FiiO A5 – Faster! Harder! Scooter?

De către

6 februarie 2017

Imi amintesc si acum, prin 2008 mi-am cumparat primul meu amplificator de casti portabil, un iBasso D2 Boa, de care m-am indragostit imediat, pentru ca imi pilota castile Grado SR-325i cu usurinta. Un an mai tarziu a urmat un Meier Corda Move care a fost un upgrade semnificativ, iar dupa inca un an am trecut la ceva ultimativ, un Headamp Pico.

Conceptul era atat de cool si anume sa conectez un amplif portabil la un iPod sau la un oricare alt player portabil si sa umblu cu ele prin buzunar sau sa il folosesc la birou impreuna cu casti de genul Beyerdynamic DT880, Sennheiser HD600 sau AKG K701.

Din pacate simt ca acele vremuri sunt pe duca si ca amplificatoarele portabile nu mai sunt atat de populare, mai ales ca noile generatii de playere portabile ofera deja amplificari dedicate mult peste cele gasite in telefoanele actuale.

Cateodata insa descopar un model atat de bun incat incep sa cred ca as putea incepe sa le folosesc din nou un amplificator dedicat.
Am aici un exemplu care a ajuns deja la generatia cu numarul trei, foloseste componente de top, are un design deja clasic, iar performanta sa in multe cazuri ajunge sau intrece amplificatoarele dedicate de casa. Este vorba de A5, amplificatorul portabil amiral al producatorului FiiO.

A5 este copilul minune al E12 si E12A si practic imprumuta de la ambele cate ceva.
De la E12 imprumuta forta bruta, oferind o putere impresionanta de 800 mW in 32 Ω care poate amplifica orice casti de casa (despre aceasta afirmatie voi discuta mai jos), iar de la E12A imprumuta rafinamentul si sunetul catifelat de care este capabil. E12A la randul sau oferea doar jumatatea din puterea lui E12 insa suna atat de placut si rafinat intr-un fel incat pentru mine 9 din 10 ori il luam cu mine, in detrimentul fortosului E12.

Desigur acestea nu sunt unicele schimbari.
La o prima inspectie observ ca design-ul a ramas neschimbat, avem aceeasi dimensiune si greutate, insa de data aceasta finisajul este complet diferit. A fost abandonat aluminiul anodizat si s-a optat pentru sablarea aluminiului cu zirconiu, care sincer arata incredibil in realitate. Culoarea astfel devine mata, la atingere zici ca nu este metal dar mai degraba un material moale…

Este de apreciat ca prin sablare A5 devine foarte rezistent zgaraieturilor (era o problema pentru E12 si E12A anodizarea nu proteja metalul atat de mult) ceea ce este esential pentru pastrarea in timp al carcasei amplificatorului, mai ales avand in vedere ca este portabil si mai devreme sau mai tarziu se va ciocni cu niste chei, cu un telefon mobil sau cu alte dispozitive din buzunar.

Avem acelasi potentiometru Alps, un comutator de gain (low si high), un comutator de bas (pornit sau oprit), jack-ul microUSB care incarca aparatul si desigur intrarea si iesirea analogica de 3.5 mm.
Este important de stiut ca A5 accepta incarcatoarele smart charging (Anker, BlitzWolf s.a.), folosind 3 celule (3S) de inalta calitate aparatul poate decide de cat curent are nevoie pentru a le incarca cat mai rapid.

In interior lucrurile sunt si mai interesante:
Pentru amplificare s-a optat pentru combo-ul Muses 02 si LME49600.
MUSES 02 sunt deja arhicunoscute pentru rafinamentul dus la extrem si pentru muzicalitatea sa, sunt printre cele mai scumpe Op-Amp-uri de pe piata – in mare parte datorita performantei ridicate.
LME49600 la randul sau a fost folosit pentru cel mai detaliat sunet si cea mai joasa distorsiune armonica cunoscuta unui op-amp. Pe hartie este un chip impresionant ce nu numai ca ofera un voltaj stabil si crescut in aplicatii mobile, poate oferi si un curent de 250mA (chiar si mai mult) pentru castile flamande de curent (salutare Audeze, HiFiman, ce mai faceti?).

Deci cum spuneam mariajul unui op-amp muzical si rafinat cu unul super rezolut si detaliat nu poate fi un lucru rau, nu-i asa?

Se pare ca aceasta combinatie a dat roade, producatorul afirma ca avem cea mai joasa distrosiune armonica inregistrata in produsele sale de 0,002% si un SNR de 115 dB, ambele sunt niste scoruri foarte bune avand in vedere ca aparatul este portabil si nu conectat la priza.

Bateria a avut putin de suferit, din cauza circuitului intern ceva mai mare decat a celui din E12A, a ramas mai putin loc pentru o baterie de capacitate mare, s-a optat pentru una de 880 mAh care in testele mele a intrecut autonomia de 13 ore specificata de producator (volum 50%, gain Low), eu am obtinul 14 ore si 12 minute pe niste Meze 99 Classics.

Dragi prieteni sa trecem la partea cea mai interesanta.

Performanta audio:
Am incercat sa folosesc o gama variata de casti pe A5, pentru al stresa cat mai mult posibil si pentru a intelege daca este capabil sa amplifice impedante si sensibilitati diferite.
A5 a facut fata tuturor castilor de pe masa de teste. Pe langa sensibilele Meze 99 Classics, Sennheiser Momentum M2.0 sau FiiO EX1, a amplificat extraordinar o pereche de Sennheiser HD600 (impedanta 300 Ω) si spre marea suprindere a pilotat mai mult decat decent o pereche de Audeze LCD-4 imprumutate de la un bun prieten.
Renumitele planar magnetice au sunat foarte viu, dinamic si impunator folosind gainul ridicat si volumul in jur de 80 – 90 (din 100) in functie de piesa si gama dinamica a sa.
Cuplat cu un player performant de la acelasi producator X5 generatia III am obtinut o combinatie care rivalizeaza sistemele de acasa.
X5-III imi oferea detaliul si holografia de care aveam nevoie iar A5 amplifica acest semnal – am obtinut un combo foarte bun.
Daca ati ascultat vreodata unul din predecesorii sai (E12 sau E12A) sa stiti ca A5 suna ceva mai diferit. Seamana mai mult cu prestatia E12A, rafinata, muzicala si adanca. Insa pe langa aceste calitati simt ca A5 nu mascheaza practic deloc orice microdetaliu ascuns, oferind un nivel de realism si adancime a muzicii de invidiat.

Simt ca A5 nu numai ca ofera un sunet ceva mai curat si nealterat, dar cu cat ascult mai multa muzica imi dau seama ca nu are un carcater al sau, colorand muzica foarte putin, adaugand poate doar un strop de suflet in muzica preferata.
Desigur calitatile necesare precum viteza, impact, precizie, raspunsul liniar in frecventa, detaliul, separatie a notelor si hogorafie sunt prezente, A5 nu incearca sa adauge ceva in plus fata de cum a fost facuta masterizarea de catre inginerul de sunet.
Prin acest fapt A5 il consider mai sincer decat E12 sau E12A si mai aproape de inregistrarea originala.
Am trecut usor prin toate castile de teste si am ramas la Audeze LCD-4, dupa ce mi-am ridicat falca de pe jos. Nu ma asteptam sa amplifice cu brio aceste casti ineficiente si greu de condus.
Dinamica de care este capabil acest combo si desigur castile este pur si simplu ametitoare.
Nu m-am putut abtine sa nu incerc formatii precum Noisia, Chemical Brothers sau The Prodigy. Avand volumul in mare parte la pozitia ±85 (din 100) am avut o dinamica exploziva, foarte vie, muzica parca incerca sa dea cu mine de pamant.
Este clar ca pentru asa o prestatie este nevoie nu doar de o dinamica buna dar si de o viteza la fel de buna, un impact precis cat si de un reverb cat mai scurt posibil al notelor. Notele muzicale ma atacau si se retrageau instantaneu creand un impact generos asupra timpanului.
Muzica electronica niciodata nu a sunat atat de bine pe un setup portabil!
Pe naiba! Daca inchid ochii pot sa jur ca ascult un sistem de casa format dintr-un DAC dedicat si un amplificator balansat de casti, cum e posibil asa ceva?
Pana la acest moment consider ca A5 a intrecut prestatia tuturor amplificatoarelor de casti portabile testate pana acum.

Luand in considerare impactul si dinamica ridicata am luam la puricat albumele preferata de rock sa verific daca obtin acelasi rezultat.
Inarmat cu fisiere Hi-Res practic orice am aruncat spre el, imi raspundea cu aceeasi prestatie de care aveam nevoie pentru a trezi un zambet pe fata.
Am si uitat cat de mult au evoluat amplificatoarele portabile, aceasta putere bruta dar si rafinata in acelasi timp chiar da roade.
Trecand pe muzica clasica am vrut sa pun la incercare abilitatea de a arunca in fata o scena larga si credibila, de o holografie cat mai reala si mai 3D, exact cum se aude intr-o sala de concert.
Combo-ul X5 si A5 mi-au aratat ca se poate chiar si la dimensiuni mici sa oferi o scena incredibil de larga si bine intinsa. Instrumentele muzicale sunau ca intr-o bula de aer delimitate de un spatiu vid, ma puteam concentra asupra unui instrument muzical fara sa ma deranjeze celelalte note.

Nu numai pe latime si inaltime scena audio m-a impresionat, dar si pe adancime puteam usor pozitiona distanta muzicienilor fata de microfon, fata de ascultator.
Desi poate suna ca o blasfemie (inca nu am facut recenzii la cabluri audio si nu cred ca o voi face curand) folosind un interconect de puritate foarte ridicata mi s-a parut ca sunetul este mai sincer si mai cristalin, poate chiar si mai rapid, inca nu sunt sigur de ultima afirmatie, mai studiez.
Interconectul stoc e bun, dar acesta pe care il folosesc acum isi merita fiecare banut, pentru A5 cred ca merita acest efort, impresiile lasate mai sus au fost impreuna cu acest cablu.
Nu as vrea sa ating discutia referitor spectrului de fecventa, sincer nu prea ii vad rostul. Pe scurt am fost impresionat.
Nu am auzit granulatie pe bas sau pe inalte, nu m-au deranjat cu nimic inaltele, le consider foarte prezente dar neabrazive. Au sclipiciul si piscatura necesara dar nu atat de mult incat sa deranjeze.
Sub-basul auzit pe LCD-4 a fost zguduitor, pur si simplu dadea cu mine de pamant, a fost nevoie sa mai scad din volum si sa nu ma ating deloc de acel comutator de bas (lasat pe OFF)
Mediile si mai exact vocile, strunele, pianul au sunat vii, reale, calde si placute, foarte naturale intr-un fel, exact unde mi le-as dori.

Concluzii:
Ce pot sa zic…m-a impresinat nu numai prin prisma puterii brute pe care o are, dar si datorita rafinamentului si caracterului vioi pe care il are.
Credeti-ma, daca poate amplifica Audeze LCD-4 (varianta grea de condus, cea pe 200 Ω), atunci poate amplifica aproape orice casti dinamice sau planar magnetice, cu mici exceptii (HE-6, K1000).
Designul mi se pare dragut, noul finisaj obtinul prin sablarea cu zirconiu este placut ochiului si mainilor si va rezista in timp.
Este cam maricel, cam de marimea playerelor X5 si X5-II si putin mai lung decat X5-III, insa daca se doreste performanta de top de la un amplificator portabil deja stiti ca trebuie sa faceti sacrificii.
Pretul mi se pare unul corect avand in vedere componentele selectate cu atentie si performanta remarcabila obtinuta.
Desi vremea amplificatoarelor portabile de casti este pe duca, timpul ne demonstreaza ca ele abia acum isi scot asul din maneca, nu a fost niciodata mai interesant sa folosesc unul pe strada, la birou sau acasa, mai ales ca stiu ca nu voi mai sacrifica performanta sursei initiale cum o faceam pe aparatele din generatiile precedente.

Pro:
– Constructie solida, finisaj frumos si rezistent in timp
– Caracter neutru si sincer
– Scena larga in toate directiie, sunet adanc si bine plasat intr-un camp audio
– Detaliat si cristalin, nu mascheaza nimic din inregistrare
– Raspunsul in frecventa foarte bun, de la sub bas pana la inalte
– Viteza si impactul este zguduitor, atentie la volum
– Sunet lichid cu ton natural, lipsa de granulatie sau uscaciune
– Raport pret/performanta foarte bun
Contra:
– Dimensiunile si greutatea
Echipamente folosite pentru recenzie:
FiiO A5, E12, E12A, X5-III, EX1, L17 (cablul interconect), Meze 99 Classics, Sennheiser HD600, Momentum M2.0 (over ear), Audeze LCD-4

Chord Poly – upgrade pentru Mojo

De către

Savu

30 ianuarie 2017

Chord Electronics au prezentat un upgrade foarte interesant pentru multi-premiatul lor DAC portabil Mojo. Chord Poly este un modul care se conecteaza direct la Mojo, fiind un mini-pc intr-o carcasa extrem de compacta. Rezultatul este cu adevarat impresionant, Mojo se transforma intr-un receiver DLNA, hub WiFi, receiver Bluetooth si player de carduri SD. Poly ofera posibilitatea de a reda muzica wireless direct dintr-un telefon, fara alte cabluri suplimentare.

Pretul nu a fost pentru moment comunicat, Poly urmand sa fie disponibil in primul trimestru al lui 2017.

Dali anunta noua gama Spektor

De către

Savu

29 ianuarie 2017

In curand vom avea o noua gama de boxe Dali. Noile modele Spektor vor inlocui cel mai probabil gama Zensor. Pentru moment sunt anuntate Spector 6, un model de podea cu dimensiuni similare cu Zensor 7, boxele de raft Spektor 1 si 2 precum si boxa centru Spektor Vokal.

Este de asteptat ca in viitorul apropiat sa fie prezentat si un subwoofer din aceasta gama si de asemenea este foarte probabil sa vedem si un model destinat montarii pe perete sau eventual pentru Dolby Atmos. Preturile oficiale nu au fost inca publicate, dar ne asteptam sa fie pozitionate in gama entry-level a celor de la Dali.

Meze 99 Classics – Hi-Fi made in Romania.

De către

Darku

29 ianuarie 2017

Meze – un nume relativ nou in peisajul destul de aglomerat al producatorilor de casti. De la modele foarte ieftine si pana la opere de arta, orice buzunar isi poate permite cate ceva.

Un lucru este cert, castile au devenit foarte populare si in domeniul HiFi, detronand boxele, iubitorii de muzica nu mai au timpul necesar pentru a sta pe canapea si a savura albumele preferate, totul este la purtator, in miscare, intr-un ritm rapid.

Meze este un brand 100% romanesc…Probabil va dati seama ca pe o astfel de piata ca sa supravetuiesti trebuie sa fii diferit si sa oferi ceva nou si unic.

Design-ul este deosebit: liniile rotunjite, conturul lin si materialele premium spun clar despre directia si viziunea pe care a avut-o Antonio – creatorul brandului, omul care sta in spatele tutoror produselor Meze.

99 Classics nu au cum sa nu placa, au un aspect clasic si natural.
Folosirea lemnului de nuc pentru constructia cupelor, suportul metalic al castilor si pernutele din piele ecologica sunt fumoase si placute la atingere.

M-am bucurat sa gasesc in cutie o husa de transport dintr-un material dur cu rol de protectie si doua cabluri detasabile – un lucru foarte bun, un cablu simplu analog si unul cu volum pe fir.

Din punctul meu de vedere le-as numi chiar modulare, orice piesa la nevoie se poate inlocui, castile fiind asamblate in totalitate folosind doar piulite si suruburi, fara lipici.

99 Classics primesc un punctaj mare in ceea ce priveste confortul.
Sistemul de prindere si fixare seamana cu ceea ce am vazut si pe castile AKG sau Audio-Technica, mulandu-se pe forma capului si distribuind greutatea in mod egal pe toata suprafata benzii de sustinere.

Pana a se ajunge la varianta finala 99 Classics au trecut printr-un proces amplu de optimizare a raspunsului in frecventa pentru a crea sunetul unic al acestor casti.
Calitatea sunetului a fost o prioritate pentru cei care au construit aceste casti, raspunsul in frecventa gasit pe pagina oficiale demostreaza acest lucru.

Sa trecem la partea cea mai interestanta.

Sunetul:

Sunt in posesia castilor de ceva timp, cred ca ma apropii de sase luni de utilizare si consider ca am ajuns la concluzii solide in ceea ce priveste sunetul.

O caracterizare succinta a sunetului ar fi: fluid, neobositor, plin si bogat tonal, stralucitor pe inalte si cald pe voci, dinamic si exploziv. Promitatoare descriere, nu-i asa?

Sunt foarte curios cum s-a ajuns la o astfel de tunare a sunetului. In mod normal daca basul este ceva mai accentuat si daca aud si voci indulcite este normal ca inaltele sa fie ceva mai sterse si aruncate pe planul doi. Insa nu este cazul pentru 99 Classics deoarece inaltele sunt exact in partea opusa: sunt cristaline, te pisca de ureche din cand in cand, sunt aerisite si niciodata prea aglomerate.

Basul este conturat si pus in prim plan.
Practic orice stil de muzica in care basul este omniprezent va straluci pe 99 Classics.
Basul nu este doar adanc, dar si destul de rapid, retragandu-se la timpul potrivit. Folosind muzica rapida, mi s-a confirmat inca o data acest lucru.
Desigur castile nu pot atinge viteza planar-magneticelor cu magneti push-pull pe ambele parti ale membranei, insa in materie de casti dinamice se prezinta foarte bine.

Ca o mica paranteza consider ca basul redat pe Meze si este mai curat decat cel auzit pe Sennheiser Momentum M2.0 sau pe Sony MDR-1A, casti concurente modelului prezentat astazi.

Cu cateva zile in urma avand un chef nebun de muzica, le-am luat cu mine pe drum pana la munca ascultad cate ceva din toate.
Pentru ridicarea tonusului am inceput ziua cu niste Iron Maiden – Hallowed Be Thy Name.
Nu ridicati o spranceana, exista metal bine inregistrat si acesta este un bun exemplu. Melodia nu a sunat deloc agmomerat, de data aceasta cireasa de pe tort au fost mediile dulci si bine definite.
Vibratia chitarilor si vocea adanca parca te apuca de suflet.
Tobele, cinelele si chitarile toate sunt bine delimitate de un spatiu vid care impiedica aglomeratia notelor.
Ofer note mari atat artistilor cat si castilor care au avut o prestatie impresionanta.

Am continuat cu noul album Vita de Vie – Sase. Un album cu mastering mediocru dar excelent d.p.d.v. al muzicii.
Albumul pare un come back la soundul albumelor vechi, precum Doi sau Egon.
De la prima melodie imi dau seama ca Meze pot transmite puterea bruta si sunetul ceva mai carnos al acestul album.
Din pacate masteringul slab isi spune cuvantul si totul suna ceva mai aglomerat si…mai distorsionat intr-un fel, am conectat si celelalte casti ca sa confirm ca am auzit aceleasi artefacte pe orice casti.
Pacat, albumul este unul reusit.

Muzica rock, metal si toate subgenurile lor fac parte din ADN-ul acestor casti, nu degeaba unul dintre mebrii echipei de la Meze este muzician – Lorand, care in timpul liber este basistul formatiei Riot Monk.

Inarmat cu ultimul single Riot Monk – This Tune m-am asezat la o ascultare critica.
Habar n-am cine a facut masterizarea si post precesarea…insa…am ramas mut. Suna excelent!
Calitatea masteringului este de top si cu mult peste ce am ascultat ultima vreme.
Muzica in sine este bine executata. Baietii sunt tehnici si plini de energie, vocea e adanca, notele muzicale bine delimitate.

Un lucru am observant totusi, agresivitatea – pe 99 Classics rar veti auzi acest efect. Castile nu sunt agresive aproape niciodata indiferent de muzica redata.
Poate fi un lucru bun, dar si un minus in acelasi timp, in functie de gusturile fiecaruia.

Intorcandu-ma acasa m-am delectat cu ceva Samantha Crain si Pink Martini.
Nu vreau sa par foarte pozitiv, dar este destul de greu sa le gasesc minusuri acestor casti, mai ales tinand cont de categoria din care fac parte.
Totul este la locul sau: contrabasul si orga suna plin, avand un ton gros, coboara si nu distorsioneaza. Vocile, viorile, violoncelul – vibreaza usor si placut, vibratia poate este ceva mai calma si mai lina ca in realitate, insa efectul este relaxant.
Da, castile nu sunt liniare, nu este trasa o linie dreapta asupra frecventelor, basul este inflorit, mediile putin indulcite, inaltele mai mult sau mai putin neatinse de aglomeratie si murdarie.
Castile acestea sunt destinate mai mult pentru ascultarea muzicii si mai putin pentru analizarea ei, acest lucru este clar dupa prima ascultare.

Ca si minusuri as mentiona lipsa agresivitatii si putina granulatie pe sub bas, dar pentru un driver dinamic este lucru este normal si firesc. Basul este accentuat si acest lucru ar putea deranja unii ascultatori.
Inaltele au fost pentru mine punctul culminant: sunt calme, nederanjante pentru ureche si totusi sclipesc atat de clar, cinelele sunt bine definite, lovitura tobelor este precisa, definitia inaltelor este chiar impresionanta.
Desi asa bas si medii am mai intalnit pe multe perechi de casti dinamice, nu am mai auzit pana acum astfel de inalte – matasoase dar super definite si clare in acelasi timp.

Castile desi inchise sunt impresionante cand vine vorba de marimea scenei si de pozitionarea sunetelor intr-un camp imaginar 3D.
Ele suna chiar mai deschis decat unele modele considerate semi-deschise.
MDR-1A de la Sony sunt renumite pentru marimea scenei si adancimea ei pe plan orizontal, 99 Classics sunt cel putin la fel de bune in acest sens.

Mozart sau Bach in material Hi-Res au sunat grandios, scena e aproape nelimitata imaginar. Sunetele lovesc un perete abia dupa cateva secunde, ceea ce amplifica senzatia de amploare, scena mare si sala de concert.
Castile de asemenea prezinta o holografie buna, dar nu de top pe aceste genuri muzicale.
Sunetul nu este complet 3D, dar pozitionarea fata/spate al notelor este precisa. Pe inaltime castile sufera putin, iar in lateral sunetele par un pic mai plate. In rest castile se prezinta extraordinar pe aproape orice gen muzical.

Castile sunt foarte eficiente, oferind 103 dB doar cu un singur mW putere, pot fi pilotate usor. Au sunat decent dintr-un telefon ordinar, calitatea crescand semnificativ atunci cand le-am conectat la un player audio dedicat.
Acasa le-am ascultat preponderant dintr-un iFi iDAC2, iar pe strada am optat pentru un FiiO X1-II care le-a pus in valoare.
Ambele combinatii au sunat bine si diferentele care le-am auzit au fost mai mult din cauza DAC-ului mai bun din iDAC2.

Datorita eficientei foarte ridicate castile nu distorsioneaza deloc, pentru un volum ridicat electronicele nu vor intra in clipping, un telefon cu iesire de casti decenta le va asigura un volum suficient de mare.
Desigur un player audio portabil dedicat va suna mai bine decat un telefon, datorita procesarii audio superioare.

Consider 99 Classics pot fi atat casti de casa cat si portabile, sunt usoare, comode si nu foarte mari.

Pe strada folosind setup-ul portabil Meze mi-au detronat Sennheiser Momentum M2.0 (over-ear) si Sony MDR-1A din topul preferintelor. Acasa insa schimba lovituri (uneori sub centura) cu Sennheiser HD600. Pe o parte Meze castiga la matching, eficienta si muzicalitate, HD600 castiga din punct de vedere al scenei si al tehnicii de redare, din pacate acestea din urma au nevoie de electronice aditionale pentru a straluci.

Pe aceasta cale felicit echipa Meze pentru un produs bine gandit din toate punctele de vedere: design frumos, calitatea constructiei modulara care impresioneaza cat si sunetul care este pe masura frumusetii lor.

Castile le puteti achizitiona direct de pe site-ul producatorului la pretul de 1390 Lei

Concluzii

Daca spun ca aceste casti mi-au placut, ar fi o subestimare.
Incet dar sigur si-au croit drum in topul personal al castilor portabile over-ear si in acelasi timp concureaza cu unele casti deschise de casa.
La acest moment le consider o buna alegere, care rivalizeaza cu produse consacrate, uneori chiar mai scumpe.
Eficienta ridicata cat si prestatia aproape impecabila le fac castile perfecte pentru un setup portabil, la birou, in vacanta, chiar si acasa.
Mai au o calitate care trebuie mentionata, sunt Made in Romania!

Pro:
– Fluiditatea, lejeritatea si usurinta sunetului
– Scena incerdibil de larga pentru un design inchis
– Holografie buna, delimitare buna a notelor muzicale
– Lipsa aglomeratiei si a murdariei
– Bas adanc si autoritar, rapid executat
– Medii usor indulcite, vibratie prelungita
– Sunet natural si cald, bogat tonal si plin de substanta
– Inalte bine delimitate, au sclipici si piscatura
– Design si constructie unice

Contra:
– Granulatie pe sub bas
– Lipsa aproape totala de agresivitate
– Usor limitate pe inaltimea scenei, holografia a avut putin de suferit

Echipamente folosite pentru review:
Meze 99 Classics, FiiO A5, X1-II, Headamp Pico, iFi iDAC2, Sony MDR-1A, Sennheiser HD600, Momentum M 2.0 (over ear).

Cambridge Audio CXR 200 review

De către

Savu

14 noiembrie 2016

A trecut ceva timp de cand nu am mai fost activ pe acest site, dar am revenit cu pofta de teste si primul gand s-a indreptat catre un sistem multicanal de calitate. Dupa o scurta trecere in revista a echipamentelor disponibile, mi-am indreptat atentia catre una din firmele mele de suflet si anume Wharfedale. Dupa ce multi ani seria Diamond 9 mi-a incantat zilele in sistemul multicanal de acasa, acum am facut un pas important pe scara calitatii si a pretului si am luat in vizor noua serie Reva. Calitatea acestor boxe a impus utilizarea unui AVR pe masura, iar CXR 200 de la Cambridge Audio a fost o alegere fireasca, dar care mi-a trezit interesul, este pentru prima data cand testez un AV receiver de la aceasta marca. Pentru restul sistemului am mers pe componente cu care pus si simplu nu poti sa dai gres, subwoofer SVS, proiector Sony, ecran de proiectie Projecta, bluray player Oppo. Va asigur ca toate acestea sunt alegeri foarte solide, fiind echipamente de top indiferent cat de mari sunt exigentele.

Sistemul:
CXR 200 (9.000 Ron) este receiverul varf de gama al celor de la Cambridge Audio, producator britanic cu mare traditie, binecunoscut pentru amplificatoarele stereo si cd-playerele excelente pe care le produce. Varf de gama suna pompos, mai ales daca ne gandim ca in oferta exista doar doua AV receivere, dar cum modelul testat este varianta mai scumpa nu am gresit prea mult in exprimare.
Constructia interna este exemplara, transformator toroidal urias construit dupa specificatiile stricte ale producatorului, condesatori audio grade de la Elna, tranzistori finali Toshiba „made in Japan”, radiatoare masive. DSP-ul vine de la Cirrus Logic modelul fiind CS49834A iar procesarea video este asigurata ADV8003 de la Analog Devices.

Specificatiile oferite de producator ne dezvaluie un aparat solid, CXR 200 oferind 120W/canal la o impedanta de 8 ohmi si atentie, cu toate cele 7 canale incarcate simultan. Este importanta precizarea pentru ca foarte multi producatori ofera specificatii „avantajoase”, cu puteri uriase pe eticheta, dar omit sa explice clar ca respectivele rezultate sunt obtinute in urma unor masuratori cu sarcina pe unul sau maxim doua canale simultan.
Din punct de vedere tehnic este greu sa-i gasesti punvte slabe lui CXR200. L-am solicitat in configuratie 7.1 si nu a avut nici cea mai mica ezitare in a livra puterea necesara indiferent de materialul redat. Dinamica a fost foarte buna, controlul frecventelor joase excelent, sunetul oferit fiind clar, lipsit de distorsiuni si detaliat. Cele mai apropiate modele concurente pe care le-am avut la dispozitie au fost Yamaha RX-A2050 si Denon AVR-X6200W. CXR 200 s-a dovedit superior in configuratie multicanal, iar in configuratie stereo diferentele au fost chiar mai mari. Pot spune ca am fost impresionat de ceea ce poate CXR200 atunci cand vine vorba de muzica, fiind comparabil cu un amplificator stereo de gama medie.

Nu este insa totul perfect, lipsa noilor formate Dolby Atmos si DTS:X, prezente intr-o forma sau alta la modelele concurente este un minus important, mai ales daca tine, cont de faptul ca un AVreceiver de top va fi achizitionat in primul rand de cineva impatimit de coloane sonore multicanal de ultima generatie. Producatorii de volum ca Denon, Yamaha sau Marantz actualieaza gama de produse si implicit cele mai noi codecuri in fiecare an, lucru pe care producatorii mai exclusivisti precum Cambridge Audio, Anthem sau Primare nu-l fac, licentele Dolby si DTS fiind scumpe si greu de amortizat intr-un singur an din produse de nisa. Avem asadar un paradox, receiverele cu cele mai bune performante audio nu sunt la fel de evoluate din punct de vedere al dotarilor precum modele de volum, mai ieftine.
Sistemul de autocalibrare este eficent, nu am intampinat probleme sau erori. Masuratorile au fost destul de precise, inclusiv pentru subwoofer, modificarile ulterioare au fost mici.

Reva este cea mai recenta gama de boxe lansata de Wharfedale, fiind pozitionata peste populara gama Diamond si fiind concepute ca o evolutie premium a acestora.
De la primul contact vizual iese in evidenta design-ul elegant si finisarea de foarte buna calitate. Combinatia intre difuzoare din fibra de sticla si twetere cu calota din matase nu este o premiera la Wharfedale, firma britanica avand o lunga traditie in implementarea acestei retete. A fost pastrata semnatura audio a marcii britanice, cu mediile mai calde si bas-ul usor lent dar autoritar. Wharfedale Reva sunt boxe pe care le poti asculta in aproape orice situatie, oferind o prezentare relaxanta. Tonalitatea calda si echilibrul bun pe intreaga gama de frecvente le asigura o flexibilitate mare in utilizarea cu diverse amplificatoare.
Sistemul utilizat a fost compus din boxe frontale REVA 3, boxe surround REVA 2 si boxa centrala REVA-C. Desi impedanta nominala a incintelor este de 8 ohmi conform specificatiilor producatorului, la o privire mai atenta in manual am descoperit ca acestea coboara pana la un minim de 4 ohmi sau chiar putin mai jos. Daca mai luam in considerare ca randamentul este de sub 90db ajungem la concluzia ca nu sunt niste incinte pe care sa le atacam cu un amplificator/AVreceiver slab, pentru ca vor fi destul de greu de pilotat. Cambridge Audio CXR 200 a mers perfect, nu am simtit nici un fel de ezitare in a le conduce cu autoritate, indiferent de sarcina si configuratie.

SVS SB-2000 este un subwoofer care pe mine pur si simplu m-a impresionat. Cei care mai citesc articolele mele stiu ca am utilizat in sistemul personal un subwoofer REL 328, un model foarte bun dar scump. Am regasit in SB-2000 aceeasi dinamica colosala si o viteza superioara. La un subwoofer specificatiile nu inseamna aproape nimic, trebuie sa-l asculti bine integrat intr-un sistem ca sa-l apreciezi la adevarata lui valoare, iar SB-2000 s-a potrivit perfect in sistemul pe care l-am ascultat. Desi am pornit acest articol ca un review pentru CXR 200, trebuie sa recunosc sincer ca cea mai impresionanta componenta a sistemului a fost SB-2000. Dupa multi ani de teste am ajuns la concluzia ca exista multe firme care fac boxe sau amplificatoare bune, insa sunt foarte putine acelea care stiu sa fabrice un subwoofer de calitate. SVS se inscrie cu brio in aceasta categorie.

Playerul BluRay a fost un Oppo 103D. Nu sunt foarte multe de povestit despre el, alaturi de fratele mai mare 105D sunt cele mai bune pe care le-am testat vreodata. Multe modele exclusiviste de la producatori precum Luxman, Primare sau Electrocompaniet sunt niste Oppo-uri 103D modificate mai mult sau mai putin, toate in zona iesirilor de sunet analogice. La partea video nu prea exista modificari, procesarea din Oppo fiind considerata o referinta a zilelor noastre.

Cum un sistem de tip Home Cinema nu este desavarsit fara un proiector, am profitat de prezenta in showroom a lui Sony VPL HW65ES, cel mai bun din categoria sa pe care l-am testat vreodata. Impreuna cu ecranul Projecta Elpro High Contrast a rezultat o imagine ireprosabila, este adevarat ca am avut si posibilitatea de a face intuneric bezna, conditie esentiala pentru a obtine un contrast bun.

Actiunea:
Voi fi subiectiv, pentru ca o lunga perioada de timp nu am avut posibilitatea sa ma bucur de un sistem home-cinema pe masura pretentiilor mele. Daca mai aduc in discutie si faptul ca de cand m-am mutat intr-o locuinta mai mare si au aparut in viata mea doua printese tereoriste, timpul pentru hobby-urile mele s-a comprimat dramatic, iar mult iubitul meu sistem de acasa a fost vandut.
Am inceput vizionarea cu ultimul episod din Game of Thrones Sezonul 6. Absolut senzationala coloana sonora, Light of the Seven -Ramin Djawadi fiind o capodopera, una dintre compozitiile care-mi va aduce aminte de la primele acorduri de serial. O senzatie similara cu tema originala din Nasul sau Piratii din Caraibe. Pianul, unul dintre cele mai complexe instrumente, a fost reprodus excelent, uneori pur si simplu am uitat ca am in fata un sistem multicanal, precizia si detaliile fiind aproape la nivelul unui sistem stereo. Din pacate nu am avut o varianta BluRay a episodului, acesta fiind in format MKV si cu coloana sonora 5.1 DTS in anumite momente am simtit compresia destul de agresiva, asteptam cu nerabdare sa apara variantele finale, se zvoneste ca ar putea fi lansate inclusiv in 4K!
The Hobbit – Battle of the five armies a fost urmatorul pe lista, aici am avut un BluRay original cu DTS-HD, imaginea fiind incomparabil mai buna, iar coloana sonora este evident mai completa si mai detaliata. Daca la Game of Thrones mi-au placut piesele, in Hobbit punctul forte este actiunea in sine si avem parte de ea aproape necontenit. Incepand de la atacul dragonului Smaug asupra orasului Laketown, continuand cu excelenta confruntare de la Dol Guldur si culminand cu finalul in care se confrunta cele cinci armate, toata actiunea este foarte solicitanta pentru sistemul audio. Coloana sonora este complexa, multitudinea de elemente audio simultane pe diverse planuri si zone sunt un examen destul de solicitant pentru orice echipament. Sistemul din test s-a comportat excelent, oferind o experienta audio-video de top, mult peste asteptarile mele.

Daca ar fi sa caut nod in papura, singurul minus ar fi ca reproducerea sunetului in plan vertical nu este la nivelul discurilor bluray demo de la Atmos.
Am incheiat sesiunea de filme cu Furios 7, o alta pelicula ce ofera toate ingredientele necesare pentru a teleporta spectatorul in mijlocul actiunii. Ecranul foarte mare, cu diagonala de aproape 3m, privit de la o distanta de 4m si sistemul audio foarte bun au adus un procent foarte mare de plus valoare acestui film. Exista o categorie de filme, le-as zice eu „culte“, care le poti privi pe orice sistem care sa ofere un minim de decenta audio, Lista lui Schindler sau Inchisoarea Ingerilor fiind doua exemple care-mi vin acum in minte. Exista insa si o categorie de filme, mai comerciale , in care coloana sonora ofera 50% din savoarea acestora si devin banale fara un sistem audio bun.
Testele stereo le-am facut cu ajutorul aplicatiei Cambridge Connect App, disponibila gratuit pentru iOS si Android. Cu ajutorul acesteia se poate face streaming dintr-un server de tip NAS sau se pot accesa mii de posturi radio-internet sau Spotify. Din pacate Tidal nu este disponibil.
CXR 200 folosit in regim stereo este un preformer absolut remarcabil si concureaza fara probleme cu amplificatoare stereo dedicate. Comparat de exemplu cu A-S501 ofera aproximativ acelasi nivel al detaliilor, in schimb controlul frecventelor joase este superior, sursa de alimentare supradimensionata fiind un avantaj categoric intre cele doua aparate.

Concluzii:
Cambridge Audio CXR 200 este unul dintre cele mai bune AV receivere pe care am avut ocazia sa le testez vreodata. Nu este chiar o surpriza, marca si pretul fiind doua indicii despre potentialul aparatului. Este un produs de nisa, cu performate audio foarte bune, superioara aparatelor echivalente de la Denon si Yamaha. Se adreseaza celor care sunt cu adevarat pasionati de sunet si sunt dispusi sa sacrifice multe finante pentru obtinerea unui sistem Home Cinema in adevaratul sens al cuvantului.
Nu este pefect, lipsta suportului pentru Atmos atarna destul de greu, dar din punct de vedere al celui mai important lucru, prestatia sonora, CXR200 este absolut exceptional si justifica fiecare ban investit in el.

Pro:
– sunet foarte bun, sustine practic orice sarcina
– calitatea fabricatiei este excelenta, componente alese pe spranceana
– design superb
– prestatie excelenta si in configuratie stereo
– aplicatie de streaming eficienta

Contra:
– nu are Dolby Atmos sau DTS-X
– mai putine optiuni decat concurenta
– pret mare

FiiO X1 II review – the small giant

De către

Darku

7 noiembrie 2016

Intro:

Dear audioholics, audio gear collectors and music lovers, I know I missed for quite some time now, major changes happened in my life, I didn’t listen to music for more than half a year now, my skills diminished, my pens dried out, but I promise than that more reviews will be posted from now on.

Recently at my door I courier appeared and dropped a package, it seems that FiiO wants to lift my mood at the beginning of the month, the DAP that started all the portable craziness – X1, was just updated to version 2.0, FiiO X1-II lives!

Physical description, UI, construction:

The initial feeling impressed me, the body is made entirely from aluminum, and the front is covered with glass. In the package there are some protective covers that will fully protect the entire front surface, not just the display.
The body has rounded edges that make it more comfortable to hold in hand. All the ports were moved down that make it feel more ergonomic and elegant.

A very good thing catches my eye: the scroll wheel is now touch sensitive! Mechanical wheel was abandoned, a very good idea in my opinion.
At my first generation X1 the scroll wheel in time became less and less responsive and needed a repair job, newest X1 will not have such issues. Don’t worry, Apple patent was not violated, FiiO uses something very similar feeling wise, yet very different technology wise.
It works precise; navigation is done easily and intuitive.

I’m glad to find new settings such as front size, lineout power – fixed or adjustable, Bluetooth settings. Bluetooth? Yeah my dears, wireless Bluetooth headphones and speakers can be used, even car wireless solutions as well.

I tried using a Philips Bluetooth portable speaker and it was connected in an instant, in reality the work radius is about 5 m, but I have 2 thick walls behind them, the specified 10 m of radius can be achieved in an open space probably, without any obstacles in front of the signal.

Bluetooth connection doesn’t support aptX technology – created especially for quality audio reproduction over wireless, unfortunately this technology is not compatible with X1-II SoC, that is why for highest quality audio reproduction from X1-II I do not recommend wireless headphones to be used.

This DAP used the newest generation on DAC chips from TI: PCM 5242 that according to specs supports 32 bit files, for amplification duties it uses the OPA2322 buffer and ISL28291 operational amplifier.

For detailed technical specs visit this link

As you can see the specs are better than the first gen X1, SNR, crosstalk, dynamic range and FR improved a bit that is a welcome thing and a step into the right direction.
Dimensions remained almost the same; it’s a bit narrower and longer than the old X1.
As with first DAP, newer version doesn’t have an internal memory and uses only microSD cards, max supported capacity is 256 Gb, I am using a 128 Gb card and it works flawlessly.

It seems that contrast is slightly better, display uses an IPS panel of a small resolution but it doesn’t bother me much (240 x 320 pixels).
It seems that FiiO adopted some kind of sharpening technique on the newest X1, text and images are better outlined somehow and colors are more lively, more saturated, initially I thought that it has a higher resolution because of that, but it doesn’t.

An aspect that I liked less is the interface, it works but it’s kinda slow.
I’m blaming the stock firmware, it’s expected that in a future update to solve this issue completely. There is a slight lag when changing songs or the volume, on Hi-Res material it’s even worse. Once it completely froze and I needed to restart it, I feel that it’s OS is in an early stage and more work should be done in making it more fluid, quicker responding and more stable.

Audio performance:

X1-II impressed me from the first song I played, the old sound character of first gen X1 remained the same, naturalness remained intact, fluidity of sound as well, I feel a better detail extraction on newest device as well as a wider sound on width.
A big step up for me is the high frequency reproduction, they seem airier and more present, but in an easy, non-bothersome way.

For my bass tests I try every time to focus on Geezer Butler bass guitar riffs, especially in his older albums, the man knows how to handle it that can be clearly heard on his older recordings.

On Iron Man by Black Sabbath, bass always gives me the creeps and even gives goose bumps on the right audio equipment. Using X1-II I’m glad to hear the same deep bass, full and voluptuous from the home gear.

First gen X1 was extraordinary on bass, it was extra strong in that regard and I was kind of worried that second gen would not be such awesome.
I’m gladly reporting that didn’t happen, I hear the same sound signature maybe even more stuff as well.

Another great bass test that a friend of mine recommended is the weird music of Noisia – Reptilians.
The album itself and the music in certainly not for me, but the BASS is from another world on this song! Besides the fact but this music seems to be created by the Protoss race from the StarCraft universe, certainly not by humans, the mix is incredible and original and plays well with my imaginations and with position (up/down) of the sounds.
The bass literally grabs you but a foot and smashes you to the ground on a good system. Big attention if you listen this at home on your speakers and subwoofer, watch your volume, it can blow woofers!

X1-II together with Meze 99 Classics have a great synergy on this song, bass is completely from another world, incredibly surgical in precision, fast and deep, goes low almost to infinite. This test is completely null for example on a weak bass system, so X1-II passes this test with flying colors.

Listening to a more crowded music where voices are played in many tonalities and lots of musical instruments are played at the same time, lots of percussion and improvisation: Epica – Consign to Oblivion – I was very curious if this DAP will pass the test of crowded music.

I was glad to hear piano as a separate entity from the band and gear positioning of voices in the center, having empty space between the rest of the musical notes.

Trumpets and voices on different tonalities sounded just Epic, probably that’s why this band carries this name.
Congestion of music didn’t completely disappear but it didn’t annoy me as how ordinary mobile phones and ordinary DAPs do, where this kind of music in unlistenable.
Test of crowdedness I try to do mostly on fast paced music, where sounds appear and disappear really fast, on classical music I consider this test invalid.
This DAP passed the test quite well, but not exemplary, it didn’t bottleneck dynamics and it didn’t mix all FR into a mushiness of sound bloat.

Passing to the classic rock test where rock should sound “classic” – to everybody`s understanding some DAPs, DACs and sound cards sound as all the music played is fresh, lively, where even classic music sounds like club music, for dynamics and impact cravers this might be a good thing, but If I can’t relax on a classic masterpiece or on an old rock tune, it’s not good.

Listening to a best of signed by Led Zeppeling – Motheship I can confirm that the vintage character remained untouched.
Sound is kinda relaxed but dynamic in the same time, If I slightly shake my head and my feet start to tap, the test was passed.
I had the same feeling on Phoenix – Mica Tiganiada/Fata Verde/In Umbra Marelui Urs – good dynamics, rhytm, tonality and some good vintage qualities as fluidity, warmness and sligt rounding of the notes.

It’s clear to me that this DAP doesn’t use any oversharpness filter – a false effect that oversharps the notes, thins the voices and overdones drums and cymbals (an effect frequently heard on low quality sources such as mobile phones that want to sound hign-end).

To test out the depth of the stage and positioning of notes in a 3D field I used some Pink Martini – I like all their albums, so I selected 2-3 songs from every album.
On Je Ne T’aime Plus I was curious if the width of the stage and the angle from which the sounds are coming from is large or narrow.

The angle is pretty large, thus soundstage seems wide and all musical instruments appear spread out really good in the recording.
Unfortunately holography suffers a bit, although everyting sounds large, music doesn’t apper very deep and reaching.

Those levels and sublevels of sounds, that need to reach me one after another – I don’t quite hear them. Everything happens more like in a 2D field than in a 3D world.
I can easily distinguish the positioning of notes but the distance between me and the sounds is everytime the same.

I think I’m asking too much from an entry-level device.
From this point of view first gen X1 sound even more stifled and even flatter, as a sheet of paper.

Imaginary stage seems pretty wide, but as well it’s not very tall or deep.
Listening to Pana Cand Nu Te Iubeam by Pink Martini I felt that the voice flew far away but it would hit an imaginary wall very fast, normaly it should subtly dissapear in a void space as it happens on a better gear.

There is something that is really a big upgrade compared to first gen X1 – high frequency reproduction, it’s really good in this area.

The same thing cannot be said about first gen X1, or even about X3-II.
X1-II doesn’t hide high freqs, it plays them in a non bothering way. For example using Sennheiser Momentum 2.0 or Meze 99 Classics I didn’t wrinkle my face not even once on heavy percussion and drum solos.
The feeling of grainy sounds that first gen X1 had almost dissapeared, a higher level of detail retrieval is easily perceptible on second gen X1 as a fresh air from an open window.
The slight mudiness from X1 dissapeared as well, I think it’s due to newest generation of DAC chips, but maybe FiiO did some tricks as well using some DSP of some sort.
Certain is that hidden notes are now easily heard, grain or high freqs on second plan are not anymore, the sound is more real now and faster somehow.

Outro:

X1-II is impressive from the first touch. It’s construction is solid, specs seem to be a step forward.
More work should be done towards a faster and more stable interface, at this moment (FW 1.2) it is pretty laggy and seems not finished, on Hi-Res material is even worse.
Nevertheless I again consider it the biggest bargain by FiiO at this time, it’s compact, easy, intuitive, plays a wide range of lossless formats and all of them sound at least good.
The tone and soul of music is present, music has a contrast and sound as a live interpretation.
The DAP will be sold approximately at 100 Euros at some local shops.

Pros:
– Top construction, compact, easy to carry
– Natural sound and live tonality is still present
– Detailed sound, large and well spread on a 2D field
– Fun factor of first gen is still present
– A clear improvement of higher registers, highs are not lackluster any more
– Decent power for any portable headphones

Cons:
– Interface is slow, stuttering here and there
– Bluetooth radius limited a bit
– Limited power for power hungry headphones (a portable amp is a must for this purpose)

Gear used for review:
FiiO X1, X1-II, X3-II, EX-1, Sennheiser Momentum 2.0 (over-ear), Meze 99 Classics
Darku signing out!

FiiO X1 II – noul mic si voinic

De către

Darku

22 octombrie 2016

Intro:

Dragi audioholici, colectionari de echipamente audio si iubitori de muzica, stiu ca am lipsit o perioada lunga de timp, au aparut schimbari majore (nu mai beau! – in vise poate) in viata, nu am ascultat muzica mai mult de jumatate de an si skill-urile s-au mai diminuat, penita s-a mai uscat, dar promit ca vom posta mai des recenzii de acum in colo.

Recent la usa mea a aparut curierul cu un colet in mana, FiiO se pare ca incearca sa imi ridice dispozitia la inceput de luna, playerul care a inceput toata nebunia portabila X1 tocmai a fost updatat la versiunea 2.0, FiiO X1-II traieste!

Descrierea fizica, interfata, constructie:

M-a impresionat feeling-ul initial, carcasa este facuta in totalitate din aluminiu, partea frontala este acoperita cu sticla. Am gasit in cutie o folie de protectie ce acopera intreaga suprafata frontala, nu doar display-ul.
Colturile rotunjite il fac mai comod iar toate porturile mutate jos il fac mai ergonomic si mai elegant.

Un lucru foarte bun imi sare in ochi: rotita de scroll este touch! Cea mecanica a fost abandonata, o idee foarte buna. La unitatea mea de test FiiO X1 din prima generatie s-a stricat rotita de scroll si a trebuit reparata, noul X1 nu va mai avea aceasta problema. Nu va faceti griji, patentul Apple nu a fost incalcat, FiiO foloseste ceva asemanator ca feeling dar mult schimbat ca tehnologie.
Pare destul de precis, navigarea se face usor si intuitiv.

Ma bucur sa gasesc setari noi precum marimea fontului, puterea de iesire pe Line-Out – ajustabila dupa preferinta sau fixa, setari de Bluetooth. Bluetooth? Da dragilor, se pot folosi casti si boxe wireless precum si sistemul audio din masina.

Am incercat o boxa wireless de la Philips si s-a conectat instant, raza de actiune in realitate este de vreo ~5 metri, intre care am si 2 pereti grosi, cei 10 m specificati se pot atinge poate doar intr-un spatiu deschis, fara obstacole in fata semnalului.
Conexiunea Bluetooth nu suporta tehnologia aptX – special creata pentru redarea audio wireless de inalta calitate, acesta tehnologie nu este compatibila cu SoC-ul din X1-II din pacate, de aceea nu recomand conexiunea BT daca doriti performanta maxima din X1.

Playerul foloseste noua generatie de DAC chip dedicat audio PCM 5242 care conform specificatiilor ar suporta si fisiere 32 bit, amplificarea consta din buffer-ul OPA2322 si amplificatorul ISL28291.

Specificatii tehnice:
• Impedanta recomandata a castilor: 16~100 Ω
• Impedanta de iesire ＜1Ω
• Raspunsul in frecventa: 5 Hz~60 kHz (-3dB)
• SNR: ≥115 dB (pe Line-out)
• Dynamic range: ≥107 dB
• Distorsiunea armonica si zgomot: ≤ 0.003% (1 kHz)
• Crosstalk: ≥ 101 dB (10 KΩ/1 kHz – pe Line-Out)
• Putere de iesire: ≥ 90mW in 16 Ω
• Autonomie: ＞12 h
• Formate lossless pe care le poate reda: 192kHz/32bit (WAV and Aiff); 192kHz/24bit (APE fast, FLAC, Aif, Apple Lossless); 96kHz/24bit (APE normal, APE high); 48kHz/24bit (WMA Lossless)

Luand specifictiile la puricat observ ca a crescut putin SNR, crosstalk, dynamic range si raspunsul in frecventa ceea ce este un lucru bun si un pas inainte.
Dimensiunile au ramas aproape aceleasi, este putin mai ingust si mai lung decat vechiul X1.
Ca si vechiul player, noul X1-II nu are memorie interna si utilizeaza doar carduri MicroSD pentru stocarea muzicii, capacitatea maxima suportata este de 256 Gb, eu folosesc unul de 128 Gb si merge foarte bine.

Display-ul se pare ca are un contrast ceva mai bun, este un IPS de rezolutie destul de mica dar nederanjanta (240 x 320 pixeli).
Se pare ca au folosit o tehnica de sharpness pe noul X1, textul si imaginile sunt mai conturate, iar culorile mai saturate, initial am crezut ca are o rezolutie mai buna, dar nu este asa.

Un aspect care mi-a placut mai putin este interfata, functionala dar cam lenta. Vinovatul este firmware-ul stoc, este de asteptat ca un viitor upgrade sa rezolve aceasta problema. Exista un mic decalaj la schibarea melodiilor si a volumului, pe material Hi-RES decalajul este putin mai mare. O data mi s-a blocat complet dispozitivul si a trebuit sa il restartez, simt ca sistemul de operare este inca intr-un stadiu incipient si mai este ceva de lucru la el pentru al face mai fluent si mai stabil.

Performanta audio:

X1-II a impresionat de la prima melodie, caracterul vechiului X1 este prezent, naturaletea sunetului a ramas intacta, fluiditatea sunetului la fel, simt un dram mai multe detalii si un sunet ceva mai raspandit pe latime.
Un mare pas inainte il reprezinta inaltele, care mi se par mult mai aerisite si mai prezente, insa nederanjante si foarte naturale.

Pentru testul de bas de fiecare data incerc sa ma axez pe basul chitarii lui Geezer Butler, mai ales in albumele ceva mai vechi, omul stie cum sa o manuiasca si aceasta se vede mai ales pe inregistrarile vechi.
Pe Iron Man de Black Sabbath, basul mereu imi da fiori si chiar imi creaza piele de gaina pe sisteme bine puse la punct. Folosind X1-II ma bucur sa aud acelasi bas adanc, plin si voluptos de pe sistemele de acasa.

Prima generatie X1 a fost extraordinar pe bas, era extra bazat in aceasta regiune a frecventelor si eram oarecum ingrijorat ca noul model va ruina aceasta experienta.
Raportez ca aceeasi semnatura o aud si aici si poate chiar cateva chestii in plus.

Un alt test de bas care mi l-a recomandat un prieten este muzica ciudata a celor de la Noisia – Reptilians.

Albumul in sine si muzica lor nu imi place, insa BASUL Dom’le este din alta lume pe aceasta piesa. Pe langa faptul ca e o muzica facuta pentru rasa Protoss din universul StarCraft, nicidecum pentru pamanteni, mixul este incredibil de original si joaca bine cu imaginatia si pozitionarea sus/jos a sunetelor.
Basul pur si simplu te apuca de un picior si da cu tine de pamant pe un sistem bine gandit! Atentie mare, daca ascultati aceasta piesa acasa pe boxe si subwoofer, aveti grija la volum, poate parli woofere.

X1-II impreuna cu Meze 99 Classics au o sinergie foarte buna pe aceasta piesa, basul e complet din alta lume, incredibil de cirurgical, rapid dar si adanc, coaboara practic la infinit. Acest test este complet nul de exemplu pe un sistem slab pe bas, X1-II trece din nou cu brio testul de bas.

Ascultand muzica ceva mai aglomerata unde sunt prezente si voci pe mai multe tonalitati, o multime de instrumente muzicale, multa percutie si improvizatie: Epica – Consign to Oblivion eram foarte curios daca playerul va trece testul aglomeratiei si efectului de terci.

M-am bucurat sa aud pianul ca o entitate separata de formatie si vocile bine pozitionate in centru, avand putin spatiu gol intre restul notelor muzicale.

Trompetele si vocile pe mai multe tonalitati au sunat Epic, probabil au imprumutat ceva din numele formatiei.
Aglomeratia nu a disparut complet insa nici nu m-a scos din sarite cum o fac telefoanele mobile ordinare, unde aceste piese sunt de neascultat.
Testul aglomeratiei incerc sa il fac in principiu pe muzica rapida, unde sunetele apar si se retrag repede, pe muzica clasica acest teste le consider invalide.
Playerul a trecut bine testul, nu am auzit dinamica gatuita si sunet in care joasele, mediile si inaltele impart acelasi pat matrimonial.

Trec la testul de rock classic, in care rock-ul trebuie sa sune “classic” – ca sa fie pe intelesul tuturor sunt unele playere, DAC-uri si placi audio care vor ca toata muzica sa sune fresh, vioi, incat si muzica clasica sa para muzica de club, pentru vitezomaniacii de dinamica si impact poate sa fie un lucru bun, insa daca nu ma pot relaxa nici pe o clasica sau pe un rock vechi, nu e de bine.

Ascultand un best of semnat de Led Zeppelin – Mothership confirm ca sunetul vintage, vechi, in care nefumatorilor le apare dorinta de a fuma o tigara cubaneza si consumatorilor de Cola brusc le apare in gura gustul de Wisky, asa suna fratii Led Zep pe X1-II.

Sunetul este in acelasi timp relaxat si dinamic, daca clatin din cap si imi joaca picioarele in timp ce ascult muzica, nota de trecere este mare. 🙂
Acelasi sentiment l-am avut si pe Phoenix – Mica Tiganiada/Fata Verde/Tamara/In Umbra Marelui URS (cum spune Nicu Covaci sa nu uitam ca Urs se scrie cu doi de S) – o dinamica buna, ritm, tonalitate si calitati vintage ale pieselor precum fluiditatea sunetului, caldura si rotunjirea usoara a notelor.

Este clar ca playerul nu ofera efectul de oversharpness – un efect fals care da impresie de conturare excesiva a notelor, pitigaiala vocilor sau suprasaturatia tobelor si cinelelor (efect des auzit pe telefoane mobile si surse audio low-end care vor sa sune high-end).

Pentru a testa adancimea scenei si pozitionarea notelor intr-un camp 3D am folosit Pink Martini – imi plac toate albumele lor, deci cate 2-3 piese din fiecare album.
Pe Je Ne T’aime Plus eram curios daca latimea scenei si unghiul din care vin sunetele este larg sau ingustat.

Unghiul din care simt ca zboara notele spre mine este destul de larg, scena audio astfel pare largita iar instrumentele bine imprastiate in campul auditiv.
Din pacate holografia a avut de suferit, desi totul suna larg, muzica nu pare foarte adanca.

Acele randuri si subnivele de sunete, care trebuie sa ajunga unul dupa altul nu prea le aud. Totul se intampla pe un plan mai mult 2D decat 3D.
Se disting usor pozitionarea notelor insa distanta intre mine si instrumente este mereu aceeasi.

Cred ca cer deja prea mult de la un aparat entry-level.
Din acest p.d.v. prima generatie X1 suna si mai infundat si chiar mai plat, ca o foaie de hartie.

Scena imaginara desi pare maricica, iarasi nu este foarte inalta si adanca.
Ascultand Pana Cand Nu Te Iubeam de Pink Martini, vocea zboara dar simt parca ar atinge un perete si brusc se opreste, in mod normal ar trebui sa dispara subtil intr-un spatiu vid cum se intampla pe aparate mult mai potente.

Un lucru cred ca este un mare upgrade fata de primul X1 – redarea notelor de sus, redarea inaltelor este foarte buna.
Lucru care nu il pot spune despre primul X1, sau chiar despre X3-II.
X1-II nu mai ascunde inaltele, le reda intr-o maniera nederanjanta sau zgaraiecioasa. De ex pe Meze 99 Classics cat si pe Sennheiser Momentum 2.0 nu m-am incretit la fata nici o singura data, pe percutii, tobe, cinele redate ca solo.
Senzatia de putina granulatie a muzicii pe primul X1 a disparut, de parca ai scoate capul afara pe geam, se simte un strop in plus de detaliu, de aer si de prospetime a sunetului.

Usoara mizerie simtita pe X1 a disparut aproape complet, cred ca se datoreaza noii generarii al DAC-ului integrat, dar poate si ceva magie din partea FiiO printr-un DSP custom.
Cert este ca nu mai avem detalii ascunse, granulatie sau inalte pe planul doi, sunetul devine mai realist si mai putin lent.

Outro:

X1-II este impresionant de la prima atingere. Constructia este solida, specficatiile par a fi si ele un pas inainte.
Mai este de lucru la departamentul interfata, la acest moment (FW 1.2) ea este destul de lenta si pare nefinisata, cateodata poate da si rateuri, mai ales pe material Hi-Res.

Cu toate acestea din nou il consider cel mai mare chilipir marca FiiO la aceasta ora, este compact, usor, intuitiv, reda o gama larga de formate Hi-Res si toate suna cel putin bine.
Tonul muzicii este prezent, muzica are contrast si suna ca o intepretare vie.
Playerul se va comercializa aproximativ la suma de 100 Euro la cateva magazine din tara.

Pro:
– Constructie de top, compact, intra usor in orice buzunar
– Sunetul natural si tonalitatea vie a ramas prezenta
– Sunet detaliat, larg si bine imprastiat pe un plan 2D
– Fun factorul primei generatii este prezent si aici
– O imbunatatire clara a redarii registrelor de sus, inaltele nu mai au de suferit
– Putere decenta pentru orice casti portabile

Contra:
– Interfata este lenta la acest moment, mici sacadari pe ici-colo
– Raza Bluetooth usor limitata
– Puterea limitata pe casti de casa si greu de amplificat (recomand un amplif portabil pentru acest scop)

Echipamente folosite pentru review:
FiiO X1, X1-II, X3-II, EX-1, Sennheiser Momentum 2.0 (cele over-ear), Meze 99 Classics

Darku signing out!

MicFlip USB cable, o idee geniala

De către

Savu

18 septembrie 2016

O idee geniala si simpla in acelasi timp merita semnalata cu cea mai mare seriozitate, tocmai pentru ca astfel de idei sunt rare. Asa este si cea care a dus la produsul despre care vreau sa va vorbesc azi, MicFlip 2, primul cablu USB-micro USB reversibil la ambele capete. WOW!, asta e ceva, fara nici un fel de exagerare. Sa ridice mana sus cine nu s-a chinuit niciodata sa introduca o mufa USB si aceasta nu intra pt ca…era invers. Nimeni? Stiam eu 🙂

MicFlip 2 este urmasul originalului MicFlip, cele doua diferind prin culoare (prima versiune era alba, modelul nou este rosu) si prin faptul ca noul model este reversibil si USB-ul standard (type-a), nu doar mufa micro-usb. Cablul in sine este de calitate ireprosabila, conectorii sunt din aluminiu, iar partea care face contact beneficiaza de tratament anticoroziv. Nailonul care acopera cablul il face foarte rezistent, previne rasucirea, iar culoare rosie atrage privirea ca un magnet, este un cablu frumos. Ceea ce este surprinzator la acest cablu este simplitatea ideii in sine, iti vine sa-ti dai o palma peste frunte si sa te gandesti cum de au trebuit sa treaca 20 de ani ca sa ajungem aici. Da, functioneaza minunat, am cateva aparate care se incarca si transfera date printr-un astfel de cablu, iar MicFlip 2 imi face viata mai usoare. Felicitari cablule!

Cablul este disponibil pentru comanda pe site-ul celor de la WinnerGear si costa 20$ pentru lungimea de 2m. Foarte bun si filmuletul de prezentare, inspirat si amuzant:

Dynaudio BM Compact MKIII review

De către

Darku

24 martie 2016

Boxele Dynaudio au avut intotdeauna un loc special in preferintele noastre. Incepand de la primele auditii cu seriile Contour si Confidence, review-ul la Xeo 3 si nu in ultimul rand sistemul multicanal al lui Savu din seria Focus, mereu Dynaudio au avut o prestatie de top.
Va intrebati probabil ce cauta produsele destinate Pro Audio in camerele de auditie Soundnews?
De cand am devenit tatic am tot redus sistemul audio cat de mult am putut.
Din acest motiv am decis sa testez cat mai multe boxe active, fara a mai adauga in ecuatie amplificatoare, preamplificatoare etc.
Deja stiti ca Xeo 3 si Audioengine A5+ au fost pe placul nostru.
De vreo doi ani tot tintesc boxele active Dynaudio Professional, dar pana acum nu am avut ocazia sa le testez.
Gratie amabilitatii celor de la Audiosys avem pe masa de teste cel mai compact monitor de studio al Dynaudio si anume BM Compact MKIII.

De la inceput boxele acestea m-au atras din mai multe puncte de vedere:
1. Incintele sunt facuta in totalitate in Danemarca, de la cabinet pana la tweeter si woofer, totul e facut in fabrica mama cu multa dragoste si responsabilitate.
2. Monitoarele vin la pachet cu o pereche de standuri excelente si anume IsoAcoustics ISO-L8R155 cu ajutorul carora pot inclina incintele in fata sau in spate, pot avea cateva nivele de inaltime, sunt gandite exceptional si elimina o mare parte din vibratiile nedorite.
3. Pe langa intrarile balansate, primim si o intrare RCA single ended, la acest model se poate atasa si controlul de volum Dynaudio Volume Box.
4. Dimensiunile compacte – boxele pot fi montate chiar si in fata unui PC – practic ce m-a interesat pe mine cel mai mult, conectate la un DAC dedicat.

Designul mi se pare cam palid comparativ cu boxele lor de casa, dar nu e de mirare, pentru ca au fost concepute pentru o redare cat mai fidela a muzicii si mai putin pentru a ne minuna de frumusetea lor.

Dupa cum spuneam in partea din spate pe langa intrarile XRL, RCA, cea de control volum, mai avem si un filtru high pass care se foloseste in cazul cuplarii unui subwoofer activ, mai gasim si un EQ analog (3 setari pentru joase, medii si inalte), butonul de On/Off si alimentarea.
Boxele sunt alimentate separat deci sunt niste boxe active in adevaratul sens, fiecare monitor ingloband si o amplificare dedicata.
Amplificatorul intern functioneaza in clasa D si ofera 50W pentru woofer si 50W pentru tweeter.
In testele de zi cu zi nu am putut asculta la mai mult de 1/3 din volumul boxelor, puterea pentru camera de 20 mp in care ascult a fost arhisuficienta.

Desi boxele sunt de dimensiuni mici, m-a bucurat sa vad un woofer de dimensiuni respectabile, s-a folosit unul de 145 mm (5.7”) iar tweeterul este de 28 mm (1.1”).

Performanta Audio:

Ca o prima concluzie as spune ca BM Compact MKIII sunt niste boxe foarte echilibrate. Chiar daca sunt cele mai mici monitoare din seria BM, sunetul nu a fost deloc mic sau lipsit de substanta.
Ba din contra, de departe cele mai impresionante sunt fecventele medii.

Ascultand coverul Tool – Sober interpretat de Staind au inceput imediat sa ma gadile chitarile acustice si vocea solistului.
Chitarile au avut o vibratie putin mai lunga fata de alte boxe testate, notele muzicale in sine parca sunt mai grele si lovesc cu ceva mai mult impact si autoritate.
Trecand de minutul 4 al piesei se aud niste cinele pe fundal si niste tobe care sunt abia atinse – aceste detalii s-au auzit precis si bine delimitate de restul notelor. Sunetul oferit a fost aerisit, fundalul foarte intunecat, iar dinamica nu a avut de suferit oferind un headroom impresionant.

Ascultant Hang On Little Tomato de Pink Martini am sesizat ca tonalitatea calda si putin indulcita a piesei a fost redata muzical si emotionant. Vocea solistei parca imi iesea din monitor si imi soptea in ureche, iar restul instrumentelor acustice curgeau lin si firesc.

BM Compact MKIII au un sunet fluid, fara efort si foarte dinamic.
Pe inregistrari putin aglomerate m-a impresionat pozitionarea fiecare notei in scena audio.
Desi scena audio nu este foarte larga pe latime si nici pe inaltime, adancimea ei mi s-a parut extraordinara.
Este remarcabila senzatia ca sunetele vin din spatele monitorului, parca din perete si nu din boxele in sine.

Ascultand Riders On The Storm de catre The Doors mi-am dat seama ca mid basul este putin accentuat, dar nu deranjant, l-am perceput intr-un mod placut. Accentul pus pe mid bas si pe medii favorizeaza mult aceasta piesa care practic prinde viata si muzicalitate.

Surprinzatoare sunt si inaltele, detaliate si bine redate, nu le-am simtit niciodata stridente sau deranjante.
Dynaudio sunt renumiti pentru prestarea inaltelor in mod fluid, fara agresivitate. Desi liniare si bine conturate micutele Compact MkIII nu iti zgaraie timpanul.

Am ascultat ore in sir rock clasic, folk si gipsy jazz fara sa am nevoie de pauze.
Per total raspunsul in frecventa este unul bun, la nevoie tweeterele urca destul de sus pentru a reda corect o toba, un cinel, sau o struna.
Wooferele coboara destul de jos pentru a oferi un bas calitativ si precis, avand atac bun insa lovitura mai restransa.
Un minus notabil este sub-basul, care este prezent, dar nu are forta necesara pentru a misca aerul si a crea un impactul puternic in piept.
Este si normal avand in vedere dimensiunile incintei cat si a wooferului.
Pentru un sub bas mai prezent se recomanda adaugarea unui subwoofer precum BM9S II sau BM14S II, sau puteti opta pentru niste boxe mai maricele ce au si wooferele cu diametrul mai mare, ca de exemplu BM6 sau BM12.

Ascultand niste muzica electronica autohtona Silent Strike mi-am dat seama ca startul notelor pe sub bas incepe si se termina brusc, de parca notele nu ar avea un corp intreg.
Boxele clar sufera putin pe sub bas, insa nu intr-atat incat sa deranjeze.
Pentru nevoile mele de bas boxele mi-au oferit o calitate si cantitate suficienta, dar cu siguranta ca exista loc si de mai bine.
Daca muzica electronica nu face parte din genurile voastre preferate atunci cu siguranta BM Compact vi se potriveasc de minune.
Pentru mine muzica acustica reprezinta 90% din ceea ce ascult zilnic si boxele s-au comportat de minune pe acest gen muzical

Extragerea detaliilor este la un nivel ridicat dar nu de top. Se simte ca un substrat de informati lipseste si ca frecventele extreme nu ies la iveala asa usor.

De curiozitate am plasat boxele pe masa, dand la o parte standurile IsoAcoustics.
Imediat am simtit ca sunetul este putin mai distorsionat si mai putin controlat. Sunetul a pierdut si din viteza si din adancime.
Prestatia a devenit mai romantica, dar sunetul mai murdar si mai lent.
Celor care folosesc boxe active in fata PC-ului, le recomand fara ezitare o pereche de standuri dedicate, imbunatatirea sunetului este evidenta.

Un lucru pe care inca nu l-am atins este :nivelul de distorsiune foarte jos.
Folosind un DAC balansat destul de liniar si setand volumul cat de sus mi-au permis (sau nu) vecinii, am fost suprins sa constat ca boxele nu intrau in clipping si ca nu auzeam distorsiuni deranjante, sau ca dinamica se gatuie si notele muzicale se aglomereaza.

Desi aceste boxe sunt catalogate ca fiind monitoare de studio sunetul nu mi s-a parut plictisitor, BM Compact au un caracter vesel , vioi, plin de viata si niciodata obositor.
Pe muzica acustica aglomerata nu am observant nici granulatie, nici agresivitate, sunetul a fost mai mult dat spre partea domoala decat spre cea agresiva.
In functie de preferintele fiecaruia puteti opta pentru o prestatie ceva mai muzicala, cum sunt aceste Dynaudio sau pentru o prestatie mai chirurgicala si mai agresiva cum sunt monitoarele Adam Audio.

Matching:

Avand o usoara coloratura placuta, boxele s-au imbinat bine atat cu echipament super rezolut si detaliat cat si cu echipament ce ofera sunet mai natural.
De curiozitate am conectat si playerul FiiO X7 la ele, iar rezultatele au fost mult peste asteptari, mai ales cand am lansat aplicatia Tidal. Am fost foarte fericit sa constat ca nu mai am nevoie de un PC cuplat la un DAC dedicat.

Concluzii:

BM Compact MKIII sunt destinate zonei Pro Audio, insa nu vad de ce nu le-as folosi in fata unui PC pentru a asculta muzica preferata.
Dupa ce le-am avut acasa timp de doua saptamani am ramas cu impresia ca pretul lor este unul corect pentru performanta pe care o ofera.
Audiosys le comercializeaza la 1750 lei bucata (atentie, nu perechea!) si nu m-as mira daca aceste boxe ofera performante mai bune decat a multor incinte acustice din zona consumer.

Fiind de dimensiuni mici si neavand nevoie de amplificare separata le puteti folosi in mai multe situatii oferind flexibilitate. Constructia de tip nearfield ofera avantajul ca pot fi pozitionate foarte aproape de punctul de auditie si de transforma in niste incinte foarte bune pentru birou.
In camera mea de 20 mp au fost sufieciente ca SPL si ca headroom, fara a distorsiona sau a deranja cu ceva.

O alta concluzi ar fi ca : in aceste doua saptamana vecinii mei au asculta numai muzica de calitate si nu conteaza au vrut ei acest lucru sau nu… 🙂

Pro:
– Sunet natural, bogat tonal, putin colorat dar placut
– Mediile si mid basul usor inflorite
– Inalte detaliate si pasnice
– Sunet adanc, pozitionarea buna in spatiu a notelor
– Imagine stereo extraordinara
– Aerisire buna, dinamica negatuita, headroom arfisuficient
– Dimeniuni mici, includerea in pachet si a standurilor IsoAcoustics
– Pret competitiv pentru performanta primita

Contra:
– Microdetaliile putin ascunse, un strat final de informatie inca lipseste
– Sunet adanc dar nu si foarte larg, scena limitata in dimensiuni
– Sub-bas restrans, lipseste acea lovitura puternica in piept

Echipamente folosite pentru recenzie:
Dynaudio BM Compact MKIII, Volume Box, Matrix Audio Quatro II, FiiO X7, iFi Audio iPurifier 2

FiiO K5 – Docking power

De către

Darku

13 martie 2016

Au trecut aproape 4 ani de cand FiiO nu si-a updatat amplificatorul si dock-ul E09K.

E09K a fost ceva special in momentul lansarii, pe langa faptul ca functiona ca un amplificator de casti desktop, era si un dock pentru portabilele E07K si E17, transformandu-se intr-un mini sistem Dac/Amp foarte atragator.
Inca din momentul in care FiiO a decis ca noua gama de produs sa utilizeze conexiunea micro-usb, compania a dezvoltat produsele sale avand in plan ca acestea sa fie compatibile cu un viitor amplificator dock.
A venit aceasta zi si astfel va prezint noul K5, disponibil pentru aproximativ 150 Euro.

De la inceput va spun ca imi place designul noului K5.
Este aratos, discret si simplu in utilizare.
Pe langa faptul ca functioneaza ca un simplu amplificator desktop de casti, la el se pot andoca playerele X1, X3 II, X5 II, X7 si Amp/DAC-ul E17K toate prin conexiunea microUSB.
Avand in vedere ca toate aceste dispozitive au grosimi diferite, Fiio a inclus in pachet si niste distantatoare din cauciuc pentru a facilita conectarea diverselor aparate la dock.
Toate playerele cu exceptia lui X1 functioneaza in 2 moduri si anume pot fi folosite impreuna cu K5 in DAC mode conectate la un PC/MAC, astfel vor reda muzica din PC-ul Dvs, sau se poate asculta muzica direct din player fara a mai conecta K5-ul la un PC.

X1 nu poate functiona in DAC mode, pentru ca nu are asa functie, la fel E17K functioneaza doar in DAC mode, pentru ca nu este si player.
X1 al meu fiind o unitate de preproductie nu a functionat de nici un fel cu K5, se incarca si cam atat, K5 nu il recunoaste.
Insa toate playerele X1 din comert vor functiona impreuna cu dock-ul K5, mi-a confirmat si producatorul.

K5 la Exterior:

Pe spate gasim intrarea USB, portul de alimentare, o intrare RCA si o iesire Line-Out RCA (pentru al folosi pe post de Preamplificator) si o iesire balansata de 3,5mm. Din pacate in pachet nu gasit un cablu 3,5mm catre XLR.

Iesirea balansata functioneaza doar cu playerele X5 II si X7, cu celelalte playere nu face nimic.
Pe partea frontala gasim comutatorul de gain, si selectorul intrarii line-in sau dock, rotita de volum si iesirea amplificata pentru jack de 6,3mm.
Deasupra observam o usita sub care se afla dock-ul microUSB.
Carcasa este din metal, iar rotita de volum este din plastic, dar acest lucru nu conteaza atat de mult.

Odata pornit, in jurul rotitei de volum se aprinde un led albastru ce lumineaza frumos conturul, noaptea sau pe inserate este de mare ajutor.

K5 in Interior:

Spre deosebire de E09K impedanta de iesire a fost scazuta drastic de la 10 Ω la <1 Ω ce ar insemna ca de data aceasta se pot utiliza si casti de tip IEM ultra sensibile ce au impedanta foarte joasa, factorul de damping nu mai este afectat (cum era cazul lui E09K).

Principalul chip de amplificare este TPA6120A2 pe care il vad tot mai des in amplificatoarele de casti desktop (de ex este prezent si in iFi iCAN SE), iar potentiometrul de volum este fabricat de japonezii de la ALPS.
Puterea de iesire este de 1.5W in 32 Ω, voltajul maxim este de 20 Vp-p si distorsiunea armonica este de＜0.002% (1 kHz 32Ω) daca se foloseste pe post de amplificator de casti.
Conform specificatiilor, amplificatorul ar putea duce orice de la casti dinamice in-ear si desktop pana la planarmagneticele Audeze sau HifiMan.

Sa nu va induca in eroare conexiunea USB de tip B din spatele aparatului, K5 nu are si un DAC intern, acest port se utilizeaza doar cand se conecteaza prin dock un aparat ce are deja un DAC intern (X3II, X5II, X7 sau E17K).
Pe langa amplificarea semnalului analog, K5 va incarca orice dispozitiv ce este ancorat.

Pentru a auzi de ce este capabil K5 am conectat playerul X7 la el, spre sfarsit am folosit si un DAC extern conectat la K5 si anume iFi iDAC2.

Prestatia Sonora:

Primul lucru care l-am observat este rezerva de putere pe care o are.

Folosind casti de sensibilitate normala precum Sennheiser Momentum M2.0 sau Meze 99 Classics pe low gain mai sus de 50% volum nu am mai putut asculta.

Cele mai ineficiente casti testate au fost HiFiMan HE-560. Surprinzator ele au fost conduse mai mult decat ok, avand comutatorul pe high-gain volumul a trebuit sa il ridic in unele cazuri pana la 80% pe niste melodii inregistrate la -14dB dynamic range.

Folosind K5 impreuna cu playerul X7 am obtinut un sistem mai mult decat decent.

X7 este capabil sa redea o scena audio incredibil de larga si adanca, la fel si extragerea detaliilor din melodiile preferate este la un nivel foarte inalt.
Ma ingrijora faptul ca noul dock K5 ar putea colora puritatea lui X7 si ca un substrat de informatie se va pierde.
K5 nu coloreaza aproape deloc amprenta sonora a playerului X7, cred ca preia calitatile pe care le are si le multiplica.
Fata de predecesorul sau (E09K) acest amplificator nu mai are o semnatura intunecata, care pune accentul mai mult pe bas si medii. Nu, K5 este destul de liniar, dar nu intr-atat incat sa fie plictisitor.
K5 suna proaspat, vioi si cu siguranta amplifica destul si frecventele extreme precum sub basul mult dorit in castile deschide sau inaltele cristaline.
Totul este la locul sau si la o prima inspectie nu am ce sa ii reprosez.

Pe castile HE-560 am obtinut un bass ceva mai adanc si mai prezent, lucru care imi sugereaza ca aceste casti sunt conduse bine.
Uu lucru m-a deranjat pe acest casti: puritatea basului. Desi K5 are un bas controlat si rapid, el nu este foarte curat, multitudinea de substraturi pe muzica electronica nu a fost simtita.
Acest lucru nu este evident, dar la o auditie mai serioasa am auzit acest aspect.
Puritatea pe care o transmite X7 este putin trasa in jos de catre K5, in schimb nu am simtit deloc acelasi lucru cand am folosit X3 II sau X5 II.

Vocile si instrumentele cu corzi nu au fost proiectate pe planul intai, amplificatorul cu siguranta nu contureaza mai mult decat trebuie aceste frecvente. Zvacul chitarilor totusi a avut de suferit un pic, am impresia ca vibratia corzilor se opreste destul de brusc, parca declinul notelor muzicale s-ar intrampla prea rapid. Nu pot insa sa ma plang prea tare, la acest nivel de pret chiar nu ar trebui sa-i reprosez nimic.

Frecventele inalte au avut sclipici si o mica piscatura. Au fost destul de aerisite dar nu atat de evidentiate incat sa deranjeze.
X7 la acest capitol este foarte detaliat, insa reda inaltele intr-o maniera relaxata si lina. K5 nu accentueaza si nici nu calmeaza inaltele, le lasa la locul sau.
Pe casti greu de amplificat K5 a facut fata cu brio dinamicii ridicate din unele piese aglomerate.

Ascultand Rigoletto, Otello si La Traviata de catre G.Verdi mi-am dat seama ca dinamica nu a fost gatuita aproape deloc.
Pe Presto Agitato in C Minor de L.V.Beethoven si Presto de A.Vivaldi emotiile transmise nu au scazut din intensitate si mi-a placut ceea ce am auzit.
Scena audio este destul de larga, insa limitarile sunt simtite, sunetele de parca ar lovi un perete imaginar. Sunetul de asemenea nu este foarte adanc cum o fac amplificatoarele mult mai scumpe si nici imaginea stereo nu este extraordinara.

Focusarea doar pe un singur instrument dintr-o intreaga orchestra se face mai greu, aerul dintre note fiind mai putin decat in cazul amplifcatoarelor mai performante.
Nu prea este corect sa il compar cu alte amplificatoare mai scumpe, dar sincer cred ca este un amplificator desktop de casti foarte potent.

Conectat la oricare din noile playere FiiO obtinem un sistem desktop decent si foarte versatil.

Concluzii:

Pentru 150 Euro primim un amplificator de casti desktop destul de capabil, plus un dock elegant pentru playerele Fiio.
Comunicarea sa cu playerele ancorate este destul de inteligenta, le incarca in momentul conectarii, le aprinde automat cand il pornim si le stinge in momentul in care-l oprim.
K5 spre bucuria mea nu mai are o coloratura aparte si nu sta in calea puritatii sunetului, este un aparat foarte cinstit care aduce un plus semnificativ de putere si dinamica acolo unde aveti nevoie.
Dinamice sau planar magnetice, portabile sau de casa, K5 va amplifica practic orice pereche de casti, cei 1.5W sunt simtiti cu siguranta pe oricare din ele.

Mi-a placut K5 si il consider un amplificator entry-level greu de depasit.

Pro:

Sunet natural si bogat tonal
Lipsa unei coloraturi, destul de neutru
Ofera o dinamica buna si un sunet visceral
Amplifica cu usurinta casti de orice tip
Scaderea drastica a impedantei de iesire (±1 Ohm), nu mai afecteaza negativ factorul de damping
Posibilitatea andocarii mai multor aparate FiiO
Pretul competitiv pentru ceea ce ofera

Contra:

O usoara granulatie a sunetului
Basul nu este extrem de transparent
Scena limitata de adancime cat si pe latime

Echipamente folosite pentru recenzie:

FiiO K5, X1, X3II, X5II, X7, Sennheiser Momentum M2.0, Meze 99 Classics, HifiMan HE-560

1...567...52 Pagina 6 din 52

Sound News

FiiO A5 – Faster! Harder! Scooter?

Chord Poly – upgrade pentru Mojo

Dali anunta noua gama Spektor

Meze 99 Classics – Hi-Fi made in Romania.

Cambridge Audio CXR 200 review

FiiO X1 II review – the small giant

FiiO X1 II – noul mic si voinic

MicFlip USB cable, o idee geniala

Dynaudio BM Compact MKIII review

FiiO K5 – Docking power

Cele mai comentate articole

Sunet multicanal – ghid practic (updated)

Logitech Z906 review

Test comparativ – bookshelf entry-level

Boxe de podea – test comparativ

Yamaha A-S500 review

Fiio E10-esente tari,sticlute mici