termen lung, iar cupele din lemnul Cocobolo atrag si ele atentia imediat.

Chiar si cablul analogic (configurabil avand terminatie single ended sau balansat) este unul cu totul special. Cablul are conductorul din cupru pur PC-OCC tratat la termperatura Cryo de -120 Celsius pentru a oferi cea mai buna conductivitate si cel mai pur sunet.
Numai prin inspectarea fizica a castilor inteleg ca am de a face cu ceva ultra premium, inaccesibil pentru mine.

Cele Bune:

Apas Play si incerc sa ma concentrez.
Ma inseninez la fata si ascult mai departe.
Zambesc, incepe sa imi joace piciorul drept.
Scot o bere nefiltrata de la rece si continui auditia toata seara.
Incerc sa imi adun cuvintele si esuez.
Incerc si seara viitoare si cealalta.
Ascult si saptamana viitoare.
Castile mi l-a imprumutat un bun prieten.
Pe de o parte ma simt presat ca trebuie sa imi adun gandurile la un loc si sa termin articolul, pe de alta parte dupa ce apas play ma teleportez in lumea mea, in care sunt eroul principal, sunt solistul, tobosarul sau tipul suparat care tipa ragusit.

Castile nu suna deloc bine, ele nu redau muzica si nu ma pot gandi la o prestatie sonora cand le ascult.

Sunteti impresionati cand mergeti pe strada si auziti sunete care vin din toate directiile, claxoane, galagia de zi cu zi? Probabil ca nu.

Ei exact asa nici eu nu am fost impresionat de ele.
Pentru ca ele nu redau muzica, ele te transporta direct intr-un concert live.
In fiecare seara in camera mea mi-au cantat artisii preferati chiar in fata mea, iar la un moment dat, dupa ceva mai multe sticle intr-o seara am vrut chiar sa stau si de vorba cu ei.

Castile acestea nu redau muzica, ele o creaza.

Probabil cel mai important aspect este cat de credibil pot suna, si cat de repede si usor dispar la figurat de pe cap.
Pot jura ca ascult o prestatie live in care am absolut cel mai bun loc din sala, centrat la fix.
Sunt unele echipamente audio care pur si simplu te vrajesc atat de mult incat parca nu iti gasesti cuvintele necesare pentru a le descrie, iti vine doar sa asculti muzica, sa te relaxezi si sa uiti de nevoile de zi cu zi.

Castile dispar si dau voie undelor acustice sa isi faca treaba neintrerupt, naturaletea de care sunt capabile este ametitoare.

Am castile de mai bine de o luna de zile, saracul om nici pana acum nu le-a vazut inapoi, sunt pur si simplu toxice odata ce le pui pe cap.

Timp de o luna am trecut peste cele mai importante albume care le tin mereu aproape de inima, cateva din ele chiar le-am redescoperit (deja a cata oara?).

Raspunsul in frecventa pentru gusturile mele este perfect.
Ascultand preponderent muzica anilor ’60-’90 – frecventele medii reprezinta 80% din toata aceasta muzica. Pentru mine daca media nu e, nimic nu e.

Ascultand Bohemiam Rhapsody de Queen in 16 bit/44Khz am inteles ca nu aud o medie buna, aud cea mai reala, credibila si dulce medie dintre toate castile testate.

Da, este usor indulcita, siropoasa si cremoasa, dar mmm…atat de savuroasa si gustoasa!
Pianul si chitara electrica creaza un mix atat de curios si placut, refrenul piesei imi ridica parul pe maini chiar daca vorbesc cu mama din ce in ce mai rar (ascultati piesa, ma veti intelege), efectiv simteam energia si emotia masiva trimisa direct catre sistemul nervos central, energie mixata si cu ceva gin si vreo 2 beri Schneider Weisse.

Mai stiti Hotel California de Eagles? Mai stiti prima lovitura a tobelor dupa primele 52 de secunde a piesei? Acea lovitura o puteti considera etalonul testarii tranzientilor rapizi, a distorsiunii si a ecoului (indusa de un design prost al cupelor sau a filtrajului acustic prost din spatele incintei). Cred ca am auzit cea mai detaliata si adanca lovitura de pana acum, de parca aud pentru prima data aceasta lovitura, pur si simplu a fost invalida pana acum.
Impresionant este ca acele 2 lovituri zboara prin vid practic pana la infinit, nealterand restul mixului acustic. Foarte, foarte curat reprezentate.
Granulatia usoara si incetosarea auzita pe LCD-2 a disparut complet! Basul rusinos si putin alterat auzit pe LCD-3 a fost arucat la gunoi.

Daca vorbim de bass, cred ca abia LCD-4 mi-a aratat defapt ce inseamna un bass adevarat, adanc, curat si agil.
Pentru ca pana acum basul auzit in casti parea incomplet, cateodata dintr-o singura nota grasa si murdara. LCD-4 mi-a demonstrat ca exista subtilitati ascunse nu doar pe medii sau inalte, dar si pe bass. De multe ori am auzit basul parca plutind si valuri peste valuri de bas ajungeau la mine unul dupa altul.
Aud cel mai adanc, cel mai rapid bass executat si in acelasi timp cel mai real, palpabil si natural bass.
Eu pe nici o boxa nu am auzit asa ceva, poate doar pe subwooferele REL…

Impresionat de capacitatea castilor de a reda bas, mi-am scos de la naftalina vechile CD-uri The Prodigy, trase in 16 bit/44Khz in WAV nealterat 1411 kb/s.
Dragi frati si surori ascultand Vodoo People, No Dance, Molotov Bitch, No Man Army si lista continuaaa am auzit cel mai cutremurator bass, nu ma puteam opri din headbang, ma durea si gatul dar nu ma puteam opri, seducator si foarte precis as caracteriza basul. Stii ca iti rupe auzul si totusi mai ridici putin volumul, in sinea ta spui ca inca 5 minute si te opresti si totusi mai adaugi un album intreg in playlist si te lasi pe spate.
Este toxic, seducator si carnos, nu te poti satura de el.

Acum 2 saptamani mi-am setat biroul final si mi-am montat monitoarele active de studio care imi plac nespus de mult (Dynaudio BM12 MKIII)
Avand woofere de 200 mm imi ofera un bass adanc, plin si bogat, insa pare complet fals si nul pe langa ce imi ofera LCD-4.

Consider ca LCD-4 au cele mai corecte medii si cel mai precis bas auzit pana acum, pe casti sau boxe, nu conteaza, daca se poate intrece acest bas si aceste frecvente medii, voi aplauda si imi voi scoate palaria respectuos, voi trage si cateva beri cu designerul minune care poate ridica din nou stacheta.

Un alt aspect impresionant care inca nu l-am intalnit atat de bine definit este adancimea sunetului.
Ascultand Dream On de Aerosmith, aud sunetul nascundu-se in vid si zburand spre infinit, nu loveste vreun perete imaginar sau ceva de genul acesta.
Prestatia este foarte adanca, de parca as asista la inregistrarea albumului in ’73 stand chiar langa muzicieni.

Pe Apocalyptica – Through Paris in a Sports Car melodia pur si simplu te vrajeste.
Violoncelele redate pe mai multe tonalitati sunt atat de pure si curate, simti cum zboara aerul pe langa artisti, cum se naste zgaraietura strunelor. Prestatia bine aerisita este cea care demonstreaza ca adancimea si aeriserea muzicii este foarte importanta. Cui ii place sa asculte un terci sonor?

Pe On Rooftop with Quasimodo ma apucase asa un headbang pe violocel ca mi se parea ca ascult cel mai suparat death metal de pe planeta.Lucru care demonstreaza un impact bine executat si o lovitura restrasa la timpul potrivit.
Stiti poza cu capsunele gri care par rosii?
Ce culoare vedeti aici?
Eu vad rosu, un mumbo jumbo al creierului uman care iti sugereaza culoarea.
Ce legatura are aceasta poza cu aceasta recenzie? 🙂
Impactul, lovitura in timpane care genereaza o dispozitie extraordinara iti da impresia ca simti vibratiile cu tot corpul, si basul parca iti loveste tot corpul, desi inafara de urechi undele audio nu lovesc nimic altceva.
Impactul generat de casti este incredibil si chiar imi pune imaginatia la lucru, jucand feste cu bobul de grau de substanta cenusie.

Inaltele au fost testate in special pe muzica clasica, majoritatea in Hi-Res 24bit/96 Khz

Am luat la puricat Anotimpurile de Antonio Vivaldi, Beethoven si cate ceva din Wagner.
Consider ca inaltele sunt unica regiune a raspunsului in frecventa unde putin de tot a fost atenuata liniaritatea.
Desi super rezolute, clare si aerisite, avand sclipici si piscatura, sunt usor de tot domolite in special pe registrele de sus. Granulatie sau acel “digitus” nu gasesti nici sunete stridente sau urcusuri deranjante.
Ba din contra de parca au fost usor taiate cele mai de sus note, insa numai putin de tot.
Spre exemplu pentru mine aceasta inseamna o prestatie naturala si placuta urechilor.
Numai asa poti crea o relaxare totata a mintii si a sufletului.
Pentru unii poate fi o blasfemie taiaerea usoara a registrelor de sus, pentru mine insa este un lucru pozitiv.
Prefer un sunet cald si bogat tonal in detrimentul unui sunet strident, abraziv si lipsit de substanta.

Cele Rele

I. Amplificarea

Castile au nevoie de 1.20 mW si 0.5 Vrms pentru a atinge o presiune acustica de 90 dB.
Pe romaneste sunt ineficiente, foarte ineficiente chiar!
Pe ampliful portabil FiiO A5 (care ofera cam 1 Watt la volumul maxim) sunt aproape ascultabile la volumul maxim, dat pe High gain.
Pe un Matrix Mini Pro 2S zici ca imi bat joc de casti, lipsa de dinamica si impact este evidenta, totul suna fad si neinteresant.

Urcand pana la un amplificator balansat de casti Matrix HPA-3B lucrurile se imbunatatesc considerabil, dar tot simt ca se poate mai bine, inca mai sunt trase in jos de amplificarea buna, dar mediocra pentru ele.
LCD-4 au nevoie de amplificatoare desktop de casti mari si care le bagi in priza, nimic altceva.
Solutii mobile nu prea exista pentru ele, dar sa stiti ca nici cele desktop nu fac mare treaba daca cantaresc mai putin de 5 Kg , le trebuie ceva greu la propriu si la figurat.
Sunt cele mai ineficiente casti ascultate si asta clar va pune la o cheltuiala suplimentara. Nu mai zic ca aveti nevoie si de cel mai detaliat DAC de care va tine buzunarul.

II. Elefantul din camera

Nu pot continua fara a nu mentiona elefantul din camera si anume PRETUL!
Patru mii de iepuri, sunteti sanatosi la cap?
Cu aceasta suma de bani mi-as putea cumpara motocicleta la care visez (SH cei drept) as putea calatori cu toata familia in jurul globului si mi-ar mai ramane si rest de 2 kile de carnat, as putea stinge o parte din creditul imobiliar, mi-as lua o cisterna de palinca de calitate, m-as insura a doua oara, multe lucruri poti face cu aceasta suma de bani.
Poate pentru un average Joe de prin state nu e problema, dar pentru un average ciobanas asa ca mine trebuie sa dai din coate mult si bine, sincer nu cred ca merita efortul…
Depinde, daca 4000 de euro reprezinta seminte pentru Dvs. – atunci Da! Sunt apogeul castilor planar magnetice si consider ca mai bun de atat nu se poate.
In caz contrar nu merita, cu aceasta suma de bani poti face un sistem stereo complet cu electronice cu tot de pretentii audiofile.

Noul trend al castilor high-end este ingrijorator. Simt ca este inceputul sfarsitului…HiFiMan HE-1000 la 3000 Euro, Focal Utopia la 4000 Euro, Abyss AB-1266 la 5500 Euro! HifiMan Edition 6 la 6000 Euro! si lista cu siguranta va continua in viitorul apropiat.
Ce urmeaza? LCD-5 la 8000 Euro?
Acest trend trebuie sa se opreasca pentru ca nu merge in directia care trebuie.
Afirmatia precum un sistem de casti va suna de cateva ori (5-10 ori) mai bine la aceeasi suma de bani decat un sistem stereo pe boxe cred ca nu va mai avea nici o semnificatie in urmatorii ani, nici acum nu mai este valida.

Lacomia nu face bine imaginii, acest trend trebuie oprit.
Toti vor sa asculte muzica de calitate la o suma accesibila.

Pe de alta parte…cine vrea o motocicleta SH cand poti asculta cum mortii canta din nou mai viu ca niciodata!!
Elvis, Lennon, Morrison, Hendrix, Cobain, Jackson, Cohen, Lemmy BRING IT ON! Va rog sa imi bantuiti gandurile si mai ales camera de auditii cat mai des posibil, am usa mereu deschisa pentru voi!

Cele bune:
– Tatal lor
– tehnologie din varful varfului
– Cel mai adanc si precis bass auzit din orice difuzor
– Medii calde, clare, cu nuante si contur
– Sunet credibil, viu, natural, Real
– Sunet adanc ca Groapa Marianelor

Cele rele:
– Inalte parjolite putin
– PRETUL!
– Greutatea (pentru unii)

Echipamente folosite pentru review:
Audeze LCD-4, Matrix X-Sabre Pro, HPA-3B, Mini-I Pro 2S, Audiobyte Hydra Z + sursa ZPM, FiiO A5 si X5 MKIII, Dynaudio BM12 MKIII, multa muzica si voie buna.

Nota lui Savu: Initial cand am citit titlul am crezut ca vrei sa te sinucizi. Dupa ce am citit si articolul mi-am dat seama ca trebuie sa discutam mai serios despre internarea pentru dezalcolizare. 🙂