“Simplicity is the Ultimate sophistication“– Leonardo da Vinci
Australienii de la Burson Audio ne-au bucurat anul acesta cu noua linie de produse “Musicians Series”. După lansarea cu succes a noului produs Soloist (succesorul lui HA-160), a fost doar o chestie de timp până să îşi împrospăteze şi restul liniei. Atunci când i-am întrebat dacă au de gând să lanseze un 160D updatat cu noile module de amplificare ale Soloistului şi poate cu un DAC diferit, mi-au răspuns cu un simplu zâmbet, ceea ce a confirmat presupunerile mele, că un nou proiect este în dezvoltare.
Aşteptarea a luat sfârşit, şi vă prezint noul Burson Conductor.
Ca şi fundament a fost folosit un 160D, însă toată construcţia a ajuns la versiunea 2.0, unde totul a fost modificat şi updatat, folosindu-se componente noi, într-o carcasă de aceleaşi dimensiuni.
Carcasa are aceeaşi grosime si mărime ca şi în cazul 160D, 6 mm grosimea carcasei şi aproximativ 6 kg greutate.
La exterior prezintă următoarele schimbări care nu puteau fi trecute cu vederea:
De data aceasta picioruşele sunt în totalitate din metal, cu terminaţii semisferice din cauciuc, care arată mai frumos lucrate şi mai profesional, acestea având funcţia de absorbţie a vibraţiilor.
În partea din spate a mai fost adaugată încă o intrare digitală: cea optică (toslink); nu lipsesc nici intrările coaxială, USB şi cele două intrări analogice RCA.
Ieşirile au avut şi ele de suferit, în afară de ieşirea de preamp, acum a fost adaugată şi o ieşire DAC, care din păcate lipsea la 160D. 160D nu putea fi folosit ca un DAC pur, ieşirea din spate avea dublă funcţie – de preamplificator şi de DAC, astfel se adauga o mică distorsiune cauzată de preamp şi nu era o alegere fără compromis.
Conductor-ul poate fi numit un aparat 3 in 1 de înaltă performanţă, cu funcţii complexe, deoarece poate fi folosit ca amplificator de căşti, DAC sau preamplificator sau oricare dintre aceste functii combinate. Am încercat să îl testez în toate variantele şi rezultatele au fost impresionante.
Specificaţiile tehnice ale producătorului:
Measurement
Input impedance: 36.5 KOhms
Frequency response: ± 1 dB 0 – 50 Khz
Signal to noise ratio: >96dB
THD: <0.03% at 30ohm with 1W ouput
Channel separation: >73dB
Output power: 4W at 16 Ohms
Input impedance: >8K Ohm @ 30 Ohm, 1W
Output impedance: <1 Ohm @ 30 Ohm, 1W
Power dissipation: >45W, internal, regulated power supply
DAC Specification
Channel Separation: 140 dB @ 1KHz, 130 dB @ 20KHz
THD+N: 0.0005% @ 1KHz, 0dBFS
COAX & Toslink / SPDIF : 32 bits / 44.1K, 48K, 88.2K, 96K, 176.4K, 192KHz
USB Specification
OS Requirement: Windows XP, Windows Vista, Windows 7, Mac OS X
USB: 24 bits / 44.1K, 48K, 88.2K, 96K, 176.4K, 192 KHz
Support up to 24bit @ 192 Khz with 10ppm low jitter clock
Asynchronous Transfer Mode
Audiţiile au fost făcute atât pe boxe, cât şi pe căşti, pe o gama largă de muzică. Înainte de testările riguroase am facut un burn-in de 60 de ore, pentru maturizarea sunetului.
Muzica pentru test a fost:
Apocalyptica – 7th Symphony
Alternosfera – Virgula
Ana Caram – Hollywood Rio
Bozzio Levin Stevens – Black Light Syndrome (recomand sa il ascultati, un rock progresiv atmosferic inregistrat exceptional)
Foo Fighters – Wasting Light
Leonard Cohen – Ten New Songs
Nik Bärtsch’s Ronin – Llyria
Kraftwerk – The Man-Machine (Remaster 2009)
Zdob si Zdub – Basta Mafia!
Performanţa audio:
După cum se observă şi din poză, DAC chip-ul ales de data aceasta este un ESS Sabre32 ES9018, capul de serie al firmei americane, ce este capabil de 133 db SNR in configuraţie stereo şi are -120 db THD zgomot. Desigur, aceste cifre nu înseamnă nimic fără o implementare bună, de aceea le-a luat mai mult de 12 luni să găsească un sunet pe gustul companiei Burson, astfel că au folosit doar 2 canale din cele 8 disponibile, după spusele lor, pentru un sunet mai natural şi mai puţin obositor. Etapa de ieşire a DAC-ul este implementată folosind noile FET-uri discrete, special create pentru acest DAC chip.
Aş vrea să atrag atenţia asupra conexiunii USB, care de data aceasta a fost facută 100% să funcţioneze în mod asincron. Pentru o corectă funcţionare a DAC-ului, trebuie downloadat driverul USB de pe site-ul oficial Burson; o dată instalat, trebuie lansat programul dedicat unde putem alege mărimea buffer-ului, ieşirea de 16 sau 24 bit, totodată avem informaţii despre starea driverului customizat ASIO. În playerul software (în cazul meu foobar2000) am ales Burson Audio USB DAC Async ASIO.
Pentru un review mai detaliat am comparat Conductor-ul cu un 160D, un M2Tech Young + bateria Palmer. Pentru a testa calitatea intrării USB am împrumutat şi un M2Tech HiFace EVO + EVO power supply.
Testând intrarea USB faţă de M2tech EVO conectat la intrarea coaxială, m-am convins încă o dată că USB-ul a fost făcut cu mare atenţie.
Am încercat să disting o diferenţă, însă nu am găsit una până la momentul actual, ambele sună la fel de bine.
Sunetul este focusat şi extins în ambele direcţii, bass-ul profund şi înaltele neagresive, rezoluţia extremă şi toate microdetaliile au fost auzite şi pe USB, şi pe HiFace EVO + coax.
După ce le-am relatat descoperirile mele producătorului australian, ei au fost amabili să îmi explice că de data aceasta intrarea USB foloseşte un receiver Tenor TE8802 care lucrează în mod asincron, şi că tot modulul USB este alimentat independent de o sursă discretă, modulul nu mai fiind alimentat de la intrarea USB. După realizarea modulului USB l-au comparat cu originalul HiFace 1 şi au detectat mai puţin zgomot digital în modulul propriu. Felicitări pentru implementarea reuşită!
Chiar producătorul mi-a recomandat să nu folosesc alte convertoare USB către S/PDIF, căci intrarea USB este deja una de înaltă calitate.
Ştiind că DAC-ul M2Tech Young foloseşte la intrarea USB un HiFace EVO în interior, am sărit imediat să compar cele două DAC-uri pe propriile intrari USB.
Pentru o comparaţie cât mai obiectivă, am folosit bateria Palmer pentru DAC-ul Young şi cablul inter-conect Audioquest Niagara, cablurile de alimentare fiind două Audioquest NRG-4.
Spre uimirea mea, ambele DAC-uri au sunat aproape identic, totuşi au fost câteva diferenţe – încerc pe scurt să le enumăr.
Pe muzica celor de la Bozio Levin Stevens şi Apocalyptica, Conductor-ul a avut o scenă mai largă, tot sunetul avea o amploare mai mare, sunetele parcă vin din mai multe direcţii, în acelaşi timp frecvenţele extreme fiind mai extinse. Bass-ul a avut textura Young-ului, însă avea un reverb parcă mai lung, am avut impresia că Conductor-ul are un sub-bass mai bun, iar Young are mid-bass-ul mai proeminent.
Per total Young a sunat cumva mai rotund, mai concis şi mai uşor la ureche, pe când Conductor a fost mai detaliat şi mai liniar, sunetele zburau mai departe, iar camera de audiţie se umplea, sunetul devenind puţin mai 3D.
Datorită scenei mai largi pe Conductor, DAC-ul australian a pierdut puţin teren în redarea imaginii stereo, adică se auzeau clar instrumentele care erau redate, însă sunetul venea de nicăieri, pe când la Young se înţelegea mai clar de unde vin sunetele.
Ca şi concluzie mi-au plăcut ambele DAC-uri, au fost foarte aproape, fără o ascultarea mai critică nici nu se observă aceste diferenţe. Mi-au trebuit două zile de audiţie ca să disting diferenţele dintre ele.
Mă bucură enorm să constat că Burson Conductor atinge performanţele DAC-ului italian, până la momentul actual Young-ul alimentat de Palmer a fost DAC-ul de referinţă care mi-a plăcut cel mai mult (dând la o parte Chord QBD76HD, care este complet în alt nivel de preţ, alţi bani – altă distracţie), iar Conductor în unele cazuri l-a întrecut, în unele l-a egalat şi în unele a fost puţin mai slab. Este clar că Conductor este puţin mai precis şi puţin mai detaliat, iar Young este cu un dram mai melodios, având mid-bass-ul şi mediile puţin date mai în faţă.
Următorul în lista comparaţiilor a fost fraţiorul HA-160D, şi cred că aici au fost cele mai multe schimbări.
Pe Ana Caram şi pe Leonard Cohen am auzit o scenă mai largă pe Conductor, am auzit şi câteva microdetalii noi care pe 160D sunt uşor mascate. Fundalul mult mai întunecat al noului DAC m-a făcut să aud noi detalii, sunetul iarăşi a devenit mai 3D, mai larg în laţime, dar şi în lungime, şi în acelaşi timp un pic mai liniar, mai neutru.
Pe 160D nu se aud toate microdetaliile, iar frecvenţele în zona 16-18 KHz câteodată nu se aud, asta îl face puţin mai lichid şi mai neagresiv, însă mai închis, sunetul este mai centrat şi mai intim, parcă mai mic şi mai nefocusat.
Lăsând la o parte comparaţiile, aş vrea să mă axez în continuare doar pe Conductor.
Pentru început, Conductor-ul este extrem de rezolut. Fără îndoială, odată ce am folosit fişiere de înaltă rezoluţie am rămas uimit de nivelul de informaţie, de textura şi de rafinamentul aruncat către ascultător. Din moment ce am atins 60 de ore de burn-in, am simţit o maturizare a sunetului, înaltele au devenit mai domoale, mai lichide, iar sunetul per total a devenit mai deschis, mai natural şi mai viu.
Aparatul are o semnatură sonică nici rece, nici foarte caldă, i-aş atribui următoarele adjective: neutru, real, plin şi vivid. Mă bucur că nu a dispărut amprenta sonoră a producătorului australian, şi că a renunţat la sunetul steril şi rece al unor concurenţi.
Pot spune că odată ce sunetele vin de mai departe şi zboară în mai multe direcţii, toată muzica devine mai amplă, mai strălucitoare şi mai adâncă. În pasajele aglomerate este mai uşor să te concentrezi pe instrumentele preferate, acestea nu se prăbuşesc unele peste altele, focusarea pe orice microdetaliu devine o joacă.
Din toate cele 3 DAC-uri testate, Conductor a fost cel mai extins pe frecvenţele extreme, având mai multă informaţie în zona sub-bass-ului şi a înaltelor extreme, totodată având ceva mai mult spaţiu gol, mai mult aer între instrumente.
Pe căştile LCD-2 şi HD800 am simţit un control superior pe Conductor, datorită faptului că împrumută modulele de amplificare din Soloist, sunetul este foarte aerisit, vioi, bogat şi plin.
Pentru mai multe informaţii cum se comportă ca şi amplificator de căşti, vă rog să consultaţi articolul dedicat Soloist, fiindcă atât Conductor, cât şi Soloist folosesc aceleaşi module de amplificare pe căşti.
Pe muzica lui Nik Bärtsch’s Ronin şi a celor de la Kraftwerk, bass-ul a coborât până la cele mai joase octave, având impact, precizie şi lovitură. Bass-ul bine definit face ca acest DAC să meargă bine pe muzică electronică sau pe orice muzică mai ritmată. Aparatul ţine pasul şi nu rămâne niciodată în urmă, timing-ul este corect şi exact.
Ca să fac o mică comparaţie, 160D are un bass parcă dintr-o singură notă, pe Conductor parcă se aude un reverb mai lung. Datorită acestui efect am impresia că 160D loveşte mai tare, în schimb Conductor are un bass mai precis şi mai adevărat, coboară mai jos, însă nu sună ca o singură notă, se simt mai multe nivele de bass.
Vocea frumoasă a lui Leonard Cohen şi a interpretei Ana Caram sunt redate într-un mod delicios şi natural, sunetul nefiind niciodată uscat sau subţire.
Dupa cum spuneam, Conductor are sunetul de casă al Burson Audio şi nu pierde tonul, vocile sună real şi palpabil. Vocile centrate au fost puţin date mai în spate pe Conductor, pe 160D sunt date mai în faţă, parcă îţi şoptesc la ureche. Concertele live sună ceva mai aerisite pe Conductor şi mai intim, mai mici, pe 160D.
Pe frecvenţele înalte am auzit cele mai mici nuanţe ascunse, lungimea reverbului pe corzi este redată cu precizie, sunetul parcă este bine ventilat, iar prinderea oricărui sunet care zboară se face cu uşurinţă. În piesele rock unde se folosesc mai mult tobe şi talgere a fost uşor să mă concentrez pe fiecare lovitură, iar testul cu tobe de la Usher (Usher – Drum Test) este un bun exemplu în acest sens. Conductorul a redat foarte bine şi natural talgerele, tobele ţinând pasul şi viteza. Primeşte notă maximă la acest test, viteza şi lovitura este al doilea nume al Conductor-ului.
În încheiere:
Pot spune că am ramas impresionat de noua creaţie a echipei Burson, au ridicat ştacheta încă o dată, astfel Conductor rămânând o soluţie de top 3 in 1.
Design-ul minimalist industrial este şi el un plus, poate fi integrat în orice decor sau spaţii mici.
La prima vedere preţul pare ridicat, însă după testările facute pot spune că îşi merită cu desăvârşire fiecare banuţ, căci satisfacţia pe care o primim este înzecită.
Şi ca un ultim elogiu adus acestui DAC/Amp/Preamp, am decis să îmi procur un Conductor.
Vreau să mulţumesc pe această cale companiei Burson Audio pentru amabilitatea, promptitudinea şi profesionalismul arătat. Le mulţumesc şi pentru că au avut rabdarea şi mi-au răspuns la toate întrebările legate de aparat 😉
Pro:
– Extragerea detaliilor foarte bună
– Scena largă, extinsă în toate direcţiile
– Sunet aerisit, neaglomerat, lichid
– Fundal negru ca noaptea, sunetele vin de nicăieri
– Amplificarea pe casti de top
– Neutralitate, liniaritate, lipsa unei amprente sonore, asculţi muzica, nu aparatul
Contra:
– Sunetul extra rezolut poate ruina înregistrările mai slabe
– Preţul premium
Echipamente folosite pentru review:
Burson Conductor, Burson HA-160D, M2Tech Young + Palmer battery supply, HiFace EVO + EVO battery supply, Abrahamsen A-DAC II, Dynaudio Focus 160, Creek Destiny 2, Sennheiser HD800, Audeze LCD-2, cabluri de alimentare AudioQuest NRG4, cablu inter-conect AudioQuest Niagara.
