Am facut cateva modificari in testul initial, timpul suplimentar petrecut in compania celui mai nou dac-amp portabil de la Fiio oferindu-mi satisfactii deosebite si cateva concluzii suplimentare pe care am considerat ca merita introduse in review.

Iarăşi o recenzie despre FiiO, dar de această dată pentru noul produs: E07K. FiiO a intrat în forţă pe piaţa produselor audio şi ne bucură cu produse noi din ce în ce mai des.

FiiO 07K este succesorul modelului E07, şi din spusele producătorului, au fost schimbate majoritatea circuitelor integrate, acestea fiind ridicate la standardele lui E17.

Aparatul foloseşte aproximativ aceleasi componente ca şi în cazul lui E17, conversia digitală către analog şi amplificarea dedicată fiind derivate din acesta. E17 pastreaza un usor avantaj la capitolul amplificare, oferind ceva mai multa putere, avand in acelasi timp o autonomie extinsa datorita unei baterii de capacitate mai mare (1500mAh fata de 1200mAh la E07k). Modelului E07K îi lipsesc chip-urile care se ocupă de intrarea coaxiala şi de cea optică, E07K având doar o singură intrare digitala – cea USB.

Sunt sigur că multi utilizatori nu au nevoie de mai mult de o singură intrare (USB), aşa că prin această modificare s-au tăiat şi o parte din costuri, astfel apărând E07K.

Aparatul are acelaşi meniu intuitiv, unde putem găsi EQ-ul hardware care ne permite să modificăm cantitatea de bass şi de înalte, gain-ul de la low, mediu şi high, şi evident volumul digital. Aparatului îi lipseşte butonul “input”, care se regăseşte la modelul E17, astfel că acum se poate folosi doar ca DAC şi ca Amp dacă utilizăm intrarea USB, sau doar ca amplificator portabil de căşti dacă folosim intrarea analog de 3,5 mm.

Construcţia modelului EO7K este una solidă, din aluminiu anodizat de culoare neagră, partea frontală fiind acoperită de sticlă aproape în întregime. În cutie găsim şi accesoriile: săculeţul de transport din material, husa de protecţie din cauciuc, un cablu mini to mini 3.5mm de 8cm, un cablu miniUSB pentru încărcare şi conectare la PC pe post de DAC, 6 picioruşe din silicon şi 2 benzi de cauciuc pentru ataşarea aparatului la un mp3 player portabil sau la telefonul personal.

Caracterul sonor:

Cert este faptul că E07K sună asemanator cu E17, încercările mele de a găsi diferenţe majore au eşuat. Diferentele exista dar sunt de finete, de detaliu. Am efectuat şi câteva teste oarbe,  aparatele au o prestatie apropiata. E17 pastreaza un usor avantaj atunci cand sunt folosite casti dificile, plusul de putere oferit de amplificarea mai fortoasa spunandu-si cuvantul.

Sunetul este plin de substanţă, lin, uşor la ureche, şi în acelaşi timp are un tempou rapid şi o lovitură bună a bass-ului. Sunetul este prezent mai mult pe partea analogică decât pe cea digitală, per total fiind plăcut şi nederanjant.

Este de apreciat faptul că în locul jack-ului coaxial/optic al modelului E17 fabricantul a mai adăugat o ieşire de 3.5mm, acum fiind două la numar. Da, este adevărat, acum se pot asculta două căşti conectate în acelaşi timp – funcţie interesantă pentru comparaţii rapide între două modele de căşti diferite sau pur şi simplu când două persoane vor să asculte muzică în acelaşi timp.

Dacă sunt conectate două căşti în acelaşi timp, sunetul nu se degradează şi puterea de ieşire nu scade, aparatul se încălzeşte puţin mai mult, în rest calitatea sunetului nu are de suferit.

Micul FiiO are putere destulă şi pentru căştile mai flămânde, cum sunt Sennheiser HD800 sau Audeze LCD-2 şi LCD-3. La toate cele 3 modele am folosit gain-ul pe mediu (6 dB) la volumul de 50-55 (din maximumul de 60) şi am obţinut rezultate bune.

Minusuri evidente în ceea ce priveşte redarea muzicii nu am simţit, aparatul are acelaşi sunet ce îţi ridică rapid dispoziţia, având acelaşi fun factor regasit si pe celelalte produse Fiio.

Bass-ul, cât şi frecvenţele medii sunt predominante, sunt puţin mai accentuate, dar tocmai acestui fapt se datorează naturaleţea şi sunetul mătăsos care ne place. Joasele coboară destul de adânc fără a pierde mult din control sau din putere, mediile puţin mai ridicate fac vocile mai dulci, iar pianul, trompeta şi viorile sună mai plin şi mai bine conturate.

Chiar dacă sunt aerisite şi destul de extinse, înaltele nu sunt deloc zgârâiecioase sau uscate. Pe alocuri, înaltele extreme (extensia) sunt puţin tăiate, parcă ar fi existat un semicerc care rotunjeşte sunetul peste zona 19-20 KHz.

Îmbucurător este faptul că sunetul nu este voalat sau înceţoşat ca în cazul unor convertoare digital către analog (exemplu: Creative X-Fi HD USB) şi per total sunetul nu vrea să fie super tehnic sau forţat. Rezultatul final fiind un sunet relaxat şi domol, nealterând linia frecvenţelor sau a echilibrului tonal.

Micul DAC/Amp ştie să adauge culoare în aparatura mai liniară sau mai palidă ca sunet. Deţinătorii de boxe sau de căşti cu un caracter mai uscat, înalte agresive sau bass insuficient, se vor bucura de acest device interesant.

Am încercat mai multe genuri muzicale, dar într-un final m-am trezit că ascultam doar muzică mai energică, mai ritmată, ceea ce oglindeşte abilitatea DAC/Amp-ului de a se îmbina perfect cu muzica mai vie. Vreau să adaug că în momentele aglomerate nu pierde controlul frecvenţelor, instrumentele nu se lovesc între ele, fiecare îşi are zona sa de acţiune bine definită.

Pe muzică lentă (post-rock, jazz, blues, cât şi puţin folk) DAC-ul a sunat la fel de bine, scena relativ mare nu a avut de suferit, imaginea stereo fiind bine delimitată, doar pe unele piese complicate şi complexe (Sonate simfonice) se simte o mică alterare a imaginii, sunetul având scena largă în plan bidimensional (stânga – dreapta), însă pierde din înălţime şi din adâncime, sunetul fiind ceva mai 2D decât în cazul soluţiilor mult mai scumpe.

L-am folosit şi pe stradă cuplat la CIEM-urile US 3D şi cu căştile Sennheiser HD-25 II şi am avut rezultate bune. Împreuna cu US 3D am tunat puţin bass-ul pentru o profunzime şi un atac mai bun, cât şi un sunet mai extins în toate direcţiile. Pentru HD-25 II care au impedanţa de 70 de ohmi, nu am folosit EQ-ul, gain-ul setat pe mediu mi-a oferit o libertate mai mare în setarea volumului. Cu ambele căşti am primit un sunet mai bogat şi mai plin, parcă mai articulat faţă de ieşirea mp3 playerului din dotare. Sunt sigur că poate amplifica şi căşti mai pretenţioase decât în cazul meu.

De curiozitate am încercat şi amplificatorul E09K cuplat prin dock-ul dedicat şi am fost plăcut surprins că funcţionează fără nici cea mai mică problemă. Dacă folosesc “Lo Bypass”, atunci E09K preia controlul asupra micului E07K, pornirea/oprirea device-ului sau volumul muzicii, cât şi nivelul de gain fiind controlate doar de dock-ul E09K. Împreună, acest combo ridică performanţa cu cel puţin 2 clase faţă de amplificatorul integrat al E07K, sunetul căpătând un control absolut, un bass şi mai autoritar, şi per total un sunet mai plin şi mai precis.

Ca şi în cazul lui E10 şi E17, frăţiorul E07K suportă maximum fişiere 24bit / 96KHz şi ştie să reproducă muzica în modul Kernel Streaming, cât şi în WASAPI (bit perfect), ambele fiind alegerea oricărui audiofil serios având ca sursă şi transportul PC-ul . E17 este capabil sa redea fisiere 24bit / 192KHz pe intrarile spdif.

Concluzii:

Un DAC mic, dar destul de potent, şi un amplificator de căşti portabil în aceeaşi cutie.

Display-ul este intuitiv şi meniul simplu de folosit, calitatea construcţiei a rămas neschimbată: aluminiu negru anodizat, combinat cu sticlă pe partea frontală, nimic de reproşat.

Vă recomand cu toată încrederea acest aparat, la acest nivel de preţ nu ştiu nicio placa audio internă care să sune la fel de natural şi de uşor la ureche.

Pro:

–  Construcţie solidă, multitudinea de accesorii din pachet.
–  Sunet cald, moale, plăcut urechii, tonalitate corectă.
–  Bass şi frecvenţe medii bine definite, înalte neabrazive.
–  EQ hardware, posibilitatea tunării sunetului.
–  Portabilitate – poate fi folosit şi ca amplificator portabil.
–  Raportul preţ/performanţă foarte bun

Contra:

– Înalte calme, însă extensia extremă este mascată.
– Uneori imaginea stereo devine bidimensională.
– Microdetaliile pe alocuri ascunse în fundal.

Echipamente folosite pentru review:

Sennheiser HD800, HD-25 II, Audeze LCD-2, LCD-3, Ultimate Sound 3D, Burson Conductor, Fiio E07K, E17, E09K.

După cum am promis, revin cu recenzia despre monitoarele in-ear portabile US 3D.

Introducere:

Căştile au o construcţie solidă, carcasa CIEM-urilor mele este de culoare albastră transparent prin care se pot observa cu uşurinţă armăturile, crossoverul şi conectica. Cablul este detaşabil şi în cazul în care este deteriorat, poate fi înlocuit foarte simplu fără a interveni asupra castilor. Fiind confecţionat din OFC (oxygen free copper), este flexibil, doar în jurul urechii este mai rigid pentru o mai bună fixare şi mulare. Conectorii cablului sunt auriţi pentru un contact mai bun, influenţând de asemenea şi redarea sonoră.

Un punct forte al acestor căsti îl constituie confortul. Pur şi simplu nu le simt în ureche, asta deoarece căscuţele au exact forma canalelor auditive (în cazul meu, canalul drept diferă de canalul stang J, aşa este la majoritatea oamenilor). Datorită confortului, sunetului detaliat şi aerisit, uneori am senzaţia că sunetul vine de undeva din depărtare, de la nişte boxe, şi nicidecum de la nişte dispozitive aflate la câţiva mm de timpanele mele.

Impedanţa nominală de ~17 ohmi le face extrem de prietenoase cu aproape orice sursă audio: de la telefoane mobile şi mp3 playere portabile, până la DAC-uri şi amplificatoare serioase. Pentru această recenzie am folosit Sandisk Sansa Clip+ pentru stradă şi Burson Conductor acasă.

În urma testelor făcute, pot spune că nu prea beneficiază de o amplificare dedicată, însă scalează enorm pe o sursă audio bună, calitatea semnalului fiind cruciala. Din Burson suna mult mai bine decât dintr-un mp3 player.

Căştile sunt extrem de eficiente şi sensibile. Ca să dau un exemplu: pe mp3 player folosesc cam 50% din volum, unde pe restul căştilor portabile foloseam 80% din volum, şi pe Conductor am folosit 25% din volum pe low gain.

Datorită detaliului şi a sensibilităţii ridicate se aude un his cam pe orice sursă audio. Pe Sansa Clip+ am auzit un his uşor, dar cu care m-am obişnuit destul de repede şi nu am mai fost deranjat de el.

După cum spuneam într-un articol precedent, căştile sunt bazate pe 3 armături balansate, fiecare dintre ele ocupându-se doar de un anumit diapazon de frecvenţă. Ca să am un reper cât mai bine definit, am folosit pentru comparaţie şi o pereche de Ultimate Ears Triple-Fi 10 Pro, care de asemenea folosesc 3 armături balansate în fiecare cască.

Piesele de test alese au fost:

–          Sha’s Banryu – Chessboxing Vol. 1

–          Howard Shore – The Hobbit: An Unexpected Journey

–          Carlos Heredia – Gypsy Flamenco

–          Andre Rieu – The 100 Most Beautiful Melodies

–          Son de la Frontera – Cal

–          Infected Mushroom – IM The Supervisor

–          A Perfect Circle – Thirteenth Step

–          Pat Benatar – The Essential

Sunetul:

Per total căştile au un sunet curat, detaliat şi aerisit. Primul lucru care m-a şocat puţin a fost scena largă şi poziţionarea instrumentelor în spaţiu, imaginea stereo fiind foarte bună.

Chiar dacă căştile sunt poziţionate la 5 mm de timpan, toate sunetele pe care le aud se învârtesc în jurul capului la 1 – 2 m distanţă, un efect interesant şi plăcut.

Încă un avantaj al acestor căşti este faptul că sunetul poate fi adaptat după preferinţele fiecăruia. În cazul meu, am ales tonalitatea corectă pentru mine, iar sunetul se axează mai mult pe frecvenţe medii şi bass, înaltele fiind detaliate, dar neagresive – sunetul meu preferat.

Este o plăcere să ascult pe ele orice muzică instrumentală: de la clasică, jazz sau rock, totul sună armonios şi echilibrat. Bass-ul este bine definit, rapid şi loveşte, mediile dulci şi siropoase, iar înaltele aerisite şi extinse.

Prin comparaţie, aş spune că Ultimate Ears Triple-Fi 10 (UE TF10 de acum încolo) sunt mai puţin detaliate, sunetul nu este la fel de extins în ambele direcţii, şi pierd enorm de mult la capitolul confort, după câteva minute UE TF10 devin incomode.

UE TF10 sunt nişte IEM-uri universale bune, daca nu iau în consideraţie confortul, probabil aş spune că sunt printre cele mai bune IEM-uri, sunetul fiind detaliat şi relaxat, rafinat, US 3D prezintă aceleaşi caracteristici, dar aduc îmbunătăţiri în mai multe direcţii.

Comparate cu căştile full size, US 3D au detaliul căştilor Audeze LCD-2, scena este aproximativ la fel de mare, Audeze câştigă pe naturaleţe şi grandiozitatea sunetului, US 3D în schimb câştigă pe detalii, eficienţă, portabilitate şi sunet mai liniar.

US 3D au fost tunate să aibă un sunet rapid şi un timing cât mai bun, nici un microdetaliu nu rămâne în urmă. Câteodată mi se pare că sunetul este prea detaliat şi aş vrea să nu aud unele imperfecţiuni ale înregistrărilor, US 3D le redă pe toate, bune sau rele, de parcă ar pune muzica sub un microscop. Sunetul nu îl pot numi unul perfect, deoarece cât de bine nu ar suna armăturile, ele pierd teren când vine vorba de naturaleţea căştilor planar magnetice sau de decay-ul lung al dinamicelor. Sunetul este unul detaliat, precis şi liniar, lipseşte însă acea tuşă de natural, de lucru real.

Căştile te ţin în priză prin lovitura precisă şi rapidă a bass-ului, de asemenea şi înaltele au o scânteie menită parcă să te ţină focusat pe muzică, de parcă mereu ţi-ar spune: fii atent aici şi nu te abate. Dacă pe unele căşti dinamice poţi uşor citi şi o carte sau naviga pe net, în timpul ascultării cu US 3D nu prea poţi face asta, sunetul este mai posesiv.

Răspunsul în frecvenţă este unul bun, fiecare armatură balansată ocupându-se doar de o anumita gamă de frecvenţe.

Pe Infected Mushroom bass-ul este foarte rapid şi are un decay extrem de scurt, totuşi se termină prea repede, coboară jos însă nu stă mult acolo, se întoarce foarte rapid la poziţia iniţială. Din punctul meu de vedere aş prefera un decay mai lung, bass-ul să stea mai mult acolo jos. De-a lungul timpului (când încă deţineam UE TF10) am observat că bass-ul nu este extra fin şi lung, nici moale, este rapid, precis însă decay-ul prea scurt – proprietate a tuturor căştilor pe armătură.

Pe Weak And Powerless semnată de A Perfect Circle, chitara bass nu vibrează atât de mult, aceasta ar trebui să vibreze mai mult în aer, pe US 3D acea vibraţie este mai scurtă, de parcă instrumentistul ar pune degetele pe strune la un moment dat şi ar opri totul.

De aceea, bass-ul câştigă la precizie şi la rapiditate, însă pierde din adâncime şi din acel feeling care îţi scutură urechile, puterea brută şi controlul absolut lipsesc pe armături, deci şi pe US 3D.

Pe frecvenţele medii nu am ce reproşa, vocile cât şi instrumentele pe corzi, pianul, fluierul sună moale, cald, vioi şi chiar lichid. Pe muzica lui Carlos Heredia şi a celor de la Son De La Frontera vocile au o vibraţie mai lungă decât bass-ul, un decay mai lung, şi per total mediile sunt punctul forte al acestor căşti. Pe muzica clasică, jazz şi vocală, căştile sună foarte bine. Pe UE TF10 mediile de jos sunt mai bune, vocile masculine având o greutate mai mare, pe când mediile de sus sună mai bine pe US 3D, în special vocile feminine şi viorile au o vibraţie mai placută. În acelaşi timp, parcă sunetul este ceva mai detaliat pe US 3D, se aud ceva mai multe microdetalii, după cum se ştie micile detalii fac diferenţa, muzica este mai întreagă pe US 3D.

Pe coloana sonoră The Hobbit (mergeţi şi vedeţi filmul la cinema!) semnată de Howard Shore se aude foarte uşor fiecare răsuflare a artiştilor, localizarea lor în sala de concert fiind o joacă pentru creier, este uşor să disting şi să percep fiecare instrument în parte şi să mă focusez doar pe el,  încă un avantaj al acestor căşti.

Încă un detaliu pe care l-am observat: pe melodiile lui Andre Rieu cu zeci de instrumente pe fundal şi cu percuţii, sunetul nu devine şi el foarte aglomerat, fiecare sunet levitează într-un spaţiu personal, neatingându-se de alte sunete.

Pe căştile mele am optat pentru înalte mai înflorite, puţin de tot mai accentuate faţă de sunetul perfect liniar şi exact asta am primit. Mediile sunt dulcii, palpabile, făcând sunetul mai cald şi mai puţin digital, în general mai plăcut urechii, mai aproape de naturaleţe şi de sunetul real redat într-o sală de concert.

Frecvenţele înalte sunt mai detaliate şi mai extinse decât în cazul UE TF10, sunt mai sclipitoare şi mai bine definite, însă nu devin stridente sau tăiecioase. Chiar dacă sunetul este extra detaliat şi rezolut, înaltele nu devin agresive. Acestea fiind mai extinse decât în cazul Audeze LCD-2, însă nu atât de extinse cum sunt pe Sennheiser HD800.

Căştile au o tonalitate echilibrată, nici o gamă de frecvenţe nu este prea delimitată faţă de alta, nu sunt urcuşuri sau coborâri abrupte, aş caracteriza rezultatul final ca fiind un sunet liniar şi precis.

Cei care se ocupă de masterizări, înregistrări, lucrul în studiou, vor aprecia aceste căşti, abilitatea lor de a arăta orice nuanţă, orice plus, dar şi orice greşeală este impresionantă. Recomand căştile şi pentru iubitorii de muzică şi audiofilii care vor fidelitatea maximă şi portabilitate. Cel mai important este folosirea muzicii lossless şi a unei surse audio cât mai rezolute.

Căştile izolează foarte bine, până la 26 dB zgomot ambiental. Transportul public sau spaţiul de lucru zgomotos nu mai este o problemă, le punem în urechi şi nu mai auzim nimic decât lumea proprie în care câteodată ne închidem: muzica.

Concluzii:

În sfârşit un brand de monitoare in-ear custom hi-fidelity 100% made în Romania.

Personal am optat pentru aceste căşti datorită sunetului redat care se apropie de “greii industriei” şi a portabilităţii.

Preţul reflecă calitatea produsului, având în vedere posibilităţile care ni le dau aceste căşti: tunarea sunetului, cât şi personalizarea cablului şi a căscuţelor.

Multumesc pe această cale echipei Ultimate Sound pentru disponibilitate şi pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

Pro:

–          Sunet detaliat, extins, aerisit.

–          Scena largă şi extinsă, imaginea stereo bine plasată în spaţiu.

–          Sunet liniar, neagresiv, echilibrat tonal.

–          Rapiditate şi decay scurt pe muzică rapidă.

–          Confort superior comparativ cu orice altă cască in-ear.

–          Personalizare, tunare sunet după preferinţă.

Contra:

–          Sunet câteodată palid, liniaritatea scade dinamica.

–          Decay-ul scurt poate fi luat şi ca minus pe muzică mai lentă.

–          În unele cazuri sunetul extra detaliat arată minusurile înregistrării.

–          Sunet mai puţin plin faţă de driverele dinamice/planar magnetice.

Echipamente folosite pentru review:

Fiio E07K, Burson Conductor, Sandisk Sansa Clip+, Ultimate Ears Triple-Fi 10 Pro, Sennheiser HD-25 II, Sennheiser HD800, Audeze LCD-2, Ultimate Sound 3D.